Dimitrie MAIMAROLU – arhitectul academismului francez în România
Dimitrie Maimarolu s-a născut la 21 august 1859, la București, Țara Românească, și a încetat din viață în anul 1926. A fost un arhitect român care a introdus în arhitectura publică din România caracteristicile școlii academice franceze. A activat în serviciul Ministerului Lucrărilor Publice și a fost arhitect-șef în cadrul acestuia. A fost membru fondator al Societății Arhitecților din România, membru al Societății Politehnice și arhitect în Comisia Monumentelor Istorice.
După o pregătire în atelierul profesorului Julien Guadet la Paris, Maimarolu a obținut diploma de arhitect în anul 1885, la Școala Națională Superioară de Arte Frumoase din Paris. În 1885 i s-a recunoscut diploma franceză și i s-a acordat dreptul de practică în România, fiind numit arhitect în Ministerul de Interne, unde a activat până în 1892, când a fost avansat arhitect-șef.
A fost bursier al Ministerului Lucrărilor Publice Române și a făcut parte dintr-o generație de arhitecți formați în spiritul academismului francez, alături de Ion Mincu, Paul Smărăndescu, Ștefănescu și S. Vasilescu.
Educație, Formare și stil arhitectural
Format la Școala de Arte Frumoase din Paris, sub îndrumarea lui Julien Guadet, Dimitrie Maimarolu a fost un reprezentant al stilului academic francez aplicat în arhitectura românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Proiectele sale au fost caracterizate prin echilibru compozițional, monumentalitate și rafinament decorativ. A îmbinat rigoarea stilului francez cu cerințele funcționale ale arhitecturii publice românești.
Lucrări de arhitectură
- 1886–1887 – Palatul comunal din Tecuci (azi Casa de Cultură)
- 1898 – Proiectul Școlii profesionale de fete din București și reparațiile Școlii de arte și meserii din Iași
- 1888 – Cazărmi la Babadag și Palatul Administrativ al județului Olt
- 1898–1899 – Prefectura județului Argeș, Pitești (actualul Muzeu Județean de Istorie și Științele Naturii)
- 1899 – Cercul Militar Național, București (în colaborare cu Ernest Doneaud și inginerii Anghel Saligny, Elie și Mircea Radu)
- 1899 – Palatul Camerei Deputaților (azi Palatul Patriarhiei)
- 1901 – Diriginte al lucrărilor finale ale Palatului comunal din Târgu Jiu
- 1904–1907 – Refacerea Bisericii Sf. Silvestru, București (cu arh. Paul Petricu)
- 1905 – Biserica Sf. Haralambie, Turnu Măgurele (după planurile arh. Lecomte de Nouy)
- 1911 – Biserica Armenească, București
- 1897 – Hotel Concordia, București
- 1899 – Casa Vorvorenilor, Craiova (azi Mitropolia Olteniei)
- 1899 – Lucrări pentru casa lui Victor Antonescu, Casa Romulus Porescu și proprietăți private în București
- 1909 – Reparațiile la casele din str. C.A. Rosetti și C. Severanu
- 1915 – Reparații la Biserica Brezoianu, București
Premii și distincții
- 1890 – Premiul I la concursul internațional pentru clădirea Camerelor legiuitoare
- 1911 – Premiul pentru proiectul Palatului Camerei Deputaților (realizat între 1906–1908, extins 1911–1913 și 1914–1916)
- 1899 – Premiul pentru proiectul Cercul Militar Național
Moștenire arhitecturală
Dimitrie Maimarolu a avut o contribuție decisivă la dezvoltarea arhitecturii instituționale românești de la începutul secolului XX. Lucrările sale, precum Palatul Patriarhiei, Cercul Militar Național și Biserica Armenească, se înscriu în patrimoniul arhitectural de valoare națională.
A adus în România rigoarea și eleganța academismului francez, adaptând-o contextului urban și administrativ local. În 2005, în interiorul Palatului Cercului Militar Național, a fost dezvelit bustul său, în semn de omagiu pentru contribuția remarcabilă la arhitectura românească.
Știi mai multe despre Dimitrie MAIMAROLU – arhitectul academismului francez în România? Spune și altora!