Biserica evanghelică din Copșa Mare – bazilica gotică transformată în cetate
Biserica evanghelică fortificată din Copșa Mare, sat al comunei Biertan, județul Sibiu, se află pe o pantă din partea estică a localității. Ansamblul își are originea într-o bazilică gotică cu trei nave, ridicată la începutul sau către mijlocul secolului al XIV-lea. Biserica a fost transformată pentru apărare la începutul secolului al XVI-lea, în etapele consemnate în 1510 și 1519, iar nava a fost refăcută între 1795 și 1797.
Ansamblul cuprinde Biserica evanghelică fortificată, mijlocul secolului al XIV-lea, transformată în 1510, 1519 și 1797; Incinta fortificată, datată aproximativ în 1519.
Monumentul se individualizează prin disproporția dintre corul supraînălțat defensiv și nava bisericii: acoperișul corului depășește cu aproximativ 11 metri acoperișul navei. Această soluție a fost determinată de necesitatea apărării laturii orientate către dealul care domină ansamblul.
Localitatea și denumirile istorice
Copșa Mare, denumită anterior Căpușul Mare, este cunoscută în dialectul săsesc sub formele Grisz-Kopesch, Grîskôpeš și Kopeš, în germană ca Gross-Kopisch sau Großkopisch, iar în maghiară ca Nagykapus. Satul se află în Podișul Târnavelor și aparține administrativ comunei Biertan.
Așezarea a fost întemeiată probabil în a doua jumătate a secolului al XIII-lea și este menționată documentar în 1283 ca parte a teritoriului Mediașului, Terra Medies. Documentul a fost interpretat și ca un posibil indiciu al existenței unui edificiu religios anterior bazilicii gotice, fără ca această ipoteză să poată fi confirmată prin datele cunoscute.
În 1336, comunitatea se afla într-un conflict teritorial cu localitatea învecinată Mălâncrav. În 1359, Copșa Mare este consemnată ca așezare liberă aflată direct sub autoritatea regelui Ungariei. În urma unui litigiu din 1477, în care un tânăr conte nu și-a putut demonstra drepturile succesorale, comunitatea și-a păstrat independența față de un stăpân feudal.
Copșa Mare a făcut parte din Fundus Regius sau Pământul Crăiesc. Așezarea deținea plantații viticole întinse și cunoscute în regiunea denumită Țara Vinului. În 1532, comunitatea număra aproximativ 126 de familii.
Primele case ale satului au fost construite în principal din lemnul pădurilor din apropiere. Spațiile dintre bârne erau umplute cu mușchi și lut, acoperișurile erau realizate din paie de grâu, iar golurile ferestrelor puteau fi închise cu membrane animale translucide. Construcțiile din cărămidă au devenit obișnuite abia în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, perioadă din care provin numeroase gospodării săsești păstrate de-a lungul străzilor.
Bazilica gotică din secolul al XIV-lea
La începutul secolului al XIV-lea a fost ridicată o bazilică gotică din piatră, cu trei nave și turn vestic. Clasarea monumentului datează biserica păstrată către mijlocul aceluiași secol.
Nava centrală era despărțită de colaterale prin arcade cu arcuri frânte. Navele laterale flancau și turnul de vest. Fundațiile și urmele arcadelor păstrează configurația edificiului inițial, în pofida transformărilor și demolărilor ulterioare.
În partea estică se afla corul încheiat cu o absidă poligonală 5/8. La nordul corului a fost amenajată sacristia.
Transformarea în biserică-sală
În cursul lucrărilor desfășurate la începutul secolului al XVI-lea, navele laterale au fost demolate, iar arcadele dintre acestea și nava centrală au fost zidite. Bazilica cu trei nave a fost astfel transformată într-o biserică-sală.
Zidurile navei centrale au fost supraînălțate și dotate cu guri de tragere. Această transformare a integrat corpul bisericii în sistemul defensiv al cetății.
Între 1795 și 1797, nava a fost refăcută și acoperită cu o boltă pe arce dublouri, cu penetrații laterale. Intervenția a modificat expresia arhitecturală a spațiului interior, fără a elimina structurile medievale esențiale.
Corul și sacristia
Corul păstrează ferestre cu montanți și muluri caracteristice goticului târziu. Atât corul, cât și sacristia sunt acoperite cu bolți stelare.
În timpul fortificării, corul a fost supraînălțat cu un nivel defensiv ieșit în consolă. Acesta se sprijină pe arce construite între contraforturi, formând deschideri prin care putea fi apărată baza zidurilor.
Dezvoltarea pe verticală a făcut ca acoperișul corului să ajungă cu aproximativ 11 metri mai sus decât acoperișul navei. Dispunerea nivelului fortificat răspundea în special amenințării dinspre panta ridicată aflată deasupra bisericii.
Turnul-clopotniță
Turnul-clopotniță a fost construit odată cu biserica medievală și făcea parte din corpul bazilicii cu trei nave. În timpul fortificării de la începutul secolului al XVI-lea, turnul a fost modificat și adaptat funcției defensive.
Partea superioară a primit un drum de strajă și un acoperiș piramidal. Prin această transformare, turnul a îndeplinit atât funcția de clopotniță, cât și pe aceea de punct de observație și apărare.
Ceasul turnului a fost reparat în cursul intervențiilor recente și funcționează din nou.
Fortificarea bisericii
Principalele intervenții defensive sunt datate în 1510 și 1519. Ele au cuprins demolarea colateralelor, zidirea arcadelor, supraînălțarea navei, amenajarea drumului de strajă al turnului și construirea nivelului fortificat deasupra corului.
Sistemul rezultat transforma clădirea ecleziastică într-un nucleu defensiv independent. Corul, aflat spre deal, a primit cea mai puternică amenajare, în timp ce turnul vestic controla accesul și împrejurimile satului.
Incinta fortificată
Biserica este înconjurată de o curtină cu plan patrulater neregulat, adaptată terenului în pantă. Zidurile, sprijinite de contraforturi, aveau aproximativ trei-patru metri înălțime. Clasarea monumentului datează incinta în jurul anului 1519, în timp ce unele descrieri plasează lucrările sau definitivarea acesteia către sfârșitul secolului al XVI-lea. Diferența poate indica mai multe etape de construire și consolidare.
Accesul în cetate era protejat de o hersă, grilaj vertical care putea fi coborât pentru blocarea porții.
Pe latura nord-estică se păstrează un turn cu două niveluri, amplasat în fața curtinei și acoperit cu un acoperiș într-o singură pantă. Turnul are mașiculiuri, deschideri amenajate în partea superioară pentru apărarea verticală a bazei zidurilor, comparabile cu cele ale fortificației din Biertan.
În colțul sud-vestic a existat un alt turn, dispărut în secolul al XIX-lea. Descrierile mai vechi nu sunt unitare în privința numărului turnurilor demolate, dar configurația păstrată indică supraviețuirea turnului nord-estic.
De-a lungul curtinei au fost construite cămări pentru depozitarea proviziilor. Aceste anexe au fost demontate ulterior.
Atacul din 1605
În 1605, satul a fost jefuit de trupele secuiești ale principelui Ștefan Bocskai. Evenimentul a afectat comunitatea și patrimoniul local, însă amploarea distrugerilor produse atunci bisericii nu este precizată.
Refacerea navei din 1795–1797 aparține unei etape mult mai târzii și trebuie înțeleasă în contextul modernizării interiorului și al schimbării cerințelor liturgice.
Altarul poliptic gotic
Biserica a avut un altar poliptic gotic târziu, decorat cu sculpturi din lemn. În centrul compoziției era reprezentat Isus al Durerii, flancat de doi îngeri.
Altarul a fost demontat, iar fragmentele păstrate au fost transportate în 1975 la Sibiu. După consolidare și restaurare, acestea au fost integrate într-un altar amenajat în sacristia bisericii parohiale evanghelice din Sibiu.
Transferul a permis conservarea componentelor medievale, dar a lăsat biserica din Copșa Mare fără altarul său gotic original.
Altarul clasicist
Altarul păstrat în prezent în biserică a fost realizat în 1854. Ansamblul are o structură clasicistă cu șase coloane corintice și este încheiat printr-un coronament baroc.
Compoziția reunește astfel elemente aparținând unor limbaje artistice diferite. Altarul a înlocuit vechiul ansamblu gotic, probabil după degradarea sau demontarea acestuia.
Amvonul și cristelnița
Amvonul a fost instalat în 1796, în timpul refacerii navei. Piesa a fost aurită în anii 1857–1858. Baldachinul său este realizat în stil baroc.
Cristelnița aparține aceleiași ambianțe artistice baroce. Împreună cu amvonul, altarul clasicist și orga, ea documentează reamenajarea interiorului în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
Orga
În jurul anului 1763 exista deja o orgă în biserică. Instrumentul păstrat în prezent datează din 1800 și a fost instalat după refacerea navei din perioada 1795–1797.
Orga face parte din etapa de reorganizare liturgică și muzicală a interiorului, realizată după pierderea treptată a funcției defensive a ansamblului.
Clopotele
Turnul adăpostește două clopote. Cel mai vechi datează din 1550 și aparține perioadei apropiate de fortificarea bisericii. Al doilea clopot a fost turnat în 1936.
Lucrările din secolul al XX-lea
În anii 1967–1968 au fost efectuate lucrări de consolidare a bisericii. O nouă intervenție a urmat în 1977, iar în 1995 a fost reparat acoperișul.
În 1975, componentele altarului gotic târziu au fost transferate la Sibiu pentru conservare și restaurare.
Restaurările începute după 2016
Din august 2016 au fost organizate noi intervenții pentru conservarea ansamblului, în colaborare cu Biserica Evanghelică și Fundația Biserici Fortificate. Pentru coordonarea lucrărilor și a donațiilor a fost înființată în Germania, în 2020, asociația Pro Gross Kopisch e.V.
În 2018 a fost refăcut acoperișul navei. Aproximativ 10.000 de țigle vechi au fost înlocuite cu țigle-solz realizate prin tehnici tradiționale, iar lucrările au inclus înnoirea a 54 de metri de grinzi portante și a aproximativ 3.700 de șipci. Zona de contact dintre turnul-clopotniță și navă a necesitat o atenție specială, deoarece acolo se concentraseră cele mai mari degradări.
Au fost înlocuite sau montate jgheaburi, burlane și rigole pentru evacuarea apei pluviale.
Știi mai multe despre Biserica evanghelică din Copșa Mare – bazilica gotică transformată în cetate? Spune și altora!