Cetatea din Sfântu Gheorghe, Covasna
Cetatea Sfântu Gheorghe este situata in municipiul Sfântu Gheorghe, str. Cetății, nr. 1, județul Covasna.
Construita in sec. XV - XIX, Cetatea Sfântu Gheorghe este clădire monument istoric.
Ansamblul cetatii este format din Biserica reformată, Capelă funerară, fosta școală germană, azi sală confesională a bisericii reformate si zidul de incintă cu turn-clopotniță.
Biserica Reformată din Sfântu Gheorghe cuprinde ferestre în stil gotic, tavan casetat și pictat, bănci colorate și o orgă din anul 1894. Principala bijuterie a interiorului bisericii este bolta de piatră al sanctuarului, cu pietre parțial sculptate, iar lângă blazon apar și figuri masculine cu caracter. Biserica a fost reconstruită în 1547 prin patronajul lui Paul Daczó, cu păstrarea parţială a pereţilor laterali, după cum atestă şi pictura decorativă descoperită.
Turnul clopotniței a fost ridicat în 1829. Fostul turn de poartă al zidului cetății este acoperit de o cască baroc în formă de ceapă, care astăzi servește drept clopotniță. Turnul vestic s-a păstrat, şi a fost reabilitat în 1980.
În secolul al XVI-lea biserica a fost înconjurată de o dublă incintă de fortificaţie, completată cu şanţuri. Zidul incintei interioare a fost deosebit de înalt, pe latura vestică şi sudică cu turnuri exterioare. Elemente păstrate și restaurate cu grijă sunt și aleile pavate cu piatră de râu.