Alexandru M. ZAGORITZ – arhitect neoromânesc și continuatorul operei lui Ion Mincu
Alexandru M. Zagoritz s-a născut la 31 mai 1881, la București, și a încetat din viață la 31 octombrie 1916, tot în București.
A fost un arhitect român al generației de început a stilului neoromânesc, remarcabil prin talentul său de desenator și prin activitatea sa de restaurare și documentare a monumentelor istorice.
În scurta sa carieră, a colaborat cu mari nume ale arhitecturii românești, între care Ion Mincu și Constantin Iotzu, și a participat la proiecte de importanță națională.
A fost fiul familiei Zagoritz din București și prieten apropiat cu arhitectul Toma T. Socolescu. A urmat Școala Superioară de Arhitectură din București, fiind elevul lui Ion Mincu, cel care i-a influențat profund formarea profesională.
În 1916, a publicat în revista Arhitectura un emoționant portret al maestrului său, Ion Mincu, demonstrând sensibilitate artistică și o profundă admirație pentru mentorul său. Pe lângă activitatea de arhitect, Alexandru Zagoritz a scris poezii și a fost un bun ilustrator.
Educație, Formare și stil arhitectural
Format în atmosfera Școlii Superioare de Arhitectură din București, Zagoritz a fost un reprezentant timpuriu al stilului neoromânesc, caracterizat prin echilibrul proporțiilor, ornamentație inspirată din tradiția locală și o viziune plastică unitară. În perioada studiilor, a fost implicat în documentarea arhitecturii vechi românești, participând la campanii de relevee și restaurări.
Activitate profesională
1906 – Face parte din echipa de arhitecți care au lucrat la Expoziția Jubiliară din București (Câmpia Filaretului, actualul Parc Carol I), eveniment care a marcat afirmarea tinerilor arhitecți români.
1908 – Întocmește, împreună cu Constantin Iotzu, releveul Mănăstirii Văcărești, document important pentru studiul ansamblului dispărut.
Din 1912 – Continuă restaurarea bisericii Mănăstirii Stavropoleos, preluând lucrările începute de Ion Mincu după decesul acestuia.
Lucrări de arhitectură și restaurare. Proiecte de arhitectură
- 1908 – Releveu al Mănăstirii Văcărești (împreună cu arh. Constantin Iotzu).
- – Casa Nicu Cincu, Str. Popa Tatu nr. 56, București.
- – Casa Vasile Zagoritz, Splaiul Independenței nr. 25 (fost Cogălniceanu), București.
- – Restaurarea Bisericii Mănăstirii Vărbila, jud. Prahova.
Proiecte de restaurare
1912–1916 – Continuarea lucrărilor de restaurare la Biserica Stavropoleos, București, una dintre cele mai importante intervenții asupra unui monument de arhitectură brâncovenească.
Alte contribuții
1916 – Publică în revista Arhitectura portretul maestrului Ion Mincu.
Colaborează la Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice cu articole și relevee.
Distincții postume
În memoria sa, în anul 1923 a fost realizat un bust din bronz, amplasat în cimitirul Viișoara din Ploiești (Str. Constantin Brezeanu nr. 14).
Moștenire arhitecturală
Deși a avut o viață scurtă, Alexandru M. Zagoritz a lăsat o amprentă durabilă asupra arhitecturii românești de început de secol XX.
Prin colaborarea sa la Expoziția Jubiliară din 1906 și prin continuarea restaurărilor de la Stavropoleos, el a contribuit la afirmarea și consolidarea stilului neoromânesc, devenind un veritabil continuator al spiritului lui Ion Mincu.
Talentul său de desenator și preocuparea pentru patrimoniu l-au situat printre arhitecții erudiți ai epocii, a căror muncă a pus bazele arhitecturii naționale moderne.
Știi mai multe despre Alexandru M. ZAGORITZ – arhitect neoromânesc și continuatorul operei lui Ion Mincu? Spune și altora!