Cămaşa ciumii = Când se întâmplă să fie molimă de ciumă între porci, se adună şapte sau nouă femei bătrâne, văduve, care torc, ţes, croiesc şi cos o cămaşă într-o singură noapte; tot în acea noapte, coc şi 30 de colăcei mici, din cei care în mod obişnuit se pun în Pomul mortului (Mărul mortului), plus patru scări…Când se întâmplă să fie molimă de ciumă între porci, se adună şapte sau nouă femei bătrâne, văduve, care torc, ţes, croiesc şi cos o cămaşă într-o singură noapte; tot în acea noapte, coc şi 30 de colăcei mici, din cei care în mod obişnuit se pun în Pomul mortului (Mărul mortului), plus patru scărimari, patru scări mici, patru stolnice, năporojna cu capetele, colacul lui Dumnezeu, un alt colac şi stolnicul; cânepa pentru cămaşă şi făina pentru aluatul copturilor enumerate mai sus sunt luate de pomană de la femeile din sat; după ce totul este gata, dimineaţa în zori, cămaşa este dusă la marginea satului, la crucea amplasată la o răspântie, unde este aşezată pe o creangă de măr, împodobită cu toţi colacii făcuţi, ca la mort, creanga este înfiptă în pământ, lângă cruce, sau într-o răspântie, sau este legată de creanga altui copac, oprindu-se doar stolnicul de la năporojnă (stolnicul cocătoarei); se crede că astfel boala se mai domoleşte, fiindcă, trecând pe acolo un om sărac, acesta ia cămaşa şi din colăcei şi mai dă şi la alţii - Ţara Oltului; ciuma este înţeleasă de multe ori ca o forţă malefică permanentă care poate strica echilibrul vieţii; în consecinţă trebuie apărat totul: oameni, animale, păsări, recolta ogoarelor; o bătrână din Ţinutul Pădurenilor afirmă: „Apăi Dumnezeu ştie cum o fii, că nime’ n-o văzut-o, o fi v-un fel de strigoi, or piază rea, o fi muiere de zmeu, că d-aia-i ciumă şi-i facem cămeşe ca la oameni şi-i ducem de mâncare!”; hotărârea de a face cămaşa ciumei poate să fie luată şi în cazul în care într-un sat vecin vreo boală a afectat un număr mai mare de animale, iar, în acest caz, cămaşa se aşează la hotarul dinspre acel sat; se duc şi unele bucate cum ar fi bucăţi de pâine veche sau ciolane pe care nu le rod nici câinii; în Sălaj, se crede că unele boli grele ca holera, tifosul şi dizenteria sunt aduse de strigoiul numit Ciuma; pentru ca strigoiul să ocolească satul, se ţese, într-o seară de marţi, o cămaşă, care se pune într-un vârf de par, amplasat la marginea aşezării; se crede că Ciuma găseşte cămaşa şi luând-o drept plată merge mai departe; dacă Ciuma a intrat totuşi în sat, atunci 12 fete şi 12 flăcăi sunt puşi în faţa unui plug şi se trage o brazdă în hotarul localităţii; dacă totuşi, şi după realizarea acestei practici, mor mulţi oameni, înseamnă că tinerii care au tras la plug erau păcătoşi; în Maramureş, cămaşa ciumei se face de către 7 fete sau femei văduve, într-o singură noapte, care torc, ţes, croiesc o cămaşă din cânepă; apoi merg cu ea la râu, unde o spală, ocolesc după aceea satul până unde se adună trei hotare; acolo fac un foc din 7 esenţe de lemn diferite, din care nu trebuie să lipsească plopul, foc la care cămaşa este uscată şi îmbrăcată apoi pe un par, rămânând acolo până dimineaţa, când se constată că ea a dispărut; în satele de pe Valea Almăjului, în Săptămâna Albă (prima săptămână din Postul Paştelui), într-o singură noapte, trebuie să se parcurgă toate momentele confecţionării cămăşii (bătutul cânepei, năvădirea, urzirea, ţesutul în război, croirea, coaserea şi finisarea), toate până la cântatul cocoşilor; din cămaşa ciumei, viitorii soldaţi iau câte o bucată spre a fi feriţi de glonţ pe front; şi, tot în Săptămâna Albă, se obişnuieşte să se mănânce mâncarea ciumei, gătită de post, mâncată din picioare, pe marginea unui şanţ; mâncarea este făcută din grâu sau mei fiert şi este consumată contra bolilor şi altor necazuri. vezi mai mult
