Biserica evanghelică fortificată din Cața – de la bazilica secolului al XIII-lea la cetatea cu două curtine
Biserica evanghelică fortificată din Cața se află la răscrucea principalelor drumuri, în centrul satului Cața, județul Brașov. Lăcașul, închinat Sfântului Nicolae, are la bază o bazilică romanică cu trei nave, ridicată în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, probabil în jurul anului 1250.
Corul a fost reconstruit și prelungit în stil gotic în secolul al XV-lea, când biserica a fost înconjurată cu o primă incintă defensivă. În secolul al XVII-lea a fost adăugat un al doilea zid de apărare, care forma împreună cu primul un zwinger, adică un spațiu defensiv cuprins între două curtine.
Ansamblul, compus din biserică, două incinte fortificate și turnurile de apărare păstrate, este înscris în Lista Monumentelor Istorice. Biserica se individualizează prin conservarea structurii bazilicale romanice, prin cele două ferestre geminate descoperite în registrul superior al navei centrale și prin fortificația ridicată în jurul lăcașului fără transformarea directă a acestuia într-un edificiu defensiv.
Așezarea și comunitatea săsească
Data exactă a întemeierii satului Cața nu este cunoscută. Denumirea germană Katzendorf, interpretată ca „satul pisicilor”, apare în izvoarele scrise abia în jurul anului 1400, într-un registru al plăților dobânzilor. Biserica dovedește însă că așezarea era cu peste un secol mai veche decât prima mențiune documentară cunoscută.
În jurul anului 1250, în centrul localității au fost puse bazele unei bazilici romanice. Construirea unui edificiu cu trei nave presupune existența unei comunități deja organizate și suficient de numeroase pentru a susține un asemenea proiect. Unele prezentări atribuie nucleul bisericii secolului al XII-lea, dar elementele arhitecturale și cronologia indicată de documentațiile mai detaliate susțin datarea sa în secolul al XIII-lea, mai ales spre sfârșitul acestuia.
Cața s-a dezvoltat la intersecția a două drumuri importante. Poziția a favorizat evoluția așezării, dar a expus-o în repetate rânduri atacurilor, jafurilor și incendiilor. În 1453, Cața este menționată ca sat liber al provinciei Sibiului. În jurul anului 1500 locuiau aici 92 de familii, alături de cinci ciobani și două persoane consemnate drept sărace. În 1640 erau înregistrate 171 de familii și 39 de coloniști.
Viața comunității era reglementată inclusiv prin norme vestimentare. Bătrânii satului au adoptat un nou regulament al portului în 1795, urmat de alte coduri vestimentare în 1819 și 1847. Aceste reglementări reflectă organizarea internă a comunității săsești și preocuparea pentru păstrarea diferențelor de statut, vârstă și stare civilă exprimate prin vestimentație.
Localitatea are în prezent aproximativ 2.500 de locuitori. În casa parohială evanghelică din centrul satului locuiește scriitorul și producătorul de film sas transilvănean Friedrich Schuller. El a restaurat gospodăria în care locuise tatăl său, fost preot al comunității, și a transformat-o într-un spațiu pentru manifestări culturale și literare. În anul 2011 a fost acordat aici, pentru prima dată, premiul „Condeierul satului Cața”.
Bazilica romanică
Nucleul bisericii este o bazilică romanică cu trei nave, ridicată în secolul al XIII-lea. Nava centrală este despărțită de navele laterale prin trei arcade semicirculare sprijinite pe piloni profilați. Această alternanță de piloni și arcade reprezintă una dintre componentele care permit identificarea structurii bazilicale inițiale.
Arcul de triumf, care marchează trecerea dintre navă și cor, are la nivelul nașterii arcului un profil simplu. Nava centrală era mai înaltă decât colateralele și primea lumină prin ferestrele deschise în registrul superior. Pe latura nordică se păstrează două asemenea deschideri romanice, astăzi oarbe.
În timpul lucrărilor de renovare din 1969 au fost descoperite în cleristoriul nordic două ferestre geminate romanice, numite și bifore. Fiecare era împărțită în două deschideri printr-un element median. Ferestrele luminau inițial nava centrală deasupra acoperișurilor navelor laterale și constituie o mărturie directă a organizării bazilicale din secolul al XIII-lea.
Fațada vestică era dominată de un turn-clopotniță ridicat deasupra părții vestice a navei centrale. O parte dintre elementele decorative provenite din etapele vechi ale bisericii au fost încastrate ulterior în această fațadă. Amplasarea lor actuală nu mai corespunde poziției și funcției originale, fiind rezultatul reconstrucțiilor succesive.
Transformarea gotică a corului
Corul romanic și absida inițială au fost reconstruite în secolul al XV-lea. Comunitatea a prelungit corul, care era deja relativ lung în raport cu navele, și l-a încheiat poligonal. Noua structură a fost realizată în stil gotic și întărită cu contraforturi.
Corul a primit o boltă în cruce pe nervuri, profilul acestora fiind marcat de o concavitate. Transformarea a modificat partea estică a bazilicii, fără a elimina structura romanică a navei. Biserica păstrează astfel asocierea dintre corpul bazilical al secolului al XIII-lea și corul gotic construit în secolul al XV-lea.
Nava centrală, acoperită inițial cu un tavan drept romanic, a primit la rândul său o boltă în cruce. Aceasta a existat până la prăbușirea turnului-clopotniță în 1894.
Sacristia de pe latura sudică a corului provine dintr-o etapă târzie. Forma sa neobișnuită este pusă în legătură cu lucrările și transformările realizate în secolul al XIX-lea.
Fortificarea din secolul al XV-lea
Fortificarea bisericii a început în secolul al XV-lea și s-a desfășurat, potrivit reperelor documentare, în intervalul 1400–1500. Spre deosebire de numeroase alte biserici săsești, la Cața construcția religioasă nu a fost supraînălțată cu niveluri defensive și nici transformată într-un reduit. Sistemul de apărare a fost concentrat în jurul său.
Prima incintă a fost ridicată pe fundații mai vechi și are forma unui oval poligonal neregulat, alungit, cu laturile ușor frânte. Zidul masiv, cu o grosime considerabilă, atingea aproximativ opt metri înălțime. Rezistența și înălțimea curtinei au contribuit la păstrarea unei părți importante a fortificației până în epoca modernă.
Incinta interioară era întărită cu turnuri înalte, dispuse în exteriorul zidului. Sursele diferă în privința numărului și a raportării turnurilor la cele două incinte. Unele documentații menționează patru turnuri ale primei curtine, dintre care trei s-au păstrat, în timp ce altele indică existența inițială a șase turnuri și conservarea a patru dintre ele în ansamblul fortificat. Diferența pare să provină din includerea, în anumite inventarieri, a turnurilor aparținând incintei exterioare.
Turnul vestic, cu patru niveluri, se ridică deasupra vechii intrări și păstrează un drum de strajă din lemn. La nord, în fața zidului primei incinte, se află un alt turn cu patru etaje. Acesta are un drum de strajă deschis, sprijinit pe stâlpi suspendați, guri de tragere și un acoperiș piramidal.
În jurul anului 1500 a fost construit turnul din nord-est. Nivelul său superior este susținut de console de piatră, iar amenajările defensive includ guri de tragere și deschideri folosite pentru apărarea bazei zidurilor. În partea sudică a existat un alt turn, demolat în secolul al XIX-lea.
În interiorul fortificației s-a păstrat și Turnul Slăninii, denumire legată de folosirea lui pentru depozitarea rezervelor alimentare ale comunității. Păstrarea proviziilor în spațiul protejat al cetății avea atât un rol cotidian, cât și unul defensiv, asigurând resursele necesare în timpul atacurilor.
A doua incintă și zwingerul
În secolul al XVII-lea a fost construită o a doua incintă, amplasată în principal la sudul bisericii și întărită cu două turnuri. Între cele două ziduri s-a format un zwinger, spațiu controlat în care atacatorii pătrunși dincolo de prima linie de apărare puteau fi supravegheați și loviți din pozițiile fortificate.
Turnul de poartă din vest pare să fi fost construit odată cu această curtină exterioară. Are patru niveluri și face legătura dintre sistemul de acces și al doilea zid de incintă. Turnul pentagonal care străjuiește intrarea este identificat în unele descrieri cu această componentă a sistemului exterior.
Data exactă a construirii celei de-a doua curtine nu este cunoscută. Caracteristicile turnului din sud-est, prevăzut cu o muchie orientată pe ax, permit încadrarea lucrărilor după mijlocul secolului al XVI-lea. Documentațiile generale plasează definitivarea incintei în secolul al XVII-lea.
Pe turnul de intrare se păstrează o inscripție latină din secolul al XVII-lea: O felices vos qui in pace de bello et in bello de pace cogitatis – „Fericiți voi care vă gândiți în timp de pace la război și în timp de război la pace”.
Textul exprimă funcția preventivă a fortificației și necesitatea pregătirii apărării înaintea unui atac.
Turnul Parohiei
Turnul Parohiei, numit și Turnul Preotului, a fost construit în 1677 în colțul sud-estic al incintei exterioare. Are un plan pentagonal, patru niveluri, parapet crenelat și acoperiș piramidal. Poziția sa permitea supravegherea grădinii casei parohiale.
Turnul a îndeplinit atât o funcție defensivă, cât și una rezidențială. Trei dintre cele patru niveluri puteau fi încălzite, ceea ce arată că spațiile erau destinate unei utilizări îndelungate, nu doar refugiului temporar. Fațadele prezintă un decor cu muluri albastre, albe și roșii, iar în trei nișe se păstrează texte în limbile germană și latină.
Atacurile și incendiile
Poziția Caței la intersecția unor drumuri importante a expus satul incursiunilor militare. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, localitatea a fost prădată și incendiată de șase ori.
În 1658, tătarii și turcii au atacat și au ars satul. În 1684, trupe care se întorceau de la asediul Vienei au jefuit biserica fortificată și au luat 337 de cai.
Un nou dezastru s-a produs în jurul anului 1706, când un incendiu a afectat puternic biserica fortificată. Satul a ars, iar școala și casa parohială au fost distruse din temelii. În urma refacerilor, în 1711 a fost instalată în biserică o galerie din lemn.
Amenajarea interiorului
Interiorul a fost modificat în mai multe etape, în special în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Pe trei laturi ale sălii au fost construite empore, galerii ridicate pentru mărirea capacității spațiului liturgic. Mobilierul păstrat este atribuit în ansamblu secolului al XIX-lea.
Altarul clasicist a fost realizat de Michael Wolf din Sighișoara, denumit în sursele germane Schässburg, și a fost instalat în 1813. O prezentare generală datează altarul în 1894, însă informația precisă privind autorul și anul 1813 indică momentul realizării sale; anul 1894 poate fi legat de refacerea sau reamplasarea altarului după prăbușirea turnului, fără ca această intervenție să fie documentată în materialele disponibile.
Amvonul datează din 1864. Împreună cu altarul, emporele și celelalte piese de mobilier din secolul al XIX-lea, acesta reflectă modernizarea interiorului după incendiile și transformările constructive suferite de biserică.
Orga
Sursele generale datează orga bisericii în anul 1803. Documentația mai detaliată atribuie vechiul instrument constructorului Andreas Eitel din Brașov, consemnat în sursele germane prin denumirea Kronstadt. Orga era amplasată deasupra altarului, conform unei soluții întâlnite și în alte biserici evanghelice transilvănene.
În 1931, vechiul instrument a fost înlocuit cu o orgă nouă, construită de firma Wegenstein din Timișoara, numită Temeschburg sau Temesvar în sursele germane. Materialele disponibile nu precizează caracteristicile tehnice, numărul manualelor și al registrelor sau starea actuală de funcționare a instrumentului.
Prăbușirea turnului-clopotniță
În anul 1894, turnul-clopotniță ridicat pe fațada vestică s-a prăbușit. Căderea sa a distrus bolta în cruce a navei centrale, a afectat navele laterale și a provocat pierderea portalului de vest.
Turnul nu a mai fost reconstruit. Fațada vestică a fost refăcută, iar nava centrală a primit un planșeu drept, decorat cu stuc, în locul bolții în cruce distruse. Reconstrucția fațadei explică și prezența unor elemente decorative medievale în poziții care nu corespund amplasării lor inițiale.
În unele descrieri, actualul turn-clopotniță este prezentat ca rezultat al unor construcții și restaurări târzii din secolul al XIX-lea. Această mențiune trebuie diferențiată de turnul medieval de vest, prăbușit în 1894 și nereconstruit în forma sa anterioară.
Demolarea unor componente ale fortificației
O parte a incintei exterioare și câteva dintre turnurile sale au fost demolate în secolele al XIX-lea și al XX-lea. În 1884 au fost desființate turnul nordic al zidului exterior și sectorul nord-estic al curtinei. Materialul recuperat a fost folosit pentru construirea unei școli noi.
În anii 1936–1937 a fost demolată o altă secțiune a zidului circular, pentru construirea sălii parohiale evanghelice, menționată și drept cămin cultural. Aceste intervenții au modificat îndeosebi partea nordică a celei de-a doua incinte.
În configurația actuală se păstrează trei turnuri în interiorul traseului zidurilor și un turn cu plan pentagonal aflat în exteriorul incintei. Numărul turnurilor conservate este prezentat diferit în documentații, în funcție de atribuirea acestora primei sau celei de-a doua curtine. Ansamblul păstrează însă componente suficiente pentru a putea fi urmărită organizarea celor două linii de apărare.
Știi mai multe despre Biserica evanghelică fortificată din Cața – de la bazilica secolului al XIII-lea la cetatea cu două curtine? Spune și altora!