Biserica fortificată din Vărd – arhitectură romanică și urmele unei cetăți dispărute
Biserica evanghelică din Vărd se află în satul Vărd, comuna Chirpăr, județul Sibiu. Edificiul a fost construit în secolul al XIII-lea ca biserică romano-catolică de stil romanic, cu hramul Sfintei Maria, și a fost transformat succesiv în secolele următoare. În secolul al XV-lea a primit un turn-clopotniță fortificat și a fost înconjurat cu o incintă defensivă dreptunghiulară.
Din vechiul ansamblu fortificat s-a păstrat biserica împreună cu turnul vestic. Zidul de incintă și turnurile sale au fost demolate aproape în întregime în secolele al XIX-lea și al XX-lea.
Biserica este înscrisă în Lista monumentelor istorice si in Repertoriul Arheologic Național apare ca structură de cult medievală.
Localitatea și prima atestare
Vărd, cunoscut în limba germană sub numele de Werd, iar în maghiară ca Vérd, este un sat din valea Hârtibaciului, situat la câțiva kilometri de Agnita.
Localitatea și biserica sunt menționate documentar la începutul secolului al XIV-lea. Un document din perioada 1317–1320 consemnează existența bisericii sub forma: ecclesia sanctae Mariae de Wert — „biserica Sfintei Maria din Vărd”.
În registrele ecleziastice este menționat și preotul Johannes, care achita obligațiile financiare datorate structurilor bisericești. În literatura de specialitate și în repertorii este folosit frecvent anul 1319 drept prima atestare sigură.
Documentul confirmă existența unei comunități parohiale organizate și hramul catolic medieval al bisericii.
Biserica romanică
Edificiul a fost construit din piatră de carieră în secolul al XIII-lea. Zidurile masive și deschiderile inițial reduse sunt caracteristice arhitecturii romanice rurale din sudul Transilvaniei.
Biserica medievală avea probabil o navă dreptunghiulară și un cor mai restrâns spre est. Nu se mai poate stabili dacă sanctuarul inițial era încheiat cu o absidă semicirculară, deoarece partea estică a fost modificată profund în secolul al XIX-lea.
Grosimea zidurilor oferea o anumită protecție în cazul atacurilor, dar această caracteristică nu înseamnă că edificiul a fost conceput de la început ca o fortificație propriu-zisă. Funcția defensivă a devenit evidentă odată cu construirea turnului și a incintei din secolele al XIV-lea și al XV-lea.
Turnul-clopotniță
Turnul-clopotniță din piatră a fost adosat fațadei vestice în secolul al XIV-lea. Unele surse indică anul 1438, care poate marca o etapă de construcție, refacere sau fortificare.
Turnul are aceeași lățime cu nava, formând un corp masiv, integrat volumului bisericii. Inițial avea patru niveluri, delimitate în interior prin planșee din lemn sprijinite pe retragerile succesive ale zidăriei.
La mijlocul secolului al XIX-lea, probabil în cadrul lucrărilor din 1853, turnul a fost supraînălțat cu încă un nivel. Astfel, actuala clopotniță reunește structura medievală inferioară și o etapă de extindere modernă.
Pe bârnele planșeelor, pe tâmplăria ușilor și pe lemnăria șarpantei se păstrează numeroase nume, inițiale și ani. Aceste inscripții documentează intervențiile, reparațiile și prezența generațiilor care au întreținut turnul.
Fortificarea ansamblului
În secolul al XV-lea, biserica a fost înconjurată cu un zid defensiv de plan dreptunghiular, înalt de aproximativ șase–șapte metri.
Potrivit descrierii publicate de Stiftung Kirchenburgen, incinta era întărită prin două turnuri principale: unul în partea de sud-vest și altul pe latura estică.
O reprezentare grafică mai veche ar indica însă existența a șase turnuri sau structuri defensive dispuse pe traseul incintei. Diferența poate proveni din faptul că unele construcții erau turnuri principale, iar celelalte aveau dimensiuni mai reduse ori aparțineau unor faze diferite. În lipsa unor cercetări arheologice complete, configurația cu două turnuri majore este cea mai prudentă formulare.
Incinta oferea locuitorilor un spațiu de refugiu și permitea păstrarea proviziilor și a bunurilor comunității în timpul conflictelor.
Atacul din 1660
În anul 1660, mica fortificație de la Vărd ar fi rezistat trupelor principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea. Episodul este consemnat în prezentarea Stiftung Kirchenburgen și demonstrează că, în secolul al XVII-lea, sistemul defensiv era încă funcțional.
Evenimentul trebuie înțeles în contextul tulburărilor care au urmat campaniilor poloneze ale principelui. Acțiunile sale au provocat reacția Imperiului Otoman și o perioadă de instabilitate militară în Transilvania.
Rezistența comunității nu înseamnă că ansamblul putea face față unui asediu de lungă durată. Fortificația avea rolul de a respinge atacuri rapide și de a oferi protecție temporară locuitorilor satului.
Amenajările din secolul al XVIII-lea
În secolul al XVIII-lea, interiorul bisericii a fost transformat în conformitate cu necesitățile cultului evanghelic.
Pe laturile nordică și vestică ale navei au fost construite tribune din lemn. Parapetele acestora au fost placate cu panouri pictate cu motive vegetale și ornamente rococo.
Nava și corul au primit bolți semicilindrice cu arce dublou. Aceste intervenții au modificat aspectul spațiului romanic, introducând o unitate interioară specifică bisericilor luterane rurale din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
Panourile pictate ale tribunei constituie cele mai importante elemente decorative rămase în biserică după îndepărtarea mobilierului liturgic.
Transformările din 1853
Aspectul actual al edificiului este determinat în mare măsură de lucrările realizate în jurul anului 1853.
În cadrul acestei intervenții, părțile sudică și estică au fost modificate structural. Corul a fost refăcut sau extins, iar vechea relație dintre navă și sanctuarul romanic a devenit dificil de reconstituit.
Tot în această perioadă, turnul-clopotniță a fost supraînălțat cu un al cincilea nivel. Au fost refăcute acoperișul și unele dintre deschiderile bisericii.
Lucrările au urmărit adaptarea edificiului la necesitățile comunității din secolul al XIX-lea, dar au diminuat lizibilitatea planului medieval inițial.
Orga lui Johannes Hahn
În biserica din Vărd s-a aflat un pozitiv construit de renumitul constructor de orgi sibian Johannes Hahn.
Sursele oferă două datări apropiate: Stiftung Kirchenburgen indică anul 1770; baza de date a orgilor Bisericii Evanghelice C.A. din România înregistrează instrumentul în anul 1768.
Fiind o evidență specializată, datarea din 1768 trebuie preferată, cu mențiunea că în literatura de popularizare apare și anul 1770. Instrumentul avea un manual și opt registre.
În anul 1992, orga a fost transferată în Biserica romano-catolică „Sfântul Mihail” din Cluj-Napoca.
Altarul, cristelnița și celelalte bunuri
Înainte de golirea edificiului, interiorul păstra altarul, o cristelniță din bronz, steaguri bisericești și două tablouri comemorative dedicate localnicilor căzuți în Primul și în Al Doilea Război Mondial.
Din cauza degradării clădirii și a riscului de furt, piesele au fost mutate pentru protecție la Sibiu sau în alte spații administrate de Biserica Evanghelică. În biserică au rămas suportul altarului și soclul oval al cristelniței.
Mutarea obiectelor a împiedicat pierderea lor, dar a lăsat interiorul lipsit de mobilierul care îi definea funcția liturgică. Astăzi, valoarea artistică a spațiului este concentrată mai ales în arhitectură, tribune și panourile pictate.
Știi mai multe despre Biserica fortificată din Vărd – arhitectură romanică și urmele unei cetăți dispărute? Spune și altora!