Biserica evanghelică din Cisnădie – turnul de 59 de metri și Tezaurul Sfintei Walpurga
Biserica evanghelică fortificată din Cisnădie, județul Sibiu, a fost construită ca bazilică romanică cu trei nave și turn vestic, fiind închinată inițial Sfintei Walpurga.
Nucleul arhitectural este datat la începutul secolului al XIII-lea, mai precis în intervalul 1280–1320, dar unele interpretări plasează începuturile construcției în a doua jumătate a secolului al XII-lea. Edificiul a fost transformat în stil gotic și fortificat în a doua jumătate a secolului al XV-lea și în prima jumătate a secolului al XVI-lea.
După atacul otoman din 1493, corul și structurile ridicate deasupra portalurilor laterale au fost transformate în turnuri defensive. Biserica a fost înconjurată de trei centuri de ziduri, întărite cu turnuri, bastioane, coridoare de apărare și un zwinger. Șanțurile dintre incinte puteau fi umplute cu apă.
Ansamblul este înscris în Lista Monumentelor Istorice și cuprinde: biserica evanghelică fortificată, datată la începutul secolului al XIII-lea, transformată în a doua jumătate a secolului al XV-lea și modificată în secolul al XVII-lea; incinta fortificată interioară, datată între 1430 și 1530; incinta fortificată exterioară, cu turnuri, bastioane, capelă, zwinger și casa parohială datată între 1430 și 1530, cu transformări în 1783.
Monumentul păstrează structura bazilicii romanice, picturi murale cu reprezentările Sfintei Walpurga și Sfântului Petru, o cristelniță gotică, un amvon baroc, clopotul din 1664 și altarul poliptic realizat în 1520 pentru biserica din Bruiu, transferat la Cisnădie în 1999. Turnul-clopotniță, înalt de 59 de metri, a fost dotat în 1795 cu primul paratrăsnet din Transilvania.
Localitatea
Cisnădie, denumită în trecut Cisnădia Mare, în dialectul săsesc Hielt, Hilt sau Helt, în germană Heltau, iar în maghiară Nagydisznód ori Disznód, este un oraș situat la aproximativ zece kilometri sud de Sibiu.
Localitatea se află pe văile pârâului Argintului, în germană Silberbach, și pârâului Ursului, Bärenbach, la poalele Măgurii Cisnădiei, cunoscută sub numele german Götzenberg. Orașul este alcătuit din Cisnădie și localitatea componentă Cisnădioara.
Așezarea a fost întemeiată de coloniști germani chemați în Regatul Ungariei în timpul regelui Géza al II-lea, între 1141 și 1161. Colonizarea urmărea dezvoltarea economică și apărarea granițelor sudice ale regatului împotriva incursiunilor cumanilor, pecenegilor și altor populații migratoare.
Ruetel și Rivetel
O ipoteză plasează în jurul anului 1150 întemeierea unei așezări numite Ruetel pe teritoriul actual al orașului. Aceasta ar fi fost distrusă în timpul invaziei mongole.
Într-un document emis în anul 1204 de regele Emeric al Ungariei apare o localitate cu numele Rivetel, identificată cu o așezare aflată pe amplasamentul actualei Cisnădii.
Denumirea Heltau este consemnată documentar în 1323. Actul menționează faptul că Nicolae de Tălmaciu deținea o casă in civitate Gyznoyo. Folosirea termenului civitas indică importanța dobândită de localitate la începutul secolului al XIV-lea.
Comunitatea săsească
În 1372, un conflict dintre Sibiu și Cisnădie, soldat cu o încăierare și moartea unei persoane, a determinat redefinirea graniței dintre cele două comunități.
În 1383 s-a ajuns la o înțelegere între sașii din Cisnădie și românii din împrejurimi. În 1395, regele a renunțat la o parte din taxele datorate de localitate, deoarece aceasta fusese devastată și se afla într-o situație economică dificilă.
În 1418, Mihail, principe al Țării Românești, a oferit comunității din Cisnădie garanții de prietenie și le-a permis locuitorilor să-și ducă animalele la pășunat în munții aflați pe teritoriul stăpânit de el.
O școală și un învățător sunt menționați în anul 1428. În 1594, în Cisnădie trăiau 421 de familii.
Mărturiile din perioada colonizării
Piatra funerară medievală, crucea procesională și conținutul unui misal pe pergament din secolul al XIII-lea au fost puse în legătură cu perioada stabilirii coloniștilor germani, în a doua jumătate a secolului al XII-lea.
Aceste piese precedă sau sunt contemporane cu primele etape ale bisericii de piatră. Ele nu demonstrează singure existența actualei bazilici în secolul al XII-lea, dar documentează viața religioasă a comunității timpurii.
Bazilica romanică
Construcția bazilicii romanice s-a desfășurat la începutul secolului al XIII-lea, fiind încadrată mai precis între aproximativ 1280 și 1320. Biserica avea trei nave, un turn masiv în partea vestică, un cor pătrat și trei abside la est.
Nava centrală avea un tavan drept susținut de grinzi din lemn. Navele laterale erau acoperite cu bolți în cruce și se încheiau spre răsărit cu absidiole semicirculare.
Turnul vestic determină lățimea navei centrale. La parterul acestuia, trei arcade semicirculare se deschid către nava centrală și colaterale.
Baza construcției romanice a rămas în mare parte nemodificată, chiar dacă supraînălțările defensive și transformările gotice au schimbat înfățișarea exterioară a edificiului.
Hramul Sfintei Walpurga
Biserica romano-catolică medievală a fost închinată Sfintei Walpurga. Prima atestare documentară directă a lăcașului este din anul 1349.
Hramul este confirmat și de pictura murală păstrată în cor, unde sfânta apare alături de apostolul Petru. După adoptarea Reformei, biserica a devenit evanghelică, dar elementele arhitecturale și picturile din perioada catolică au rămas integrate în edificiu.
Corul romanic
Corul are plan pătrat, cu laturile de aproximativ 5,8 metri, și se încheie spre est printr-o absidă semicirculară.
Din etapa romanică se păstrează bolta în cruce, sprijinită spre est și vest pe arce semicirculare masive. Corul și absida sunt luminate prin ferestre încheiate în arc semicircular.
Pe peretele nordic și în ambrazura ferestrei răsăritene se păstrează fragmente de pictură murală romanică. Acestea reprezintă Sfânta Walpurga și Sfântul Petru.
Picturile au fost descoperite în timpul lucrărilor de consolidare din 1905–1909 și au fost scoase mai amplu la lumină în anul 1985.
Absidele laterale
Cele două nave laterale se încheiau inițial prin abside semicirculare. Pe locul absidei nordice a fost construită sacristia. Absida sudică a fost separată de restul bisericii printr-un zid și transformată în trezorerie.
Adaptarea celor două spații a modificat simetria răsăriteană a bazilicii, dar a permis păstrarea funcțională a unor componente romanice.
Turnul-clopotniță
Turnul vestic are un plan pătrat cu latura de aproximativ 12,6 metri. Zidurile sale ating o grosime de aproximativ trei metri la parter.
Primul nivel este acoperit cu o boltă în cruce. Accesul către etaj se face printr-o scară amenajată în grosimea zidului vestic. Primul etaj este, de asemenea, boltit, în timp ce nivelurile superioare sunt separate prin planșee susținute de grinzi.
Etajul al cincilea îndeplinește funcția de clopotniță și păstrează fragmentele a opt ferestre geminate romanice.
Turnul atinge înălțimea de aproximativ 59 de metri și constituie principalul element vertical al ansamblului.
Portalul vestic
Portalul vestic este încheiat în arc semicircular și are o singură retragere. În aceasta se află o pereche de coloane cu baze attice.
Fusurile cilindrice ale coloanelor susțin capiteluri cubice decorate cu benzi împletite și palmete. Arcul portalului continuă profilatura montanților.
Portalul reprezintă una dintre componentele care păstrează cel mai clar repertoriul sculptural al bazilicii romanice.
Transformarea gotică
În a doua jumătate a secolului al XV-lea, biserica a fost transformată în stil gotic și adaptată pentru apărare. Tavanul drept al navei centrale a fost înlocuit cu o boltă.
Deasupra corului au fost construite patru niveluri suplimentare, rezultând un turn masiv care proteja partea răsăriteană a bisericii. Alte două structuri defensive cu câte patru niveluri au fost ridicate deasupra portalurilor nordic și sudic.
Supraînălțarea corului, consolidarea turnului vestic și fortificarea intrărilor au transformat bazilica într-un nucleu defensiv capabil să funcționeze separat de incintele exterioare.
Atacul otoman din 1493
În anul 1493, trupele otomane au atacat și incendiat Cisnădia, răpind numeroși locuitori. După această incursiune, sistemul defensiv al bisericii a fost extins.
Turnul central a fost supraînălțat și prevăzut cu metereze, corul a fost transformat într-un turn fortificat, iar deasupra portalurilor laterale au fost ridicate bastioane.
Lucrările au continuat în cadrul amplului șantier defensiv desfășurat între aproximativ 1430 și 1530.
Explozia turnului pulberăriei
În anul 1494, unul dintre turnurile în care era depozitat praful de pușcă a explodat.
Evenimentul arată că fortificația dispunea deja de spații special destinate păstrării muniției. Explozia a avut loc în perioada extinderii sistemului defensiv de după atacul din 1493.
Incinta fortificată interioară
Zidul incintei interioare a fost ridicat pe fundații mai vechi și are o înălțime de aproximativ șase metri.
La partea superioară se aflau creneluri și un drum de strajă. Galeria interioară era susținută de arcade din cărămidă.
În zid s-au păstrat două uși din secolul al XV-lea, întărite cu bare de fier. Acestea documentează sistemul de blocare a accesului în diferitele sectoare ale fortificației.
Incinta exterioară și zwingerul
Biserica a fost înconjurată de trei centuri defensive. Între principalele ziduri exista un zwinger, spațiu îngust în care atacatorii pătrunși dincolo de prima curtină puteau fi izolați și supravegheați.
Între ziduri se afla un șanț care putea fi umplut cu apă. Acesta a fost astupat după dispariția funcției militare.
Incinta exterioară era întărită cu turnuri și bastioane și cuprindea o capelă și casa parohială. În anul 1783 au fost realizate transformări asupra acestei părți a ansamblului.
Turnurile și bastioanele
Dintre construcțiile fortificate s-au păstrat:
- Turnul Paznicului;
- Turnul Primăriei;
- Turnul Slăninii;
- Turnul Faurilor de Seceri;
- Turnul Școlii;
- turnul aflat în grădina parohială.
Denumirile reflectă funcțiile îndeplinite de turnuri după pierderea rolului militar sau legăturile lor cu administrația și breslele orașului.
Din vechea fortificație mai făceau parte un baptisteriu și un osuar construite în legătură cu zidul circular. Aceste structuri nu se mai păstrează.
Osuarul
În anul 1911, sub capelă a fost descoperit un osuar. Încăperea are plan circular, cu diametrul de aproximativ cinci metri, și o înălțime de 2,6 metri.
Spațiul este acoperit cu o boltă semicilindrică sprijinită de un stâlp central masiv. Osuarul era destinat depunerii osemintelor provenite din mormintele mai vechi ale cimitirului.
Trecerea la Reforma luterană
În secolul al XVI-lea, comunitatea săsească din Cisnădie a adoptat Reforma, iar biserica romano-catolică a devenit evanghelică.
Schimbarea confesională a determinat transformarea mobilierului și a programului liturgic. Picturile murale au fost acoperite cu var, iar anumite spații catolice au primit funcții noi.
Componentele arhitecturale romanice și gotice au fost păstrate în structura edificiului.
Altarul pictat de Vincentius Cibiniensis
În anul 1525, comunitatea a achiziționat de la Sibiu un altar poliptic pictat de Vincentius Cibiniensis. Același meșter este asociat cu altarul de la Cetatea de Baltă și cu o pictură murală din biserica reformată de la Ocna Sibiului.
După Reforma luterană, altarul a fost demontat. O parte dintre voleturile sale baroce sau repictate s-au păstrat în trezoreria bisericii și au intrat ulterior în componența Tezaurului de la Cisnădie.
Tezaurul de la Cisnădie
Absida sudică a fost zidită și transformată în trezorerie. În acest spațiu au fost păstrate obiectele de valoare ale comunității, cunoscute sub denumirea de Tezaurul de la Cisnădie.
În anul 1658, când biserica fortificată a fost asediată, locuitorii au fost obligați să plătească o răscumpărare și să predea atacatorilor bijuterii, potire și alte obiecte prețioase.
Parohul Peter Gündisch a dezvăluit în 1792 secretul locului în care fusese ascuns tezaurul bisericii. O parte din acesta a fost folosită pentru finanțarea lucrărilor executate la turn.
Din anul 1915, piesele păstrate, inclusiv voleturile vechiului altar, se află la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
Altarul de la Bruiu
Altarul principal actual a fost realizat în anul 1520 pentru biserica din Bruiu. Piesa aparține perioadei anterioare Reformei și a fost transferată la Cisnădie în 1999.
În scrinul central se află statuia Fecioarei Maria cu Pruncul Isus. Voleturile mobile și fixe cuprind scenele Bunei Vestiri, Nașterii Domnului, Închinării magilor și Fugii în Egipt, alături de reprezentările a 16 sfinți.
Montarea piesei ca altar principal a readus în cor un ansamblu medieval complet, chiar dacă acesta nu a fost realizat inițial pentru biserica din Cisnădie.
Amvonul
Din vechiul amvon baroc, realizat în secolul al XVII-lea, s-a păstrat coronamentul bogat decorat.
Corpul actual al amvonului a fost construit în anul 1909, după proiectul arhitectului Fritz Balthes. Cele două componente aparțin unor perioade diferite, dar formează împreună ansamblul actual.
Cristelnița
În pridvorul sudic se păstrează o cristelniță gotică din secolul al XV-lea. Piesa, realizată din bronz, are forma unei cupe poligonale.
Cristelnița aparține mobilierului liturgic al bisericii medievale și a continuat să fie folosită după adoptarea Reformei.
Piatra funerară medievală
În pridvorul sudic se află o piatră funerară medievală care fusese amplasată în cimitir până în anul 1862.
Piatra are forma unui sicriu și este decorată cu o cruce a Sfântului Andrei. Între brațele superioare ale crucii se află o mască cu funcție simbolică de protecție.
Piese cu forme arhaice asemănătoare se întâlnesc în Renania și Luxemburg, regiunile din care proveneau o parte dintre primii coloniști sași.
Crucea procesională
Comunitatea bisericească păstrează o cruce procesională datată înainte de anul 1200 și legată de perioada colonizării săsești.
Crucea este realizată din tablă de cupru în relief și este decorată cu pietre. Reprezentarea lui Hristos răstignit păstrează trăsături specifice artei romanice.
Clopotul din 1664
În turn se păstrează un clopot turnat în anul 1664. Piesa aparține perioadei de după incendiul provocat de fulger în 1660 și face parte din patrimoniul mobil al bisericii.
Ceasul turnului
În jurul anului 1425 este menționat pentru prima dată la Cisnădie un turn cu ceas.
Ceasul actual a fost instalat în 1868. Acesta a înlocuit mecanismele anterioare și a continuat funcția publică a turnului în organizarea timpului comunității.
Transformările turnului
În anul 1591, acoperișul clopotniței a fost refăcut după modelul turnului din Sibiu și a primit patru turnulețe la colțuri.
În 1660, turnul a fost lovit de fulger, iar acoperișul a ars. În același an, epidemia de ciumă a provocat moartea a 411 locuitori ai Cisnădiei.
Turnul a fost modificat din nou în 1751. În 1792, vechiul acoperiș cu elemente defensive a fost înlocuit cu o turlă octogonală, realizată cu fonduri provenite din tezaurul bisericii. Această succesiune de lucrări explică menționarea atât a anului 1751, cât și a intervenției din 1792 în formarea aspectului actual.
În vârful turnului a fost montat un glob aurit.
Primul paratrăsnet din Transilvania
Turnul a fost lovit în repetate rânduri de fulger și a suferit mai multe incendii. Pentru protejarea sa, în anul 1795 a fost instalat un paratrăsnet din cupru.
Dispozitivul a fost realizat după metoda magistratului Raimarus din Hamburg și este considerat primul paratrăsnet montat în Transilvania.
Asediul din 1601
În anul 1601, trupele generalului Giorgio Basta au pătruns în fortificație. Trei locuitori ai Cisnădiei au fost uciși la ușa bisericii.
Evenimentul a demonstrat limitele sistemului defensiv în fața unei armate organizate, chiar dacă ansamblul dispunea de mai multe incinte și turnuri.
Ocupațiile din 1705
În 1705, conducătorul curuților, contele Lorenz Pökri, a ocupat Cisnădia. Comunitatea a fost obligată să plătească 1.500 de florini și să livreze alimente.
După retragerea curuților, localitatea a fost jefuită de trupele imperiale. În toamna aceluiași an, curuții au revenit și au impus o nouă contribuție, de 4.000 de florini. La plecare, aceștia au incendiat porumbul de pe câmp.
Obligațiile din 1849
În anul 1849, Cisnădia a fost obligată să plătească husarilor lui Kossuth suma de 8.000 de florini, percepută ca taxă pentru evitarea incendierii localității.
Restaurarea din 1905–1909
Între 1905 și 1909, arhitectul Fritz Balthes a coordonat ample lucrări de consolidare și reconstrucție.
Intervențiile au scos la lumină fragmentele de pictură murală din cor și absidă. În 1909 a fost realizat și corpul actual al amvonului.
Lucrările au urmărit consolidarea structurilor medievale și recuperarea unor componente ascunse de transformările ulterioare.
Orga Wegenstein
Vechea orgă și tribuna sa au fost distruse de un incendiu la 23 decembrie 1942.
În anul 1944, instrumentul a fost înlocuit cu o orgă construită de firma Wegenstein din Timișoara. Orga are trei manuale, pedalier, 28 de registre și aproximativ 2.100 de tuburi.
Muzeul de istorie locală
În anul 1914 a fost înființat muzeul de istorie locală. Acesta a contribuit la păstrarea și prezentarea unor piese legate de dezvoltarea orașului, a breslelor și a comunității evanghelice.
Vizita din 2017
La 18 iunie 2017, biserica a fost vizitată de premierul Luxemburgului, Xavier Bettel, în contextul împlinirii unui deceniu de la parteneriatul prin care Sibiu și Luxemburg au deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii.
În biserică, acesta s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității săsești. Vizita a evidențiat apropierea dintre dialectul săsesc vorbit în sudul Transilvaniei și limba luxemburgheză.
Știi mai multe despre Biserica evanghelică din Cisnădie – turnul de 59 de metri și Tezaurul Sfintei Walpurga? Spune și altora!