Descoperă fascinanta Românie prin Cetățile și Castele sale!

Istorie, arhitectură, povești și legende, oameni și personaje.

Cetatea medievală a Diodului, Stremț

|
32 vizualizări

Cetatea medievală a Diodului este aflată în localitatea Stremț, județul Alba.

În anul 1442, ultimul descendent al familiei nobiliare Mihail Dioghy a donat moşia şi construcţia lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei. 

Începând cu anul 1500 cetatea a devenit proprietatea familiei Balassa, familie nobiliară partizană a partidei Habsburgice în permanent conflict cu partidele filo-turce.

Radu de la Afumaţi şi-a găsit în cetatea Diodului loc de refugiu şi de odihnă pentru a reveni mereu cu arma în mână cu ajutorul lui Ioan Zapolya voievodul Transilvaniei (între 1510-1526) împotriva turcilor.

În anul 1538, nobilul Emerich Balassa este numit împreună cu Ştefan Mailat, voievod al Transilvaniei de către regele Ungariei Ioan Zápolya, cei doi aliaţi complotează împotriva „binefăcătorului” lor, în favoarea Curţii de la Viena şi împăratului Ferdinand I de Habsburg. Ca măsură de represalii Ioan Zápolya asediază şi cucereşte cetatea.

Toată clădirea era înconjurată de un șanț de apărare (de circa 15 m lățime și 4 m adâncime), umplut cu apă. Intrarea principală a cetății se afla pe latura de nord-vest, latură care azi nu mai este vizibilă.

Între ruinele cetății Diod și vechea curte nobiliară există un tunel subteran de legătură precum și alte construcții subterane (ele sunt cunoscute de către localnici sub denumirea de „Pivnițele din vii”).

Cetățile sunt așezate în centrul comunei Stremț, circa 4 km nord-vest de Teiuș, pe valea cu același nume, într-un loc puțin ridicat și înconjurat de o zonă care era mlăștinoasă.

Merită să afli și despre

Sugestii: