Mănăstirea Cornet, Vâlcea. Biserica din 1666 și tunelul feroviar de sub incintă
Mănăstirea Cornet din județul Vâlcea datează din anul 1666, fiind ctitorită de marele vornic Mareș Băjescu și soția sa, Maria.
Mănăstirea Cornet se află pe malul drept al Oltului, la poalele muntelui Cornetu, în satul Călinești, orașul Brezoi, județul Vâlcea, la aproximativ 50 km de Râmnicu Vâlcea. Mănăstirea a fost finalizată la 29 august 1666, în timpul domniei lui Radu Leon. Așezarea sa într-unul dintre cele mai înguste sectoare ale Defileului Oltului și arhitectura păstrată din secolul al XVII-lea îi conferă un caracter aparte, amplificat de tunelul feroviar construit în anul 1898 chiar pe sub incinta mănăstirii.
Istoricul Mănăstirii Cornet
Mănăstirea Cornet a fost întemeiată în secolul al XVII-lea de marele vornic Mareș Băjescu, boier apropiat al Cantacuzinilor. Alegerea locului nu a fost întâmplătoare. Așezământul se afla în apropierea proprietăților ctitorului, într-un loc retras al Văii Oltului și, în același timp, aproape de granița cu Transilvania, poziție care putea oferi familiei sale un refugiu în vremuri nesigure.
Pisania originală, sculptată în piatră de Albești, consemnează terminarea bisericii la 29 august 1666. Inscripția a fost realizată de popa Stan din Băjești, cel care avea să semneze, unsprezece ani mai târziu, și pisania Mănăstirii Aninoasa. Încă înainte de finalizarea lucrărilor, la 15 martie 1666, Mareș Băjescu înzestra schitul cu satul Copăceni, munții Sașa și Cornetu, precum și cu proprietăți la Pripoare, Titești și Ostrov.
În anul 1752, Cornetul a devenit, împreună cu alte așezăminte, metoc al Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” din București. În anul 1761, în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, pictura altarului a fost refăcută de zugravii Mihai, Radu și Iordache, intervenție consemnată într-o pisanie aflată în naos.
Unul dintre cele mai grele momente din istoria mănăstirii s-a petrecut în anul 1808, când un incendiu a distrus aproape în întregime biserica și chiliile. Viața monahală a fost întreruptă pentru o perioadă, iar abia în anul 1835, sub starețul Irinarh, au fost refăcute clădirile și pictura murală.
Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, așezământul a intrat într-o nouă etapă. Între anii 1864 și 1949 biserica s-a aflat în administrarea Eforiei Spitalelor Civile din București. În anul 1885 a fost realizat iconostasul din lemn de stejar, iar în anul următor icoanele acestuia au fost pictate în ulei.
Tunelul feroviar de sub Mănăstirea Cornet
Unul dintre cele mai interesante episoade din istoria ansamblului s-a produs la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu construirea căii ferate prin Defileul Oltului. Relieful foarte îngust dintre munte și râu făcea dificilă trecerea liniei ferate fără afectarea mănăstirii.
În anul 1898, pentru realizarea tunelului feroviar de sub incintă, o parte din vechiul zid și din chiliile anexe au fost demolate. Zidul de incintă a fost refăcut, însă din ansamblul originar s-au păstrat foișorul, turnul și zidurile de pe laturile de nord și est. Intrarea în curtea mănăstirii se face astăzi pe un pod sub care trece tunelul feroviar.
Această neobișnuită suprapunere dintre monumentul din secolul al XVII-lea și infrastructura feroviară construită două secole mai târziu a devenit una dintre particularitățile prin care Mănăstirea Cornet este cunoscută astăzi.
Mănăstirea Cornet în timpul Primului Război Mondial
Poziția strategică din Defileul Oltului a expus din nou mănăstirea distrugerilor în timpul Primului Război Mondial. Luptele din anul 1916 au afectat grav biserica: obuzele de artilerie au distrus cupola turlei și o parte a altarului.
Între anii 1923 și 1925, Eforia Spitalelor Civile, în colaborare cu Direcția Monumentelor, a refăcut părțile distruse ale edificiului.
Alte intervenții importante au avut loc în anul 1960, sub patronajul Direcției Monumentelor Istorice, când a fost restaurată și pictura murală. Ulterior, în perioada 1990–2000, ansamblul a trecut prin noi lucrări de restaurare și consolidare, care au vizat biserica, chiliile și anexele gospodărești.
Arhitectura Mănăstirii Cornet
Ansamblul Mănăstirii Cornet a fost conceput în jurul unei incinte patrulatere din piatră, pe laturile căreia se aflau chiliile. La trei dintre colțuri se ridicau turnuri poligonale, iar în colțul de sud-est se afla un foișor. În centrul curții se găsește biserica, edificiul care păstrează cel mai bine forma vechiului ansamblu.
Biserica are un plan trilobat, caracteristic arhitecturii religioase muntenești, și este dominată de două volume verticale: turnul-clopotniță cu opt laturi, ridicat deasupra pronaosului, și turla Pantocratorului, cu zece laturi și ferestre înguste. Accesul către turnul-clopotniță se face printr-o scară aflată pe latura nordică.
Exteriorul este deosebit de expresiv. Zidăria combină cărămida dispusă orizontal cu suprafețele tencuite, iar fațadele sunt împărțite de un brâu dublu din cărămidă aparentă, care pe fațada vestică înconjoară nișa icoanei de hram. Cornișa este realizată din cărămidă așezată în forma unor dinți de fierăstrău, sub care apar un șir de butoni și o friză din teracotă smălțuită. Soclul masiv este construit din bolovani de munte încadrați în casete de cărămidă.
Această tratare decorativă a exteriorului, împreună cu proporțiile și configurația planului, explică aprecierea istoricului arhitecturii Nicolae Ghika-Budești, care considera monumentul unul dintre cele mai interesante ca plan și dintre cele mai pitorești exemple ale arhitecturii exterioare din epocă.
Interiorul păstrează compartimentarea tradițională în altar, naos și pronaos. Zidul dintre naos și pronaos este plin, iar pictura actuală aparține mai multor etape. Fresca din naos datează din secolul al XVIII-lea, în timp ce pictura pronaosului aparține secolului al XIX-lea; pictura originară din vremea ctitoriei nu s-a păstrat.
Patrimoniul spiritual al Mănăstirii Cornet
Începând din anul 2015, în pronaosul bisericii au fost așezate spre cinstire fragmente din moaștele mai multor sfinți, între care Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul, Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Nectarie din Eghina, Sfântul Mare Mucenic Mina, Sfântul Macarie Egipteanul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Haralambie și Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
Un loc aparte îl ocupă și Icoana Maicii Domnului „Antifonitria”. În anul 2020 a fost pictată o copie a icoanei de către pictorul Mihai Coman. Aceasta a fost dusă la Muntele Athos, unde a rămas timp de 40 de zile lângă icoana originală și a fost sfințită. În anul 2022 a primit o ferecătură din argint realizată în Macedonia, în tehnica filigranului și împodobită cu pietre de zirconia.
În anul 2016, pe malul Oltului au fost amenajate un altar de vară și un foișor din lemn, iar în anul următor au fost efectuate noi lucrări asupra clădirilor mănăstirii.
Evenimente și legende petrecute la Mănăstirea Cornet
Istoria Mănăstirii Cornetu este strâns legată de poziția sa neobișnuită în Defileul Oltului. Locul ales de Mareș Băjescu oferea în secolul al XVII-lea protecție și apropiere de vechea graniță cu Transilvania, dar aceeași amplasare avea să supună monumentul unor încercări repetate.
Incendiul din anul 1808, bombardamentele din timpul Primului Război Mondial, construirea tunelului feroviar în anul 1898 și proiectele hidroenergetice din secolul al XX-lea au modificat succesiv contextul în care mănăstirea a supraviețuit. Din vechea incintă se mai păstrează astăzi foișorul, turnul și porțiuni ale zidurilor de nord și est, alături de biserică, principalul element care conservă forma arhitecturală istorică.
Mănăstirea a trecut printr-un moment critic în anul 1979, când amenajarea hidroenergetică a Oltului a pus în discuție viitorul monumentului. Proiectul inițial al unui baraj ar fi presupus demolarea mănăstirii. În cele din urmă, soluția a fost modificată, iar barajul a fost construit la câteva sute de metri în amonte, astfel încât ansamblul monahal a rămas pe amplasamentul său istoric.
Nu este vorba, așadar, doar despre un monument religios din secolul al XVII-lea, ci despre un ansamblu a cărui evoluție păstrează urmele transformărilor prin care a trecut însăși Valea Oltului, de la vechiul drum de graniță la calea ferată și marile amenajări hidroenergetice moderne.
Hramul și pelerinaje la Mănăstirea Cornet
Mănăstirea Cornetu este o mănăstire de călugări, continuând tradiția vechiului schit ridicat în secolul al XVII-lea. Hramul istoric al bisericii este „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătorit la 29 august, chiar ziua consemnată în pisanie pentru finalizarea ctitoriei din anul 1666. În materialele transmise este menționat, de asemenea, Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul între ocrotitorii așezământului.
Un alt moment de pelerinaj este legat de cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Antifonitria”. La 1 august 2022, la mănăstire a fost săvârșită Privegherea urmată de Sfânta Liturghie, cu prilejul sărbătorii dedicate icoanei.
Prezența icoanei Antifonitria și a numeroaselor fragmente de sfinte moaște păstrate în pronaos completează patrimoniul spiritual al mănăstirii și constituie importante repere pentru pelerinii care ajung la Cornet.
Cum ajung la Mănăstirea Cornet
Mănăstirea Cornet este amplasată pe Valea Oltului, pe malul drept al râului, pe traseul Râmnicu Vâlcea–Sibiu, la aproximativ 50 km nord de Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere administrativ, așezământul aparține satului Călinești, orașul Brezoi, județul Vâlcea.
Drumul spre mănăstire urmărește Defileul Oltului, iar apropierea de ansamblu dezvăluie particularitatea locului: biserica și vechile ziduri sunt strânse între versantul muntelui și râu, în timp ce calea ferată traversează zona prin tunelul realizat în anul 1898 sub incinta mănăstirii. Tocmai această întâlnire dintre arhitectura secolului al XVII-lea și spectaculosul peisaj al Defileului Oltului face din Mănăstirea Cornet unul dintre cele mai aparte așezăminte monahale vâlcene.
Știi mai multe despre Mănăstirea Cornet, Vâlcea. Biserica din 1666 și tunelul feroviar de sub incintă? Spune și altora!