Biserica fortificată din Brădeni – cetatea săsească si colectia lăzilor de vecinătate
Biserica evanghelică fortificată din Brădeni, comuna Brădeni, județul Sibiu, se află în centrul satului, pe valea Hârtibaciului. Actualul edificiu a fost construit între 1476 și 1507, probabil prin integrarea unor structuri aparținând unei biserici mai vechi, atestate documentar în 1350.
Biserica-sală, alcătuită dintr-o navă și un cor cu închidere poligonală, a fost fortificată în jurul anului 1500 și înzestrată cu două niveluri defensive. Incinta patrulateră, ridicată la începutul secolului al XVI-lea, era întărită cu patru turnuri rectangulare.
Ansamblul figurează în Lista Monumentelor Istorice și cuprinde: biserica evanghelică fortificată datată între 1476 și 1507, cu transformări în 1769; incinta fortificată cu turnuri, inclusiv turnul transformat în casa paznicului cetății, datată în jurul anului 1520.
Particularitatea monumentului este reprezentată de colecția de lăzi de vecinătate, cunoscute sub denumirea săsească Stollentruhen, păstrate în nivelurile superioare ale bisericii. Cuferele, dintre care unele datează din secolul al XVI-lea, erau folosite pentru depozitarea cerealelor, alimentelor, hainelor și bunurilor familiilor refugiate în cetate.
Localitatea
Brădeni, mai demult Brădenii, Hendorf sau Heghig, în dialectul săsesc Händerf și Hendref, în germană Henndorf sau Hegendorf, iar în maghiară Hégen și Henningfalva, este satul de reședință al comunei Brădeni din județul Sibiu.
Prima mențiune documentară datează din anul 1297, când apare denumirea terra Heen. În 1349, localitatea este consemnată sub forma Villa Hegun.
În 1426, regele Sigismund de Luxemburg a acordat așezării, aflate în Scaunul Sighișoarei, dreptul de a primi iobagi și coloniști și de a organiza un târg săptămânal. Documentul regal o numea:
Possessionis nostrae Henndorf alia nomine Hegen vocatae – „moșia noastră Henndorf, numită altfel Hegen”.
În anul următor, Brădeni a primit dreptul de a organiza un iarmaroc în ziua Sfântului Andrei, patronul bisericii medievale.
Comunitatea săsească
Privilegiile economice și juridice au susținut dezvoltarea localității în secolele al XV-lea și al XVI-lea. În anii 1471–1472 și în 1512 sunt menționați locuitori din Brădeni care au studiat la Universitatea din Viena.
În jurul anului 1500, în sat trăiau 59 de familii și patru ciobani și funcționa o școală. În 1532 erau consemnate 53 de familii, iar în 1593 apar 185 de contribuabili. În 1786, populația ajunsese la 899 de persoane, iar în 1910 localitatea avea 1.035 de locuitori.
Declinul demografic s-a accentuat în secolul al XX-lea. În 1940 mai trăiau în Brădeni 620 de luterani, iar în 1995 comunitatea evanghelică număra numai 17 membri. Casa parohială fusese vândută în 1992.
Biserica medievală
Prima atestare documentară a bisericii închinate Sfântului Andrei datează din anul 1350. La cererea localnicilor Herbord, Vasmuet și Andrei, la Roma a fost obținută o indulgență pentru credincioșii care vizitau și sprijineau lăcașul.
Alte indulgențe au fost acordate între 1406 și 1416 de episcopul Ștefan. În 1466, episcopul catolic Johan din Moldova, sufragan al Episcopiei de Alba Iulia, a acordat o nouă indulgență.
Frecvența acestor privilegii indică importanța regională a bisericii, care a îndeplinit probabil și funcția unui loc de pelerinaj. Veniturile obținute prin indulgențe au contribuit la întreținerea edificiului și, ulterior, la construirea unei biserici noi.
Construirea bisericii actuale
Actuala biserică a fost ridicată între 1476 și 1507. Nu se poate stabili dacă vechiul edificiu din secolul al XIV-lea a fost demolat în întregime sau dacă anumite structuri au fost integrate în noua construcție.
În 1483 a fost acordată o indulgență de 100 de zile, prelungită cu încă 40 de zile. O nouă indulgență de 100 de zile a urmat în 1497. Sumele obținute au fost direcționate către lucrările bisericii.
După incendiul care a afectat satul în 1503, localitatea a fost scutită de impozite timp de trei ani. În 1506, comunitatea nu își putea plăti obligațiile fiscale, iar în 1507 a primit o nouă scutire, în valoare de zece guldeni, destinată continuării construcției.
Fortificațiile bisericii erau deja realizate în anul 1507, iar incinta exterioară a fost definitivată în jurul anului 1520.
Arhitectura bisericii
Edificiul are o navă unică și un cor cu închidere poligonală. Între navă și cor nu există o separare arhitecturală pronunțată, ceea ce conferă interiorului caracterul unei biserici-sală.
Arhitectura interioară îmbină forme gotice și renascentiste, asociere mai puțin frecventă în bisericile săsești din Transilvania. Exteriorul este masiv și relativ simplu, fiind determinat de funcția defensivă.
Zidurile au grosimea de aproximativ 1,20 metri și ating o înălțime de 12 metri. Dimensiunile lor au permis amenajarea nivelurilor superioare destinate apărării și depozitării proviziilor.
Portalul vestic și sistemul de acces
Portalul principal se află pe fațada vestică și constituia inițial singura intrare în biserică. Accesul putea fi blocat probabil cu o hersă.
În momentul coborârii acesteia, corpul bisericii se transforma într-un ultim nucleu defensiv. Dacă atacatorii reușeau să pătrundă dincolo de portal, trebuiau să traverseze succesiv patru încăperi suprapuse, fiecare putând fi blocată separat.
Organizarea accesului arată că biserica era concepută nu numai ca spațiu de cult, ci și ca fortificație interioară, capabilă să continue apărarea după pătrunderea inamicului în incintă.
Transformările provocate de inundații
Pârâul din apropiere a produs în timp inundații repetate și a depus în jurul fortificației un strat de aluviuni care a depășit trei metri.
Creșterea nivelului terenului a impus ridicarea pardoselii navei cu aproximativ doi metri. Din același motiv, intrarea actuală se află mai sus decât accesul inițial.
Modificarea nivelurilor interioare și exterioare constituie una dintre cele mai importante transformări ale monumentului, fiind determinată de evoluția terenului, nu de schimbarea programului arhitectural.
Fortificarea bisericii
Biserica a fost fortificată în jurul anului 1500. Deasupra navei și corului au fost amenajate două niveluri defensive: unul construit din piatră și un nivel superior din lemn, prevăzut cu drum de strajă.
La caturile de apărare se ajungea inițial numai din interiorul sălii și al sacristiei. Ulterior au fost adăugate scări pe latura nordică, pentru a ușura accesul către nivelurile superioare.
Spațiile de sub acoperiș au fost utilizate atât pentru apărare, cât și pentru păstrarea rezervelor de hrană și a bunurilor comunității.
Tunelul subteran
Tradiția locală și descrierile monumentului menționează existența unui tunel subteran folosit în timpul asediilor. Acesta nu mai poate fi vizitat.
Pasajul a fost asociat și cu legenda nobilului Kirr, despre care se povestește că ar fi locuit într-un castel din apropiere și ar fi ajuns la biserică prin tunel. Existența unei legături directe între cetate și presupusul castel nu este documentată.
Fântâna
În interiorul bisericii se află o fântână care asigura apă potabilă în timpul atacurilor. Amplasarea sa în nucleul fortificat permitea comunității să reziste o perioadă mai îndelungată fără să părăsească edificiul.
Fântâna completa rezervele de cereale și alimente păstrate în nivelurile superioare și reprezenta una dintre dotările esențiale pentru supraviețuirea în timpul unui asediu.
Incinta fortificată
Prima protecție a bisericii a fost probabil o palisadă ovală, folosită timp de aproximativ două secole. La începutul secolului al XVI-lea, aceasta a fost înlocuită cu o incintă de piatră.
Fortificația are un plan patrulater și era întărită cu patru turnuri rectangulare amplasate în colțuri. Zidurile aveau inițial o înălțime de aproximativ cinci–șase metri.
În secolul al XVII-lea, sectorul sud-estic al curtinei a fost dublat cu un zid exterior. Pe lângă fortificare au fost construite intrări și șoproane folosite pentru depozitarea cerealelor.
Turnurile de apărare
Dintre cele patru turnuri ale incintei, trei s-au păstrat. Bastionul nord-estic a fost demolat, iar cel sud-estic a fost reconstruit în anul 1866.
Unul dintre turnurile rămase a fost transformat în casa paznicului cetății. Această schimbare a adaptat o construcție defensivă la o funcție gospodărească, fără să îi elimine apartenența la sistemul fortificat.
Atacuri și distrugeri
În anul 1658, trupele otomane au incendiat jumătate din sat. Fortificația bisericii a rămas principalul loc de refugiu al comunității.
Grosimea zidurilor, nivelurile defensive, intrarea controlată cu hersă, rezervele de hrană și fântâna interioară alcătuiau un sistem conceput pentru protejarea locuitorilor și a bunurilor lor în timpul unor asemenea atacuri.
Lăzile de vecinătate
La nivelurile superioare ale bisericii se păstrează o colecție de cufere săsești cunoscute sub denumirea de Stollentruhen sau „lăzi de vecinătate”. Unele exemplare datează din secolul al XVI-lea.
Lăzile aveau patru picioare și erau folosite de familiile satului pentru păstrarea bunurilor în interiorul cetății. În ele se depozitau cereale, făină, prune uscate, cârnați afumați, haine de sărbătoare din piele, blană sau postav, dar și alte provizii. În perioada mai recentă au fost păstrate în cufere butoiașe cu țuică și sticle cu vin.
Unele lăzi sunt decorate pe margini și pe laturi cu motive zoomorfe și antropomorfe, pictate în nuanțe brun-roșcate și albastre.
Numărul cuferelelor
Numărul lăzilor a variat în inventarierile realizate în epoci diferite. Relatările mai vechi vorbesc despre peste 300 de cufere, iar alte descrieri menționează peste 250 sau aproximativ 140 de exemplare.
O inventariere mai recentă a consemnat 127 de lăzi păstrate. Diferențele reflectă pierderea, mutarea sau degradarea unor piese și folosirea unor evidențe întocmite în perioade diferite.
Chiar și în forma actuală, colecția se remarcă prin numărul mare al pieselor, vechimea unora dintre ele și varietatea decorului.
Conservarea lăzilor
Cuferele de la Brădeni au fost cercetate și conservate cu participarea unor studenți și restauratori ai HAWK – Universitatea de Științe Aplicate și Arte din Hildesheim, Germania.
Proiectele dedicate acestor piese au contribuit la dezvoltarea unei colaborări pentru cercetarea și conservarea patrimoniului săsesc din Transilvania.
Picturile tribunelor
Tribunele sunt decorate cu picturi de natură moartă care prezintă alimentele și bunurile păstrate în lăzile din pod. Sub imagini sunt înscrise scurte texte referitoare la obiectele reprezentate și la folosirea acestora.
O parte a picturilor este datată în anul 1776. Galeriile au cunoscut însă mai multe etape, fiind menționate și lucrări din 1802 și 1912.
Decorația transpune în imagini funcția economică a cetății și organizarea rezervelor alimentare ale comunității.
Altarul
Un altar realizat în 1827 a fost reparat ulterior și a rămas în biserică până la începutul secolului al XX-lea.
Altarul actual datează din 1912 și are în centru pictura Cina cea de Taină, realizată de Arthur Coulin. Tabloul este integrat într-o structură din lemn.
Amvonul
Amvonul a fost realizat în anul 1776 de Martin Glatz. Coronamentul său a fost adăugat în 1808.
Cele două datări indică realizarea mobilierului în etape distincte: corpul amvonului aparține amenajării din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, iar capacul acustic începutului secolului următor.
Băncile
Băncile datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea sau de la începutul secolului al XIX-lea. Ele aparțin aceleiași perioade de reorganizare a interiorului în care au fost realizate amvonul, coronamentul acestuia și orga.
Orga
Orga a fost construită de Samuel Mätz și instalată între 1815 și 1817. Instrumentul are un manual și 13 registre.
Orga se află pe o tribună amplasată deasupra altarului, o poziție neobișnuită pentru bisericile transilvănene. La tribună se ajunge printr-o scară circulară.
Clopotele
Sub acoperiș sunt instalate trei clopote, toate purtând inscripții în limba latină.
Cel mai vechi a fost turnat în secolul al XV-lea. Celelalte două datează din anii 1574 și 1649. Ansamblul păstrează astfel piese provenite atât din perioada catolică a bisericii, cât și din primele secole de după adoptarea Reformei.
Transformarea din 1769
Biserica a trecut printr-o intervenție importantă în anul 1769. Lucrările au precedat ampla reînnoire a mobilierului interior din ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea.
Din această perioadă provin amvonul și picturile datate în 1776, urmate de galerii, bănci, orgă și alte amenajări realizate la începutul secolului al XIX-lea.
Situația contemporană
Biserica și fortificația fac obiectul unui program de reutilizare adaptivă orientat spre conservarea ansamblurilor evanghelice fortificate. Propunerea urmărește integrarea unor funcțiuni de cazare temporară, organizarea de evenimente culturale și activități educaționale.
Intervențiile prevăd păstrarea configurației volumelor istorice, evidențierea etapelor de construcție și conservarea componentelor artistice. Noile compartimentări sunt concepute ca structuri reversibile, realizate din materiale ușoare.
Spațiile tehnice necesare funcționării contemporane sunt reunite într-o structură pavilionară fragmentată, diferențiată de masivitatea zidurilor medievale.
Legenda cloștii cu puii de aur
Potrivit tradiției locale, un nobil numit Kirr ar fi ascuns o cloșcă și puii săi, realizați din aur. Comoara ar fi fost îngropată în locul în care cade, la amiază, umbra turnului bisericii.
Povestea este asociată presupusului pasaj subteran dintre castelul nobilului și biserică. Comoara nu a fost descoperită, iar relatarea aparține legendelor păstrate în memoria locală.
Știi mai multe despre Biserica fortificată din Brădeni – cetatea săsească si colectia lăzilor de vecinătate? Spune și altora!