Biserica fortificată din Seleuș – turnul de poartă și clopotul medieval
Biserica evanghelică fortificată din Seleuș se află la întâlnirea a trei străzi din centrul satului Seleuș, comuna Daneș, județul Mureș. Lăcașul, închinat înaintea Reformei Sfântului Ladislau, este atestat documentar în 1476. Este o biserică-sală gotică, prevăzută cu un cor poligonal sprijinit de contraforturi și acoperit cu o boltă în cruce pe nervuri.
Fortificarea ansamblului s-a desfășurat în principal între 1503 și 1504. Biserica a fost înconjurată cu o incintă poligonală neregulată, iar în sectorul sud-estic a fost ridicat un turn masiv de poartă, folosit și drept clopotniță. Acesta păstrează accesul carosabil, o gură de aruncare, drumul de strajă deschis din lemn și acoperișul piramidal.
Cea mai mare parte a incintei medievale a fost demolată în secolul al XIX-lea și înlocuită cu un zid simplu, înalt de aproximativ 2 m. Biserica a fost extinsă spre vest, ajungând la forma generală actuală în jurul anului 1820. În interior se păstrează altarul baroc realizat în 1713 de Andreas Hermann din Sibiu, amvonul și cristelnița din 1823 și orga construită în 1843–1844 de Carl Schneider din Brașov.
Localitatea
Seleuș, numit în trecut Seleușul Mare, este cunoscut în dialectul săsesc sub formele Grisz-Alesch și Grîsâleš, în germană Groß-Alisch, iar în maghiară Keménynagyszőllős, Nagyszőllős sau Szőllős. Satul este așezat într-o vale laterală din dreapta Târnavei Mari.
Prima mențiune documentară datează din 1348. O adunare a nobililor consemna atunci că Seleuș, Hoghilag, Laslea, Duneș și Prod aparținuseră Mănăstirii Cluj-Mănăștur, dar se aflau în alte mâini, situație contestată de stareț.
Seleușul s-a aflat inițial pe pământ nobiliar. Spre sfârșitul secolului al XIV-lea a dobândit statutul de comunitate liberă în cadrul Scaunului Sighișoara.
În anul 1500 erau înregistrate 70 de familii și trei păstori. În sat existau o școală, o moară și o gospodărie părăsită. În 1593, populația ajunsese la 141 de familii și 11 coloniști.
Incendiile din 1505–1507 au produs pagube pentru care Scaunul Sighișoarei a acordat mai multe reduceri fiscale. Războiul civil de la începutul secolului al XVII-lea a redus populația, în 1609 fiind consemnate numai 29 de familii.
Biserica medievală
Biserica-sală este menționată în documente în anul 1476. Nu este precizat dacă această dată corespunde construirii edificiului sau numai primei sale atestări.
Înaintea Reformei, lăcașul avea hramul Sfântului Ladislau. Planul cuprinde o navă dreptunghiulară și un cor încheiat poligonal, sprijinit la exterior prin contraforturi.
Corul este acoperit cu o boltă în cruce pe nervuri. Acesta constituie principala componentă gotică păstrată din faza medievală a bisericii.
Fortificarea din 1503–1504
La începutul secolului al XVI-lea, biserica a fost transformată într-un ansamblu fortificat. Lucrările sunt documentate în anii 1503–1504.
Pentru sprijinirea construcției, Scaunul Sighișoarei a acordat comunității o reducere de impozit de șapte florini. Intervenția a cuprins ridicarea zidului de incintă și a turnului de poartă.
Curtina avea un traseu poligonal neregulat, adaptat configurației terenului și clădirilor din centrul satului. Accesul principal a fost amenajat prin turnul masiv ridicat în sectorul sud-estic.
Turnul de poartă și clopotnița
Turnul păstrat la sud-est de biserică a îndeplinit funcțiile de turn de poartă, turn de apărare și clopotniță. Parterul are ziduri masive din piatră și este străbătut de accesul în curtea bisericii.
În partea superioară se păstrează o gură de aruncare și un drum de strajă deschis, realizat din lemn. Parapetul este prevăzut cu deschideri defensive, iar turnul este acoperit cu un acoperiș piramidal.
Gura de aruncare permitea apărarea verticală a intrării. Drumul de strajă oferea acces la deschiderile de tragere și supravegherea împrejurimilor.
Turnul are un ceas funcțional. După dispariția celei mai mari părți a fortificației, acesta a rămas principala componentă defensivă a ansamblului.
Incinta fortificată
Zidul medieval forma o incintă poligonală neregulată în jurul bisericii. În secolul al XIX-lea, cea mai mare parte a fortificației a fost demolată.
În locul curtinei a fost construit un zid simplu, cu o înălțime de aproximativ 2 m. Acesta delimitează curtea, dar nu păstrează caracteristicile defensive ale incintei inițiale.
Din fortificația de la începutul secolului al XVI-lea s-a păstrat în principal turnul de poartă și clopotniță din sud-est.
Transformările din secolul al XIX-lea
Biserica a fost lărgită spre vest în secolul al XIX-lea. În urma renovărilor succesive, edificiul a ajuns la forma actuală în jurul anului 1820.
Amvonul și cristelnița au fost instalate în 1823. Orga a fost construită în 1843–1844.
Extinderea vestică a modificat proporțiile bisericii medievale, dar corul gotic și principalele sale elemente constructive au fost păstrate.
Altarul baroc din 1713
Altarul a fost realizat și pictat în 1713 de Andreas Hermann din Sibiu. Piesa aparține amenajării baroce a interiorului evanghelic.
Predela este decorată cu Cina cea de Taină. Imaginea principală reprezintă Răstignirea, compoziția fiind amplasată deasupra unei reprezentări a mormântului.
Statuile din lemn ale apostolilor Petru și Pavel flanchează imaginea centrală. Programul iconografic mai cuprinde următoarele scene și personaje:
- rugăciunea lui Hristos în Grădina Ghetsimani;
- interogarea lui Isus de către marii preoți;
- Adam și Eva;
- cei patru evangheliști.
Altarul este principala piesă barocă a bisericii și păstrează semnătura stilistică a atelierului lui Andreas Hermann.
Amvonul și cristelnița
Amvonul și cristelnița datează din anul 1823. Cele două piese au fost instalate după extinderea bisericii spre vest.
Amvonul corespunde organizării liturgice evanghelice, centrată pe predică. Cristelnița era folosită pentru administrarea botezului și aparține aceleiași etape de reamenajare a interiorului.
Orga
Orga a fost construită în 1843–1844 de Carl Schneider din Brașov. Instrumentul are două manuale, pedalier și 24 de registre.
Data 1844 indică încheierea lucrărilor sau instalarea instrumentului, în timp ce intervalul 1843–1844 desemnează perioada construirii sale.
Clopotele medievale
În turn s-au păstrat două clopote medievale. Sursele nu concordă asupra datării lor: unele le atribuie secolului al XV-lea, în timp ce clopotul mare este încadrat de alte descrieri în secolul al XIV-lea.
Clopotul mare poartă inscripția cu majuscule: O rex gloriae veni cum pace – „O, Rege al Gloriei, vino cu pace”.
Formula este întâlnită pe clopotele medievale transilvănene și are caracter invocator. În lipsa unei date turnate explicit sau a unei analize epigrafice concludente, clopotul poate fi încadrat prudent la sfârșitul secolului al XIV-lea sau în secolul al XV-lea.
Steagurile de frăție
În interior se păstrează două steaguri de frăție datate în 1772 și 1817. Acestea au aparținut organizațiilor religioase ale comunității și erau folosite la procesiuni, ceremonii și înmormântări.
Bătălia din 1662
La sfârșitul lunii ianuarie 1662, în apropierea Seleușului s-a desfășurat confruntarea decisivă dintre trupele otomane comandate de Küçük Mehmed Pașa, care îl susțineau pe principele Mihail Apafi I, și armata lui Ioan Kemény, sprijinită de Habsburgi.
Trupele lui Kemény au fost înfrânte, iar acesta a murit în luptă. Evenimentul a afectat zona Seleușului și a rămas unul dintre principalele episoade militare legate de istoria localității.
Știi mai multe despre Biserica fortificată din Seleuș – turnul de poartă și clopotul medieval? Spune și altora!