Castelul Sihleanu-Grădișteanu-Ghica din Sihlea, Vrancea
Castelul Sihleanu-Grădișteanu-Ghica este situat în satul Sihlea, județul Vrancea.
A fost construit în anul 1830 de către Zamfirache Sihleanu, fiul unui boier, care a fost paharnic și administrator al județului Râmnicu-Sărat. Acesta a apelat la arhitecți străini, iar castelul cu aspect romantic era înconjurat de un parc generos, în care au fost săpate fântâni.

Zamfirache Sihleanu a avut un fiu, pe Alexandru Sihleanu, poetul care a trăit doar 23 de ani, și o fiică, Elena, căsătorită cu Constantin Grădișteanu (ulterior ministru de finanțe). Fiica lor, Maria, s-a căsătorit cu fiul lui Ion Ghica, politician și fost prim-ministru.
Astfel se explică cele trei nume din titulatura castelului din Sihlea.
În toamna anului 1901, în Castelul din Sihlea au poposit și membrii Familiei Regale a României, Regele Carol I, Principele Ferdinand și Principesa Maria, întrucât în zonă au avut loc Manevrele Regale.
Din cauză că turnul castelului și etajul, vizibile din tren, aduceau un afront clasei muncitoare, comuniștii le-au demolat, cărămida fiind folosită la construcția fostului CAP din comună.

Școala Gimnazială din comună, numită ”Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica” funcționează în castel.
Știi mai multe despre Castelul Sihleanu-Grădișteanu-Ghica din Sihlea, Vrancea? Spune și altora!