Biserica evanghelică din Laslea – de la bazilica medievală la construcția clasicistă din secolul al XIX-lea
Biserica evanghelică se află în satul Laslea, reședința comunei Laslea din județul Sibiu. Ansamblul actual reunește biserica ridicată între 1842 și 1845, turnul-clopotniță al edificiului medieval și un zid de incintă de mică înălțime. Biserica este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice.
Monumentul păstrează urmele a două etape arhitecturale distincte. Prima este reprezentată de turnul unei bazilici medievale cu trei nave, închinată Sfântului Ladislau. Datarea acesteia diferă în surse: unele o plasează la sfârșitul secolului al XIII-lea, în timp ce o inscripție menționează anul 1456, care poate indica o reconstrucție sau o etapă majoră de refacere.
A doua etapă este actuala biserică, construită din cărămidă pe o axă nord–sud, după demolarea edificiului vechi în jurul anului 1840.
Localitatea și denumirile istorice
Laslea, denumită în trecut Laslea Mare, este cunoscută în dialectul săsesc sub formele Grisz-Lasseln și Lasln, în germană ca Großlasseln, iar în maghiară ca Szászszentlászló sau Nagyszászszentlászló, colocvial Szentlászló. Denumirile maghiare păstrează referirea la Sfântul Ladislau, patronul bisericii medievale.
Prima atestare documentară este plasată în 1309 de unele surse și în 1317 de altele. Diferența nu poate fi clarificată numai prin informațiile disponibile, astfel încât începutul secolului al XIV-lea rămâne intervalul documentar sigur pentru existența așezării.
Laslea făcea parte dintr-un grup de cinci sate revendicate de abatele de la Mănăștur. La puțin timp după mijlocul secolului al XIV-lea, localitatea a dobândit statutul de sat liber în Scaunul Sighișoara, integrarea sa în structurile administrative săsești influențând dezvoltarea comunității și a edificiului parohial.
Bazilica medievală
Vechea biserică era o bazilică de dimensiuni medii, alcătuită dintr-o navă centrală și două nave laterale, despărțite prin trei arcade. Edificiul era orientat potrivit axei liturgice medievale est–vest și avea un turn-clopotniță pe latura vestică. Hramul său era Sfântul Ladislau.
O parte a documentației datează construirea bazilicii la sfârșitul secolului al XIII-lea. Alte consemnări invocă o inscripție bine păstrată, potrivit căreia biserica veche ar fi fost construită în 1456. Cele două repere pot descrie etape diferite: existența unei bazilici timpurii și o reconstrucție importantă desfășurată în secolul al XV-lea. În lipsa unor rezultate arheologice concludente, anul 1456 nu poate fi atribuit cu certitudine primei construcții.
Intrarea în biserică se afla pe latura sudică a unei nave laterale. Parterul turnului vestic fusese conceput inițial ca un pridvor deschis pe trei laturi. Acesta a fost închis ulterior, probabil în contextul adaptării edificiului la apărare în timpul atacurilor otomane.
La începutul secolului al XIX-lea, vechea biserică ajunsese într-o stare avansată de degradare. În jurul anului 1840 a fost demolată sau s-a prăbușit parțial, fiind păstrate numai turnul-clopotniță și câțiva metri din extremitățile vestice ale navelor laterale.
Turnul-clopotniță medieval
Turnul de piatră constituie principalul element păstrat din bazilica Sfântului Ladislau. Pe fațada sa estică se disting urmele racordării fostei nave centrale și ale bolții. Resturile de mortar indică faptul că acoperișul bisericii medievale ajungea până la nivelul al cincilea al turnului.
Accesul actual la etajul al doilea se face printr-o scară de piatră adăugată pe latura vestică. Aceasta conduce către o deschidere care fusese inițial o fereastră și care a fost ulterior mărită. La nivelul al treilea se păstrează intrarea prin care se ajungea odinioară în podul bisericii.
Partea superioară a turnului are un drum de strajă din lemn și orificii de tragere, elemente care documentează transformarea clopotniței într-o construcție defensivă. Turnul este acoperit cu un coif piramidal. Aceste amenajări reprezintă principalele componente păstrate din sistemul de fortificare medieval.
Starea părții superioare a turnului a fost semnalată în documentări mai vechi drept precară. Ulterior a fost finalizat un proiect de intervenție asupra acoperișului, comandat de Fundația Biserici Fortificate și întemeiat pe un studiu istoric realizat de Hermann Fabini.
Construirea bisericii actuale
Lucrările la noua biserică au început în 1842, sub conducerea meșterului constructor Samuel Teutsch, menționat și sub forma Teusch, din Sighișoara. Spre deosebire de edificiul medieval, noua construcție a fost orientată pe direcția nord–sud.
Biserica este un edificiu spațios din cărămidă, cu ferestre mari încheiate în arc semicircular. Arhitectura sa este sobră și nu urmează riguros un singur stil istoric, deși mobilierul principal aparține clasicismului secolului al XIX-lea.
În timpul lucrărilor a fost începută și construirea unui nou turn-clopotniță lângă biserică. Turnul s-a prăbușit înainte de finalizare și nu a mai fost reconstruit. Ca urmare, vechiul turn medieval a continuat să domine ansamblul și să îndeplinească funcția de clopotniță.
Biserica a fost sfințită în 1845 de episcopul evanghelic Georg Paul Binder. Stranele, tribunele, altarul, cristelnița și amvonul au fost realizate în anii 1844–1845, ca parte a amenajării unitare a noului interior.
Altarul
Altarul clasicist datează din 1845 și a fost executat de Friedrich Pokotz din Brașov. Compoziția sa este organizată în jurul unui singur tablou de mari dimensiuni, flancat de coloane corintice robuste.
Structura altarului aparține programului decorativ realizat pentru sfințirea bisericii. Cromatica sa, dominată de alb și gri, este reluată de celelalte componente ale interiorului, inclusiv de tribune, amvon și carcasa orgii.
Amvonul, cristelnița și stranele
Amvonul și baldachinul său au fost realizate în 1845 de sculptorul brașovean Nikolaus Popp. Piesa urmează limbajul decorativ al amenajării clasiciste și formează, împreună cu altarul, principalul ansamblu sculptat al interiorului.
Cristelnița, stranele și balcoanele au fost confecționate în intervalul 1844–1845. Lipsa unor informații mai precise asupra autorilor sau ornamentației lor nu permite o atribuire de atelier. Piesele se păstrează însă ca parte a mobilierului conceput pentru noua biserică și ilustrează organizarea spațiului liturgic evanghelic din prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Incinta
Biserica actuală și turnul medieval sunt înconjurate de un zid scund din gresie, cu traseu oval neregulat. Forma incintei conservă delimitarea tradițională a spațiului ecleziastic, dar nu mai reproduce în întregime sistemul defensiv medieval.
Turnurile fostei fortificații nu s-au păstrat. Caracterul fortificat al ansamblului este indicat astăzi în principal de turnul-clopotniță, prin drumul său de strajă și prin orificiile de tragere. Fragmentele vestice ale navelor laterale permit, de asemenea, reconstituirea parțială a relației dintre turn și bazilica dispărută.
Situația contemporană
Biserica ridicată în secolul al XIX-lea se păstrează împreună cu mobilierul său principal. Aspectul interior este unitar, dominat de nuanțe de alb și gri aplicate pereților, tavanului, altarului, amvonului, tribunei și orgii.
Documentările recente ale acoperișului au urmărit protejarea ansamblului și, îndeosebi, a turnului medieval. Intervenția asupra învelitorii este consemnată drept finalizată, fără ca prezentarea proiectului să precizeze data exactă a lucrărilor.
Știi mai multe despre Biserica evanghelică din Laslea – de la bazilica medievală la construcția clasicistă din secolul al XIX-lea? Spune și altora!