Alexandru ZAMFIROPOL – arhitect și urbanist român, pionier al urbatecturii
Alexandru Zamfiropol s-a născut la 30 octombrie 1898, la Ploiești, și a încetat din viață la 28 august 1977, la București.
Arhitect și urbanist de formație franceză, pictor și grafician talentat, a fost unul dintre cei mai importanți creatori români din domeniul arhitecturii și urbanismului interbelic, activând deopotrivă în țară și în străinătate.
A fost autorul unor proiecte urbanistice de anvergură pentru orașele București, Pitești și Predeal, precum și a numeroase construcții moderne și parcelări urbane.
În perioada comunistă, fiind îndepărtat din învățământ și din activitatea profesională, s-a dedicat exclusiv picturii și graficii, expunând cu succes în România, Franța și SUA.
A provenit din familia Elenei Mihăilescu și a funcționarului Alexandru Zamfiropol. A urmat cursurile Liceului „Matei Basarab” din București, întrerupte temporar în perioada Primului Război Mondial (1916–1918), în care a luptat ca voluntar, pierzându-și un picior într-un accident de tren.
A fost căsătorit cu Jeanne Louise Dupui (1900–1980), fără copii.
Educație, Formare și stil arhitectural
1925–1930 – Studii de arhitectură la Școala de Arte Frumoase din Paris, unde a obținut diploma în 1925.
A urmat cursuri libere de pictură și grafică în atelierele lui Jean Paul Laurens, Wadens, la Academia Julien și La Grande Chaumière.
1926–1929 – Cursuri libere de lucrări publice; urmează Institutul de Urbanism de la Sorbona, absolvit în 1929.
A frecventat Facultatea de Litere și Școala Muzeului Luvru, desăvârșindu-și cultura generală și estetică.
În perioada pariziană a lucrat în atelierele arhitecților Pierre Pouradier-Duteil, Drouin-Deligne, Paul Louis Dubuisson și Jean Rey, precum și cu profesorii Gaston Redon, Albert Tournaire, Henri Prost și Jacques Gréber – influențe care i-au format viziunea complexă asupra relației dintre urbanism și arhitectură.
După revenirea în România (1930), Zamfiropol a promovat ideea de unitate între urbanism și arhitectură, prefigurând conceptul de urbatectură, termen folosit mai târziu pentru definirea acestei sinteze.
Activitate profesională și publică
1925–1926 – Arhitect colaborator la Grenoble și Paris (ateliere Pouradier-Duteil, Drouin-Deligne, Dubuisson, Rey).
După 1930 – Activitate independentă în România, implicat în planuri de sistematizare urbană și proiecte edilitare.
1952–1957 – Consilier în consiliul tehnic al Ministerului Industriei Chimice; arhitect-șef în cadrul IPROCHIM.
1958 – Arhitect coordonator-șef la Institutul Regional de Proiectare Ploiești.
A lucrat temporar în Serviciul Căi de Comunicații al Primăriei București.
Activitate didactică
1946 – Profesor la Școala Politehnică, Str. Nicolae Iorga 16.
Profesor la cursul de „Urbanistică și sistematizare”, Școala de conductori cadastrali.
1947 – Donează 50.000 lei pentru instituirea Premiilor de Urbanism la Facultatea de Arhitectură din Politehnica București.
1950–1951 – Profesor în cadrul Institutului de proiectări al Ministerului Industriei și Bunurilor de Consum.
Lucrări de arhitectură și urbanism
Proiecte de urbanism și peisagistică
- 1931 – Planul de sistematizare al Bucureștiului.
- 1939 – Planul de sistematizare al comunei Azuga (pierdut în război).
- 1942–1943 – Proiectul de sistematizare al orașelor Pitești și Predeal (împreună cu arh. Kikero Constantinescu).
- Participă la proiectele de sistematizare și dezvoltare a stațiunilor de pe Valea Prahovei.
- 1938 – Reprezintă Corpul Arhitecților Români la conferința Institutului Internațional de Științe Administrative și a Uniunii Internaționale a Orașelor, București.
Proiecte de arhitectură
- 1931–1933 – Vila V. Constantinescu, Str. Arhiereu Calist, București.
- 1933–1934 – Imobil Prof. Chirițescu Arva, Str. Alexandru Constantinescu nr. 41.
- – Imobil A. D. Mincu și Dr. Țețu (cu arh. Al. Hempel), Intrarea N. Beldiceanu nr. 8.
- 1935–1938 – Imobil propriu, Str. B. Mussolini (azi Lascăr Catargiu) nr. 16–18 – locuință modernistă, cu apartament personal la etajul III.
Parcelări urbane: Lanariei 80 (63 de clădiri cuplate P+1, total 126 apartamente), fabrica Lemaitre, Calea Văcărești, Șos. Vergului, Drumul la Tei, Câmpul Veseliei, Calea Rahovei, Șos. Militari, Calea Dorobanți etc.
Activitate artistică
A fost un remarcabil pictor și acuarelist. A participat la Salonul Oficial de la Grand Palais (Paris, 1928), unde a obținut medalia de argint, precum și la numeroase expoziții din România (1930–1942) și străinătate (1949–1957). În perioada comunistă, a fost exclus din învățământ și din profesia de arhitect, dedicându-se exclusiv picturii. Lucrările sale se află astăzi în colecții private din Franța și SUA.
Concursuri. Premii și distincții
- 1931 – Concurs pentru o stațiune clinică la Zagreb.
- 1940 – Mențiune la concursul pentru Monumentul lui Armand Călinescu (cu arh. Géza Rubletzky).
- 1943 – Premiul I la concursul de amenajare a Pieței Palatului Regal din București.
- 1946 – Premiul ex aequo la concursul pentru refacerea Teatrului Național, împreună cu arh. Valentin Iorga.
- 1957 – Participare la concursul internațional pentru Piața Națiunilor din Geneva.
- 1928 – Medalia de argint la Salonul Oficial, Grand Palais, Paris, pentru lucrări de artă plastică.
Activitate publicistică
- 1932 – Publică studiul „Une cité du pétrole” la Institutul de Urbanism din Paris.
- Din 1935 – Redactor la Buletinul Sindicatului Întreprinzătorilor de Lucrări Publice și Particulare.
Moștenire arhitecturală și artistică
Alexandru Zamfiropol a fost un vizionar al urbanismului românesc, unind principiile arhitecturii cu gândirea teritorială și socială într-un concept unitar.
Prin lucrările sale de sistematizare, proiectele de arhitectură modernistă și activitatea didactică, a contribuit la formarea unei gândiri urbane moderne în România.
În același timp, prin activitatea sa artistică – acuarele, peisaje urbane și compoziții arhitectonice – și-a afirmat o dublă vocație: cea de arhitect al spațiului și cea de artist al luminii.
Știi mai multe despre Alexandru ZAMFIROPOL – arhitect și urbanist român, pionier al urbatecturii? Spune și altora!