O idee fugitivă. Melodie în formă de dialog pentru Violină și Violoncel cu acompaniament de Piano op. 68 nr. 1 - Eduard Caudella

* O idee fugitivă. Melodie în formă de dialog pentru Violină și Violoncel cu acompaniament de Piano op. 68 nr. 1, de Eduard Caudella, a fost clasat în Patrimoniul Cultural Naţional ca fond, în anul 2024, la Muzeul Național „George Enescu” - București.

Ce înseamnă? E bine să știi că ...

Cuc (Etnografie - Decor) = 1. În universul culturii tradiţionale româneşti, cucul se bucură de un prestigiu deosebit, fiind considerat o pasăre „sfântă”, „a bucuriei”, „plăcută lui Dumnezeu, „haiducă”; în consecinţă, „e păcat să-l omori, căci nu face rău nimănui; îţi seacă mâna, dacă-l omori”; fireşte, cucul nu este un demiurg, nu are rol cosmogonic; totuşi, prin cântecul său, el consfinţeşte şi păstrează ordinea firii, fiind ca şi cocoşul, un însemn al rânduielilor şi al ritmurilor eterne ale naturii; G. Coşbuc observa c… 1. În universul culturii tradiţionale româneşti, cucul se bucură de un prestigiu deosebit, fiind considerat o pasăre „sfântă”, „a bucuriei”, „plăcută lui Dumnezeu, „haiducă”; în consecinţă, „e păcat să-l omori, căci nu face rău nimănui; îţi seacă mâna, dacă-l omori”; fireşte, cucul nu este un demiurg, nu are rol cosmogonic; totuşi, prin cântecul său, el consfinţeşte şi păstrează ordinea firii, fiind ca şi cocoşul, un însemn al rânduielilor şi al ritmurilor eterne ale naturii; G. Coşbuc observa că „este un fapt curios că românului nu-i place cântecul ciocârliei, al privighetorii etc. şi nicăieri în poezia populară nu se vorbeşte despre aceste păsări cântăreţe; cântăreţi pentru români sunt numai cucul şi mierla, probabil pentru că numai acestea cântă prin păduri…şi nici o pasăre n-are cântec răsunător şi puternic cum are cucul; ciocârlia are cântec slab, privighetoarea cântă numai noaptea”; practic lucrurile stau altfel, deoarece cucul cântă numai primăvara şi numai în crengile proaspăt înfrunzite; de aceea, el a fost ipostaziat ca purtător al energiilor regeneratoare, o fiinţă care aduce puterile ce asigură renaşterea naturii şi care apoi dispare odată cu consumarea exploziei vegetale; conform credinţelor populare, cucul nu cântă la întâmplare, ci după un „program”, aflat în consonanţă cu marile cicluri ale naturii; el se face auzit la Bunavestire (25 martie, dată ce marchează, în calendarul tradiţional, începerea primăverii), când „i se dezleagă limba”, fie pentru că a mâncat din primii muguri, fie pentru că a cântat în poarta Raiului şi încetează să glăsuiască de Sânziene (24 iunie), ori de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie), momente care consfinţesc pragul dintre primăvară şi vară, creştere şi coacere, înverzire şi ofilire, când cucul „răguşeşte”, fie pentru că a mâncat boabe de cireş sau orz, fie pentru că a auzit şuieratul coasei; asociat deci primăverii, el preia atributele acesteia: putere, vitalitate, sănătate, promisiune a bogăţiei, elan tineresc; fiind un declanşator al renaşterii firii, cucul este şi un consacrator al ritmurilor şi etapelor specifice muncilor câmpului; textele folclorice lirice îl descriu ca pe o pasăre protectoare, care, prin prezenţa sa, consfinţeşte şi aşează sub o zodie benefică aratul şi, prin acesta, întreaga activitate a gospodarului; astfel, cântecul cucului îndeplineşte rolul unei urări, care anunţă şi consacră un eveniment, beneficiind deci de atribute augurale şi propiţiatorii; prin extensiune, cucul este considerat un „prevestitor de belşug” şi un „înmulţitor” al roadelor; în virtutea unor asemenea atribute, cucul este frecvent opus morţii şi întrupărilor ei; el se opune astfel corbului şi morţii, acestea încercând mereu „să schimbe glasurile” cu cucul, sau măcar să-l îngâne, să-i imite viersul sonor şi vesel; deci cucul şi corbul intră în antinomie, creând opoziţie între renaştere, binefacere şi bucuria vieţii cu stricăciunile provocate de moarte; deci cucul funcţionează ca un simbol al puterii naturii de a renaşte mereu, al vitalităţii şi tinereţii; cu toate astea, glasul său dispare odată cu venirea verii; deoarece deţine atributele şi puterile specifice unei păsări-mesager, cucul este frecvent utilizat ca un mediator între un tărâm cunoscut şi unul necunoscut, între aici şi dincolo; nu are însă valorile unei vieţuitoare psihopompe, din contră, el participă numai la un dialog, care are menirea să stabilească prăpastia dintre cei vii şi cei plecaţi pe drumul fără întoarcere; în cântecele funerare, cucul, ca mediator între lumi, poartă veştile dintr-un tărâm în altul, dar nu permite trecerea protagonistului peste vămile hărăzite; în doine, el nu este numai un aducător de „informaţii”, ci şi un declanşator al plecării şi un însoţitor (temporar sau permanent) al celui ce se îndreaptă spre lumile străine; în cântecele epice, se comportă ca o pasăre-ghid, conducând eroina peste hotarele care separă lumea necunoscută de cea cunoscută; cucul şi turturica reprezintă, în sistemul de simboluri, două imagini antinomice: cucul conotează iubirea nestatornică, în timp ce a doua întrupează „văduvia castă”; în schimb, asocierea cucului cu ciocârlia apare ca o alegorie a iubirii neîmplinite, a suferinţei cauzată de plecarea fiinţei dragi; relaţia dintre cuc şi mierlă permite o ipostaziere mai largă: prin ambiguitatea ei (cele două păsări se aseamănă ca penaj şi mărime) generează valori emblematice, care exprimă şi codifică situaţii dramatice ale existenţei umane de zi cu zi; pot fi frate şi soră, văr şi vară, sau soţ şi soţie, peţitor şi peţită; în prima ipostază, fratele îşi întreabă sora ce boală are, în a doua, cucul preia atributele de nestatornicie şi indiferenţă, iar mierla este victimă, având grijă de copiii cucului; cucul mascul nu trăieşte împreună cu femela decât foarte puţin şi în mod „tainic”; de asemenea, aceasta nu cloceşte ouăle, ci le depune în cuibul altor păsări (mierlă, graur, măcăleandru, presură), care îngrijesc şi cresc puii cucului; de aici, naşterea atâtor credinţe şi imagini folclorice menite să-l ipostazieze în arhetip comportamental, ca simbol al infidelităţii, egoismului, înşelătoriei; „Când auzi cucul întâi şi nu vei fi mâncat, te spurcă şi cucăi toată vara”; „Dacă te spurcă cucul, e rău de pagubă”; conform unor credinţe larg răspândite, cucul are puterea de a profeţi mersul vieţii, numărul de ani care vor trece până la un anumit eveniment, norocul sau nenorocul oamenilor, bogăţia sau sărăcia, împlinirea erotică sau singurătatea, sănătatea sau moartea; funcţia oraculară derivă din virtuţile augurale specifice cântecului (ori manifestărilor) tuturor păsărilor migratoare, pentru că ele venind primăvara, consfinţind acest început, au puterea de a vesti rânduiala lucrurilor şi (chiar) de a aşeza evenimentele într-o anumită matcă; din perspectiva culturii populare, traiul şi destinul cucului sunt sinonime cu ideea de singurătate, de neîmplinire şi precaritate; fără a anunţa un eveniment anume, cântecul cucului circumscrie o anumită situaţie de viaţă sau chiar o anume condiţie umană, marcată, de obicei, de pecetea eşecului şi a suferinţei; în aceste cazuri, pasărea nu vesteşte, ci impune o sentinţă existenţială, declanşând uneori, prin însăşi prezenţa ei, o succesiune de întâmplări nefericite; cu alte cuvinte, cucul nu anunţă ceva situat în afara lui, ci asimilează omul în modul lui de a vieţui; între toate vieţuitoarele, cucul beneficiază şi de cel mai bogat corpus de legende, încetarea bruscă, la începutul verii, a cântecului acestei păsări a fost pusă în legătură cu acea zi consacrată şi acel patron eponim care se aflau, din perspectiva calendarului tradiţional, cel mai aproape de acest eveniment; în consecinţă, legendele atrag în ţesătura lor narativă figura Sfântului Petru, care determină pedeapsa acestuia, pentru că fură caii, vitele şi chiar şi cheile Raiului aflate în posesia sfântului; în obiceiurile populare, cucul este invocat în două contexte: „Răscucitul” şi „Jocul cucilor”: primul obicei are ca scop apărarea manei oilor şi vacilor şi se bazează pe respectarea glasului apotropaic al acestei păsări; cea de a doua datină se practică primăvara, la Lăsata secului, şi cuprinde o înscenare rituală: deghizarea în „cuci”, jocul măştilor, simulacrul unei nunţi, lovirea sătenilor cu beţe sau bice (şi multe alte gesturi cu virtuţi magice, menite să asigure sănătatea şi puterea), ruperea şi distrugerea măştilor; prin intermediul măştii, cucul alungă, cu zgomotul clopotului, spiritele rele, iar atingerea cu opinca ori prin arderea fulgilor din glugă alungă boala. Legendele afirmă că animalele şi păsările s-ar fi născut, prin metamorfozare, din oameni; cucul din femeie, câinele din bărbat, lupul din boieri, cocostârcul din oameni care s-au înrăit. În povestiri populare, cucul apare antropomorfizat: argat, slugă, tâlhar, haiduc, părinte, soţ, amant etc.; Sfântul Petru blestemă pe Cucu (tâlhar de cai) să se prefacă în pasăre neagră, să fie cobe rea şi singur să-şi spună numele; de atunci, hoţul Cucu a rămas pasăre neagră şi blestemată şi când „ţi-a cânta în spate, pe casă ori în curte, moarte înseamnă”; primul cântat al cucului este întâmpinat prin cuvinte care invocă sănătatea, fericirea, norocul şi avuţia: „Mulţi ani buni, cu sănătate/Şi noroc să am la toate,/Să fiu orişicând voios,/Fericit şi bucuros!”; la auzul primului cântec al cucului, toţi oamenii trebuie să fie veseli, curat îmbrăcaţi, bine mâncaţi şi cu bani în buzunar; încetatul cântecului cucului la Sânziene indică vremea cositului, întrucât el „părăseşte ţara şi se duce de îndată ce aude bătutul şi fâşâitul coasei”; dar încetatul cântecului înainte de Sânziene poate să fie semn că vara debutează întâi cu căldură şi apoi va fi secetoasă; supremul simbol al cucului este scurgerea neîntreruptă a timpului şi repetarea anuală a scenariului din ciclul vieţii; de aceea, el are tainice legături cu viaţa omului; în cântecele de dor şi jale el este o sursă de inspiraţie melancolică. Cucul, conform credinţelor tradiţionale româneşti, este o pasăre misterioasă care are tainice legături cu soarta omului; când este auzit prima dată primăvara cântând, meneşte totdeauna de bine, dacă răsună în dreapta sau în faţa celui care îl aude, dar meneşte de rău sau chiar de moarte, dacă răsună în stânga sau în spate - Suceava; în Muntenia, Moldova şi Bucovina, se crede că prezice de rău dacă glăsuieşte de pe vârful casei, înaintea sau în apropierea acesteia, precum şi de pe o fântână, de pe o claie de fân sau otavă, de pe toaca din clopotniţă şi de pe crucile din cimitir sau sus, de pe o moară. Se spune că, la origine, erau doi băieţi pe lângă Sfântul Petru, dar, pentru că s-au apucat să taie un bou şi l-au mâncat, au fost blestemaţi şi prefăcuţi în cuci - Vaslui; se crede că, de la Sânziene (Drăgaica, 24 iunie) şi până la Bunavestire (25 martie), cucii se prefac în ulii şi redevin cuci abia după 25 martie - Suceava; se mai crede că numai până la Sânziene cântă cucul, fiindcă după aceea mănâncă cireşe, vişine şi seminţe de orz, din care cauză răguşeşte - Suceava; în alte legende, ni se narează că băieţii i-au furat calul Sfântului Petru, iar acesta încearcă să-i prindă şi de aceea cucii cântă doar până la ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie) - Buzău; în general, se crede că ar fi fiinţe omeneşti fermecate - Suceava; semnalarea prezenţei cucului primăvara trebuie salutată cu multă bucurie, rostindu-se totodată: „Sănătate, viaţă nouă şi la mulţi ani!”, făcându-se concomitent semnul crucii - Ialomiţa;Galaţi;Neamţ;Vaslui;Iaşi; se crede că este spurcat din clipa în care cineva aude, pe nemâncate, primăvara, pentru prima dată, cântecul cucului, motiv pentru care îi va mirosi gura toată vara - Muntenia;Teleorman;Ilfov; sau va deveni un om păgubos în tot ceea ce face - Vâlcea;Argeş;Vaslui; de aceea este bine ca omul să ia ceva în gură, de dimineaţă, măcar puţină sare - Dolj; când este auzit primăvara, pentru prima dată, omul să aibă bani în buzunar, ca să îi aibă şi peste tot anul - Galaţi;Suceava; de câte ori cântă cucul, când este auzit pentru prima oară, atâţia ani va trăi cel ce îl ascultă - Ilfov;Ialomiţa;Suceava; fetele şi flăcăii cred că pasărea le dă răspunsul, cu cântecul ei, asupra numărului de ani pe care trebuie să-i treacă până la căsătorie, dar, dacă pasărea tace, înseamnă că fericitul eveniment se va petrece în acel an - Suceava; nu va fi bine pentru acela căruia îi cântă cucul din partea stângă - Moldova;Galaţi;Iaşi;Suceava; dar îi va merge bine, dacă îi cântă cucul din partea dreaptă - Galaţi;Suceava; tot bine îi va merge şi aceluia căruia îi cântă cucul din faţă - Moldova;Iaşi;Suceava; dacă omul, care a auzit pentru prima dată cântecul cucului, este bolnav de ceva, bolnav va fi de-a lungul întregului an - Suceava; când este văzut pentru prima oară primăvara, dacă stă cucul aşezat pe o creangă verde, omul va fi sănătos peste an, dacă stă pe o creangă uscată, va fi bolnav, iar, dacă stă pe pământ, în acel loc va avea de pătimit unele neplăceri - Suceava; când cucul cântă în apropiere de casa în care se află un bolnav sau în grădina acestuia, acel om nu va mai trăi mult - Suceava; va muri sigur în acel an omul care vede cucul stând pe un lemn putregăit - Suceava; creanga, pe care stă cucul, să fie luată şi purtată în sân, pentru ca purtătorul ei să fie ascultat de ceilalţi oameni, cum este ascultat cucul - Dolj; sau se ia creanga, pentru că ea este bună de făcut descântece de dragoste - Argeş; sau se pune de către fete în apa pe care o folosesc la spălat, ca să fie plăcute flăcăilor - Suceava; se ia craca şi, împreună cu puţină sare, este folosită la făcutul farmecelor de dragoste - Vâlcea; tot la farmecele de dragoste sunt folosite picioarele, limba şi penele cucului - Iaşi; este semn de moarte, când cântă cucul aproape de casă - Galaţi; sau se va muta familia din acea casă - Suceava; în cazul că se va auzi glas de cuc şi după Sânziene sau pe timp de noapte, înseamnă că va urma un an de foamete şi războaie - Suceava; dar se mai crede şi că va fi un an îmbelşugat, dacă este auzit cântecul cucului noaptea - Suceava; îi mor părinţii sau se prăpădesc din vitele celui care omoară ori împuşcă un cuc - Suceava; dar, ca vorba omului să aibă trecere printre semenii săi, este indicat să se împuşte un cuc, înainte de Sânziene, să fie fript şi mâncat, fără pâine şi sare, iar capul să fie purtat permanent cu sine - Suceava; ca să placă feciorilor, fetele să poarte cu ele un cap de cuc - Suceava; se crede că grăsimea de cuc vindecă durerile de inimă - Suceava; este semn că va ploua, când cucul cântă seara - Argeş. În Maramureş, se crede că atunci când se aude prima dată cucul, este bine ca omul să aibă în buzunar bani şi, scuturându-i, să zică: „Bani, cucule, bani,/Pe câţi bolovani;/Ţie frunza şi iarba,/Mie bani toată vara;/Ţie frunze şi codru,/Mie bani cu felderu;/Ţie frunza cea de tei,/Mie plin jăbu de lei!”; dacă omul este surprins fără bani la el, nu va avea toată vara; pasărea cântă până când vede primul snop de bucate pe câmp, după care se face uliu; copiii şi tinerii cred că pasărea le ghiceşte vârsta sau că peste atâţi ani se vor mărita fetele câte glasuri cântă cucul o dată. În Bucovina, se crede că atunci când cântă cucul pe un măr din grădină este semn că un membru al familiei din acea casă. În textele folclorice, cucul este mesager al dragostei, purtând vorba către mândra, la fel cum fac şi rândunelele, dar într-un grad mai mic; este considerată şi ca vietate oraculară, prezenţa lui fiind obsedantă în toată creaţia populară; este vestitor al primăverii, dar şi pasăre misterioasă, care cunoaşte destinele omului şi are puterea de a-i determina soarta; dar este şi imaginea omului înstrăinat şi dezrădăcinat, pentru că el nu-şi face cuib niciodată, femela lui fiind însoţită pentru o foarte scurtă perioadă, la împerechere, depunându-şi ouăle în alte cuiburi; din cauza nestatorniciei sale, el este şi întruchiparea dragostei senzuale şi nestatornice, fiind în acelaşi timp ipostazierea dorului, sub formula dorului-cuc. Va auzi vorbe rele cel care visează cuc cântând - Suceava. 2. Motiv ornamental foarte frecvent în decorativismul tradițional românesc din pricina încărcăturii simbolice pe care o înmagazinează această pasăre. vezi mai mult

Cămaşa ursitoarelor (Etnografie - Tipuri) = Pentru îmbunarea ursitoarelor, în unele comunități rurale mama noului născut îi pregătește ursitoarei cele rele o cămășuță care poartă acest nume; URSITOARE: La români, ursitoarele sunt 3 (7, 9, 12 etc.) fecioare îmbrăcate în alb (rar, trei bărbaţi, mocani), care ursesc soarta nou-născuţilor în primele 8 zile de la naştere (prima noapte, primele trei nopţi, a treia, a cincia şi a şaptea, a opta); ele coboară în casă pe horn şi se aşează la căpătâiul copilului, prezicându-i soarta; unele credinţe… Pentru îmbunarea ursitoarelor, în unele comunități rurale mama noului născut îi pregătește ursitoarei cele rele o cămășuță care poartă acest nume; URSITOARE: La români, ursitoarele sunt 3 (7, 9, 12 etc.) fecioare îmbrăcate în alb (rar, trei bărbaţi, mocani), care ursesc soarta nou-născuţilor în primele 8 zile de la naştere (prima noapte, primele trei nopţi, a treia, a cincia şi a şaptea, a opta); ele coboară în casă pe horn şi se aşează la căpătâiul copilului, prezicându-i soarta; unele credinţe le dau nume: Ursitoarea este cea mare, care ţine furca şi fusul; Soarta este mijlocia şi ea toarce, iar Moartea este mezina, care curmă firul; ele trăiesc în păduri neumblate, locuri depărtate, pustietăţi (spaţiu nonuman); cea de a treia este şchioapă, deci marcată fizic; mijlocul de deplasare a lor este zborul; conform legendelor, ele ar fi fost fetele sau servitoarele lui Alexandru Macedon, care au furat de la acesta elixirul tinereţii (motivul este întâlnit şi în legendele referitoare la vânătoare, iele, boli etc.); nu trebuie să se tragă cu urechea la ce spun ursitoarele, nu trebuie să se privească spre fereastră în primele trei nopţi de la naşterea unui copil; ursita copilului se poate cunoaşte prin intermediul mesajelor pe care le conţin visele mamei şi ale moaşei în primele trei zile; se crede că ologeşte cel care calcă în urmele ursitoarelor; bunăvoinţa lor este captată prin aşezarea unei mese pe care se pun pâine, sare şi apă; cea care hotărăşte definitiv soarta noului-născut este şi cea mai bătrână dintre ele: „Să aibă traiul meu din cutare zi şi somnul meu din cutare noapte”; părinţii copilului trebuie să fie veseli în primele opt zile, ca să nu se întristeze ursitoarele, fiindcă aşa cum vor fi ele în primele opt zile, aşa va fi şi soarta copilului; se crede că moaşa, care aude destinul copilului, poate să evite locul sau momentul nefast menţionat de ursitoare. Se crede că sunt trei fete mari, sau trei fecioare curate, sau trei fete mari surori, trei fete închipuite, sau că sunt nişte fiinţe nevăzute, trei năluci cu chip femeiesc şi îmbrăcate în alb; ele au o anumită ierarhie, au grade diferite şi exercită asupra omului funcţiuni diferite, dar numai una dintre ele îndeplineşte un rol de prim rang; una dintre ele este şchioapă şi, de regulă, aceasta este şi cea care urseşte - Munţii Apuseni; în general, se spune că ele torc firul vieţii; dintre ele, cea mai în vârstă este „Ursitoarea”, ea ţinând în mână o furcă, din caierul căreia toarce; cea mai mică este „Moartea” şi ţine în mână o foarfecă, printre lamele căreia trece firul vieţii tors de cealaltă, pe care îl poate tăia oricând - Cluj; ursitoarele se sfătuiesc, se întreabă una pe alta, însă cele mai tinere îşi dau numai cu părerea; se mai crede că sunt supărăcioase, că nu li se intră în voie oricum; mai demult, moaşa, de îndată ce se apropia miezul nopţii, începea să laude bunătatea şi puterea ursitoarelor printr-o melodie numită „Cântecul ursitoarelor”; se mai spune că ursitoarea cea mai mică ar avea puterea să decidă norocul; în alte zone, se crede că două dintre ele urzesc bine, iar una rău; ele îl fac pe om bogat, sărac sau „potrivit”; una ar da noroc omului şi aceasta se numeşte „Bogăţia”, alta nenoroc şi i se spune „Sărăcia”; „Bogăţia” este înfăţişată cu mânecile sumese şi lucrează tot timpul, în schimb „Sărăcia” este cel mai bine îmbrăcată, dar nu lucrează şi este mereu mândră, stă în pat şi cântă dintr-o tamburină; se mai crede că ele coboară pe pământ din înălţimi şi dăruiesc copiilor nu numai noroc, dar prevestesc şi cât vor trăi, câte soţii (sau soţi) vor avea; izolat, se mai spune că ele aduc noroc fetelor de măritat; când sunt necăjite, lătrate şi muşcate de câini, prevestesc de rău, iar când sunt vesele o fac numai de bine; una prevesteşte aur, a doua argint, a treia piatră; când se nimereşte să fie mânioase, nu pot fi împăcate, indiferent ce li se pune pe masă - Neamţ; totuşi, oamenii caută să le îmbuneze, le aşează pe mese tot ce au mai bun: mâncăruri de tot felul, flori, bani, ca atunci când vin să găsească masa încărcată; există credinţa că între moaşă şi ursitoare se stabilesc legături doar prin vis, cum tot prin vis se pot stabili legături între lehuză şi ursitoare; unele interpretări subliniază că ele ar reprezenta o „Sfântă Treime” precreştină: una a naşterii, alta a nunţii, iar a treia a morţii; o alternativă ar fi că ursitoarele sunt date una pentru seară, alta pentru miezul nopţii şi a treia dinspre ziuă; ar avea nume sfinte, necunoscute muritorilor de rând; din acest punct de vedere se confundă cu ielele (dânsele, măiestrele, şoimanele, frumoasele); trăiesc, ca şi ielele, în „Pădurea ursitoarelor”, „în locuri curate,/de picior de om neumblate,/cu flori semănate/şi de păduri cântate. Ursitoarele, numite în unele zone şi ursite, sunt trei fete, sau mai bine spus trei zâne (trei fete mari sau neveste) îmbrăcate în alb, care stau prin grădină sau pe sub streaşină, iar noaptea se plimbă şi prin ogradă; de aceea, există obiceiul ca, în cazul că vreunul al casei iese pe afară şi trece prin ogradă, să tuşească şi să-şi facă semnul crucii, zicând şi „Tatăl nostru”, pentru ca să audă cele trei zâne şi să se ferească să nu fie călcate în picioare, ceea ce ar constitui un mare păcat - Sibiu; vin întotdeauna în săptămâna în care s-a născut copilul: în nopţile fără soţ - a treia, a cincia sau a şaptea zi de la naştere - Munţii Apuseni; în toate cele trei nopţi consecutive de la naştere - Muntenia; în prima zi - Bihor; în a treia noapte - Banat; în a opta noapte - Sibiu; dar înainte de a veni, ele se sfătuiesc cum să fie soarta copilului, cea mai mare ursind după cum i-a fost ziua sau noaptea din acea zi, iar celelalte două rugând-o să fie îngăduitoare, miloasă - Munţii Apuseni; se crede chiar că ele pot fi văzute de moaşele care asistă noul-născut în primele zile; dar astăzi ele nu se mai arată, pentru că moaşele care le-au văzut au spus şi altora secretele lor şi acum se feresc de urechile şi ochii lumii; apoi, nu este bine să ştie omul ursita lui dinainte - Muntenia; vin de regulă pe la miezul nopţii şi vorbesc în şoaptă - Suceava; de aceea este bine să se lase ferestrele şi uşile deschise şi să fie linişte desăvârşită - Muntenia;Buzău; a treia zi după naştere, seara, se pune, în camera unde doarme copilul, o masă mare încărcată cu mâncare, pentru ca ursitoarele să fie înduplecate să ursească bine; pe masă, se aşează pâine, sare, vin şi bani - Muntenia;Moldova; până să se aşeze masa ursitoarelor, copilului i se dă o linguriţă cu untură de urs, ca să reziste influenţei ursitoarelor - Ţara Moţilor; dacă nu găsesc lumină în casă, se crede că ursitoarele se mânie şi ursesc copilului de rău; de aceea, fiecare moaşă precaută, cum vede că se înserează, aprinde o lumânare şi o pune pe masă, pentru a arde toată noaptea - Bucovina; nu este bine ca, în toate cele opt zile, când se crede că vin ursitoarele, părinţii să fie trişti, pentru că le influenţează pe ursitoare şi tot aşa va fi şi copilul în viaţa lui - Buzău; se spune că ele intră foarte încet pe fereastră sau pe uşa casei în care se află nou-născutul, se duc la leagănul lui, se aşează în dreptul capului său şi acolo îi ţes viitorul - Munţii Apuseni; Muntenia; de aici vine şi obiceiul de a ţine deschise uşile şi ferestrele casei, când se naşte un copil, ca să aibă ursitoarele pe unde să intre; şi trebuie să fie linişte deplină - Muntenia;Buzău; se crede că, după ce au venit, se postează la fereastra casei, unde încep să toarcă firul vieţii; cea mare (Ursitoarea) pune firul şi răsuceşte fusul, cea mijlocie (Soarta) toarce firul din caierul pus în furca pe care o ţine în brâu prima ursitoare; cea mai mică (Moartea) ţine în mână o foarfecă, printre limbile căreia trece firul şi când doreşte îl taie - Bihor; când se naşte un copil, moaşa nu priveşte la fereastră, ca ursitoarele să nu se supere - Transilvania; se crede că soarta nou-născuţilor este scrisă într-o carte, fie că este în bine, fie că este în rău, după ce a fost rostită de ursitoare, şi poartă numele de „Cartea Sorţii” - Năsăud,Bucovina; soarta scrisă în această carte trebuie să se împlinească, rămânând veşnică, neschimbată, nimeni neputând schimba firul vieţii omului, indiferent ce ar face, de pildă să-l scape de pericolele sau de moartea pe care i le-au prezis ursitoarele - Sibiu; un singur mijloc există totuşi: dacă, auzindu-le moaşa ce au ursit unui om, s-ar ruga după aceea până ce n-au apucat să i-o scrie în „Cartea Sorţii” şi ursitoarele să-i croiască altă soartă mai bună; dar, dacă au apucat să scrie, orice rugăminte ulterioară este zadarnică - Transilvania; de pildă, unui copil, la care ursitoarele nu s-au putut înţelege, îi va fi viaţa zbuciumată între bine şi rău - Munţii Apuseni. Ursitoarele apar odată cu naşterea copilului şi de aceea trebuie ţinute ferestrele şi uşa deschise şi să fie linişte deplină în casă, cât timp mama se află în chinurile facerii - Muntenia; în alte zone, se crede că ele sosesc la casa nou-născutului abia în a treia zi de la naştere, pe la miezul-nopţii, pentru a prevesti viitorul copilului - Suceava; mai demult, ursitoarele puteau fi auzite de către moaşă, dar acum nu le mai aude nimeni, fiindcă nu mai sunt oameni buni şi credincioşi - Ţara Oltului; când sosesc, ursitoarele trebuie să găsească, în camera unde doarme pruncul, o măsuţă, pregătită ca pentru musafiri, pe care să se afle sare, vin şi bani, ca ele să aibă ce să mănânce, să bea şi să cheltuiască - Muntenia; dacă nu li se aranjează o măsuţă, cu tot ceea ce trebuie pe ea, ursitoarele vor prevesti ce este mai rău pentru prunc - Ialomiţa; tot pentru a stimula conţinutul prevestirii, timp de opt zile de la naşterea copilului, părinţii acestuia trebuie să fie veseli şi nu trişti, pentru că şi ursitoarele se pot întrista, iar viaţa copilului va fi tot aşa cum au fost şi părinţii lui în cele opt zile - Muntenia; la fiecare copil nou-născut sunt două ursitoare, care vin timp de trei zile şi stau în jurul copilului, iar, pentru a le îmbuna, se pun, pe o măsuţă, o sticlă cu rachiu, o farfurie cu mâncare şi 8-9 linguri în jurul farfuriei, precum şi o pâine, toate cu scopul de a le determina să-l ursească de bine pe copil - Ţara Oltului; se crede că, în cazul că vreun om calcă pe urmele lăsate de umbletul ursitoarelor, acesta va paraliza, va damblagi - Ialomiţa. În Banat, înainte de naştere, se pune sub perna gravidei busuioc sfinţit, o oglinjoară, un pieptene şi altele, pentru ca mama, în noaptea naşterii să cunoască ursita sorocită de cele trei ursitoare. În a treia noapte de la naştere, mama aşează o faţă de masă curată şi pe ea pune un pahar cu apă de izvor, flori, un ban, brăcirile moaşei, un pieptene, o oglindă etc.; se roagă de ursitoare să fie generoase cu destinul pe care îl vor fixa copilului; de aceea, mama trebuie să le primească cu multă ospitalitate; lampa trebuie să ardă în casă toată noaptea; dimineaţa îi sunt povestite mai ales moaşei visele avute, care sunt răstălmăcite pe seama copilului; chiar după naştere, mama execută unele îndeletniciri, pe care consideră că va trebui să le facă în viaţă copilul (cântă, dansează, se spală, se piaptănă, sparge lemne, ţese etc.) - Banat. Ursitoarele sunt trei fete mari, ca îngerii: una mai bătrână şi două mai tinere; ce spun ele, totul se întâmplă; le trimite Dumnezeu ca pe îngeri; ele vin şi intră pe uşa casei, la cântatul cocoşilor de la miezul nopţii, numai că nu trebuie nimeni din casă să fie treaz, toţi trebuind să doarmă; în cea de a treia noapte de la naştere, moaşa pregăteşte masa pentru ursitoare, aşezând pe ea o cingătoare (bete, brăcire) şi o basma (chişchineu), apoi culcându-se lângă copil, toţi ai casei trebuind să doarmă neapărat - Ţara Haţegului. Se crede că ursitoarele apar când femeia este în chinurile facerii; până la împlinirea vârstei de un an, copilul este îngrijit în mod deosebit, deoarece, în mentalitatea tradiţională, această perioadă este considerată hotărâtoare pentru evoluţia ulterioară a copilului - Maramureş. Ursitoarele „se pun” în cea de a treia noapte de la naşterea copilului; ele reprezintă trei etape importante ale vieţii: copilăria, tinereţea şi bătrâneţea; de aceea, se pregătesc pentru ele trei turtiţe din făină de porumb, unse cu miere şi aşezate pe o măsuţă la capul copilului; pe măsuţă se mai pun trei pahare cu apă, trei pahare cu vin, trei oglinjoare (pentru că ursitoarele se uită în ele în oglinzi) şi trei linguri noi din lemn; dimineaţa, toate lucrurile de pe masă se împart la copii; dacă pruncul este băiat, lucrurile se împart la două fete şi un băiat, iar, dacă este fată, la doi băieţi şi o fată - Mehedinţi. Viitorul copilului este hotărât de trei ursitoare în cea de a treia noapte de la naşterea sa; moaşa pregăteşte „turta de ursitori”, sare, zahăr, apă, o cană cu vin, o strachină cu făină, boabe de cereale şi diverse legume specifice acelei perioade a anului; se crede că, noaptea, mama copilului visează ceea ce ursitoarele prevestesc şi, în funcţie de aceste preziceri, îndrumă ulterior viaţa copilului ei - Călăraşi. Încă înainte de naştere, pe o masă se pun pâine, miere de albine, rachiu, bani şi un mănunchi de busuioc, pentru a îmbuna pe cele şapte ursitoare, despre care se crede că vin în noaptea aceea, pentru a hotărî soarta noului-născut - Bacău. Sunt aşteptate şi primite cu daruri în a treia noapte de la naşterea copilului; pe o masă rotundă, cu trei picioare, se pune o pâine coaptă în spuză, făcută din făină cernută de doi tineri cărora le trăiesc ambii părinţi, iar în pâine se înfig fire de busuioc; se mai pun pe masă trei pahare cu vin, trei cepe, trei căpăţâni de usturoi, sare şi zahăr, o strachină cu făină, boabe de fasole şi de porumb, flori şi bani; moaşa aduce pruncului o faşă şi o bonetă, iar mama îi dă moaşei un şorţ în care să pună la plecare cele de pe masă şi alte daruri; moaşa doarme în aceeaşi cameră cu mama şi copilul; uşile şi ferestrele casei nu se încuie, ca să poată intra ursitoarele; dimineaţa, mama şi moaşa povestesc ce au visat peste noapte, încercând astfel să tălmăcească viitorului pruncului - Teleorman. A treia noapte după naşterea copilului, vin ursitoarele să-i hotărască destinul; sunt trei, una are în mână o furcă, alta un fus şi a treia o foarfecă; primele două torc firul vieţii, iar a treia îl taie. vezi mai mult