Biserica evanghelică fortificată din Buzd – altarul baroc și clopotul din 1510
Biserica evanghelică fortificată din Buzd, comuna Brateiu, județul Sibiu, este amplasată pe un deal din centrul localității, accesul fiind realizat dinspre vest pe o scară acoperită. Edificiul are o singură navă, cor și absidă poligonală.
Corul păstrează structuri datate în secolul al XIV-lea, iar nava a fost ridicată la începutul secolului al XV-lea. În jurul anului 1500, corul a fost supraînălțat cu trei niveluri din cărămidă, dintre care cele superioare aveau funcție defensivă.
Ansamblul figurează în Lista Monumentelor Istorice și cuprinde: biserica evanghelică fortificată, datată în secolul al XIV-lea, fortificată în jurul anului 1500 și transformată în 1846; incinta fortificată, păstrată fragmentar, datată la sfârșitul secolului al XVI-lea.
Biserica se individualizează prin suprastructura defensivă din cărămidă ridicată deasupra corului, turnulețul scării care trece de la un plan circular la unul pentagonal, altarul baroc din 1778 și clopotul din 1510, purtând o inscripție dedicată Fecioarei Maria.
Localitatea
Buzd, mai demult Buz, în dialectul săsesc Buss, în germană Bussd sau Busd, iar în maghiară Szászbuzd ori Buzd, este un sat al comunei Brateiu, situat în partea nordică a județului Sibiu, în Podișul Târnavelor. Localitatea se află la aproximativ cinci kilometri sud-est de Mediaș.
În anul 1356 este menționat un anume Hengli din Busd, al cărui frate fusese ucis. În 1359, comitele Johannes și bătrânii din Buzd au participat la o adunare a reprezentanților Scaunului Mediașului. Această din urmă consemnare este considerată prima atestare documentară propriu-zisă a comunității.
Buzd a aparținut Capitulului Mediaș și a avut statutul unei comune libere în Scaunul Mediașului.
Denumirea germană Bussd a fost pusă în legătură cu prenumele Bozo, însă această explicație etimologică nu este sigură.
Comunitatea săsească
Conscripția din 1516 înregistra la Buzd 30 de gospodării, șase văduve, doi păstori, un morar și un dascăl. În 1532, numărul proprietarilor ajunsese la 61.
Datele indică dezvoltarea comunității în primele decenii ale secolului al XVI-lea, în perioada în care biserica și fortificația au primit forma defensivă.
În anul 1880, predica era încă rostită în mare parte în dialectul săsesc. Viața religioasă a comunității evanghelice a continuat până în 1990, când slujbele regulate din biserică au fost sistate.
Prima biserică
Biserica actuală a fost prezentată uneori ca fiind construită pe locul unei bazilici romanice mai vechi. Structura care se păstrează aparține însă în principal etapelor gotice din secolele al XIV-lea și al XV-lea.
Cea mai veche parte este corul, ale cărui fundații sunt datate în secolul al XIV-lea. La începutul secolului următor a fost ridicată nava, rezultând o biserică-sală de dimensiuni reduse, închinată Fecioarei Maria.
Nava
Nava este un spațiu unic, construit la începutul secolului al XV-lea. În 1846 a fost refăcută și a primit înfățișarea actuală.
Tavanul a fost coborât cu mai mult de un metru și transformat într-un plafon plat, care ascunde bolta mai veche. În aceeași etapă au fost mărite cele patru ferestre.
Tribunele laterale au fost construite în 1864, continuând transformările interioare începute la mijlocul secolului al XIX-lea.
Corul
Corul are o lungime de aproximativ 7,4 metri și o lățime de 4,6 metri. Se încheie printr-o absidă poligonală formată din cinci laturi ale unui octogon.
Boltirea combină o travee acoperită în cruce cu închiderea răsăriteană realizată prin nervuri duble din gresie canelată. Cheile de boltă sunt plate și lipsite de decor sculptat. Este posibil ca suprafețele lor să fi fost inițial pictate.
Dintre cele patru ferestre ale corului, cea îngustă din nord-est și-a păstrat traceria. În câmpul arcului frânt se află un trilob, completat în partea inferioară de un arc cu formă asemănătoare trifoiului.
Pardoseala și placa vechiului altar
În partea răsăriteană a corului se păstrează o pardoseală realizată din lespezi de piatră. Una dintre acestea reprezintă placa vechiului altar.
Piatra păstrează un sepulcrum, cavitate destinată depunerii relicvelor la consacrarea altarului. Piesa provine din amenajarea medievală a bisericii, anterioară altarului baroc actual.
Portalul vestic
Portalul principal a fost adăugat după terminarea corpului bisericii, după cum indică raportul său cu zidăria navei și caracteristicile stilistice.
Portalul gotic este alcătuit din trei profile în formă de pară, separate prin scotii. În partea superioară, profilatura se încheie într-o friză de capiteluri decorată cu frunze de stejar.
Fortificarea corului
Lucrările de fortificare au început la sfârșitul secolului al XV-lea și au continuat în jurul anului 1500. Deasupra corului au fost ridicate trei niveluri din cărămidă, dintre care cele superioare erau destinate apărării.
Suprastructura este sprijinită de contraforturi din cărămidă, legate prin arce semicirculare. Alternanța dintre contraforturi și arce creează aspectul unor nișe înalte desfășurate în jurul corului.
Nivelurile defensive păstrează ambrazuri și guri de aruncare dispuse între console profilate. Acestea permiteau supravegherea și apărarea bazei zidurilor.
Turnulețul scării
Accesul la nivelurile superioare se face printr-un turnuleț care adăpostește o scară în spirală.
Partea inferioară a turnulețului are formă cilindrică, iar de la jumătatea înălțimii construcția trece la un plan pentagonal. Această schimbare de formă îl individualizează în arhitectura fortificată a bisericii.
Altarul baroc
Altarul actual datează din 1778 și îmbină elemente baroce și rococo cu forme de tradiție renascentistă.
În centrul compoziției se află un crucifix amplasat în fața unui fundal arhitectural. Partea superioară cuprinde reprezentarea Agnus Dei – Mielul lui Dumnezeu. Imaginea centrală este flancată de statuile apostolului Pavel și profetului Moise.
Decorul arhitectural este alcătuit din coloane corintice, pilaștri, arhitrave curbe și panouri traforate cu ornamente rococo. Bogăția altarului contrastează cu amenajarea simplă a navei.
Orga
În anul 1904, comunitatea a cumpărat de la Orăștie o orgă construită de Samuel Mätz în 1823.
Instrumentul are un manual, pedalier și opt registre. Achiziționarea sa a completat amenajarea tribunei vestice după transformările interioare din secolul al XIX-lea.
Incinta fortificată
Biserica este înconjurată de o incintă cu traseu poligonal, ridicată la numai câțiva metri de corpul edificiului. Curtina a fost construită din piatră și cărămidă și era prevăzută cu ambrazuri și guri de aruncare.
O primă etapă a incintei este plasată în prima jumătate a secolului al XV-lea. Fragmentele clasate în Lista Monumentelor Istorice sunt datate la sfârșitul secolului al XVI-lea, perioadă care corespunde unei refaceri sau extinderi a sistemului defensiv.
Zidul avea inițial o înălțime de aproximativ șase–șapte metri. În sectorul estic s-au păstrat porțiuni înalte de patru–cinci metri. Din cauza pantei pronunțate a dealului, contraforții acestei laturi au fost amplasați spre interior.
Incinta are în prezent o înălțime de aproximativ doi metri pe sectoarele puternic reduse.
Turnul de poartă
Turnul de poartă se afla în partea de nord-est a incintei și avea trei niveluri. Accesul prin turn era protejat cu o hersă.
Din construcție se păstrează începuturile bolții pasajului și urmele canalelor verticale prin care cobora grilajul. Turnul se află în ruină.
Turnul nordic
Al doilea turn se ridica pe latura nordică sau în colțul nord-vestic al incintei. Gravura realizată de Ludwig Rohbock după desenul lui Albert Schlichting, în jurul anului 1850, îl prezintă cu trei niveluri.
Ultimul cat era prevăzut cu drum de strajă și adăpostea clopotele bisericii. Turnul îndeplinea astfel atât funcția de apărare, cât și pe aceea de clopotniță.
Construcția s-a prăbușit în urma unui cutremur, eveniment datat în jurul anului 1880. O altă cronologie indică anul 1890. Pe locul turnului a fost construită ulterior casa paznicului bisericii.
Clopotele medievale
În turnul nordic se aflau două clopote provenite din perioada anterioară Reformei.
Clopotul mare purta inscripția: O Rex Gloriae, veni cum pace! – „O, Rege al Gloriei, vino cu pace!”
Clopotul mic, turnat în anul 1510, poartă inscripția: O Maria, tuere plebem Busdanam! – „O, Maria, ocrotește poporul din Buzd!”
Cel de-al doilea clopot s-a păstrat. Clopotul mare actual a fost turnat în 1926.
Accesul în cetate
Accesul în incinta fortificată se realizează dinspre vest, printr-o scară acoperită care urcă panta dealului. Soluția amintește de pasajele în trepte folosite pentru accesul către alte edificii religioase amplasate pe terenuri înalte.
În partea opusă a ansamblului se află casa parohială, înconjurată de un zid mai scund.
Reconstrucția din 1846
În anul 1846, nava a fost reconstruită și a primit aspectul actual. Tavanul a fost coborât și transformat într-un plafon plat din stuc, iar ferestrele au fost mărite.
Aceste lucrări au modificat proporțiile spațiului interior și au ascuns bolta mai veche. Tribunele laterale adăugate în 1864 au completat reorganizarea navei.
Cutremurul și pierderea turnului
Cutremurul produs în jurul anului 1880 a provocat prăbușirea turnului nordic, care îndeplinea și funcția de clopotniță.
Pierderea turnului a modificat silueta ansamblului și a eliminat drumul de strajă reprezentat în gravura din 1850. Construirea casei paznicului pe același loc a păstrat ocuparea sectorului nordic, dar nu și funcția sa defensivă.
Situația contemporană
Slujbele în biserică au fost sistate în anul 1990. Edificiul se află într-o stare avansată de degradare.
Turnul de poartă din nord-est este în ruină, iar zidul incintei a dispărut aproape în întregime. Sectoarele păstrate permit încă recunoașterea traseului fortificației și a amplasării fostelor turnuri.
Umiditatea interioară, degradarea zidăriilor și pierderea componentelor defensive afectează atât structura bisericii, cât și patrimoniul său mobil.
Știi mai multe despre Biserica evanghelică fortificată din Buzd – altarul baroc și clopotul din 1510? Spune și altora!