Catedrala Patriarhală, București - ctitoria domnească din 1658
Catedrala Patriarhală din București, ctitorită între 1654–1658 de Constantin Șerban și Doamna Bălașa, este unul dintre monumentele reprezentative ale arhitecturii religioase din Țara Românească.
Catedrala Patriarhală se află pe Dealul Patriarhiei din București și reprezintă nucleul istoric al actualului Ansamblu Patriarhal. Biserica a fost ctitorită între 1654 și 1658 de voievodul Constantin Șerban Basarab și soția sa, Doamna Bălașa, fiind închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena. Sfințirea a avut loc în 1658, în timpul domniei lui Mihnea al III-lea, iar în 1668 fosta mănăstire a devenit sediul Mitropoliei Ungrovlahiei. Odată cu ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, în 1925, vechea Catedrală Mitropolitană a devenit Catedrală Patriarhală.
Edificiul constituie un important monument al arhitecturii românești din secolul al XVII-lea. Construită având ca reper biserica Mănăstirii Curtea de Argeș, biserica a cunoscut numeroase restaurări și transformări, păstrând în structura și patrimoniul său mărturii din mai multe epoci.
Istoricul Catedralei Patriarhale
La mijlocul secolului al XVII-lea, Constantin Șerban Basarab a ales dealul care domina Bucureștiul pentru construirea unei mănăstiri domnești. Lucrările au început în timpul domniei sale, între 1654 și 1658. Nu este cunoscut numele arhitectului sau al meșterului care a coordonat șantierul, fiind consemnate doar numele dregătorilor care supravegheau lucrările, logofătul Radu Dudescu și Gheorghe Sufariu.
O mărturie importantă despre construcție îi aparține călătorului sirian Paul de Alep, care a ajuns la București în 1657 împreună cu Patriarhul Macarie al Antiohiei. El descria o biserică încă neterminată, ridicată pe un deal de unde putea fi privit orașul din jur.
Biserica a fost sfințită la 7 mai 1658 de Patriarhul Macarie al Antiohiei, împreună cu Mitropolitul Ștefan al Țării Românești și episcopii de Râmnic și Buzău, în prezența domnitorului Mihnea al III-lea. Prima pictură a fost realizată în 1665, în timpul lui Radu Leon. Din acest motiv, Constantin Șerban, Mihnea al III-lea și Radu Leon sunt pomeniți drept ctitori ai catedralei.
Destinația așezământului s-a schimbat foarte repede. Mitropolitul Ștefan își stabilise aici reședința încă din jurul anului 1661, iar prin hrisovul emis de Radu Leon la 8 iunie 1668, mănăstirea a devenit oficial reședința Mitropoliei Ungrovlahiei. Astfel, centrul mitropolitan s-a mutat de la Târgoviște la București.
Un alt moment important pentru dezvoltarea ansamblului s-a produs în 1698, când Constantin Brâncoveanu a ridicat monumentala clopotniță situată la răsărit de biserică.
În secolele următoare, catedrala a trecut prin numeroase intervenții, cele mai importante desfășurându-se în 1792–1799, 1834–1839, 1850, 1886 și 1932–1935. Transformările succesive au modificat unele elemente ale înfățișării inițiale. O amplă restaurare a fost realizată între 1960 și 1962, din inițiativa Patriarhului Justinian Marina, după proiectul arhitectului Paul E. Miclescu. Alte intervenții au avut loc în 1989, 2000–2001 și, la scară amplă, în 2007–2008.
În 1925, odată cu înființarea Patriarhiei Române, vechea Catedrală Mitropolitană a primit statutul de Catedrală Patriarhală, devenind unul dintre principalele repere instituționale ale Bisericii Ortodoxe Române.
Arhitectura Catedralei Patriarhale
Modelul de la Curtea de Argeș
Din punct de vedere arhitectural, Catedrala Patriarhală aparține tradiției marilor ctitorii muntenești și are drept reper evident biserica Mănăstirii Curtea de Argeș, ridicată de Neagoe Basarab la începutul secolului al XVI-lea.
Legătura dintre cele două monumente este vizibilă atât în organizarea planului, cât și în tratarea volumelor. Catedrala bucureșteană are însă proporții mai ample și nu reproduce elementele răsucite ale turlelor de la Curtea de Argeș.
Planul este triconc, cu altar și naos care configurează forma treflată caracteristică unei tradiții arhitecturale mai vechi, întâlnită în Țara Românească la Vodița, Tismana și Curtea de Argeș.
Una dintre particularitățile construcției este pronaosul supralărgit, conceput ca un spațiu amplu și monumental. Acesta este susținut de coloane de piatră cu secțiune octogonală, prevăzute cu capiteluri sculptate în manieră compozită și poleite.
În elevație, silueta edificiului este dominată de patru turle prismatice, care accentuează filiația arhitecturală față de ctitoria lui Neagoe Basarab.
Fațadele și decorul exterior
Fațadele sunt organizate în două registre orizontale, despărțite printr-un brâu de piatră amplasat aproximativ la jumătatea înălțimii zidurilor. Această structurare contribuie la echilibrarea volumului masiv al edificiului și reprezintă unul dintre elementele caracteristice arhitecturii bisericești muntenești.
În pridvor, deasupra intrării, s-a păstrat un element deosebit de important al patrimoniului pictural timpuriu: icoana Sfinților Împărați Constantin și Elena, pictată în 1665, în timpul domniei lui Radu Leon.
Restaurarea din 2007–2008 a adus și o intervenție contemporană asupra exteriorului. Fațadele au fost retencuite, iar în partea superioară a pridvorului a fost realizată o friză decorativă cu medalioane în mozaic. Acoperișul a fost refăcut din plumb turnat, material utilizat și pentru învelirea turlelor.
Pictura murală
Istoria picturii Catedralei Patriarhale reflectă marile etape prin care a trecut monumentul.
Prima pictură cunoscută a fost realizată în 1665, la șapte ani după sfințirea bisericii. În cursul lucrărilor din 1834–1839, interiorul a primit o nouă pictură, de factură neoclasică, executată de Nicolae Polcovnicul, suprapusă peste un strat pictural anterior.
Actuala pictură murală îi aparține lui Dimitrie Belizarie și a fost executată între 1932 și 1935, într-o manieră neobizantină. Ea a înlocuit pictura neoclasică din secolul al XIX-lea și definește în mare măsură aspectul interiorului pe care îl vedem astăzi.
Pictura a fost restaurată din nou în cadrul amplului program de intervenții din 2007–2008.
Catapeteasma și patrimoniul de artă decorativă
Unul dintre elementele remarcabile ale interiorului este catapeteasma sculptată și poleită cu aur, caracterizată printr-un decor filigranat bogat.
Patrimoniul interior a fost completat în secolul al XX-lea cu lucrările artistei Otilia Oteteleșanu. Între 1961 și 1964, aceasta a realizat în email icoanele împărătești ale tâmplei și Ușile Împărătești, în atelierele Patriarhiei Române.
Prin asocierea sculpturii aurite cu emailurile din secolul al XX-lea, catapeteasma ilustrează chiar istoria stratificată a monumentului, în care elementele provenite din epoci diferite au ajuns să formeze actualul ansamblu interior.
Ansamblul Patriarhal – patrimoniul construit al Dealului Patriarhiei
Importanța patrimonială a locului nu se limitează la catedrală. Aceasta face parte dintr-un ansamblu istoric care cuprinde mai multe monumente protejate: Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena” , Turnul-clopotniță , Paraclisul și Reședința Patriarhală, Palatul Patriarhiei, fost sediu al Camerei Deputaților.
Turnul-clopotniță
La răsărit de altar se ridică turnul-clopotniță construit în 1698 de Constantin Brâncoveanu, unul dintre cele mai importante elemente istorice ale ansamblului. Turnul a fost restaurat între 1956 și 1958.
În 2008, clopotnița a primit patru clopote noi, turnate la fabrica Grassmayr din Austria, împreună cu un sistem electromecanic de acționare.
Paraclisul și Reședința Patriarhală
Paraclisul reprezintă cea mai veche parte a Reședinței Patriarhale, nucleul acesteia datând din perioada construirii ansamblului în secolul al XVII-lea. De-a lungul timpului, mitropoliții Ungrovlahiei și apoi patriarhii României au extins și modificat clădirile reședinței.
Troița de pe Dealul Patriarhiei
Un alt element interesant al patrimoniului este ansamblul numit Troița, amenajat în 1959 la nord de catedrală. Acesta cuprinde trei cruci vechi de piatră. Cea mai veche și mai mare provine de la Sălătruc, Argeș, și datează din vremea lui Petru Cercel (1583–1585), iar celelalte două sunt datate 1617 și 1644.
Patrimoniul funerar
Catedrala are și o importantă dimensiune memorială. În partea dreaptă a pronaosului se găsesc mormintele mai multor patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Miron Cristea (†1939), Nicodim Munteanu (†1948), Iustin Moisescu (†1986) și Teoctist Arăpașu (†2007).
În apropierea altarului se află și o coloană memorială cu inscripții dedicată mitropoliților Teodosie (†1708) și Ștefan al II-lea (†1738), ale căror morminte s-au aflat inițial în acest loc.
Catedrala Patriarhală și viața monahală
Istoria Catedralei Patriarhale începe, de fapt, ca istorie a unei mănăstiri domnești. Transformarea ei în reședință mitropolitană în 1668 și apoi în centru patriarhal nu a eliminat complet această dimensiune monahală.
În prezent, în cadrul Ansamblului Patriarhal sunt menționate două obști monahale: o obște de călugări care deservește Catedrala Patriarhală și o obște de maici care își desfășoară activitatea în legătură cu Reședința și Paraclisul Patriarhal.
Această continuitate face ca Dealul Patriarhiei să nu reprezinte exclusiv un centru administrativ al Bisericii Ortodoxe Române, ci și un spațiu în care se păstrează o componentă de viață monahală, moștenită din vechea organizare a așezământului.
Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou și patrimoniul religios
Un moment esențial pentru istoria Catedralei a fost aducerea, la 13 iulie 1774, a moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Acestea au fost aduse de mitropolitul Grigorie al II-lea și sunt păstrate într-o raclă de argint. Sfântul Dimitrie cel Nou a devenit ocrotitorul spiritual al Bucureștiului.
Patrimoniul de relicve al Catedralei s-a îmbogățit ulterior. În 2002, Mănăstirea Kykkos din Cipru a oferit părticele din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, iar din 2012 aici se păstrează și o părticică din moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina. Din 2016, aceste racle sunt așezate într-un baldachin din lemn aurit, în apropierea raclei Sfântului Dimitrie cel Nou.
Hramul și pelerinaje la Catedrala Patriarhală
Catedrala Patriarhală are două momente importante de sărbătoare: Sfinții Împărați Constantin și Elena, la 21 mai, hramul istoric al bisericii, și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, la 27 octombrie, ocrotitorul Bucureștiului.
Pelerinajul din jurul zilei de 27 octombrie a devenit unul dintre cele mai importante evenimente religioase anuale desfășurate în Capitală. Pentru marile sărbători, în apropierea catedralei a fost construit în 2013 un altar de vară, iar în 2015 a fost amenajat un baldachin destinat expunerii spre închinare a moaștelor în timpul pelerinajelor.
Cum ajung la Catedrala Patriarhală
Catedrala Patriarhală se află pe Dealul Patriarhiei, în imediata apropiere a Pieței Unirii, în Sectorul 4 al Bucureștiului. Accesul pietonal se face din zona Pieței Unirii, urcând Dealul Mitropoliei către incinta Ansamblului Patriarhal.
Catedrala Patriarhală reprezintă unul dintre monumentele în care istoria arhitecturii religioase se suprapune direct peste istoria Bucureștiului și a Bisericii Ortodoxe Române.
Catedrala Patriarhală poate fi privită simultan ca monument de arhitectură, ansamblu de patrimoniu, fostă mănăstire domnească, spațiu monahal și reper fundamental al istoriei Bucureștiului.
Știi mai multe despre Catedrala Patriarhală, București - ctitoria domnească din 1658? Spune și altora!