Biserica fortificată din Saschiz – altarul baroc, orga Prause și turnul monumental
Biserica evanghelică fortificată din Saschiz se află în centrul satului de reședință al comunei Saschiz, județul Mureș. Actualul edificiu, având hramul Sfântul Ștefan, a fost construit între 1493 și 1525 pe locul a două biserici mai vechi. Este o biserică-hală gotică târzie, ridicată din piatră de carieră și întărită cu 22 de contraforturi, deasupra navei și corului fiind amenajat un nivel continuu de apărare.
Ansamblul figurează în Lista Monumentelor Istorice. În jurul bisericii s-a aflat o curtină medievală, din care se păstrează fragmente în sectoarele sudic și sud-estic. La nord de edificiu se ridică turnul-clopotniță, construit inițial ca turn de apărare și transformat în secolul al XVII-lea după modelul Turnului cu Ceas din Sighișoara.
Biserica fortificată din Saschiz și nucleul istoric al localității fac parte, din anul 1999, din situl serial „Sate cu biserici fortificate din Transilvania”, înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În afara vetrei satului, pe dealul de la nord-vest, se păstrează separat ruinele unei cetăți de refugiu, prevăzută odinioară cu șase bastioane și o fântână.
Afirmația potrivit căreia actuala biserică ar fi fost construită în secolul al XIII-lea confundă edificiul păstrat cu prima biserică a localității. Construcția actuală este a treia biserică ridicată la Saschiz și datează din anii 1493–1525.
Localitatea și denumirile istorice
Saschiz, numit în trecut Saschizd sau Chizd, este un sat din județul Mureș și reședința comunei cu același nume. În dialectul săsesc apar formele Keist și Kaest, iar în limba germană sunt cunoscute denumirile Keisd, Kaisd, Keißd și Kaißd. Forma maghiară este Szászkézd.
Denumirile germane Hünenburg și Hujnerschburg se referă mai curând la cetatea de refugiu de pe deal decât la așezarea propriu-zisă.
Localitatea s-a dezvoltat în apropierea drumului dintre Sighișoara și Brașov și a dobândit în Evul Mediu o poziție importantă în cadrul Scaunului Sighișoara.
Locuirea secuiască și colonizarea săsească
În secolele al XI-lea și al XII-lea, regiunea a fost locuită de comunități secuiești, stabilite în cadrul extinderii spre est a Regatului Ungariei și al organizării liniei de apărare cunoscute sub numele de gyepű.
Între mijlocul secolului al XII-lea și invazia mongolă din 1241, secuii au fost deplasați treptat spre estul Transilvaniei. În locul lor s-au stabilit coloniști germani, care au format comunitatea săsească din Saschiz. Secuii relocați au întemeiat în est Scaunul Kézdi, a cărui denumire păstrează legătura cu vechiul toponim.
Prima atestare documentară
Saschiz este menționat documentar în anul 1309. La acea dată era centrul capitlului ecleziastic de Cisdia sau Kisdér, ceea ce indică existența unei comunități religioase bine organizate.
În anul 1356, greavul Iacob s-a plâns voievodului Transilvaniei că sașii din Saschiz și din alte sate intraseră pe proprietățile sale din Vânători și Șard, îi amenințaseră familia, avariaseră biserica din Bunești și luaseră documente de proprietate.
Un document din 1419 numește localitatea civitas Zaazkyzd. Greavul Mihail de Nadeș arăta că, încă din timpul regelui Ludovic I, comunitatea avea un jude numit de rege și un juriu ales de locuitori. Regele Sigismund de Luxemburg a confirmat aceste atribuții judiciare.
Statutul de civitas și autonomia juridică demonstrează importanța Saschizului înaintea construirii actualei biserici.
Comunitatea și breslele
În anul 1470, voievodul Ioan Pongrácz a stabilit că, în cazul unei mobilizări militare, jumătate dintre locuitorii Saschizului puteau rămâne pentru apărarea cetății, iar cealaltă jumătate trebuia să participe la campanie.
Existența unei bresle a blănarilor este documentată în 1478, iar breasla fierarilor apare într-un document din 1535. În biserică s-au păstrat strane asociate breslelor cizmarilor, dogarilor, rotarilor, olarilor și croitorilor.
În jurul anului 1500, Saschiz avea 209 familii, un învățător, șapte coloniști și opt păstori. La 1671 era cea mai importantă comunitate rurală din Scaunul Sighișoara, având 143 de familii, 34 de coloniști și 51 de văduve.
Prima bazilică romanică
Înaintea actualei biserici a existat o bazilică romanică. Din această construcție s-au păstrat câteva capiteluri cubice, reutilizate în partea vestică a edificiului actual.
Capitelurile sunt decorate cu benzi împletite, spirale, șiruri de perle și frunze de colț. Formele lor aparțin repertoriului sculpturii romanice și confirmă existența unui lăcaș de cult anterior bisericii gotice târzii.
Nu se poate stabili integral planul bazilicii, însă piesele sculptate indică o construcție mai veche decât edificiul început în 1493.
A doua biserică
O a doua biserică a fost ridicată sub influența goticului cistercian. Elemente de sculptură arhitecturală provenite din această etapă au fost păstrate și integrate în partea vestică a actualei construcții.
Această biserică a înlocuit bazilica romanică și a precedat marele șantier de la sfârșitul secolului al XV-lea. Evoluția de la bazilica romanică la edificiul de influență cisterciană și apoi la biserica-hală gotică târzie explică prezența unor elemente sculptate aparținând unor perioade diferite.
Construirea bisericii actuale
Lucrările la actuala biserică au început în anul 1493. Edificiul a fost dedicat Sfântului Ștefan, primul rege creștin al Ungariei.
În 1493, guvernatorul Transilvaniei a dispus ca locuitorii să participe la construirea bisericii. Pe durata lucrărilor, comunitatea a fost scutită de participarea la campaniile militare împotriva otomanilor.
În anul următor, vistieria Provinciei Sibiului a acordat 50 de florini pentru continuarea construcției. Alte subvenții sunt consemnate până în 1525. Între 1503 și 1508, satul a beneficiat de reduceri de taxe, scutiri de livrări pentru armată și exceptări de la obligația de încartiruire.
O indulgență papală acordată în prima decadă a secolului al XVI-lea a sprijinit strângerea fondurilor. Corul a fost încheiat în jurul anului 1496, iar lucrările asupra bisericii și amenajărilor defensive au continuat până în 1525.
Planul bisericii-hală
Biserica este o construcție gotică târzie de tip hală. Nava centrală și spațiile laterale sunt reunite într-un interior amplu, iar corul este numai puțin mai îngust decât sala.
Corul are o închidere poligonală pe trei laturi. Nava și corul sunt susținute la exterior de 22 de contraforturi din piatră, care preiau împingerile bolților și susțin arcele nivelului defensiv.
Edificiul a fost construit din piatră de carieră, în timp ce nervurile bolților, nivelurile defensive și anumite componente superioare au fost realizate din cărămidă.
Portalurile
Biserica are trei portaluri gotice, toate încheiate în arc frânt. Intrările asigurau legătura dintre interior, piață și spațiul delimitat de incintă.
Portalurile păstrează ancadramente profilate, corespunzătoare limbajului gotic târziu al edificiului. Dispunerea lor permitea folosirea mai multor trasee de acces, dar și evacuarea rapidă către zonele protejate ale ansamblului.
În partea vestică se află două turnulețe din cărămidă care adăpostesc scările către nivelurile superioare și către catul de apărare.
Ferestrele
Nava și corul sunt iluminate prin ferestre gotice târzii cu muluri traforate. Unele păstrează fragmente de rondele din sticlă fixate într-o rețea de plumb.
Rondelele erau discuri de sticlă suflată, montate împreună pentru a închide golurile ferestrelor. Fragmentele păstrate documentează sistemul istoric de vitrare al bisericii.
Traforurile ferestrelor au și un rol structural, împărțind golurile mari în suprafețe mai mici și contribuind la expresia verticală a arhitecturii.
Bolțile
Nava era acoperită inițial cu o boltă gotică ale cărei nervuri din cărămidă porneau de pe pilaștri fasciculați prevăzuți cu capiteluri. Rețeaua bolții organiza tavanul într-o compoziție caracteristică goticului târziu.
Corul păstrează parțial boltirea medievală. În absidă se mai văd nervurile din cărămidă, iar sistemul inițial era alcătuit din bolți cu penetrații.
În secolul al XIX-lea, bolțile navei și o parte a bolților corului au fost modificate. Au fost realizate bolți semicilindrice cu penetrații, care au înlocuit sau au simplificat structurile gotice deteriorate.
Diferențele dintre nervurile medievale păstrate în absidă și suprafețele refăcute permit citirea celor două etape.
Tabernacolul
În cor se păstrează coronamentul unui tabernacol gotic de dimensiuni considerabile. Piesa este comparabilă prin concepție cu tabernacolul bisericii fortificate din Moșna.
Tabernacolul era folosit înaintea Reformei pentru păstrarea Euharistiei. Din structura sa s-a păstrat partea superioară, decorată arhitectural.
Dimensiunile sugerează că tabernacolul alcătuia inițial o structură verticală amplă, integrată decorului liturgic al corului.
Lespezile funerare
În cor se află două lespezi funerare dedicate unor preoți ai comunității. Cea mai veche aparține unui preot numit Conradus.
A doua lespede îl comemorează pe preotul Martin Roselerus și este atribuită sculptorului Elias Nicolai, unul dintre cei mai importanți artiști ai barocului transilvănean din secolul al XVII-lea.
Atribuirea se bazează pe caracteristicile stilistice ale sculpturii funerare și pe asemănarea cu alte lucrări ale artistului.
Fortificarea bisericii
Deasupra navei și corului a fost construit un cat continuu de apărare. Acesta transformă biserica într-un edificiu fortificat în propria structură, independent de curtina exterioară.
Parapetul nivelului defensiv se sprijină pe arce late, aproape plate, întinse între retragerile superioare ale contraforturilor. Între arce și zidărie sunt amenajate guri de aruncare prin care putea fi apărată baza pereților.
Deasupra parapetului se ridică două ziduri relativ subțiri, dispuse astfel încât să limiteze pătrunderea proiectilelor în spațiul de apărare. Acestea sunt prevăzute cu metereze și ambrazuri accesibile de pe un coridor din lemn.
Accesul la catul defensiv se face prin cele două turnulețe cu scări aflate în partea vestică.
Acoperișul
Nava și corul sunt protejate de un acoperiș comun, cu o șarpantă înaltă de aproximativ 16 m. Volumul unitar acoperă atât spațiul liturgic, cât și nivelul defensiv.
Închiderea comună a navei și corului accentuează masivitatea bisericii și ascunde din exterior diferențele dintre componentele interioare.
Turnul sacristiei pătrunde în volumul acoperișului și se ridică deasupra nivelului general de apărare.
Sacristia fortificată
Sacristia se află la nord de cor și are un plan pătrat. Accesul dinspre cor se face printr-un portal îngust în arc frânt.
Încăperea este acoperită cu o boltă stelară. Deasupra bolții au fost construite două niveluri suplimentare, prin care sacristia a fost transformată într-un turn defensiv.
Turnul sacristiei era integrat sub același acoperiș cu biserica, dar se ridica deasupra catului defensiv. Poziția sa permitea supravegherea sectorului nordic și completa apărarea corului.
Incinta fortificată
În jurul bisericii a fost construită, la sfârșitul secolului al XV-lea, o curtină medievală. Lucrările sunt încadrate între aproximativ 1480 și 1500 și au precedat sau au însoțit ridicarea actualei biserici.
Zidul atingea o înălțime de până la 9 m și înconjura ansamblul. Din curtină se păstrează fragmente în partea sudică și sud-estică. Actuala împrejmuire urmărește în mare măsură traseul vechii incinte.
Dispariția celei mai mari părți a zidurilor face ca apărarea actualei biserici să fie reprezentată mai ales de catul fortificat construit deasupra navei și corului.
Turnul-clopotniță
Turnul se află la aproximativ 11 m nord de sacristie și este separat de corpul bisericii. Are un plan pătrat, cu latura de circa 11,6 m, iar zidurile ating la bază o grosime de aproximativ 3 m.
Corpul inferior este construit integral din piatră. Masivitatea zidăriei, scările amenajate în grosimea pereților și ambrazurile largi permit datarea nucleului în secolul al XIV-lea sau într-o etapă medievală timpurie.
Accesul la al doilea nivel se face prin culoare și scări practicate în grosimea zidurilor. Primele niveluri erau prevăzute cu nișe și guri de tragere, ceea ce arată funcția defensivă inițială.
Turnul se afla la o distanță suficientă de biserică pentru a funcționa independent în sistemul incintei.
Transformarea turnului în clopotniță
În jurul anilor 1677–1678, turnul a fost supraînălțat cu două niveluri și transformat în clopotniță. Etajele superioare au fost construite din cărămidă, în contrast cu nucleul inferior din piatră.
Acoperișul baroc a fost realizat după modelul Turnului cu Ceas din Sighișoara. Transformarea a adăugat funcția de reprezentare urbană și comunitară peste structura defensivă medievală.
Turnul a fost afectat la scurt timp de un incendiu și a trecut prin mai multe refaceri. Aspectul actual este legat în principal de reconstrucția din 1832.
Ceasul și figurina „Bogdan”
Într-o fereastră a nivelului superior se află o figurină din lemn, de dimensiuni apropiate de cele naturale, îmbrăcată cu haină și căciulă de blană. Personajul este cunoscut sub numele de „Bogdan”.
Figurina era legată de mecanismul ceasului și acompania sonor sau vizual bătăile orelor. Prezența sa apropie turnul din Saschiz de mecanismele cu automate întâlnite la unele turnuri urbane din Europa Centrală.
Numele „Bogdan” s-a păstrat prin tradiția locală, fără ca personajul să poată fi identificat cu o figură istorică precisă.
Altarul baroc
Actualul altar a fost ridicat în anul 1735. Este o construcție barocă organizată prin coloane corintice și registre pictate.
Imaginea principală prezintă întâlnirea dintre Hristos înviat și Maria Magdalena, însoțită de cuvintele Noli me tangere – „Nu mă atinge”. Scena este flancată de coloane care structurează vertical compoziția.
În registrul superior se află reprezentarea lui Hristos rugându-se în Grădina Ghetsimani. Asocierea celor două scene pune în relație începutul Patimilor cu manifestarea lui Hristos după Înviere.
Amvonul
Amvonul baroc poartă data de 1709. Baldachinul sau capacul acustic a fost realizat în anul 1710.
Parapetul superior a fost modificat ori completat în 1787. Succesiunea acestor date arată că piesa a fost construită și transformată în mai multe etape.
Amvonul reflectă rolul central al predicii în cultul evanghelic și aparține primei mari campanii de reamenajare barocă a interiorului.
Stranele breslelor
În biserică se păstrează strane în stil gotic târziu asociate mai multor bresle ale comunității: cizmarii, dogarii, rotarii, olarii și croitorii.
Piesele indică organizarea membrilor breslelor în grupuri distincte în timpul serviciului religios. Amplasarea lor în biserică exprima statutul economic și participarea corporațiilor meșteșugărești la viața comunității.
Stranele sunt și o mărturie asupra diversității ocupațiilor practicate în Saschiz în perioada medievală târzie și premodernă.
Orga lui Johannes Prause
Galeria vestică a fost construită în 1778. Pe aceasta a fost instalată în anul 1786 orga realizată de Johannes Prause, constructor silezian stabilit la Brașov.
Anterior, instrumentul sau o orgă mai veche se afla deasupra altarului. Mutarea în vest a reorganizat interiorul după modelul răspândit în bisericile evanghelice.
În 1838, orga a fost repoziționată pe galerie. În anul 1878, constructorul József Nagy din Brașov a mărit instrumentul, iar în 1930 atelierul Wegenstein a efectuat o nouă intervenție.
Orga are un manual și pedalier. Dispoziția păstrează registre baroce, deși extinderile din secolele al XIX-lea și al XX-lea au modificat parțial concepția originară.
Restaurarea orgii
Degradarea instrumentului a impus o restaurare amplă, începută în cadrul unui proiect sprijinit de Comisarul Guvernului Federal German pentru Cultură și Media, de Comitetul Organiștilor al Bisericii Evanghelice C.A., de Fundația M&V Schmidt și de donatori privați.
Lucrările au fost executate în anii 2023–2024 de atelierul COT din Hărman. Proiectul anunțat inițial pentru finalizare în septembrie 2023 s-a prelungit până în anul următor.
Orga Prause a fost reinaugurată în toamna anului 2024, printr-un serviciu religios și un concert. Instrumentul este din nou folosit după restaurarea mecanismului, tuburilor și componentelor istorice. FunkForum – reinaugurarea orgii din Saschiz, Fișa tehnică a orgii
Pagubele produse în 1604 și 1663
În anul 1604, trupele imperiale comandate de generalul Giorgio Basta au provocat pagube importante localității.
În 1663, o armată moldoveană de aproximativ 600 de oameni a staționat la Saschiz. Satul și biserica au fost jefuite.
Aceste evenimente au afectat resursele comunității într-o perioadă în care biserica și fortificația continuau să îndeplinească un rol defensiv.
Incendiul din 1714
În anul 1714, un incendiu de mari proporții a afectat satul. Turnul, casa parohială, școala, locuința preotului și cea mai mare parte a pieței au fost avariate sau distruse.
Cele trei clopote s-au topit, iar mecanismul ceasului din turn a ars. Distrugerile explică ampla reamenajare barocă a bisericii în primele decenii ale secolului al XVIII-lea, din care fac parte amvonul și altarul.
În 1791, un alt incendiu a afectat turnul. Cele trei clopote au căzut de la nivelurile superioare, dar nu s-au spart.
Clopotele și rechiziționarea din 1916
După incendiul din 1714, comunitatea a înzestrat treptat turnul cu clopote noi. Două dintre acestea fuseseră turnate în 1776 și 1784.
În timpul Primului Război Mondial, în 1916, cele două clopote au fost rechiziționate și topite pentru producția militară. Evenimentul a afectat numeroase biserici din Transilvania, ale căror clopote și tuburi de orgă au fost confiscate pentru metal.
Cetatea de refugiu
Pe un deal din apropierea satului se află ruinele unei cetăți de refugiu distincte de biserica fortificată. Pe una dintre pietre este dăltuit anul 1343, asociat uneia dintre etapele medievale ale construcției.
Cetatea avea o incintă adaptată formei terenului și șase bastioane. Poziția dominantă permitea supravegherea drumurilor și oferea comunității un loc de retragere în timpul atacurilor.
În interior se afla o fântână adâncă de aproximativ 60 m. În prezent, puțul este colmatat, adâncimea vizibilă fiind de numai 1–2 m.
Potrivit tradiției locale, din fundul fântânii ar fi pornit un tunel până în centrul satului. Existența unui asemenea pasaj nu este confirmată arheologic. Povestea aparține legendelor întâlnite frecvent în jurul cetăților medievale.
Includerea în patrimoniul mondial UNESCO
În anul 1999, Saschiz a fost inclus în situl serial „Sate cu biserici fortificate din Transilvania”. Protecția UNESCO privește atât biserica fortificată, cât și structura istorică a așezării.
Saschiz reprezintă în cadrul sitului un exemplu de comunitate săsească rurală care a dobândit atribuții apropiate de cele urbane și a construit o biserică-hală monumentală, fortificată în propria structură.
Cetatea de refugiu de pe deal completează sistemul defensiv istoric, dar nu trebuie confundată cu incinta bisericii din centrul satului. UNESCO – Villages with Fortified Churches in Transylvania
Situația contemporană
Biserica păstrează arhitectura gotică târzie, nivelul defensiv ridicat deasupra navei și corului, turnul sacristiei și turnul-clopotniță separat. Din curtina medievală se mai văd porțiuni în partea sudică și sud-estică.
Interiorul cuprinde altarul din 1735, amvonul din 1709–1710, stranele breslelor, lespezile funerare și orga Prause restaurată.
Transformările bolților din secolul al XIX-lea, intervențiile asupra turnului și restaurarea orgii din anii 2023–2024 fac parte din evoluția monumentului și nu anulează lectura etapelor medievale.
Știi mai multe despre Biserica fortificată din Saschiz – altarul baroc, orga Prause și turnul monumental? Spune și altora!