Vatra MCP / Calendar Cultural / Anul 1759 în Cultura românească

1759 în Cultura românească

Descoperă aniversările, nașteri și decese, ale personalităților românești, precum și clădirile de patrimoniu construite în anul 1759, care ne oferă o imagine valoroasă a culturii noastre românești.
Anul 1759 (MDCCLIX, secolul al 18-lea) a început într-o zi de luni și s-a încheiat într-o zi de luni. Populația Romaniei era estimată în anul 1759 la aproximativ 3,0 milioane de locuitori.

Anul 1759 în Cultura românească

Evenimente culturale și istorice din 1759

La Blaj, se inițiază traduceri din literatura clasică în limba română, adaptate publicului educat român. În Moldova, în jurul mănăstirilor, iau ființă ateliere de pictură religioasă. În Oltenia, pictura murală a bisericilor rurale conține motive vegetale și astrale, integrându-se în peisajul natural. În Transilvania, circulația manuscriselor și a predicilor în română contribuie la întărirea identității spirituale a comunităților rurale.

Știai că (în anul 1759)

Thomas Luny (Artă plastică, Pictori britanici) = Pictor britanic născut în anul 1759 și decedat în anul 1837.Pictor britanic născut în anul 1759 și decedat în anul 1837.

Marco Gozzi (Artă plastică, Pictori italieni) = Pictor italian născut în anul 1759 și decedat în anul 1839.Pictor italian născut în anul 1759 și decedat în anul 1839.

Pierre Joseph Redoute (Artă plastică, Pictori belgieni) = Pictor belgian născut în anul 1759 și decedat în anul 1840.Pictor belgian născut în anul 1759 și decedat în anul 1840.

Julius Caesar Ibbetson (Artă plastică, Pictori britanici) = Pictor britanic născut în anul 1759 și decedat în anul 1817.Pictor britanic născut în anul 1759 și decedat în anul 1817.

Costanzi Placido (Artă plastică, Pictori italieni) = Pictor italian născut în anul 1702 și decedat în anul 1759.Pictor italian născut în anul 1702 și decedat în anul 1759.

Christophe Huet (Artă plastică, Pictori francezi) = Pictor francez născut în anul 1700 și decedat în anul 1759.Pictor francez născut în anul 1700 și decedat în anul 1759.

Santa Barbara (Artă decorativă, Şcoli și Ateliere) = Manufactură spaniolă de tapiserie, fondată de către Filip al V-lea la Madrid în anii 1720-1721 pentru a impulsiona industria fondată de către Filip al II-lea (1556-1598) în veacul al XVI-lea. Iniţial sunt ţesute piese în tehnica basse-lisse; din 1731 un specialist francez va fonda un atelier în tehn…Manufactură spaniolă de tapiserie, fondată de către Filip al V-lea la Madrid în anii 1720-1721 pentru a impulsiona industria fondată de către Filip al II-lea (1556-1598) în veacul al XVI-lea. Iniţial sunt ţesute piese în tehnica basse-lisse; din 1731 un specialist francez va fonda un atelier în tehnica haute-lisse. Producţie formată din piese inspirate din operele pictorilor italieni Rafael şi Guido Reni, transpuneri ale scenelor câmpeneşti din tablourile flamanzilor David Teniers I şi II, precum şi o serie de scene militare, după Filip Wouwerman. Suitele de tapiserii cele mai cunoscute sunt: "Vânătorile", cu armoariile regelui Filip al V-lea, "Istoria lui Telemac" şi "Istoria lui Don Quijote" - ultima după cartoanele pictorului Procaccini, ataşat curţii spaniole. Până către 1780 sunt reproduse frecvent modele anterioare, urmând ca în epoca domniilor lui Ferdinand al VI-lea (1713-1759) şi Carol al III-lea (1759-1788) să fie ţesute numeroase piese originale pentru castelele regale, unele cu fir de aur, ce rivalizează cu piesele similare ale manufacturilor omonime Gobelins şi Beauvais. Prosperitatea industriei madrilele de tapiserii datează până la sfârşitul veacului al XIX-lea, piesele cele mai însemnate fiind create după cartoanele pictorului Francisco Goya, numit pictor oficial al Manufacturii Santa Barbara. Acesta reprezenta scene populare tipic spaniole - adunări, dansuri şi jocuri. Cele 46 de modele create începând cu 1766 pentru Palatul Escorial de lângă Madrid se disting prin pitorescul subiectului şi printr-o gamă variată de culori vii. La începutul veacului al XIX-lea atelierul este grav avariat, nemaţesându-se decât tapiserii după modelele veacului precedent.vezi mai mult

Marieberg (Artă decorativă, Şcoli și Ateliere) = Manufactură suedeză de porţelan şi faianţă localizată în apropierea oraşului Stockholm. A fost întemeiată de către Johann Eberhard Ludwig Ehrenreich între anii 1758-1759, fiind refăcută în urma incendiului din 1760. Îşi încetează activitatea la 1788. Produse: vase globulare, supiere, platouri. Color…Manufactură suedeză de porţelan şi faianţă localizată în apropierea oraşului Stockholm. A fost întemeiată de către Johann Eberhard Ludwig Ehrenreich între anii 1758-1759, fiind refăcută în urma incendiului din 1760. Îşi încetează activitatea la 1788. Produse: vase globulare, supiere, platouri. Colorit: verde smarald, roşu intens, negru şi violet. Epoci de creaţie: Ehrenreich, 1760-1766, caracterizată prin preeminenţa stilului rococo scandinav, nota caracteristică fiind redată de către forma de peşte, crab sau pasăre a butoanelor capacelor de vas; Berthavin, 1766-1769, caracterizată prin elemente decorative specific frabceze - cupidoni, flori graţioase, motive imprimate prin transfer, colorate negru, brun închis sau roşu; Sten, 1769-1784, carcaterizată prin fabricarea de vase în stil clasic, platouri cu bordură ajurată, chinoiseries şi figurine inspirate din personajele tablourilor lui Francois Boucher. Mărci de producător: E cu o coroană deasupra (epoca Ehrenreich); B cu o coroană deasupra (epoca Berthevin); Sten şi dedesubt MB (Marie-Berg), ultima epocă.vezi mai mult

Copenhaga (Artă decorativă, Şcoli și Ateliere) = Denumire generică dată mai multor ateliere de faianţă şi de porţelan localizate în apropierea capitalei daneze. Există două epoci de producţie: 1. Piesele executate de către manufactura de faianţă, întemeiată la 1722, activă până la 1814, purtând amprenta stilului manufacturilor Delft şi Nurnberg. U…Denumire generică dată mai multor ateliere de faianţă şi de porţelan localizate în apropierea capitalei daneze. Există două epoci de producţie: 1. Piesele executate de către manufactura de faianţă, întemeiată la 1722, activă până la 1814, purtând amprenta stilului manufacturilor Delft şi Nurnberg. Ulterior, ornamentica e inspirată din stilurile baroc şi rococo scandinav. Copenhaga preia şi motive decorative din arta chineză. Începând cu 1722, se execută piese din gresie, cu decor similar celui specific atelierelor engleze. Mărci de autor: IP (Johann Pfan, epoca 1727-1749); A B sau numele întreg Asbjorn; F (Jacob Fortling). 2. Fabricarea porţelanului este legată de numele unui modelator francez, Fournier, venit de la Chantilly şi Vincennes. Iniţial, între 1759 şi 1765 sunt executate piese din porţelan tandru, cu decor policrom pe fond gri-cenuşiu. Ulterior descoperirii caolinului în insula Bornholm, la 1755, Copenhaga produce porţelan dur de bună calitate în stil neoclasic. Între 1779-1780 este fondată Manufactura regală, cu sprijinul unor meşteri germani. Cea mai valoroasă creaţie este serviciul de masă denumit Flora danica, format din peste 1600 de piese, cu decor inspirat din flora locală, comandat de Ecaterina a II-a a Rusiei şi realizat între 1789-1802 (azi se află în Castelul Rosenborg din Copenhaga): Producţia manufacturii fondate de către Bing şi Grondal - statuete animaliere, peşti, statui şi vase de mari dimensiuni, cu teme inspirate din operele unor sculptori cunoscuţi sau din viaţa de zi cu zi a ţăranilor este de calitate superioară. Coloritul predominant, specific acestei manufacturi, este gri-albăstrui pe fond alb-lăptos, gen grisaiile. În 1885 Arnold Krog introduce o concepţie modernă, mai liberă şi mai sobră în elaborarea liniei şi decoraţiunii pieselor; manufactura de porţelan activează şi în prezent, având un loc de frunte în cadrul mişcării ceramice scandinave. Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Colecţiilor din Bucureşti au în patrimoniul lor piese valoroase provenite de la Copenhaga. Mărci de autor: trei linii ondulate, paralele pe orizontală, de culoare albastră (post 1775).vezi mai mult