Alexandru SĂVULESCU – arhitectul modernității românești de sfârșit de secol XIX
Alexandru Săvulescu s-a născut la data de 5 august 1847, în localitatea Cerneți, județul Mehedinți, și a încetat din viață în anul 1902, la București.
A fost unul dintre primii arhitecți români cu studii de specialitate în Franța, promotor al arhitecturii moderne de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
A fost arhitect al Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor, arhitect-șef al Ministerului de Interne, vicepreședinte și apoi președinte al Societății Arhitecților Români, precum și fondator al primei Școli Superioare de Arhitectură din București.
Alexandru Săvulescu a făcut parte din prima generație de arhitecți români formați în spirit european. A urmat cursurile Școlii de Arte Frumoase din Paris, în atelierul profesorului Paul René Léon Ginain, obținând diploma de arhitect diplomat în anul 1874. În 1881 a fost distins cu o medalie la Expoziția de Arhitectură de la Paris, succes care i-a adus recunoaștere și numeroase comenzi în țară. Primul său proiect important după revenirea la București a fost reședința Ioan Pascu din strada Sfinților nr. 7.
Profesionalismul său și talentul de compoziție arhitecturală l-au propulsat rapid în administrația publică, fiind numit arhitect al Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor, apoi arhitect-șef al Ministerului de Interne și al Primăriei București. Din 1891 a fost vicepreședinte în primul comitet al Societății Arhitecților Români, iar între 1895–1902 a deținut funcția de președinte al acestei instituții.
Educație, Formare și stil arhitectural
Formarea sa la Paris, la Școala de Belle Arte, i-a insuflat rigoarea academismului francez și rafinamentul estetic al arhitecturii Beaux-Arts. Opera lui Alexandru Săvulescu este definită printr-un eclectism francez rafinat, adaptat contextului românesc, cu variații planimetrice în funcție de programul clădirii. În proiectele sale se remarcă armonizarea decorului exterior cu cel interior, preluarea repertoriului clasicist și echilibrul între monumentalitate și funcționalitate.
La edificiile publice a pus accentul pe proporție, reprezentativitate și claritate structurală, iar în clădirile de locuit a adăugat un rafinament decorativ de influență Art Nouveau, uneori cu inserții bizantine și românești.
Lucrări de arhitectură
Clădiri publice
- Gimnaziul „Nicolae Bălcescu”, Brăila (1885–1886).
- Ospiciul „Madona Dudu”, Craiova (1888–1891).
- Colegiul Național „Traian”, Drobeta-Turnu Severin (1890–1892).
- Palatul Poștelor și Telegrafului, București (1894–1900) – împreună cu arhitectul polonez Zigfried Kofschinscky; în prezent, sediul Muzeului Național de Istorie a României și al Muzeului Național Filatelic.
- Școala primară de băieți „Ștefan cel Mare”, Alexandria (1897).
- Palatul Comunal, Buzău (1896–1904) – împreună cu Zigfried Kofschinscky; actuala Primărie a Municipiului Buzău.
Arhitectură religioasă
Biserica Amzei, București (1898–1901) – în colaborare cu Zigfried Kofschinscky.
Arhitectură rezidențială
- Palatul Noblesse, București (1881) – una dintre primele reședințe în stil eclectic din zona Moșilor și Cartierul Evreiesc; construcție reprezentativă pentru epoca „Micului Paris”, caracterizată prin echilibru între volumetria clasică și ornamentația fină de inspirație franceză.
- Casa arhitectului Alexandru Săvulescu, str. Biserica Amzei nr. 22, București (1892) – locuință personală, în stil Art Nouveau.
- Reședința Ioan Pascu, str. Sfinților nr. 7, București – primul proiect realizat după medalia obținută la Paris.
Monumente
Bustul lui Dimitrie Giurescu, Câmpulung (1897) – în colaborare cu sculptorul Dimitrie Demetrescu Mirea.
Restaurări
Biserica Banu, Buzău – proiect de restaurare.
Concursuri
1879 – Concurs internațional pentru Camera Deputaților din București, premiul al II-lea (premiul I neacordat).
Premii și distincții
- 1881 – Medalie la Expoziția de Arhitectură de la Paris.
- 1891 – Vicepreședinte în primul comitet al Societății Arhitecților Români.
- 1892 – Fondator al primei Școli Superioare de Arhitectură din București.
- 1895–1902 – Președinte al Societății Arhitecților Români.
- Arhitect-șef al Ministerului de Interne și al Primăriei București.
- Arhitect al Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor.
Moștenire arhitecturală
Alexandru Săvulescu a rămas o figură definitorie pentru arhitectura publică românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Opera sa îmbină monumentalitatea instituțională cu rafinamentul decorativ al eclectismului francez, iar Palatul Poștelor, Palatul Comunal din Buzău și Palatul Noblesse ilustrează tranziția de la academismul clasic spre modernitatea urbană a epocii. Ca fondator al Școlii de Arhitectură din București, a pus bazele educației arhitecturale românești moderne. Moștenirea sa profesională și estetică rămâne esențială pentru definirea identității arhitecturii românești din perioada „Micului Paris”.
Știi mai multe despre Alexandru SĂVULESCU – arhitectul modernității românești de sfârșit de secol XIX? Spune și altora!