Descoperă locurile de poveste ale României!

Istorie, poveste, fascinație, originalitate, unicitate și miraj.

Geamia Ali-Gazi Pașa din Bababdag, Tulcea

Geamia Ali-Gazi Pașa este situată în localitatea Babadag pe strada Geamiei nr. 2, județul Tulcea.

Cunoscută și sub numele de Moscheea Babadag, geamia  ridicată la începutul secolului al XVII-lea este monument istoric. Totodată  este unul dintre cele mai vechi monumente de arhitectură islamică din România.

Edificiul a fost construit în jurul anilor 1609–1610 din inițiativa lui Ali Gazi Pașa, guvernator otoman al Dobrogei, în perioada în care Babadagul devenise reședința administrației militare otomane din regiune. După integrarea Dobrogei în statul român, monumentul a continuat să fie un reper al comunității musulmane locale. De-a lungul timpului a suferit distrugeri în timpul conflictelor ruso-turce, iar între anii 1972–1986 a găzduit o expoziție de artă musulmană. După anul 1990 a fost restaurată, lucrările desfășurate până în 1999 redându-i aspectul apropiat de cel original.

Geamia Ali-Gazi Pașa din Bababdag, Tulcea

Din punct de vedere arhitectural, geamia este construită din piatră și cărămidă, pe plan dreptunghiular, fiind prevăzută cu un pridvor monumental cu arcade și cu un minaret înalt de peste 20 de metri. Interiorul este decorat cu elemente sculptate în lemn și cu inscripții religioase în limba arabă, iar tavanul prezintă o rozetă centrală realizată în marchetarie.

În incinta ansamblului se află și mausoleul lui Ali Gazi Pașa, datând din 1619, precum și alte vestigii istorice descoperite în urma cercetărilor arheologice, printre care urmele unui vechi han sau caravanserai. Prin valoarea sa istorică și artistică, geamia reprezintă un important reper al patrimoniului otoman din Dobrogea.