Dumitru Vrânceanu – Moș Tache, meșterul de măști populare și viori cu goarnă din Brezunți, Bacău

|
31 vizualizări

Dumitru Vrânceanu, cunoscut și ca Moș Tache de vecini, s-a născut în comuna Berzunți, județul Bacău, în anul 1923. Încă din copilărie, meșterul a intrat în contact cu arta confecționării măștilor populare, folosite în perioada sărbătorilor de iarnă. Tradiția în satul Berzunți, ca în toată zona Moldovei, era ca în perioada sărbătorilor de iarnă să se facă jocuri cu măști, obiceiul fiind ca fiecare participant să-și confecționeze singur masca. Tinerii erau îndrumați cum să lucreze de către bătrânii satului, unul dintre bătrâni fiind Ion Bucur, de asemenea renumit pentru meșteșugul său.
O caracteristică particulară a activității desfășurate de Dumitru Vrânceanu în arta confecționării măștilor era faptul că acesta lucra dor măști de moși, cele de babă fiind lucrate de către soția sa.

Măștile de moș erau confecționate numai din lână de oaie, buzele fiind făurite din sârmă învelită cu o cârpă roșie groasă. Acestea erau cusute pe tăietura gurii, apoi, în interior, meșterul fixa câțiva dinți din boabe lungi de fasole, adăugând o barbă lungă și albă.
Mai târziu, însă, meșterul a fost nevoit să renunțe la materialele tradiționale: „nu mai folosesc piei argăsite pentru că au miros de oaie și nu place obrazelor fine. Pun și material plastic, lână pieptănată, stofă, iar dinții îi fac din fasole și din scoici”.
Unul dintre elementele care i-au adus popularitate meșterului este modul în care acesta a reușit să îmbine toate elementele componente în așa fel încât să creeze o imagine grotescă. Varietatea expresiilor de pe măștile create de Dumitru Vrânceanu s-a bucurat de recunoașterea și aprecierea locală dar și națională și internațională, numeroase măști fiind cumpărate de colecționari.
De asemenea, unele dintre măștile reprezentative pentru creația lui Dumitru Vrânceanu au intrat în patrimoniul muzeal: Muzeul satului și de artă populară din București, Muzeul județean Bacău.
Ca recunoaștere a talentului lui Dumitru Vrânceanu, a fost distins cu diplome și premii: premiul filialei A.T.M Bacău, diploma ediției a V-a a Festivalului Slănicului (1972), premiul III la ediția din 1977 a Festivalului național „Cântarea României”.
Creativitatea meșterului nu s-a oprit, însă, la făurirea de măști populare. Îndemânatic și debordând de imaginație, meșterul și-a făurit o vioară din tablă zincată, croită după calapoade proprii, la care a lipit, cu cositor, o goarna de alamă de la claxoanele autoturismelor și o membrană telefonică.
Cu această vioară cu goarnă meșterul a cutreierat, după spusele sale, un sfert din Mapamond, încântând mesenii din cârciumile marilor orașe ale lumii cu meșteșugul său și devenind cunoscut ca „omul-orchestră”.
Vioara, la nevoie, se transforma cu ușurință în chitară, pe la care meșterul cânta cu o pană croită dintr-un bidon de plastic. „Toate materialele – povestea moș Tache cu mândrie - le iau de la fiare vechi. Nu mă costă nimic, dar, pe o vioara ca asta, un ucrainean a vrut sa-mi dea, acum trei ani (1998), patru milioane de lei".
Întrebat despre arta sa, Moș Tache spunea că se consideră un rapsod: „Nu ca Tudor Gheorghe, dar nici Tudor Gheorghe nu cântă ca mine".

Merită să afli și despre

Sugestii: