Ion D. ENESCU – arhitectul tranziției de la eclectism la funcționalism
Ion D. Enescu s-a născut la 18 februarie 1884, în Curtea de Argeș, și a încetat din viață în 1973, la București.
A fost arhitect și lider al breslei, cu o activitate publică intensă și cu lucrări importante în domeniul clădirilor publice și al locuințelor urbane, parte a patrimoniului arhitectural românesc.
După 1912 devine arhitect diplomat și, în paralel cu practica profesională, ocupă funcții de conducere în administrație și în organismele de breaslă. A fost deținut politic: arestat la 30 ianuarie 1945, condamnat în 1949 la 12 ani temniță grea pentru participarea la guvernarea Antonescu și la războiul antisovietic; eliberat la 11 noiembrie 1956. Doi dintre fiii săi, Mircea Gheorghe și Mihai, au devenit arhitecți.
Educație, Formare și stil arhitectural
1912 – Diplomat al Școlii Superioare de Arhitectură din București.
Stil: început în spirit eclectic, ulterior orientare către funcționalism.
Activitate publică: afilieri, poziții administrative, comisii
1918–1932 – Director în Ministerul Sănătății.
din 1939 – Senator în Parlamentul României.
1922–1941 – Conducere S.A.R.: cenzor (1922–1924), vicepreședinte (1925), președinte (1933–1941).
5 iulie 1943 – 23 august 1944 – Subsecretar de stat la Ministerul Muncii.
Director peste 20 de ani al Direcției de Arhitectură din Ministerul Sănătății.
Membru al Asociației Publiciștilor Români; prodecan al Colegiului Arhitecților.
Lucrări de arhitectură
Clădiri publice și instituții:
- 1931 – Palatul Episcopal Catolic, Str. General Berthelot, București (astăzi bibliotecă).
- 1934 – Palatul Clinicilor Universitare, Cluj (în colaborare cu arh. Ivașcu).
- 1925–1934 – Palatul Episcopal, Constanța.
- 1945 – Sanatoriul din comuna Valea Iașului, jud. Argeș.
- – Spitale: Abrud, Turnu Severin, Brașov, Reșița.
- – Sanatorii TBC: Aiud, Geoagiu, Agigea, Mangalia.
- – Clădirea Teatrului Dramatic, Galați.
Imobile de locuințe (București):
- 1912 – Str. Biserica Amzei 10.
- 1913–1914 – Piața Rosetti 3.
- 1914 – Piața Rosetti 5 (astăzi Hotel „Banatul“).
- 1919 – Imobilul Asociației Generale a Medicilor, Str. Izvor 5.
- 1919–1920 – Bd. Carol I (fost Republicii) 8.
- 1925–1926 – Str. Franklin 9.
- 1927 – Str. Cobălcescu 16.
- 1929–1930 – Calea Griviței 33.
- 1929–1932 – Institutul de Cercetări Zootehnice, Str. dr. Staicovici.
- 1930–1931 – Bd. Hristo Botev 5 (prop. dr. Eugen Cristian).
- 1933 – Str. Domnița Anastasia 10.
- – Str. Dionisie Lupu 53.
- – Casa prof. dr. Alexandrescu-Dersca, București.
- – Casa dr. Martinescu, Str. Gina Palicari (fostă Orlando).
Premii și distincții
1 februarie 1943 – Ordinul Meritul Cultural, gradul de Cavaler, clasa II, pentru artă.
Moștenire arhitecturală
Ion D. Enescu rămâne o figură centrală a arhitecturii românești interbelice și postbelice timpurii, prin rolul său de lider al breslei și printr-un portofoliu ce ilustrează trecerea de la eclectism la funcționalism. Lucrările sale – de la imobile urbane la instituții medicale și ecleziale – întregesc peisajul construit al marilor orașe din România și confirmă contribuția sa la patrimoniul arhitectural național.
Știi mai multe despre Ion D. ENESCU – arhitectul tranziției de la eclectism la funcționalism? Spune și altora!