Schitul Dragoslavele - mănăstire maramureșană adusă de regele Carol în Argeș
Schitul Dragoslavele se află în comuna Dragoslavele, județul Argeș. A fost întemeiat în anul 1929 ca reședință patriarhală de odihnă, prin sprijinul preoțimii muscelene, și a fost reorganizat ca schit în anul 1949 de către Patriarhul Justinian Marina.
Istoricul Schitului Dragoslavele
În anul 1929, preoțimea musceleană a ridicat o vilă la Dragoslavele, oferită Patriarhului Miron Cristea pentru a deveni reședință patriarhală de odihnă. Ulterior, ansamblul a fost extins cu mai multe construcții, fiind loc de reculegere și centru al vieții religioase.
În anul 1949, Patriarhul Justinian Marina a adus aici o biserică de lemn din Predeal, construită inițial în secolul al XVII-lea de credincioșii din Borșa, Maramureș. El a restaurat zidurile și clădirile existente, întemeind Schitul Dragoslavele și donându-i biserica, construcțiile și terenul aferent.
De-a lungul timpului, schitul a fost și martor al unor episoade grele: în 1959, Patriarhul Justinian a fost trimis aici cu domiciliu forțat pentru șase luni, ca urmare a opoziției sale față de abuzurile regimului comunist. Între anii 1950–1960, în incinta așezământului a funcționat și o școală de cântăreți bisericești.
Arhitectura Schitului Dragoslavele
Biserica schitului este o construcție de lemn în stil maramureșean, ridicată pe un soclu de piatră. Pereții sunt din bârne masive de lemn, iar acoperișul, învelit cu șindrilă, are o streașină largă ce protejează cerdacul de pe latura sudică.
Turla înaltă și țuguiată servește și drept clopotniță, păstrând specificul arhitectural tradițional. Interiorul este împărțit în altar, naos și pronaos, cu o catapeteasmă și strane sculptate în lemn. Decorațiile arhitecturale includ torsade, rozete și simbolul pomului vieții.
Pictura interioară, realizată în tempera pe suport de lemn și pânză, este atribuită zugravului Nistor din Feleac. Aceasta se distinge printr-un stil de factură naivă, care acoperă întreaga suprafață a pereților și bolții.
În anul 1929 primul Patriarh al României – Miron Cristea, trecând spre Brașov, i-a fost atrasă atenția de frumusețea acestor locuri, de zona retrasă și de pitorescul munților Dragoslavei.
A cumpărat clădirile și împrejurimile de la familia ilustrului arhitect Dimitrie Dima.
Biserica de lemn cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” se află pe versantul drept al râului Dâmbovița, în parcul Reședinței Patriarhale.
Biserica, construită în stil maramureșean, a fost transferată din Borșa Maramureșului, la Predeal, pentru o vreme ca locaș de rugăciune și meditație pentru tinerii străjeri inițiați de regele Carol al II-lea.
În anul 1948, datorită înființării în aceste locuri a unui liceu militar, pentru a se distinge biserica, Patriarhul Justinian Marina a hotărât să o aducă aici, dezmembrată bucată cu bucată. Biserica din lemn, odată cu restaurarea zidurilor înconjurătoare și a celor trei case existente.
Biserica a fost reconstruită cu grijă de către maestrul Dimitrescu, ca să fie „Loc de reculegere și primire a delegațiilor străine”.
Ca vechime, biserica datează din secolul al XVII-lea, având pictura originală în stil țărănesc conservată în parte.
La reconstrucția bisericii între bârnele de lemn s-au montat bucăți de pânză. Peste care s-au făcut retușuri de către pictorii bisericești Felix Dubneac și Sofian Boghiu, ajutați fiind de părintele paroh Ioan Pârvu.
Sfințirea s-a făcut pe 21 august 1949 de către un sobor în frunte cu Părintele Arhim. Teoctist Arăpașu, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor.
Aici s-a sfințit întru arhiereu preotul Teofil Herineanu, venit de la Greco-Catolici pentru Episcopia Cluj-Vad-Feleac.
Au conlucrat mitropoliții: Nicolae Bălan al Ardealului; Firmilian Marin al Olteniei; Arhiepiscopul Sebastian Rusan al Maramureșului.
Biserica a devenit locașul de rugăciune al noului așezământ. Este așezată pe un soclu înalt de bolovani de piatră.
Are pereții din grinzi (bârne) de lemn în exterior. Interiorul este compartimentat în altar, naos și pronaos, cu catapeteasma și stranele frumos sculptate.
Bolta semicilindrică cu o singură fereastră spre nord delimitează de naos, prin catapeteasma de lemn de tei cu patru registre de icoane. Naosul are două ferestre mici spre nord și două ferestre mici spre sud, o strană pentru cântăreți, o alta pentru viețuitorii Schitului.
Pronaosul are plafonul înalt, mai jos, cu două ferestre. După reconstruirea bisericii s-a așezat pe peretele despărțitor dintre naos și pronaos o pisanie în care scrie:
„Această Sfântă Biserică a Schitului Dragoslavele cu hramul «Sf. Mare Mucenic Gheorghe» – construită de credincioșii parohiei Borșa – Maramureș la sfârșitul veacului al XVII-lea.
A fost strămutată la Predeal prin grija Patriarhului Miron Cristea prin anii 1928–1929. A urmat strămutarea bisericii de la Predeal aici în anul 1949, prin grija Patriarhului Justinian Marina, care o va sfinți pe 21 august 1949.”
Biserica este acoperită cu șindrilă, acoperișul având o streașină foarte largă care acoperă un cerdac construit pe partea sudică a bisericii și pe toată lungimea ei.
Turla foarte înaltă, tuguiată în stil maramureșean, servește și de clopotniță.
Între anii 1950–1960, în cadrul așezământului a funcționat o școală de cântăreți bisericești. În prezent încălzirea bisericii se face cu centrală termică.
În anul 2010, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel, stareț fiind Arhim. Pavel Toderiță, cu ajutorul Consiliului Județean Argeș, președinte fiind Constantin Nicolescu, la împlinirea a 85 de ani de existență a Patriarhiei Române (1925–2010), Reședința Patriarhală a României din Dragoslavele s-a înnoit pentru a cinsti memoria ctitorilor și a servi nevoilor prezente.
Sfințirea a avut loc în data de 30 august 2010, de către Preafericitul Părinte Daniel, în frunte cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Cu ocazia sfințirii Reședinței Patriarhale Dragoslavele, Schitul Dragoslavele a primit al doilea hram: Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.
Din luna august 2008, Reședința Patriarhală din Dragoslavele este păstorită de către Părintele Arhimandrit Pavel Toderiță.
Evenimente și legende petrecute la Schitul Dragoslavele
Un episod marcant din istoria Schitului Dragoslavele este legat de Patriarhul Justinian, care în anul 1959 a fost obligat de regimul comunist să își petreacă șase luni cu domiciliu forțat în incinta așezământului, ca urmare a protestelor sale împotriva scoaterii călugărilor și călugărițelor din mănăstiri.
Tot aici a funcționat o școală de cântăreți bisericești între anii 1950–1960, care a format generații de slujitori ai bisericii.
În curtea schitului este înmormântat inginerul Dimitrie G. Dima, cunoscut pentru realizarea unor importante poduri și construcții din zona Argeșului și a Munteniei.
Hramul și pelerinaje la Schitul Dragoslavele
Schitul Dragoslavele este o mănăstire de călugări ortodocși, aflată sub conducerea Prea Cuviosului ieromonah Cosma Juncu. Hramul Schitului Dragoslavele este „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, prăznuit la 23 aprilie.
La Schitul Dragoslavele au loc pelerinaje cu ocazia hramului, dar și la marile sărbători ale calendarului ortodox, când biserica devine loc de rugăciune pentru credincioșii din întreaga țară.
Cum ajung la Schitul Dragoslavele
Schitul Dragoslavele se află pe șoseaua Pitești–Brașov (DN 73), în apropiere de Rucăr și Câmpulung Muscel.
Din Câmpulung se poate ajunge cu autobuze de transport public până la fosta stație PECO, iar de acolo, la stânga, după circa 700 de metri și trecerea podului peste pârâul Dragoslavele, se intră în curtea generoasă a așezământului, situată pe un deal, între fânețe și pomi fructiferi.
Știi mai multe despre Schitul Dragoslavele - mănăstire maramureșană adusă de regele Carol în Argeș? Spune și altora!