Biserica evanghelică fortificată din Filitelnic – biserica medievală, turnurile și satul viticultorilor
Biserica evanghelică fortificată din Filitelnic se află în centrul satului Filitelnic, comuna Bălăușeri, județul Mureș, la numărul 98. Ansamblul cuprinde biserica-sală construită în stil gotic, incinta poligonală întărită cu turnuri și casa parohială.
Monumentul este înscris în Lista Monumentelor Istorice. Biserica evanghelică are codul LMI MS-II-m-A-15674.01, incinta fortificată cu turnurile figurează sub numărul MS-II-m-A-15674.02, iar casa parohială este clasificată cu numărul MS-II-m-A-15674.03.
Biserica păstrată a fost construită în secolele al XIV-lea–al XV-lea, dar cercetările arheologice au identificat sub actualul edificiu urmele unei construcții religioase mai vechi, databile probabil în secolele al XII-lea–al XIII-lea. Fortificația a fost dezvoltată începând din secolul al XVI-lea, iar turnul porții a fost ridicat în forma cunoscută în anul 1653.
După dispariția aproape completă a comunității săsești, ansamblul a ajuns într-o stare gravă de degradare, o parte a bolților prăbușindu-se. Intervențiile începute în secolul XXI au oprit procesul de ruinare și au urmărit transformarea monumentului într-un centru cultural, fără înlăturarea funcției sale religioase.
Filitelnic, satul Feldref
Filitelnic este cunoscut în dialectul săsesc sub formele Feldref și Felderf. În limba germană, denumirea localității apare ca Felldorf, Fülldorf, Füllendorf, Fildorf sau Veldorf, iar în limba maghiară ca Fületelke.
Prima mențiune documentară a satului datează din anul 1347. În secolul al XIV-lea, Filitelnicul se afla în proprietatea mai multor familii nobiliare, situație care i-a diferențiat pe locuitori de comunitățile săsești libere aflate pe Pământul Crăiesc.
În secolul al XVIII-lea și la începutul celui următor, drepturile sătenilor au fost restrânse treptat în favoarea proprietarilor nobiliari. Comunitatea a rămas cunoscută drept una dintre cele 13 așezări care au purtat o dispută juridică îndelungată cu autoritățile și cu stăpânii domeniilor pentru recunoașterea drepturilor sale.
Abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, locuitorii au dobândit posibilitatea de a cumpăra pământul de la nobili. Schimbarea a încheiat o perioadă îndelungată de dependență funciară și a modificat raporturile economice din interiorul satului.
Viticultura și producerea țiglelor
Economia tradițională a Filitelnicului s-a sprijinit în mare măsură pe viticultură. Dealurile din jur erau cultivate cu viță-de-vie, iar vinul produs aici era apreciat pentru calitatea sa.
Localitatea era cunoscută și pentru fabricarea țiglelor. Piesele ceramice realizate la Filitelnic erau folosite pentru acoperirea caselor și a clădirilor comunitare, fiind comercializate și în afara regiunii.
Producerea țiglelor presupunea alegerea și pregătirea lutului, modelarea pieselor, uscarea și arderea lor în cuptoare. Calitatea materialului și experiența meșterilor au făcut ca învelitorile din Filitelnic să fie căutate dincolo de hotarele satului.
Viticultura și meșteșugul ceramic au influențat și folosirea cetății bisericești. În turnurile și spațiile amenajate de-a lungul incintei puteau fi depozitate produse agricole, provizii și bunuri aparținând comunității.
Prima biserică
Săpăturile arheologice au arătat că actuala biserică gotică a fost precedată de un lăcaș mai vechi, care ar putea data din secolele al XII-lea–al XIII-lea.
Partea nordică a bisericii actuale a fost construită parțial peste urmele edificiului anterior. Zidul nordic al primei biserici pare să fi continuat dincolo de limitele construcției gotice, ceea ce arată că cele două lăcașuri nu aveau același plan și aceleași dimensiuni.
Existența acestei faze timpurii mută începuturile centrului religios de la Filitelnic înaintea primei atestări documentare a localității din 1347. Biserica veche aparținea unei comunități deja organizate, chiar dacă aceasta nu apare în izvoarele scrise păstrate.
Urmele sunt fragmentare, deoarece fundațiile edificiului gotic, mormintele și intervențiile moderne au distrus o parte a nivelurilor arheologice. Planul complet al primei biserici nu a putut fi reconstituit.
Biserica gotică
Actuala biserică a fost ridicată în secolele al XIV-lea–al XV-lea, în stil gotic. Edificiul are planul unei biserici-sală, alcătuită dintr-o navă unică, un cor poligonal și un turn-clopotniță.
Biserica-sală oferea comunității un interior unitar, fără separarea navei centrale de colaterale. Corul poligonal marca spațiul liturgic principal și concentra altarul și ceremoniile desfășurate în partea estică.
Turnul-clopotniță îndeplinea atât funcția de adăpostire a clopotelor, cât și pe aceea de reper vertical. În timpul primejdiilor putea participa la supravegherea și apărarea ansamblului.
La intrarea vestică a bisericii se păstra data 1556. Aceasta indică o intervenție importantă desfășurată în perioada în care biserica și incinta erau adaptate pentru apărare, fără a reprezenta data construirii edificiului gotic.
În secolul al XVI-lea, odată cu răspândirea Reformei printre comunitățile săsești, biserica a trecut la cultul evanghelic luteran. Spațiul medieval a continuat să fie folosit, fiind adaptat treptat noilor cerințe liturgice.
Bolțile din 1780
În anul 1780, atât sala, cât și corul au fost acoperite cu bolți în cruce, susținute de arce dublouri. Intervenția a schimbat substanțial aspectul interiorului medieval.
Arcele dublouri împărțeau bolta în travee și preluau o parte a încărcărilor către punctele de sprijin. Folosirea cărămizii a permis construirea unor bolți ample, dar a exercitat o presiune considerabilă asupra zidurilor și elementelor portante.
În dreptul absidei au fost săpate gropi de fundație pentru stâlpii care susțineau bolta din cărămidă. Aceste lucrări au afectat nivelurile arheologice și unele dintre mormintele mai vechi.
Bolțile din 1780 au definit interiorul bisericii timp de aproape două secole și jumătate. Lipsa întreținerii și degradarea acoperișului le-au adus însă, în cele din urmă, într-o stare critică, iar o parte s-a prăbușit.
Turnul-clopotniță
Acoperișul turnului-clopotniță a fost refăcut în anul 1787, la șapte ani după construirea bolților. Intervenția a protejat zidăria și spațiul clopotelor, conferind turnului silueta păstrată în epoca modernă.
Turnul a fost afectat în timp de fisuri, infiltrații și pierderea materialelor din zidărie. Reparații majore au fost executate în anul 1969 de o echipă de constructori a Consistoriului Evanghelic.
Lucrările au vizat atât turnul, cât și biserica și au urmărit consolidarea structurilor. Ele au reprezentat ultima intervenție amplă înaintea declinului accelerat produs după reducerea comunității săsești.
Fortificația poligonală
Biserica este înconjurată de o incintă cu traseu poligonal. Fortificația a fost ridicată și dezvoltată începând din secolul al XVI-lea, când biserica a devenit centrul defensiv al satului.
Zidul proteja lăcașul și curtea interioară. În timpul atacurilor, locuitorii se puteau retrage în incintă, aducând provizii și o parte dintre bunurile gospodăriilor.
Cetatea avea un turn al porții și încă un turn de apărare amplasat la nord de biserică. Turnurile permiteau controlarea accesului și supravegherea sectoarelor de zid.
Dimensiunile fortificației sunt mai reduse decât cele ale marilor cetăți bisericești din Transilvania. Ansamblul a fost adaptat resurselor și numărului locuitorilor din Filitelnic, fără a pierde funcțiile fundamentale ale unui refugiu comunitar.
Turnul porții din 1653
Accesul în cetate era controlat de turnul porții, construit în forma cunoscută în anul 1653. Amplasarea sa deasupra intrării transforma poarta în cel mai bine supravegheat punct al incintei.
Turnul permitea observarea drumului și blocarea accesului în caz de primejdie. Nivelurile sale superioare puteau fi folosite de paznici și apărători, iar trecerea de la bază dirija circulația oamenilor și bunurilor.
Ridicarea turnului în secolul al XVII-lea arată că fortificația a continuat să fie întreținută și modernizată după încheierea principalei etape medievale. Comunitatea considera încă necesară protejarea centrului religios și a resurselor sale.
Turnul nordic și depozitarea fructelor
La nord de biserică se află cel de-al doilea turn al incintei. Acesta a îndeplinit inițial o funcție defensivă, dar a fost utilizat ulterior pentru depozitare.
Turnul este cunoscut și drept „casa fructelor” sau turn de păstrare a proviziilor. Zidurile groase și temperatura relativ stabilă ofereau condiții potrivite pentru depozitarea fructelor și a altor produse.
Schimbarea funcției ilustrează transformarea cetății după dispariția pericolului militar. Construcțiile defensive nu au fost abandonate imediat, ci au fost integrate în economia cotidiană a satului.
Folosirea turnului ca depozit se lega de funcția mai amplă a incintei, unde comunitatea păstra alimente și bunuri atât pentru uzul zilnic, cât și pentru perioadele de criză.
Casa parohială
Casa parohială face parte integrantă din ansamblul monumentului și este clasată separat sub codul LMI MS-II-m-A-15674.03.
Clădirea era locuința preotului și centrul administrativ al parohiei. Aici se păstrau documentele comunității, se pregăteau activitățile bisericești și erau primiți membrii parohiei.
Împreună cu biserica, turnurile și incinta, casa parohială documentează faptul că ansamblul nu avea exclusiv funcție liturgică sau defensivă. El reprezenta centrul administrativ, spiritual și social al satului.
Cercetările arheologice
Cercetările desfășurate în interiorul bisericii au urmărit stabilirea etapelor constructive și identificarea urmelor lăcașului anterior. La lucrări au participat arheologul Ștefan Vasilache și coordonatorul șantierului arheologic, Ünige Bencze.
Au fost cercetate trei morminte fără inventar funerar, aparținând cel puțin unor două orizonturi de înhumare. Unul dintre ele se afla sub zidul nordic, în zona intrării în sacristia bisericii gotice.
Poziția mormântului sub fundație arată că înhumarea este anterioară construirii zidului. Succesiunea contribuie la stabilirea cronologiei relative a bisericii și a cimitirului care o înconjura.
A fost cercetată și cripta aflată sub sacristie. Aceasta fusese însă golită anterior, probabil în anii 1950 sau cel târziu în jurul anului 1970, astfel încât nu mai păstra conținutul funerar inițial.
Cercetarea a confirmat existența bisericii anterioare și faptul că actualul edificiu o suprapune numai parțial. Zidul nordic al primei construcții pare să continue în afara planului bisericii gotice.
Intervențiile care au afectat nivelurile arheologice
Interiorul bisericii a fost modificat în mai multe etape, între care sunt documentate lucrări în anii 1580, 1655 și 1972. Aceste intervenții au schimbat nivelurile de călcare și au afectat mormintele mai vechi.
În fața altarului a fost săpată o groapă de mari dimensiuni, iar alte gropi au fost realizate de-a lungul zidului sudic. Fundațiile stâlpilor care susțineau bolta de cărămidă a absidei au pătruns, la rândul lor, în straturile medievale.
Lucrările au distrus o parte dintre înhumările timpurii și dintre nivelurile istorice de călcare. Din această cauză, posibilitatea reconstituirii complete a etapelor inițiale ale bisericii a fost considerabil redusă.
Cercetarea arheologică a reușit totuși să stabilească existența mai multor faze constructive și funerare. Rezultatele demonstrează că istoria locului începe înaintea edificiului gotic vizibil astăzi.
Reparațiile din 1969 și începutul degradării
În anul 1969, Consistoriul Evanghelic a trimis o echipă de constructori care a executat lucrări importante de consolidare la biserică și turn.
În anii următori au mai existat intervenții asupra interiorului, inclusiv cele documentate în 1972. Monumentul a continuat să fie folosit de comunitatea evanghelică, dar numărul sașilor a început să scadă.
Emigrarea s-a accentuat în jurul anului 1980, iar după 1990 aproape întreaga comunitate germană a părăsit Filitelnicul. Biserica a rămas fără oamenii care îi asiguraseră întreținerea și supravegherea.
Acoperișurile, turnul și incinta s-au degradat, iar infiltrațiile au afectat bolțile. O parte a bolții sălii s-a prăbușit, în timp ce alte porțiuni au ajuns într-o stare apropiată de colaps.
Salvarea ansamblului
Asociația ARCUS din Târgu Mureș a început un proiect pentru salvarea ansamblului fortificat, alcătuit din biserică, incintă, casa parohială și celelalte clădiri comunitare păstrate.
Inițiativa a urmărit realizarea lucrărilor de urgență, reluarea serviciilor religioase luterane și transformarea bisericii într-un centru cultural. Refuncționalizarea nu presupunea eliminarea caracterului sacru, ci folosirea monumentului pentru activități capabile să readucă oameni în interiorul său.
Proiectul a primit finanțare de la Institutul Național al Patrimoniului, prin Fondul Timbrul Monumentelor Istorice. Sprijinul a permis consolidarea porțiunilor de boltă aflate în stare de precolaps și protejarea temporară a zonelor expuse.
Intervenția a avut caracter de urgență și s-a desfășurat în a doua jumătate a anului 2022. Nu a reprezentat restaurarea completă a monumentului, ci stabilizarea structurilor care prezentau un pericol imediat.
Consolidarea bolților
Înaintea intervenției, o parte a bolților se prăbușise, iar restul structurii prezenta fisuri și deformări grave. Latura sudică a bisericii nu mai putea fi folosită în siguranță.
Bolțile aflate în stare de precolaps au fost consolidate și asigurate. Lucrările au permis stabilizarea interiorului și reducerea riscului de prăbușire asupra persoanelor care intrau în clădire.
Zonele descoperite au fost protejate cu prelate, ca măsură temporară împotriva precipitațiilor. Soluția nu putea înlocui refacerea învelitorii, dar limita pătrunderea apei până la continuarea restaurării.
Restauratorul de pictură murală Kiss Lóránd a participat la proiect și a arătat că intervenția a făcut posibil accesul controlat al oamenilor în biserică. Complexitatea lucrărilor a fost amplificată de starea foarte gravă a monumentului și de resursele disponibile pentru o intervenție de scurtă durată.
Voluntarii și meșteșugurile tradiționale
Proiectului coordonat de Asociația ARCUS i s-au alăturat voluntari din țară și din străinătate. Participarea lor a permis realizarea unor lucrări care ar fi fost dificil de susținut numai din fondurile disponibile.
Un tâmplar pensionar venit din străinătate a refăcut tâmplăria clădirii școlii, inclusiv ferestrele și obloanele. Piesele au fost realizate prin tehnicile folosite la construcția inițială, păstrând forma și modul tradițional de îmbinare.
Intervenția demonstrează importanța meșteșugurilor în conservarea patrimoniului. Restaurarea unei tâmplării istorice nu presupune numai reproducerea aspectului exterior, ci și înțelegerea esențelor de lemn, a uneltelor, a îmbinărilor și a sistemelor de feronerie.
Contribuția voluntarilor a continuat, într-o formă nouă, tradiția comunitară prin care bisericile și cetățile săsești fuseseră întreținute timp de secole.
De la biserică abandonată la centru cultural
Salvarea bisericii din Filitelnic urmărește redarea unei funcții monumentului. În lipsa unei comunități evanghelice numeroase, folosirea exclusiv liturgică nu poate asigura întreținerea permanentă a ansamblului.
Transformarea într-un centru cultural creează posibilitatea organizării de expoziții, concerte, întâlniri și activități educative. Serviciile religioase luterane pot fi reluate atunci când comunitatea se reunește, iar caracterul sacru al spațiului rămâne respectat.
Această folosire mixtă poate reda bisericii rolul de centru al satului. Monumentul nu mai este numai o mărturie a unei comunități dispărute, ci devine un spațiu în care patrimoniul poate fi explicat și transmis.
Refuncționalizarea trebuie să rămână compatibilă cu arhitectura, pictura și fragilitatea structurilor. Restaurarea nu se încheie odată cu stabilizarea bolților, fiind necesare în continuare lucrări asupra acoperișurilor, zidăriei, turnurilor și finisajelor.
Știi mai multe despre Biserica evanghelică fortificată din Filitelnic – biserica medievală, turnurile și satul viticultorilor? Spune și altora!