Biserica evanghelică din Stejărișu – biserica gotică și dubla incintă fortificată
Biserica evanghelică fortificată din Stejărișu se află în satul Stejărișu, comuna Iacobeni, județul Sibiu. Edificiul a fost construit în secolul al XIV-lea ca biserică-sală gotică fără turn, alcătuită dintr-o navă dreptunghiulară și un cor poligonal.
Între aproximativ 1490 și 1510, biserica a fost transformată într-un reduit defensiv: la vest a fost ridicat un donjon masiv, peste navă și cor s-a amenajat un cat de apărare, iar în jurul edificiului au fost construite două incinte fortificate.
Ansamblul figurează în Lista Monumentelor Istorice și cuprinde: biserica evanghelică fortificată, datată în secolele al XIV-lea–al XVI-lea și extinsă în 1861; turnul fostei incinte interioare, ridicat la sfârșitul secolului al XV-lea sau începutul secolului al XVI-lea; fragmentele incintei fortificate, turnurile și anexele, datate la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea.
Monumentul se individualizează prin galeria defensivă continuă, cu parapet din paiantă sprijinit pe console din lemn și contraforturi, prin donjonul vestic afectat de infiltrațiile unui izvor și prin păstrarea tradiției comunitare a depozitării slăninii într-unul dintre turnuri.
Localitatea și denumirile istorice
Stejărișu este un sat din comuna Iacobeni, situat în partea de est a județului Sibiu. Localitatea a fost cunoscută în trecut și sub numele Proștea sau Proști.
În dialectul săsesc sunt atestate formele Priusterf și Pristref, iar denumirea germană este Probstdorf. În limba maghiară, satul este numit Prépostfalva. Atât forma germană, cât și cea maghiară au sensul de „Satul Prepozitului” și păstrează memoria apartenenței medievale a așezării la Prepozitura Sibiului.
Prima atestare documentară
Prima mențiune documentară datează din anul 1223, când apare teritoriul numit terra Borothnik. Documentul prezintă Probstdorful drept o comunitate dependentă, aflată sub autoritatea prepozitului de Sibiu.
Între 1319 și 1325 sunt consemnate tranzacții referitoare la o moară și la o bucată de pământ din hotarul localității.
În 1359 și 1364, prepozitul Paul din Sibiu s-a plâns regelui Ludovic cel Mare că reprezentanții Scaunului Cincu îi tulburau stăpânirea asupra satului. Regele a dispus verificarea hotarelor și restabilirea prepozitului în posesia localității.
În anul 1400, Probstdorf era menționat împreună cu Noiștat, Retiș, Bărcut, Seliștat, Movile, Iacobeni și Ruja în structura ecleziastică a zonei Cincu.
Statutul juridic al satului
Denumirea Probstdorf reflectă dependența inițială a satului față de prepozitul Sibiului. După desființarea Prepoziturii, localitatea a intrat în jurisdicția Scaunului Cincu și a dobândit statutul unei comunități libere.
În jurul anului 1500 erau înregistrate 34 de gospodării, trei păstori și un învățător, iar alte patru gospodării erau părăsite. Traducerea întâlnită uneori sub forma „34 de cârciumi” este eronată; termenul istoric desemna capii gospodăriilor, nu localurile publice.
Existența unui învățător confirmă funcționarea unei școli, iar numărul gospodăriilor arată dimensiunea relativ redusă a comunității care a construit și întreținut fortificația.
Mutarea vetrei satului
Vechea așezare se afla mai aproape de cursul pârâului. Inundațiile repetate au determinat mutarea gospodăriilor la o distanță mai mare de albie.
În anul 1867, pe malul stâng al pârâului, între sat și drumul actual, au fost descoperite fundațiile unei biserici vechi. Aceste vestigii pot aparține lăcașului folosit înaintea mutării vetrei.
Biserica fortificată actuală a fost construită în noul centru al așezării. Descoperirea fundațiilor confirmă existența unei etape religioase anterioare, distinctă de edificiul gotic păstrat.
Biserica gotică
În secolul al XIV-lea a fost ridicată o biserică-sală gotică fără turn. Edificiul avea o navă dreptunghiulară și un cor cu închidere poligonală.
Din prima etapă s-au păstrat în principal pereții longitudinali ai navei. Corul medieval, bolta gotică și fațada vestică au fost modificate sau demolate în timpul transformărilor ulterioare.
Biserica era inițial acoperită cu un tavan din lemn. În etapa fortificării, sub acesta a fost construită o boltă gotică din cărămidă, capabilă să susțină și să izoleze nivelul defensiv superior.
Fortificarea din jurul anului 1500
Între aproximativ 1490 și 1510, comunitatea a adaptat biserica pentru apărare. Lucrările au cuprins construirea donjonului vestic, realizarea unei bolți din cărămidă și supraînălțarea zidurilor navei și corului.
Deasupra bolții a fost amenajat un cat defensiv continuu, care se întindea peste navă și cor. La exterior, acesta era completat de un drum de strajă cu parapet din paiantă.
În jurul bisericii au fost construite două rânduri de ziduri. Dubla incintă și turnurile sale ofereau comunității mai multe linii succesive de apărare.
Donjonul vestic
În locul fațadei vestice a fost construit un donjon masiv, destinat refugiului și apărării. La parter, turnul forma înaintea bisericii un portic boltit, prevăzut inițial cu un portal spre vest.
Parterul era lipsit de ferestre, pentru a reduce vulnerabilitatea construcției. Spre nivelurile superioare conduceau scări masive, continuate prin scări între etaje.
La primul etaj exista o fântână alimentată de un izvor. Apa asigura aprovizionarea în timpul unui asediu, dar infiltrațiile au afectat în timp fundațiile turnului.
Înclinarea donjonului
Firul de apă care trecea pe sub turn a produs tasări și a determinat înclinarea treptată a donjonului. Pentru reducerea riscurilor, clopotele au fost mutate în turnul nord-estic al incintei.
Parterul donjonului a fost umplut cu pământ și piatră, blocând vechiul pasaj apusean. Accesul principal în biserică a fost mutat pe latura sudică a navei.
Măsurile au urmărit stabilizarea corpului masiv prin încărcarea și rigidizarea nivelului inferior. Fântâna și vechiul portic au devenit inaccesibile în forma lor inițială.
Portalul sudic și hersa
După blocarea accesului vestic, intrarea sudică a devenit principalul punct de acces în biserică. Portalul putea fi protejat printr-o hersă, ale cărei canale de ghidare se păstrează în zidărie.
Hersa era un grilaj vertical, construit din lemn și întărit cu fier, care putea fi coborât rapid pentru blocarea intrării. Integrarea sa în corpul bisericii confirmă funcția de reduit a edificiului.
Bolta gotică
În timpul fortificării, sub vechiul tavan de lemn a fost construită o boltă din cărămidă. Aceasta separa spațiul liturgic de nivelul defensiv și contribuia la protejarea interiorului împotriva incendiilor și proiectilelor.
Bolta gotică a fost păstrată până la mijlocul secolului al XIX-lea. În jurul anului 1860 amenința să se prăbușească, fapt care a determinat o nouă transformare amplă a bisericii.
Catul de apărare
Supraînălțarea pereților a creat spațiul necesar unui cat defensiv deasupra întregii biserici. Nivelul era prevăzut cu deschideri pentru observare și tragere.
Accesul se realiza prin al doilea nivel al donjonului. De aici se deschidea odinioară o intrare boltită către podul și galeria defensivă.
Amenajarea continuă deasupra navei și corului diferențiază biserica din Stejărișu de cele de la Drăușeni și Cincșor, unde parapetul defensiv se dezvoltă în principal deasupra corului.
Drumul de strajă din paiantă
Catului defensiv i-a fost atașat un drum de strajă cu parapet realizat în sistem de paiantă. Structura era alcătuită dintr-un schelet de lemn ale cărui goluri erau umplute cu material ușor.
Parapetul era sprijinit pe console din lemn și pe contraforturile bisericii. Această soluție permitea extinderea galeriei dincolo de linia zidurilor, facilitând apărarea bazei construcției.
Ultimul nivel avea deschideri înguste prin care puteau fi observate împrejurimile și folosite arme de proiectil.
Transformarea din 1860–1861
În anii 1860–1861, biserica a fost modificată pentru a treia oară. Bolta gotică devenise instabilă și a fost înlocuită cu un tavan plat decorat cu stucaturi.
Corul poligonal medieval a fost demolat, iar sala a fost prelungită considerabil spre est. Noul spațiu a primit o închidere dreaptă, diferită de terminația poligonală inițială.
Extinderea poate fi identificată la exterior prin poziția celui de-al doilea contrafort estic. Acesta nu este perpendicular pe zidul actual, ci are o orientare oblică, deoarece se afla inițial pe colțul corului demolat.
Refacerea galeriei defensive
Deși nu mai avea o funcție militară, drumul de strajă a fost refăcut deasupra sectorului construit în 1860–1861. Intervenția a urmărit păstrarea unității vizuale a exteriorului.
Noua porțiune continuă forma galeriei medievale, dar reprezintă o reconstituire din secolul al XIX-lea. Diferența dintre funcția defensivă inițială și rolul estetic al prelungirii trebuie păstrată în interpretarea monumentului.
Altarul
Altarul are o structură clasicistă. În centrul său se află o reprezentare a lui Isus și a femeii păcătoase.
Imaginea centrală este flancată pe fiecare parte de câte trei coloane, care organizează compoziția într-o structură simetrică. Arhitectura altarului aparține amenajărilor postmedievale ale interiorului.
Tema picturii trimite la iertarea și pocăința păcătosului, subiect potrivit accentului pus de cultul evanghelic asupra credinței și harului.
Lada de fraternitate
În biserică se păstrează o ladă de fraternitate datată în anul 1794. Piesa era folosită de una dintre asociațiile comunitare pentru păstrarea documentelor, banilor sau obiectelor comune.
Fraternitățile săsești aveau funcții religioase, sociale și de întrajutorare. Lada reprezintă o mărturie asupra organizării colective a satului, dincolo de structurile parohiale propriu-zise.
Orga
Orga are o istorie legată de două comunități săsești. Instrumentul inițial a fost construit în anul 1804 de Samuel Mätz pentru biserica din Rode, actualul Zagăr.
Între 1859 și 1862, Wilhelm Mätz a reconstruit orga la Stejărișu și i-a realizat o carcasă nouă. Instrumentul are nouă registre.
Transferul și refacerea orgii s-au desfășurat în aceeași perioadă cu transformarea bisericii și extinderea corului. Instrumentul a fost astfel adaptat noului spațiu interior.
Clopotele
Clopotul mare datează din perioada anterioară Reformei și este decorat cu elemente gotice. Piesa aparține patrimoniului catolic medieval al bisericii.
Clopotul mic este datat în anul 1650. Cele două clopote ilustrează continuitatea înzestrării bisericii înainte și după adoptarea confesiunii evanghelice.
Din cauza înclinării donjonului, clopotele au fost mutate în turnul nord-estic al fostei incinte interioare.
Prima incintă
În jurul bisericii a fost construită la sfârșitul secolului al XV-lea sau începutul secolului al XVI-lea o incintă cu traseu neregulat. Zidul se adapta terenului și construcțiilor din jur.
Fortificația interioară era întărită cu turnuri, dintre care s-a păstrat corpul nord-estic. Această primă incintă delimita zona imediată a bisericii și proteja accesurile către reduit.
A doua incintă
Fortificația a fost ulterior dublată printr-un al doilea zid. Numai sectorul sudic nu a primit o curtină exterioară.
Spațiul dintre cele două ziduri funcționa ca o zonă defensivă intermediară. Atacatorii care depășeau primul obstacol rămâneau expuși apărătorilor de pe curtina interioară și din turnuri.
Din dubla incintă se păstrează fragmente suficiente pentru identificarea traseului neregulat și a raportului dintre ziduri și turnuri.
Demolarea incintei interioare
În timpul lucrărilor din 1860–1861, o mare parte a incintei interioare a fost demolată. Piatra rezultată a fost folosită pentru prelungirea bisericii spre est.
Prin dispariția zidului, turnul nord-estic a rămas izolat de traseul fortificației din care făcuse parte. Situația sa actuală nu reflectă configurația medievală, când turnul era legat direct de curtină.
Reutilizarea materialului demonstrează pierderea funcției defensive și prioritatea acordată extinderii spațiului liturgic.
Turnul nord-estic
Turnul fostei incinte interioare are un plan pătrat și trei etaje. Meterezele sunt dispuse pe toate laturile, cu excepția celei vestice, care era orientată spre biserică și legată de sistemul incintei.
Primele două niveluri aveau și funcție de locuire ori depozitare. Deasupra lor se afla drumul de strajă, prevăzut cu deschideri defensive.
După mutarea clopotelor din donjonul înclinat, turnul nord-estic a preluat funcția de clopotniță.
Depozitul de slănină
În turnul folosit drept clopotniță se păstrează camera tradițională pentru depozitarea slăninii. Bucățile de carne erau păstrate aici în condiții de temperatură și aerisire relativ constante.
Accesul controlat și zidurile masive protejau proviziile împotriva furtului, incendiilor și variațiilor de temperatură. Fiecare familie avea un loc stabilit, iar folosirea spațiului era organizată la nivel comunitar.
Tradiția depozitării slăninii a continuat după dispariția funcției militare a turnului. Această continuitate transformă clădirea într-o mărturie atât a apărării medievale, cât și a economiei alimentare tradiționale.
Turnul estic
În sectorul estic al incintei se află un turn prevăzut cu metereze și acoperiș piramidal. Acesta apăra curtina și supraveghea terenul din exteriorul fortificației.
Turnul face parte din sistemul ridicat la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea. Volumul său completează turnul nord-estic izolat și fragmentele curtinelor.
Turnul de veghe și accesul fortificat
În partea nord-vestică a ansamblului se află un turn care proteja vechiul acces în cetate. Pasajul putea fi blocat printr-o hersă sau printr-un grilaj glisant.
Turnul controla intrarea dintre sat și curtea bisericii. Poziția sa permitea supravegherea porții și apărarea laterală a sectorului de acces.
Împreună cu donjonul și turnurile incintelor, acesta forma un sistem defensiv cu mai multe puncte succesive de control.
Restaurarea din 2012
În anul 2012, biserica fortificată din Stejărișu a fost inclusă în proiectul european „18 biserici fortificate”. În cadrul programului au fost executate lucrări ample de renovare și conservare.
Intervențiile au vizat biserica, turnurile și componentele păstrate ale incintei. După încheierea lucrărilor, monumentul a fost deschis publicului.
Restaurarea a contribuit la stabilizarea ansamblului și la punerea în valoare a etapelor sale: biserica gotică, fortificarea din jurul anului 1500 și extinderea din secolul al XIX-lea.
Situația contemporană
Biserica păstrează pereții longitudinali ai edificiului gotic, donjonul vestic, tavanul cu stucaturi din 1860–1861 și galeria defensivă refăcută peste extinderea estică.
Clopotele și camera pentru slănină se află în turnul nord-estic al fostei incinte interioare. În interiorul bisericii se păstrează altarul clasicist, lada de fraternitate din 1794 și orga reconstruită de Wilhelm Mätz.
Fragmentele celor două incinte, turnurile și accesul fortificat permit reconstituirea parțială a organizării defensive.
Știi mai multe despre Biserica evanghelică din Stejărișu – biserica gotică și dubla incintă fortificată? Spune și altora!