Biserica fortificată din Marpod – incinta medievală și orga lui Johannes Hahn
iserica evanghelică fortificată din Marpod, satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu, se află în regiunea Văii Hârtibaciului.
Ansamblul figurează în Lista Monumentelor Istorice și cuprinde: Biserica evanghelică fortificată, datată în secolele al XIII-lea–al XVI-lea și între 1785–1798; Incinta fortificată și anexele, datate în secolele al XV-lea–al XVI-lea.
Prima biserică a fost o bazilică romanică cu trei nave, ridicată în secolul al XIII-lea. Edificiul a fost fortificat în jurul anului 1500, dar a fost grav afectat de un incendiu provocat în timpul unei incursiuni tătare. Reconstrucția a început în jurul anilor 1669–1670, iar modificările efectuate între 1785 și 1798 i-au conferit bisericii înfățișarea actuală. Turnul-clopotniță a fost construit între 1795 și 1798.
Din bazilica medievală se păstrează un capitel romanic, fragmentele unei ferestre și unele porțiuni de zidărie. Incinta are un traseu patrulater și a fost întărită inițial prin patru turnuri de colț, dintre care supraviețuiesc cele din nord-est și sud-est. Interiorul reunește mobilier clasicist, o orgă realizată în 1762 de Johannes Hahn și un altar al cărui tablou central a fost pictat în 1926 de Hans Hermann.
Localitatea și denumirile istorice
Marpod apare în dialectul săsesc sub forma Mârpet. Denumirile germane cunoscute sunt Marpod, Marpodt, Marpolden, Maierpod, Mayerpolden și Maypold, iar în limba maghiară localitatea este numită Márpod.
Satul este așezat în regiunea istorică a Văii Hârtibaciului. Prima atestare documentară datează din 1349, când localitatea apare sub numele Meyerpoth.
În acel an, greavul Nikolaus din Marpod, împreună cu reprezentantul din Alțâna, a participat în numele Scaunului Nocrich la adunarea celor Șapte Scaune săsești. Documentul confirmă atât existența unei elite locale, cât și integrarea satului în structurile politice ale sașilor transilvăneni.
Marpod în cadrul Scaunului Nocrich
În secolele al XIII-lea și al XIV-lea s-au constituit primele scaune săsești. Marpodul, împreună cu Ilimbavul, a intrat în jurisdicția Scaunului Nocrich.
Comunitatea era condusă de un vilicus, judele local. La conducerea scaunului participau un jude și patru jurați, dintre care unul provenea în mod obișnuit din Marpod. Satul avea astfel o reprezentare constantă în administrația regională.
În jurul anului 1500, Marpod era consemnat drept comunitate liberă a Scaunului Nocrich. Recensământul înregistra 13 familii, un învățător și doi păstori.
Dimensiunea redusă a populației înregistrate la începutul secolului al XVI-lea trebuie raportată la informația din 1488, când la biserica din Marpod activau doi preoți. Diferența poate reflecta o perioadă de regres demografic sau caracterul incomplet al evidențelor fiscale.
Bazilica romanică
Prima biserică din Marpod a fost o bazilică romanică ridicată în secolul al XIII-lea. Asemenea altor biserici medievale de pe Valea Hârtibaciului, aceasta avea o navă centrală și două nave laterale.
Planul complet al edificiului nu mai poate fi reconstituit numai din structurile vizibile. Distrugerile și reconstrucțiile ulterioare au eliminat cea mai mare parte a bisericii romanice.
Din prima etapă s-au păstrat un capitel cu forme de inspirație corintică, fragmentele unei ferestre romanice și o cristelniță din piatră cu o inscripție greu lizibilă. Unele descrieri plasează capitelul în primul pilastru sudic al bisericii actuale, iar altele îl menționează în zidăria exterioară a corului. Localizarea exactă trebuie stabilită prin examinarea directă a monumentului.
Biserica Sfânta Maria
Prima mențiune documentară explicită a lăcașului datează din 1402, când este amintită biserica romano-catolică dedicată Sfintei Fecioare Maria.
În 1488 funcționau la Marpod doi preoți. Prezența lor indică rolul important al bisericii în raport cu dimensiunea comunității și poate sugera existența unor altare secundare sau a unor servicii liturgice mai complexe.
După Reforma luterană, biserica a devenit lăcașul comunității evanghelice, păstrând însă hramul istoric al Sfintei Maria în documentele referitoare la edificiul medieval.
Lucrările din jurul anului 1500
Între 1494 și 1509, Marpod a primit sprijin financiar din vistieria Provinciei Sibiului pentru lucrări de construcție și fortificare. Sunt menționate în mod special ajutoarele acordate în 1494 și 1504 pentru lucrări la turn.
În această perioadă, biserica a fost adaptată funcției defensive și a fost construită sau consolidată incinta. Din etapa de la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui următor se păstrează unele porțiuni ale zidurilor laterale ale navei și fragmente ale fortificației.
Materialele nu permit reconstituirea precisă a turnului medieval sau a nivelurilor defensive ale bisericii. Ajutoarele financiare succesive arată însă că șantierul a avut mai multe etape și a depășit posibilitățile economice imediate ale comunității.
Incinta fortificată
Biserica este înconjurată de o incintă cu traseu patrulater, datată în secolele al XV-lea și al XVI-lea. Zidurile delimitau un spațiu de refugiu în care locuitorii își puteau adăposti familiile, animalele și proviziile în timpul atacurilor.
În colțurile incintei au fost construite inițial patru turnuri, orientate aproximativ pe bisectoarea unghiurilor curtinei. Această poziție permitea apărarea simultană a celor două laturi învecinate.
Fortificația a cuprins și anexe folosite pentru depozitare și pentru activitățile administrative ale comunității. Traseul său a fost modificat treptat după pierderea funcției militare.
Turnurile de apărare
Din cele patru turnuri inițiale se păstrează turnul nord-estic și cel sud-estic. Ambele au acoperișuri piramidale, în patru ape, denumite și acoperișuri în formă de cort.
Turnurile din nord-vest și sud-vest au dispărut. Materialele disponibile nu precizează momentul demolării și nici configurația nivelurilor lor defensive.
Cele două corpuri păstrate, împreună cu fragmentele curtinei, permit reconstituirea planului general al cetății. Orientarea lor spre exteriorul incintei oferea apărătorilor posibilitatea de a supraveghea baza zidurilor.
Artileria din 1528
În 1528, locuitorii din Marpod au adus în biserica fortificată două piese de artilerie din arsenalul Sibiului. Informația confirmă folosirea efectivă a ansamblului în sistemul defensiv al Scaunului Nocrich.
Prezența artileriei presupunea însă existența unor poziții de tragere și a unor spații protejate pentru depozitarea muniției.
Vechea primărie
Pe latura sudică a incintei se află clădirea vechii primării. Aceasta este alipită zidului sau a înlocuit un sector al curtinei medievale.
Integrarea primăriei în fortificație reflectă schimbarea funcției ansamblului după încetarea pericolului militar. Spațiul defensiv a fost adaptat administrației comunității, fără ca relația dintre biserică, turnuri și centrul civic al satului să fie întreruptă.
Incendiul și distrugerea bisericii
Vechea biserică a fost grav afectată de un incendiu. Cauza apare mai precis într-un document din 1669, când episcopul Stephan Adami a permis comunității din Marpod să strângă donații pentru reconstruirea bisericii și a turnului incendiate de tătari.
Distrugerea a afectat atât lăcașul, cât și turnul său. Din construcția romanică au supraviețuit numai câteva elemente din piatră și porțiuni de zidărie.
În 1685, situația localității era încă dificilă: 33 de gospodării erau abandonate, iar alte cinci fuseseră incendiate. Datele reflectă declinul demografic și economic care a urmat atacurilor din a doua jumătate a secolului al XVII-lea.
Reconstrucția din jurul anului 1670
În 1670, pe fundațiile vechii biserici a început construirea unui nou edificiu. Acesta avea forma unei biserici-sală, cu o lungime de aproximativ 20 de metri și o lățime de opt metri.
Corul a fost adăugat într-o etapă ulterioară. Noua construcție a reutilizat fundațiile și unele fragmente ale zidurilor medievale, dar nu a reconstituit planul bazilical cu trei nave.
Biserica din 1670 trebuie privită ca o etapă intermediară între edificiul medieval distrus și forma actuală, realizată în principal la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Refacerea dintre 1785 și 1798
Între 1785 și 1798, biserica a trecut printr-o transformare amplă, care i-a conferit înfățișarea actuală. Unele surse descriu această etapă drept construirea sălii actuale, iar altele drept modificarea bisericii ridicate în 1670.
Cele două informații pot fi armonizate prin existența unor lucrări succesive: reconstrucția începută după incendiul din secolul al XVII-lea a refolosit fundațiile medievale, iar campania din 1785–1798 a refăcut sau a extins substanțial corpul bisericii.
Sala este acoperită cu o boltă semicilindrică cu penetrații, susținută prin arce dublouri. Pe trei dintre laturile interiorului au fost construite galerii sprijinite pe console din lemn.
Corul
Corul actual a fost adăugat după realizarea primei biserici-sală din jurul anului 1670 și a fost integrat în refacerea de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
În exteriorul corului sau în primul pilastru sudic se află capitelul romanic recuperat din bazilica medievală. Integrarea sa în noua zidărie a păstrat o mărturie vizibilă a edificiului din secolul al XIII-lea.
Corul adăpostește altarul, iar spațiul său este legat structural și vizual de sala boltită.
Turnul-clopotniță
Actualul turn-clopotniță a fost construit între 1795 și 1798, în ultima etapă a refacerii bisericii. El a înlocuit turnul medieval distrus în timpul incursiunii tătare.
În 1799 a fost instalat un orologiu cu un singur arătător. Mecanismul său avea particularitatea de a avansa din cinci în cinci minute către următoarea diviziune a cadranului.
În 1841, turnul a fost prevăzut cu un paratrăsnet, intervenție destinată protejării bisericii împotriva incendiilor provocate de descărcările electrice.
Altarul
Altarul are o structură tripartită. Pictura centrală este flancată de două coloane corintice și de două arcade semicirculare în care se află statuile a doi apostoli.
În partea superioară se ridică un fronton decorat cu o cruce și spice de grâu. Acestea fac trimitere la Euharistie și la pâinea liturgică. Ansamblul reunește o structură de tradiție clasicistă cu elemente decorative neogotice.
Tabloul central a fost pictat în 1926 de artistul sibian Hans Hermann. Introducerea picturii a completat un altar mai vechi, realizat anterior în secolul al XIX-lea.
Hans Hermann
Hans Hermann a fost un pictor și grafician activ la Sibiu, cunoscut pentru reprezentările arhitecturii și peisajului transilvănean. În 1926, biserica din Marpod a primit tabloul realizat de acesta pentru centrul altarului.
Lucrarea trebuie înțeleasă ca o intervenție modernă într-o structură de altar clasicistă și neogotică mai veche.
Amvonul, cutia de ofrande și galeriile
Amvonul, cutia de ofrande și galeriile au fost realizate în stil clasicist în secolul al XIX-lea. Acestea formează, împreună cu altarul, un ansamblu relativ unitar de mobilier.
Galeriile se desfășoară pe trei laturi ale sălii și sunt susținute de console sau stâlpi din lemn. Ele măreau capacitatea interiorului și organizau locurile membrilor comunității.
Mobilierul reflectă reamenajarea bisericilor evanghelice din regiune după dispariția funcției defensive și concentrarea asupra utilizării liturgice.
Orga lui Johannes Hahn
Orga cu prospect baroc a fost construită în 1762 de Johannes Hahn. Instrumentul este anterior formei actuale a bisericii și a fost integrat în spațiul refăcut între 1785 și 1798.
În 1817, orga a fost reparată și instalată sau reinstalată de Samuel Maetz. Mențiunea potrivit căreia instrumentul ar fi fost construit de Maetz în 1817 se referă, în realitate, la această intervenție, nu la realizarea sa inițială.
Orga a fost restaurată în 1985. Succesiunea lucrărilor – construirea de către Johannes Hahn, intervenția lui Samuel Maetz și restaurarea din secolul al XX-lea – documentează folosirea instrumentului timp de peste două secole.
Cristelnița romanică
Din prima biserică s-a păstrat o cristelniță din piatră. Piesa poartă o inscripție care nu a putut fi descifrată cu precizie.
Cristelnița reprezintă, alături de capitel și fragmentul de fereastră, una dintre puținele componente mobile sau arhitecturale provenite din bazilica romanică.
Știi mai multe despre Biserica fortificată din Marpod – incinta medievală și orga lui Johannes Hahn? Spune și altora!