Mitroi Natalia Andreea, pictat icoane pe sticlă
Mitroi Natalia Andreea este din Sibiu și practică mestesugul pictării icoanelor pe sticlă.
Elevă la Colegiul Naţional Pedagogic Andrei Şaguna, Mitroi Natalia Andreea a participat în anul 2025 la Olimpiada Națională Mestesuguri Artistice traditionale, organizată de Muzeul ASTRA, în parteneriat cu Vatra MCP, la secțiunea Pictură tradițională, subsecțiunea Icoane pe sticlă, fiind îndrumată de domnul Paneș Daniel.
Pictura pe sticlă din Transilvania este una dintre cele mai autentice forme de artă populară românească. Inspirată din tradiția bizantină, dar îmbogățită cu sensibilitatea țăranului transilvănean, această artă s-a răspândit în centre precum Iernuțeni, Șcheii Brașovului, Făgăraș, Laz și Mărginimea Sibiului.

Icoanele pe sticlă se remarcă prin stilul simplu, sincer și expresiv, prin folosirea foiței de aur, a contururilor ferme și a culorilor calde – roșu, alb, negru, verde și albastru. Chenarele decorative, inspirate din „funia vieții”, simbolizează eternitatea și încadrând scena sacră.
Astfel, pictura pe sticlă transilvăneană rămâne o mărturie vie a credinței și a rafinamentului artistic popular.
Știi mai multe despre Mitroi Natalia Andreea, pictat icoane pe sticlă? Spune și altora!