Biserica și fosta mănăstire franciscană din Călugăreni – un monument al Renașterii târzii transilvănene
Biserica fostei mănăstiri franciscane din Călugăreni este un monument istoric aflat în satul Călugăreni, comuna Eremitu, județul Mureș.
Ansamblul, ridicat în forma sa actuală în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, reprezintă unul dintre cele mai valoroase monumente ale Renașterii târzii și barocului timpuriu din Transilvania.
În Repertoriul Arheologic Național monumentul este înregistrat si în Lista monumentelor.
Prin arhitectură, decorația în tehnica sgraffito, portalurile manieriste, altarele baroce, mobilierul pictat și colecțiile sale de carte, mănăstirea de la Călugăreni a fost timp de mai multe secole unul dintre principalele centre religioase, educaționale și culturale ale catolicismului din Secuime.
Istoria ansamblului este legată îndeosebi de activitatea franciscanului Ioan Caioni, cărturar, muzician, constructor de orgi și tipograf, care a inițiat reconstruirea în piatră a conventului și extinderea bisericii.
Localitatea
Călugăreni, mai demult Michaza (în maghiară Mikháza, alternativ Mikeháza; în germană Nickelsdorf), este un sat din comuna Eremitu, situat pe Valea Nirajului, la aproximativ 25–30 km nord-est de Târgu Mureș. Localitatea este atestată documentar în anul 1309.
Satul s-a dezvoltat într-un spațiu cu o îndelungată continuitate de locuire. În apropierea sa au fost identificate vestigiile unui castru și ale unei așezări romane, integrate în sistemul defensiv al frontierei răsăritene a provinciei Dacia. În epoca modernă, identitatea localității a fost marcată mai ales de prezența franciscanilor și de activitatea religioasă, educațională și culturală desfășurată în jurul mănăstirii.
Stabilirea franciscanilor pe Valea Nirajului
În prima jumătate a secolului al XVII-lea, Transilvania era condusă de principi protestanți, iar comunitățile catolice din estul principatului se confruntau cu o lipsă accentuată de clerici. În acest context, în anul 1630, Statusul Romano-Catolic din Transilvania a solicitat Provinciei franciscane din Bosnia trimiterea unor călugări care să deservească populația catolică de pe Valea Nirajului.
Patru franciscani bosniaci au ajuns inițial la parohia din Mătrici. Grupul misionar era condus de István Szalinai, care desfășura activitate în Transilvania în anii 1630–1632 și primise împuterniciri misionare din partea Congregației de Propaganda Fide de la Roma. Alături de el sunt menționați în cercetările istorice Stefano da Lopara, cunoscut și ca Loparai István, Marian de Sarajevo și Ilie de Požega. Ultimii doi s-au întors după o perioadă relativ scurtă în Bosnia.
Prezența franciscanilor a contribuit la menținerea comunităților catolice din Călugăreni, Mătrici, Eremitu, Dămieni și din celelalte sate ale Văii Nirajului.
Ctitoria familiei Toldalagi
Un rol decisiv în stabilirea călugărilor la Călugăreni l-a avut nobilul Mihály Toldalagi, căpitan suprem al Scaunului Mureș și unul dintre principalii susținători ai catolicismului din regiune. În anul 1635, acesta a cumpărat la Călugăreni o casă și un teren destinate comunității franciscane.
La început, ansamblul avea dimensiuni modeste. Călugării au construit o capelă din piatră, închinată regelui Sfântul Ștefan al Ungariei, și un convent din lemn. Primul superior al comunității a fost István Szalinai.
Între anii 1636 și 1639, la organizarea conventului și la lucrările de construcție a participat și franciscanul Kázmér Damokos, originar din Sovata și devenit ulterior episcop. Cunoscător al limbii maghiare, acesta îi ajuta pe călugării bosniaci să comunice cu locuitorii satelor din împrejurimi.
Conflictul dintre franciscanii bosniaci și cei maghiari
Istoria începuturilor mănăstirii a fost marcată de un conflict între franciscanii bosniaci și gruparea franciscană maghiară. Disputa privea atât disciplina internă a ordinului, cât și conducerea conventului. Franciscanii bosniaci aparțineau ramurii observante, în timp ce călugării maghiari susțineau aplicarea unei discipline mai severe.
Conflictul a ajuns în atenția Congregației de Propaganda Fide de la Roma. În anul 1655 s-a obținut trecerea conventului sub conducerea franciscanilor maghiari, însă călugării bosniaci au refuzat să accepte schimbarea și numirea unui guardian maghiar.
În Ordinul Franciscan, guardianul – din latinescul guardianus – este superiorul unei comunități sau al unui convent.
Disputa s-a prelungit mai mult de un deceniu. În august 1666, conventul a fost preluat cu intervenția autorităților, iar la conducerea sa a fost numit Ioan Caioni.
Ioan Caioni și reconstruirea mănăstirii
Numirea lui Ioan Caioni – Johannes Caioni, Kájoni János sau Johannes Kajoni – a deschis etapa decisivă din istoria ansamblului. Caioni a fost una dintre personalitățile remarcabile ale culturii transilvănene din secolul al XVII-lea: franciscan, organist, compozitor, tipograf, culegător de muzică, constructor și reparator de orgi.
După preluarea conducerii conventului, Caioni a inițiat înlocuirea vechii clădiri din lemn cu un edificiu etajat din piatră. Inscripțiile din 1667, păstrate pe ancadramentele unor uși, documentează desfășurarea lucrărilor sub conducerea sa.
În același timp, mica biserică a fost extinsă și integrată în noul ansamblu. Construcția conventului, organizarea spațiilor interioare și realizarea portalurilor din piatră au transformat așezământul într-unul dintre cele mai reprezentative edificii monastice ale Renașterii târzii din Transilvania.
Ioan Caioni a construit sau a comandat și o orgă pentru biserică. În timpul șederii sale la Călugăreni a alcătuit „Organo Missale”, colecție muzicală destinată acompaniamentului liturgic la orgă.
Caioni a părăsit conventul în anul 1669, însă lucrările au fost continuate de succesorii săi.
Biserica și etapele construcției
Biserica are hramul Sfântului Ștefan, regele Ungariei. Anul 1678, înscris pe frontispiciul vestic, marchează încheierea construcției edificiului.
Biserica a fost consacrată în anul 1692 de Jakab Dluszki, episcop de Bacău, împreună cu cele cinci altare ale sale. Intervalul dintre terminarea construcției și consacrare poate fi pus în legătură cu realizarea și definitivarea amenajărilor interioare.
Ansamblul reunește elemente ale Renașterii târzii și barocului timpuriu, adaptate tradițiilor constructive locale. Această îmbinare a determinat caracterizarea sa în literatura de specialitate drept o sinteză între arhitectura cultă și formele vernaculare transilvănene.
Arhitectura și decorația exterioară
Biserica formează împreună cu clădirea conventului un ansamblu compact. Volumetria sobră este pusă în valoare de portalurile și ancadramentele din piatră, precum și de decorația fațadelor.
Unul dintre elementele distinctive este decorul realizat în tehnica sgraffito, răspândită în arhitectura Renașterii. Procedeul presupune aplicarea succesivă a unor straturi de tencuială de culori diferite și îndepărtarea controlată a stratului superior, pentru a face vizibil desenul format de stratul inferior.
Portalurile din piatră, cu ornamente manieriste, sunt considerate printre cele mai valoroase elemente de acest tip păstrate în Transilvania. Ancadramentele inscripționate documentează atât cronologia șantierului, cât și participarea lui Ioan Caioni la construirea conventului.
Valoarea ansamblului este sporită de păstrarea neobișnuit de coerentă a arhitecturii și înzestrării sale istorice: altare, pictură pe lemn, mobilier, obiecte liturgice, veșminte și monumente funerare.
Interiorul bisericii
În interior se păstrează cinci altare, realizate într-un limbaj artistic unitar și reprezentative pentru barocul transilvănean timpuriu.
Altarul principal este cea mai bogată piesă a ansamblului. Compoziția sa este articulată prin coloane argintate, împodobite cu vrejuri de viță-de-vie, între care sunt amplasate reprezentări ale regilor sfinți. Sculptura, pictura și ornamentul vegetal alcătuiesc o structură scenografică specifică artei religioase de la sfârșitul secolului al XVII-lea.
Balconul pictat al bisericii prezintă scene din viața Sfântului Francisc și episoade biblice asociate muzicii. Aceste reprezentări sugerează importanța acordată muzicii liturgice în viața comunității franciscane și păstrează indirect memoria activității muzicale a lui Ioan Caioni.
În sacristie se află un dulap monumental, pictat și sculptat, destinat păstrării obiectelor liturgice. Pe uși sunt reprezentate Buna Vestire și figuri de sfinți franciscani, iar sertarele interioare sunt decorate cu motive florale.
Cavoul și monumentele funerare
Sub altarul lateral dedicat Sfântului Francisc se găsește un cavou dublu, destinat atât călugărilor, cât și membrilor familiilor nobiliare care au susținut mănăstirea.
Pe pereții și stâlpii navei se păstrează plăci funerare și comemorative aparținând unor franciscani de seamă, familiei nobiliare Torma din Cristeștii Ciceului și baronilor Bornemisza. Aceste monumente ilustrează legăturile conventului cu elita nobiliară catolică a Transilvaniei.
Gimnaziul franciscan
În anul 1669, când Ioan Caioni a părăsit Călugăreniul, în incinta conventului a început să funcționeze un gimnaziu. Școala a rămas aici mai bine de un secol, contribuind la formarea intelectuală și religioasă a mai multor generații de elevi din Secuime.
După transferarea gimnaziului la Târgu Mureș, în clădirea conventului a continuat să funcționeze o școală primară. Mănăstirea a rămas astfel un centru de educație catolică și după pierderea instituției sale școlare superioare.
Activitatea călugărilor nu se limita la instruirea religioasă. Aceștia ofereau locuitorilor sfaturi medicale, juridice și gospodărești, iar biblioteca conventului reflecta diversitatea preocupărilor comunității.
Biblioteca mănăstirii
Biblioteca franciscană din Călugăreni era considerată a doua ca importanță dintre bibliotecile franciscane ale Transilvaniei, după cea de la Șumuleu Ciuc. Fondul său ar fi cuprins aproximativ 2.000 de volume, o parte importantă fiind transferată ulterior la Biblioteca Teleki-Bolyai din Târgu Mureș.
Cercetările moderne au stabilit că biblioteca deținea cel puțin 34 de incunabule, adică volume tipărite înainte de anul 1501, în primele decenii ale răspândirii tiparului european. Până în prezent au fost identificate 27 de titluri provenite din vechea colecție, păstrate sau transferate la Târgu Mureș, Dej, Șumuleu Ciuc și Cluj.
Dintre aceste volume, 17 sunt considerate exemplare unice pe teritoriul actual al României, în timp ce soarta altor șapte incunabule nu este cunoscută. Unsprezece au fost tipărite în centre aflate pe teritoriul actual al Italiei, iar celelalte provin din tipografii ale spațiului german.
Colecția cuprindea Biblii, volume de predici, lucrări de drept canonic și exemplare ale Cronicii lui Thuróczy, una dintre principalele cronici medievale ale Regatului Ungariei. Printre piesele deosebit de rare se numărau un Breviarium Fratrum Praedicatorum, tipărit la Veneția în 1494, și un Missale Dominorum Ultramontanorum, apărut la Verona în 1480.
Aceste volume demonstrează integrarea conventului de pe Valea Nirajului în circuitul intelectual și cultural al Europei Centrale și Occidentale.
Poarta secuiască din 1673
La intrarea în convent a fost ridicată în anul 1673 o poartă monumentală din lemn. Aceasta este considerată una dintre cele mai vechi porți secuiești cunoscute, unele surse prezentând-o drept cea mai veche piesă de acest tip identificată până în prezent.
Poarta originală a fost cumpărată în anul 1913 de Muzeul Etnografic din Budapesta. În colecțiile muzeului s-au păstrat mai multe componente, între care grinda principală, un stâlp și numeroase cuie din lemn. Poarta aflată în prezent la intrarea ansamblului de la Călugăreni este o reproducere a piesei istorice.
Desființarea conventului și dispersarea patrimoniului
Activitatea comunității monastice a fost întreruptă după instaurarea regimului comunist. În anul 1949, în contextul represiunii îndreptate împotriva ordinelor religioase, franciscanii au fost obligați să părăsească mănăstirea.
Clădirea conventului a primit ulterior funcția de instituție psihiatrică. Biblioteca a fost naționalizată și dispersată, o parte importantă a fondului fiind transferată la Târgu Mureș. Alte volume au ajuns în biblioteci și colecții din diferite localități transilvănene, iar unele piese nu au mai putut fi identificate.
Schimbarea funcțiunii a afectat unitatea istorică a ansamblului, însă biserica, altarele și o parte importantă a mobilierului și decorației au supraviețuit.
Restaurarea și valorificarea actuală
Biserica a fost parțial restaurată între anii 2002 și 2004, cu sprijin financiar acordat de guvernul Ungariei. Intervențiile au urmărit conservarea arhitecturii, a decorației și a patrimoniului artistic interior.
În încăperile de la parterul fostului convent a fost organizată expoziția „Franciscanii în «Țara Sfântă» de pe Valea Nirajului”, dedicată istoriei comunității și rolului pe care aceasta l-a avut în viața religioasă și culturală a regiunii.
Vizitarea bisericii, a sacristiei și a expoziției se realizează cu programare prealabilă.
Importanța ansamblului
Mănăstirea franciscană din Călugăreni nu este numai un monument religios. Ea reunește, într-un ansamblu păstrat într-o măsură remarcabilă, arhitectura Renașterii târzii, arta barocului timpuriu, muzica liturgică, istoria educației și cultura cărții.
Cronologia sa nu poate fi redusă la un singur an al „întemeierii”. Procesul a început prin chemarea franciscanilor în 1630, a continuat prin cumpărarea proprietății de către Mihály Toldalagi în 1635, construirea primei capele și a conventului din lemn, preluarea comunității de către Ioan Caioni în 1666, reconstruirea ansamblului în piatră și terminarea bisericii în 1678.
Prin activitatea lui Ioan Caioni, prin gimnaziul și biblioteca sa, mănăstirea a devenit unul dintre cele mai importante centre culturale ale catolicismului din estul Transilvaniei. Zidurile, altarele și volumele provenite din vechea bibliotecă păstrează memoria unui loc în care, timp de mai multe secole, credința, educația, muzica și arta au funcționat împreună.
Știi mai multe despre Biserica și fosta mănăstire franciscană din Călugăreni – un monument al Renașterii târzii transilvănene? Spune și altora!