Descoperă universul fascinant al sculpturii românești!

Sculptori români, clasici și contemporani, îi cunoști pe toți aici!

Relu ANGHELUŢĂ, sculptor

|
152 vizualizări

Relu Angheluţă s-a născut la 6-VII-1956 în comuna Buciumeni, judeţul Galaţi.
A absolvit Şcoala de Arte, unde a studiat cu profesorii Gheorghe Andreescu şi Alexandru Pamfil.
A debutat ca sculptor în 1982 în expoziţiile Cenaclului „Camil Ressu”.
În 1997 a expus la Galeria „Blu di Prussia” din Padova (Italia), alături de Sava David, Sterică Bădălan, Gheorghe Miron, Tudor Ioan şi Aurel Manolache, iar în 1998 i-au fost selecţionate lucrări pentru expoziţia „Sculptura românească contemporană în lemn”, organizată de Muzeul de Artă Vizuală. Pentru comuna natală, Buciumeni, a realizat bustul scriitoarei Natalia Negru şi pe cele ale altor două personalităţi născute aici, Constantin Ifrim şi Dimitrie Negru.
Relu Angheluță pendulează între portretul realist - practicat în special în lucrările sale monumentale realizate cu volume simplificate - și sculptura abstractă. Destinată în general interiorului, aceasta pune în evidență forme capricioase, desfășurate în spațiu cu o anume fluiditate, combinând materiale adesea policrome, tratate cu o prețiozitate calofilă. ” Mariana Tomozei Cocoș
Relu Angheluță s-a stins din viață la 21 iulie 2020.

Lucrări Monumentale:
1986 - Anghel Saligny (turnat in bronz), Universitatea „Dunărea de Jos”, Galaţi;
1992 - Smaranda Brăescu (relief aliminiu), Buciumeni, Galaţi;
1996 - Troiţă (lemn stejar), ICMRS, Galaţi;
1997 - Troiţă (lemn stejar), Ţigăneşti, Galaţi;
1998 - Troiţă (lemn stratificat), Folteşti, Galaţi;
- Natalia Negru, Dimitrie Negru, Constantin Ifrim (piatră artificială), Buciumeni, Galaţi;
2006 - Izvorul vieţii (fântână calcar), Roma, Italia;
- Iisus (bust marmură de Carrara), Roma, Italia;
- Fecioara Maria (bust marmură de Carrara), Roma, Italia;
- Padre Pio (relief travertin), Roma, Italia;
2009 - Martiri (lemn), Ianca, Brăila;
2011 - Sistem (metal), Universitatea „Dunărea de Jos”, Galaţi;
2012 - Dinamica sufletului (metal), Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi;
2013 - Renaștere (metal), Colecția Cătălin Fetecău, Galați.

Distincții:
1997 - Premiul I pentru sculptură, Salonul de Artă Plastică, Piteşi;
1996 - Premiul special pentru sculptură, Festivalul-concurs „Poezia Dunării”, Brăila;
1983, 1985, 1987 - Laureat al Festivalului Naţional / Laureat al Festivalului Naţional Studenţesc, București;
2011 - Nominalizat la Saloanele Moldovei Bacău-Chișinău;
- Nominalzat la Bienala „Lascăr Vorel”.

Merită să afli și despre

Sugestii: