Eugenia GRECEANU – arhitectă și restauratoare a patrimoniului istoric
Eugenia Greceanu s-a născut la 28 martie 1928, în București, și a încetat din viață la 11 iunie 2016, în București. A fost arhitectă cu o activitate remarcabilă în protecția și restaurarea monumentelor istorice, autoare de studii istorico-arhitecturale și de istorie urbană, coordonatoare și membră în colective de proiect pentru numeroase intervenții de restaurare și documentații de urbanism.
Fiica maiorului Mihail Gh. Popescu și a Smarandei Panaiot (familie de negustori greci). Absolventă a Liceului „Carmen Sylva” (1939–1947); admisă la Arhitectură în 1947, pregătită în biroul arh. Adrian Gheorghiu. Căsătorită la 24 decembrie 1953 cu istoricul-arhivist Radu Scarlat Greceanu.
După 1990: membră a Comisiei Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice;
1993–2001 președinte ICOMOS România (ulterior Președinte de Onoare CNR-ICOMOS), profesor asociat la UAUIM, catedra Istoria Arhitecturii.
Educație, Formare și stil arhitectural:
Absolventă a Facultății de Arhitectură „Ion Mincu” (1952). Formare profesională în atelierul arh. Adrian Gheorghiu și la ICSOR (studii de sistematizare).
1954–1959: atelierul „Monumente istorice” din ICSOR–ISCAS (coord. Ștefan Balș, Radu Udroiu).
1960–1977: referent și, din 1972, șef al serviciului de avizare la Direcția Monumentelor Istorice (CSCAS); participă la revizuirea și completarea Listei Monumentelor Istorice și inițiază declararea rezervațiilor de arhitectură (Roman, Botoșani, Pitești ș.a.). 1
974–1977: proiectare la DPCN (studii pentru orașe extra-carpatice).
Din 1977: Muzeul de Istorie al RSR (evidența siturilor, studii urbane). Doctorat: „Arhitectura bisericilor românești de zid din Transilvania, secolele XIII–XVII” (finalizat 1974, susținut 1977).
Direcție profesională: restaurare științifică, fundamentări istorico-arhitecturale și urbanistice pentru ansambluri protejate.
Restaurare – șef de proiect:
1955–1956 – Mănăstirea Gura Motrului;
1958 – Biserica și vechea stăreție, Mănăstirea Strâmba;
1958 – Incinta Mănăstirii Sucevița;
1958–1959 – Bastionul Bethlen și Turnul Cizmarilor, Cluj;
1960 – Casa Hirscher, Brașov;
1964 – Casa de piatră, Herăști;
1964 – Biserica Mănăstirii Cotmeana;
1965 – Reconstituirea stăreției și incintei Schitului Clocociov;
1959 – Cetatea Râșnovului;
1971 – Mănăstirea Brâncoveni.
Restaurare – în colaborare (alți șefi de proiect):
1953 – Palatul Cuza Vodă, Iași;
1955 – Casa Aurarului, Bistrița;
1955–1957 – Castelul Huniazilor, Hunedoara;
1957–1958 – Biserica „Sf. Nicolae”, Densuș;
1959 – Mănăstirea Galata, Iași;
1961 – Mănăstirea Mamu;
1961 – Clopotnița bisericii din Valea Danului;
– Incinta Mănăstirii Govora;
– Mănăstirea Tismana.
Urbanism și sistematizare – șef de proiect:
1952 – Bazinul Argeșului;
1953 – Bazinul inferior al Dunării, sectorul Oltenița–Galați;
1953 – Râul Buzău;
1959 – Bazinul inferior al Dunării, sectorul Călărași–Măcin;
1974–1977 – Studii de delimitare a valorilor arhitectural-urbanistice: Roman, Pitești, Botoșani.
Premii și distincții:
1965 – Premiul UAR (Casa de piatră din Herăști);
2000 – Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Cavaler;
2006 – „Opera Omnia”, Anuala de Arhitectură a Municipiului București.
Moștenire arhitecturală:
Eugenia Greceanu a construit, prin cercetare, proiectare și avizare, un cadru metodologic solid pentru protejarea patrimoniului din România. Restaurările de referință, studiile urbane și contribuțiile la legislația patrimoniului au fundamentat practica intervențiilor responsabile asupra monumentelor istorice. Opera sa – peste cinci decenii de proiecte, studii și publicații – rămâne un reper pentru istoria arhitecturii, istoria orașelor și școala românească de restaurare.
Știi mai multe despre Eugenia GRECEANU – arhitectă și restauratoare a patrimoniului istoric? Spune și altora!