Ștefan BALȘ-LUPU – arhitect, restaurator de monumente istorice
Ștefan BALȘ-LUPU s-a născut la 27 octombrie 1902, în București, și a încetat din viață la 22 februarie 1994, în București. A fost arhitect român și membru de onoare al Academiei Române. Activitatea sa este strâns legată de cercetarea, protejarea și restaurarea monumentelor istorice din România.
Provenit dintr-o familie cu vechi rădăcini boierești, fiu al magistratului Matei Balș și al Zoe (Manu) Balș, a avut frații George, Andrei, Petre și sora Rucsandra.
A fost nepotul lui Gheorghe/George Balș (1868–1934), membru al Comisiunii Monumentelor Istorice și al Academiei Române, autor de referință pe arhitectura bisericească din Moldova; văr cu arhitectul Ion Balș (1901–1980) și cu medicul Matei Balș (1905–1989).
1916–1920: Liceul „Gheorghe Lazăr”, București.
În Primul Război Mondial, elev de liceu, voluntar la Spitalul nr. 113 al Crucii Roșii; decorat cu „Crucea Comemorativă a războiului 1916–1918” (fără barete), iulie 1918.
1921: Absolvent al Școlii de ofițeri de artilerie (sublocotenent).
1921–1927: Școala Superioară de Arhitectură, București; diplomă la 15 iulie 1927.
1928–1929: Bursier al Academiei Române la Roma; relevee și proiecte de restaurare la Santa Balbina și San Sisto Vecchio sub coordonarea arh. Antonio Muñoz; a audiat cursurile arhitecților Gustavo Giovannoni și Camillo Boito.
1930–1950: Serviciul Tehnic al Comisiunii Monumentelor Istorice – restaurări importante în București și în țară.
Al Doilea Război Mondial: mobilizat; avansat locotenent (1942) și căpitan (1944).
1950–1959: activitate în institute nou înființate; în 1953 în cadrul ISPROR înființează Atelierul Monumente Istorice (coordonator).
1955: condamnat la 5 ani de închisoare pentru adăpostirea vărului Gheorghe Florescu (1947–1955); eliberat după 7 luni prin amnistie generală.
din 1960: arhitect-șef la CSCAS, apoi în noua Direcție a Monumentelor Istorice până la desființarea acesteia (începutul lui 1978).
ani ’80: restaurări la comanda Patriarhiei, mitropoliilor și episcopiilor.
din 1990: membru al Comisiei Monumentelor Istorice (după reînființare).
Formare și stil arhitectural
Formarea sa profesională a combinat școala românească de arhitectură cu specializarea la Roma, în spiritul teoriei și practicii restaurării promovate de profesori precum Giovannoni și Boito. Cariera lui Ștefan BALȘ-LUPU se definește prin restaurarea și conservarea lăcașurilor de cult, ansamblurilor monastice și edificiilor istorice, precum și prin proiecte proprii de arhitectură (civile și ecleziastice), realizate în contexte urbane și rurale.
Lucrări de arhitectură. Proiecte proprii (selecție):
- Biserica Sf. Cuvioasă Paraschiva, Balcic – începută în 1935, terminată de partea bulgară în 1954.
- Locuința Elisa Brătianu, str. Arcului nr. 6, București – în colaborare cu arh. Ion Balș (1935).
- Vila Gordon Hayward, Cornu–Câmpina (1936–1937).
- Casa D. Pherekyde, Balcic (1937–1938).
- Casa Constantinescu, Balcic (1938).
- Biserică, Balcic (1938).
- Locuințe pentru Banca Românească, București – cu arh. Ion Balș (1946–1947).
- Locuințe în Medgidia (1952).
Restaurări (selecție, pe etape):
În cadrul Comisiunii Monumentelor Istorice (până în 1950):
București: Sf. Elefterie-Vechi, Scaune (Adormirea Maicii Domnului), Kretzulescu, Sf. Spiridon-Vechi, Mănăstirea Antim.
Mănăstirea Neamț; Pătroaia (Dâmbovița); Borzești; Schitul Clocociov; Palatul Episcopal Huși; Sf. Sava (Iași); Episcopia Romanului; Sf. Ion și turnul clopotniță (Piatra Neamț); Mănăstirea Coșula; Vad–Someș; Mănăstirea Snagov; Burdujeni–Suceava; Sf. Dumitru – Suceava.
În cadrul ISPROR – Atelierul Monumente Istorice (din 1953):
Mănăstirea Brebu; Mănăstirea Moldovița (biserica și clisiarnița); Mănăstirea Cernica; Palatul de la Potlogi (cu arh. Radu Udroiu); continuarea restaurării Mănăstirii Neamț.
În cadrul CSCAS și al Direcției Monumentelor Istorice (din 1960 până în 1978):
Mănăstirea Hurezi; Biserica și Paraclisul Patriarhiei; Casa domnească – Mănăstirea Brebu; Schitul Balamuci; Cetatea Câlnic; Mănăstirea Radu Vodă (biserica și turnul clopotniță), București; Cula Duca – Măldărești; Cetatea Neamțului; Sf. Gheorghe – Pitești; Schitul Brădet – Argeș; Mănăstirea Râșca; Cazarma Babilon și Sala Unirii – Alba Iulia; Catedrala Ortodoxă și Catedrala Romano-Catolică – Alba Iulia; Războieni – Neamț; Sf. Gheorghe-Nou – București; continuări la Moldovița și Neamț.
După 1978 (la comanda Patriarhiei, mitropoliilor, episcopiilor):
Mănăstirea Hodoș-Bodrog; fosta Mănăstire Tazlău; Casa domnească – Mănăstirea Putna; Biserica din Bogdana – Bacău (toate cu arh. Virgil Antonescu); Sf. Gheorghe – Mitropolia Veche, Iași; continuarea restaurării Sf. Gheorghe-Nou – București.
Premii și distincții
- Ordinul „Steaua României” (1936)
- Ordinul „Coroana României”, în grad de Cavaler (1938)
- „Medalia Centenarului Regelui Carol I” (1939)
- „Medalia Muncii” (1954)
- „Crucea Comemorativă a războiului 1916–1918” (fără barete, 1918)
- Membru de onoare al Academiei Române
- Membru al Comisiei Monumentelor Istorice (din 1990)
Moștenire arhitecturală
Prin restaurările de amploare și prin proiectele realizate în decenii succesive, în colaborare cu instituțiile responsabile de protejarea patrimoniului, Ștefan BALȘ-LUPU a contribuit substanțial la conservarea și valorificarea monumentelor istorice din România. Parcursul său profesional – de la Comisiunea Monumentelor Istorice la Direcția Monumentelor Istorice și până la lucrările derulate pentru Biserică – ilustrează o continuitate dedicată patrimoniului și consolidarea unei practici de restaurare riguros documentate.
Știi mai multe despre Ștefan BALȘ-LUPU – arhitect, restaurator de monumente istorice? Spune și altora!