Biserica evanghelică fortificată din Țapu – cetatea medievală de pe valea Târnavei Mari
Biserica evanghelică fortificată din Țapu se află în satul Țapu, comuna Micăsasa, județul Sibiu, pe o înălțime care domină valea și așezarea. Ansamblul, dezvoltat între secolele al XIV-lea și al XVI-lea, cuprinde biserica-sală, incinta ovală, turnul de poartă și un acces secundar fortificat.
Monumentul este înscris în Lista monumentelor istorice, fiind alcătuit din: Biserica evanghelică fortificată, datată în secolele XIV–XV, cu transformări în anii 1625 și 1838; Incinta fortificată, cu turn de poartă și acces secundar fortificat, datată în secolele XIV–XVI.
Clasarea în categoria A indică valoarea națională a ansamblului. Codurile și cronologia oficială sunt consemnate în Lista monumentelor istorice publicată de Ministerul Culturii.
Satul abației de la Igriș
Țapu este cunoscut în dialectul săsesc sub formele Apestref și Apesterf, în limba germană ca Abtsdorf bei Marktschelken, Appesdorf sau Apesdorf, iar în limba maghiară ca Csicsóholdvilág. Denumirea germană Abtsdorf, cu sensul de „Satul Abatelui”, păstrează amintirea apartenenței medievale a localității la abația cisterciană de la Igriș.
Prima mențiune documentară cunoscută datează din 1309, când preotul localității, notată sub forma Hulduualach, apare într-un litigiu referitor la plata dijmelor. Între 1319 și începutul secolului al XVI-lea, satul s-a aflat în stăpânirea abației de la Igriș.
Țapu forma, împreună cu Mănărade, Cenade și Șoroștin, o unitate administrativă și ecleziastică distinctă. Cele patru sate beneficiau de protecție regală și întrețineau legături cu structurile administrative ale comunităților săsești. În anul 1416, regele Sigismund de Luxemburg a cerut autorităților Transilvaniei să-i apere pe locuitorii celor patru așezări împotriva abuzurilor nobiliare.
În 1476, regele a intervenit din nou pentru a împiedica desprinderea satelor din uniunea lor tradițională. După dispariția abației de la Igriș, statutul proprietăților a devenit instabil, iar cele patru localități au trecut succesiv prin posesia unor instituții ecleziastice, a principilor Transilvaniei și a unor familii nobiliare.
În 1772, domeniul din care făcea parte și Țapu a fost acordat pentru o perioadă determinată cancelarului Michael Teleki. După desființarea iobăgiei, în 1848, comunitatea a rămas implicată în litigii și obligații financiare legate de vechiul domeniu. Situația economică s-a ameliorat treptat abia spre începutul secolului al XX-lea.
Biserica medievală
Biserica din Țapu este o construcție de tip sală, realizată în principal din piatră de carieră. Elementele de sculptură arhitecturală și formele ferestrelor permit datarea edificiului actual în jurul anului 1400 sau în primele decenii ale secolului al XV-lea.
Planul cuprinde o navă dreptunghiulară și un cor lung și îngust, încheiat spre est printr-o absidă cu cinci laturi. Între navă și cor se află un compartiment masiv, a cărui structură a generat ipoteza existenței sau a proiectării unui turn de cor. Soluția poate fi comparată cu turnurile ridicate deasupra corurilor bisericilor fortificate din Axente Sever și Agârbiciu.
Grosimea zidurilor indică pregătirea unei construcții masive deasupra acestui compartiment. Nu se poate stabili cu certitudine dacă turnul a fost început și abandonat sau dacă proiectul nu a depășit faza pregătirii structurale. Explicația tradițională, potrivit căreia lucrările ar fi fost oprite din lipsa resurselor financiare, trebuie privită ca o ipoteză.
Corul este compartimentat prin arce frânte. Traveea estică se încheie prin absida poligonală, iar spațiul este acoperit parțial cu boltă în cruce. La exterior, zidurile sunt sprijinite de contraforturi.
Ferestrele și tabernacolul gotic
Cele trei ferestre ale absidei păstrează ancadramente gotice cu arcuri frânte și muluri traforate. În partea superioară apar motive cu patru foi, caracteristice repertoriului decorativ al goticului târziu.
În peretele nordic al corului se află o nișă de sacrament sau tabernacol, destinată înaintea Reformei păstrării elementelor euharistice. Deschiderea este încheiată printr-un baldachin din piatră, flancat de frontoane decorative specifice goticului târziu.
Tabernacolul și ferestrele corului reprezintă principalele elemente păstrate din amenajarea medievală a bisericii. Ele confirmă existența unui program arhitectural mai elaborat în zona altarului decât în nava destinată comunității.
Transformările din 1625 și 1838
După adoptarea Reformei de către comunitatea săsească, interiorul și deschiderile bisericii au fost adaptate cerințelor cultului luteran. O etapă importantă de transformare este consemnată în anul 1625.
În cursul acestor lucrări, ferestrele navei au fost modificate și au primit forme dreptunghiulare. Au fost refăcute portalurile laterale, ale căror arhivolte păstrează arcuri frânte, și au fost adăugați sau consolidați contraforții exteriori.
Sacristia de pe latura nordică a corului aparține unei etape diferite, a cărei datare exactă nu este precizată de sursele cunoscute. În anul 1838 a fost amenajat portalul nordic și a fost construit porticul care îl protejează.
Pe parapetul tribunei și pe unele piese de mobilier au fost consemnați anii 1410, 1412, 1642, 1838 și 1884. Inscripțiile trebuie analizate separat de datarea propriu-zisă a pieselor, deoarece unele pot indica reparații, refaceri sau momente comemorative, nu neapărat anul executării mobilierului actual.
Altarul baroc
Altarul bisericii, datat în 1712, este o lucrare barocă de factură provincială. Programul său iconografic cuprinde Răstignirea, Cina cea de Taină, reprezentările celor patru evangheliști, figura lui Moise cu Tablele Legii și un înger purtând crucea.
Compoziția ilustrează schimbarea produsă după Reformă în amenajarea bisericilor săsești. Vechile imagini ale sfinților și altarele poliptice medievale au fost înlocuite sau adaptate unor programe concentrate asupra vieții lui Hristos, a apostolilor și a textului biblic.
Mobilierul păstrat în biserică provine în cea mai mare parte din epoca barocă și din transformările realizate în secolul al XIX-lea.
Orga
Orga a fost construită în anul 1805 de Johann Jeremias Augustin, reprezentant al unei familii de constructori de orgi active în Transilvania. Instrumentul are un singur manual și 11 registre.
Prin dimensiunile sale, orga era adaptată unei comunități rurale și spațiului relativ restrâns al navei. Amplasarea ei pe tribună a contribuit la transformarea interiorului bisericii într-un spațiu specific liturghiei evanghelice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
Clopotul din 1623
Cel mai vechi clopot cunoscut al bisericii datează din 1623. Inscripția latină, redată cu unele diferențe de la o sursă la alta, consemnează numele meșterului Bartholomeus Cegler, anul turnării și numele pastorului Blasius Saretoris.
Forma transmisă a inscripției este: HOMINIBUS RENOVATA GLORIA. HOC OPUS FECIT BARTHOLOMEUS CEGLER ANNO PASTORIS BLASY SARETORIS 1623.
Textul poate fi redat orientativ astfel: „Slava a fost reînnoită pentru oameni. Această lucrare a fost făcută de Bartholomeus Cegler, în vremea pastorului Blasius Saretoris, în anul 1623”. Transcrierea și traducerea trebuie considerate provizorii până la o verificare directă a inscripției de pe clopot.
Incinta fortificată
Biserica este înconjurată de o incintă ovală construită din piatră de râu și piatră de carieră. Zidul atingea aproximativ șase metri înălțime și era prevăzut cu două rânduri de metereze. Pe fața interioară se mai pot identifica urmele unui drum de strajă susținut în consolă.
Forma ovală a incintei, materialul de construcție și poziționarea turnului de poartă au determinat formularea ipotezei că nucleul fortificației ar putea fi anterior bisericii gotice actuale. Unele interpretări propun o datare între aproximativ 1250 și 1320.
Această cronologie timpurie nu este însă confirmată printr-o inscripție sau printr-o cercetare arheologică publicată. Din acest motiv, datarea prudentă rămâne cea din Lista monumentelor istorice: secolele al XIV-lea–al XVI-lea. Este posibil ca incinta să fi fost începută în secolul al XIV-lea și adaptată ulterior noilor tehnici defensive.
Planul oval aparține unei tradiții de fortificare anterioare răspândirii armelor de foc. Spre deosebire de cetățile mai târzii, prevăzute cu bastioane puternic proiectate în exterior, sistemul defensiv de la Țapu se bazează pe zidul continuu, metereze și controlarea strictă a intrărilor.
Turnul de poartă
Accesul principal se află în partea de vest și trece pe sub un turn de poartă cu trei niveluri. Construcția este așezată peste traseul zidului, o parte a corpului său fiind proiectată spre exterior, iar cealaltă spre curtea fortificată.
Turnul este consolidat la colțuri prin contraforturi masive. Intrarea era protejată printr-o hersă, ale cărei canale de glisare se mai păstrează. Deasupra pasajului se aflau nivelurile defensive și drumul de strajă, amenajat sub acoperișul în patru ape.
Alături de turnul principal, ansamblul mai păstrează un acces secundar fortificat, menționat separat în Lista monumentelor istorice. Cele două intrări permiteau controlarea circulației și evacuarea incintei, fără a diminua în mod semnificativ capacitatea defensivă a zidurilor.
Cămările de provizii
Pe fața interioară a incintei au existat cămări în care familiile din sat își depozitau cerealele, fructele, băuturile și carnea conservată. Aceste spații transformau cetatea într-un depozit colectiv, folosit atât în perioadele de primejdie, cât și în viața economică obișnuită a comunității.
Cămările erau repartizate familiilor și puteau fi încuiate separat. Prin păstrarea proviziilor în interiorul fortificației, comunitatea își proteja rezervele împotriva jafurilor, incendiilor și altor calamități.
Construcțiile alipite zidului de incintă au existat până în 1941. În secolul al XIX-lea au fost amenajate spații de depozitare și pe latura nordică a bisericii. Acestea au îndeplinit și rolul unor zone de protecție împotriva propagării incendiilor.
Capela catolică
În interiorul fortificației a existat și o capelă destinată credincioșilor romano-catolici. Prezența ei reflectă schimbările confesionale și demografice produse în sat după Reformă.
Capela s-a păstrat până în anul 1852, când a fost demolată. Piatra și celelalte materiale recuperate au fost utilizate la construirea unei școli. Dispariția capelei a modificat organizarea curții fortificate, dominată ulterior aproape exclusiv de biserica evanghelică și de anexele sale.
Știi mai multe despre Biserica evanghelică fortificată din Țapu – cetatea medievală de pe valea Târnavei Mari? Spune și altora!