Biserica evanghelică fortificată din Băgaciu – cetatea podgorenilor de pe Valea Târnavelor
Biserica evanghelică fortificată din Băgaciu se află pe strada principală a localității Băgaciu, reședința comunei cu același nume din județul Mureș. Ansamblul s-a dezvoltat în jurul unei biserici-sală construite la începutul secolului al XV-lea, înainte de anul 1421, și fortificate în jurul anului 1500.
Monumentul este înscris în Lista Monumentelor Istorice. Ansamblul cuprinde biserica gotică, turnul-clopotniță, zidul de incintă, turnul de poartă, bastionul nord-estic și clădirea fostei școli, integrată ulterior în fortificație.
Biserica păstrează componente artistice de o valoare deosebită: altarul poliptic din 1518, stranele cu intarsii realizate în 1533 de Johannes Reychmuth, portalurile gotice decorate cu viță-de-vie și struguri, fragmente de pictură murală medievală și orga construită inițial în 1804 de Samuel Maetz.
Băgaciu, așezarea podgorenilor sași
Băgaciu este cunoscut în dialectul săsesc sub formele Bogeschterf și Bôzeštref, în limba germană ca Bogeschdorf sau Bogistorf, iar în limba maghiară sub denumirile Szászbogács și Bogács.
Satul este atestat documentar în anul 1351, când apare sub numele Bakach. În 1359, Băgaciu era consemnat drept comunitate liberă aparținând Scaunului Mediașului.
Un episod din anul 1366 îi menționează pe locuitorii satului într-un proces în care erau acuzați că ar fi jefuit și ucis un nobil. Conflictul ar fi pornit după ce acesta solicitase plata unei taxe pentru trecerea peste un pod.
La începutul secolului al XVI-lea, Băgaciu era o comunitate numeroasă. În anul 1516 erau consemnate 101 familii, un morar și un învățător, iar în 1532 numărul familiilor ajunsese la 119.
Prosperitatea localității medievale s-a sprijinit în mare măsură pe cultivarea viței-de-vie. Băgaciu se afla într-una dintre renumitele regiuni viticole ale Văii Târnavelor, iar simbolurile podgoriei au fost integrate în decorul arhitectural al bisericii.
Bisericile anterioare
Actuala biserică ar putea fi al treilea edificiu religios construit pe același amplasament. Tradiția arhitecturală și unele componente păstrate indică existența unei bazilici mai vechi, înlocuite treptat de construcția gotică.
Prima mențiune documentară a unei biserici din Băgaciu datează din anul 1389. Edificiul păstrat astăzi a fost ridicat câteva decenii mai târziu, la începutul secolului al XV-lea, și era în mare parte finalizat înainte de anul 1421.
Pentru construirea sa a fost folosită piatră adusă cu carele de la mare distanță, din Munții Cibinului. Transportarea materialului presupunea un efort comunitar considerabil și reflectă resursele de care dispunea așezarea.
Biserica a fost concepută în formele goticului matur. În jurul anului 1500, edificiul și incinta au fost adaptate cerințelor defensive, iar aspectul inițial al construcției a fost modificat.
Biserica-sală
Edificiul este o biserică-sală cu o navă lungă și îngustă. Descrierile mai vechi menționează existența unui tavan plat, în timp ce structura interioară a trecut ulterior prin transformări asociate fortificării și refacerilor succesive.
Corul aparține primei etape a construcției gotice și este acoperit cu o boltă pe nervuri. Accesul în sacristie se deschide în peretele nordic al acestuia.
Nervurile bolții sunt preluate de colonete alipite pereților. Consolele sculptate înfățișează măști, frunze și vrejuri de viță-de-vie, alături de figuri fantastice.
Aceste drolerii medievale, parțial erodate, au fost interpretate de-a lungul timpului drept reprezentări ale unor sfinți, demoni sau personaje cu rol moralizator. Ele păstrează expresivitatea sculpturii gotice și contrastează cu geometria construcției.
În partea stângă a corului se află un tabernacol gotic de mici dimensiuni, provenit din amenajarea catolică a bisericii.
Picturile murale
Interiorul bisericii fusese decorat cu picturi murale. După adoptarea Reformei luterane, o mare parte a acestora a fost acoperită sau înlăturată.
Pe peretele nordic al navei s-au păstrat două fragmente. Unul înfățișează un grup de credincioși îmbrăcați în costume caracteristice secolului al XV-lea. Alte fragmente au fost interpretate ca aparținând unei reprezentări a Apocalipsei.
Pe peretele nordic al corului se distinge chipul unei sfinte. La aproximativ trei metri deasupra picturilor apare inscripția Johannes Plebanus. Numele ar putea indica fie preotul în timpul căruia a fost realizată pictura, fie autorul acesteia, fără ca atribuirea să poată fi considerată certă.
Fragmentele păstrate permit doar o imagine parțială asupra decorului medieval, dar confirmă faptul că interiorul fusese cândva acoperit de un program iconografic amplu.
Portalurile gotice
Intrările vestică și sudică sunt încadrate de două portaluri realizate din calcar și gresie. Acestea au fost construite într-o etapă ulterioară corpului inițial al bisericii, probabil în apropierea momentului în care a fost ridicat turnul-clopotniță.
Portalul vestic, aflat la baza turnului, are șapte retrageri succesive. Atât acesta, cât și portalul sudic sunt împodobite cu sculpturi în piatră, considerate printre cele mai valoroase realizări de acest fel păstrate în Transilvania.
Decorul cuprinde vrejuri, frunze de viță-de-vie și ciorchini de struguri. Motive asemănătoare se întâlnesc la portalurile bisericilor din Ațel, Boz și Curciu.
Ornamentația avea o semnificație religioasă, vița-de-vie fiind un simbol euharistic, dar trimitea și la ocupația principală a comunității. În Evul Mediu, Băgaciu era una dintre așezările viticole prospere ale Văii Târnavelor.
Fortificarea bisericii
În jurul anului 1500, biserica a fost pregătită pentru apărare. Zidurile navei și ale corului au fost supraînălțate, iar deasupra lor au fost construite caturi defensive.
Nivelurile superioare se sprijineau pe arce dezvoltate între contraforți și erau prevăzute cu mașiculiuri. Prin aceste deschideri puteau fi supravegheate și apărate zonele aflate la baza zidurilor.
Fortificarea a schimbat proporțiile edificiului și l-a transformat într-un ultim refugiu în interiorul cetății. Catul defensiv permitea continuarea rezistenței chiar dacă zidul exterior era depășit.
Nivelurile de apărare de deasupra navei și corului au fost demolate treptat în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Contraforturile și urmele structurilor superioare indică însă organizarea lor inițială.
Fântânile din interiorul bisericii
În colțurile sud-vestic și nord-estic ale sălii au fost săpate două fântâni. Amplasarea lor în interiorul edificiului era legată direct de funcția defensivă.
În timpul unui asediu, comunitatea refugiată între ziduri trebuia să dispună de o sursă sigură de apă. Fântânile permiteau menținerea rezistenței chiar dacă accesul la sursele din sat era întrerupt.
Prezența a două asemenea amenajări în interiorul bisericii subliniază rolul edificiului ca refugiu, nu numai ca spațiu de cult.
Turnul-clopotniță
Turnul-clopotniță a fost adăugat în partea vestică spre sfârșitul secolului al XV-lea. Construcția sa a fost legată de realizarea portalurilor gotice și de transformarea defensivă a bisericii.
Turnul are proporții neobișnuit de mari și este organizat pe șapte niveluri. Dimensiunile și structura sa indică faptul că a avut inițial un rol predominant defensiv.
La etajele al patrulea și al cincilea se păstrează metereze. Al șaselea nivel adăpostește clopotele, iar ultimul, închis cu o structură de lemn, cuprinde mecanismul ceasului.
La nivelul al patrulea există o ușă care asigură legătura cu podul bisericii și cu fostul cat de apărare de deasupra navei.
Nivelul superior defensiv al clopotniței a fost reconstruit în anul 1973, în cadrul unei intervenții conduse de arhitectul Hermann Fabini. Lucrarea a urmărit refacerea siluetei istorice a turnului.
Zidurile fortificației
Biserica a fost înconjurată în secolul al XV-lea de o incintă ovală. Zidurile atingeau aproximativ opt metri înălțime și erau prevăzute cu drumuri de strajă din lemn, dispărute ulterior.
În sectoarele nordic și estic, sistemul defensiv a fost întărit prin construirea unei curtine suplimentare. Dublarea zidului proteja laturile considerate mai vulnerabile.
Fortificația era alcătuită din zidul de incintă, turnul porții și trei turnuri de apărare. Dintre acestea se păstrează turnul de poartă și bastionul din nord-est. În trecut exista încă un turn în sectorul nord-estic al ansamblului.
Traseul oval al zidurilor și dispunerea turnurilor au transformat centrul satului într-o cetate de refugiu, destinată protejării locuitorilor, proviziilor și bunurilor comunității.
Turnul de poartă
În partea de sud-est a ansamblului se află turnul de poartă, construit pe patru niveluri. Acesta controla principala intrare în cetate.
Pasajul era protejat printr-o hersă. Urmele șanțurilor prin care culisa grilajul se mai observă pe contraforții laterali ai turnului.
Nivelurile superioare permiteau supravegherea intrării și apărarea zonei din fața porții. Închiderea hersei izola rapid incinta în cazul unui atac.
Școala din incintă
Clădirea școlii, construită în jurul anului 1800, a fost integrată în zidul fortificației.
Amenajarea sa în interiorul cetății continuă tradiția prin care biserica și școala funcționau împreună în centrul comunităților săsești. Învățătorul local era menționat încă în registrul din 1516.
În anul 1914 funcționa la Băgaciu și un orfelinat. Apariția acestor instituții ilustrează trecerea centrului fortificat de la funcțiile militare medievale la cele educative și sociale.
Asediul din 1661
În anul 1661, trupe otomane au asediat biserica fortificată și au incendiat satul.
Zidurile înalte, turnurile, caturile de apărare și fântânile interioare au fost concepute tocmai pentru asemenea momente. Locuitorii se puteau retrage în incintă și continua rezistența din interiorul bisericii fortificate.
Evenimentul confirmă faptul că sistemele defensive de la Băgaciu nu au avut numai un rol simbolic. Ele au fost folosite într-o perioadă în care incursiunile militare afectau direct localitățile de pe Valea Târnavelor.
Altarul poliptic din 1518
Cea mai valoroasă piesă din interior este altarul poliptic realizat în anul 1518 și dedicat Fecioarei Maria. Este unul dintre cele mai vechi și mai bine păstrate altare medievale din Transilvania și singurul ansamblu de acest tip cunoscut în zona Blaj–Târnăveni.
Lucrarea este atribuită meșterului Johann Stoss din Sighișoara, prezentat de tradiția istoriografică drept fiu și ucenic al sculptorului Veit Stoss din Nürnberg.
Sculptura altarului aparține goticului târziu, iar pictura manifestă influențe renane și flamande. Asocierea sculpturii cu panourile pictate și arhitectura înaltă a coronamentului creează un ansamblu specific altarelor poliptice din perioada anterioară Reformei.
Altarul a fost reparat la Viena în anul 1896, intervenție care a contribuit la păstrarea structurii și a picturilor sale.
Altarul deschis
Când voleturile sunt deschise, în partea centrală apar trei personaje sculptate. Fecioara Maria cu Pruncul Isus ocupă poziția principală, fiind flancată de Sfânta Ecaterina și Sfânta Maria Magdalena.
Panourile aripilor prezintă patru episoade din ciclul marian și al Nașterii: Buna Vestire, Vizitația, Nașterea lui Isus și Adorarea magilor.
Dispunerea imaginilor urmărește succesiunea evenimentelor biblice și conduce privirea spre grupul sculptat din centrul altarului.
Coronamentul este alcătuit din cinci turnuri înalte și numeroase colonete. Structura verticală amplifică monumentalitatea altarului și continuă formele arhitecturii gotice a bisericii.
Altarul închis
În zilele obișnuite, voleturile altarului erau ținute închise. Pe fețele lor exterioare sunt reprezentați 16 sfinți, grupați câte doi.
Personajele provin din perioade istorice diferite și nu sunt reunite pentru a ilustra o întâlnire reală, ci potrivit unei logici simbolice și liturgice.
Alternarea dintre altarul deschis și cel închis permitea modificarea programului iconografic în funcție de calendarul bisericesc. Scenele cele mai importante și sculpturile centrale erau dezvăluite în zilele de sărbătoare.
Predela altarului
Predela este alcătuită din trei imagini încadrate în rame aurite.
În centru este reprezentat Isus ridicându-se din mormântul deschis. În partea stângă apare Fecioara Maria îndurerată, iar în dreapta se află apostolul Ioan.
Compoziția leagă tema Învierii de suferința personajelor apropiate lui Isus. Predela formează baza vizuală și teologică a întregului altar.
Stranele lui Johannes Reychmuth
În cor se păstrează stranele executate în anul 1533 de Johannes Reychmuth, meșter din Sighișoara. Ele sunt considerate printre cele mai vechi și mai valoroase strane sculptate rămase în bisericile săsești din Transilvania.
Strana sudică poartă inscripția:
Hoc opus perfectum per me Johannem Reichmut mesatore schegeswariensem ad laudem et honore Marie Virginis, A. 1533.
Textul consemnează încheierea lucrării de către Johannes Reichmut, tâmplar sighișorean, spre lauda și cinstirea Fecioarei Maria, în anul 1533.
Stranele sunt decorate prin intarsie și sculptură. Panourile laterale înfățișează dragoni, bazilisci, păsări și alte făpturi fantastice, alături de motive vegetale.
Bufnița și mesajul moralizator
Printre reprezentările sculptate se află o bufniță însoțită de inscripția germană: Ich pin eyn fogel und heys dy ayl und ver mych hasset den schent die payl.
Textul poate fi înțeles ca o formulă moralizatoare rostită de pasărea reprezentată. Asocierea imaginilor fantastice cu texte și simboluri era frecventă în mobilierul medieval și renascentist.
Dragonii, baziliscii și bufnița nu au numai un rol decorativ. Ei aparțin unui repertoriu vizual prin care virtuțile, păcatele, primejdiile și comportamentele umane puteau fi exprimate alegoric.
Stranele au fost realizate la numai 15 ani după altar, într-o perioadă în care interiorul bisericii păstra încă organizarea catolică medievală.
Orga bisericii
Orga este amplasată pe tribuna vestică. Instrumentul inițial a fost construit în anul 1804 de Samuel Maetz și avea zece registre și un manual.
În timpul Primului Război Mondial, tuburile metalice au fost rechiziționate. În anul 1921, orga a fost reconstruită de Carl Einschenk, iar în jurul anului 1922 mecanismul a fost transformat în sistem pneumatic.
Prospectul este realizat în stil rococo și decorat cu ornamente florale verzi și aurii. Carcasa păstrează imaginea instrumentului din secolul al XIX-lea, chiar dacă mecanismul interior a trecut prin modificări.
Clopotele și cristelnița
Clopotul mare datează din prima jumătate a secolului al XV-lea și aparține primei etape de existență a bisericii actuale.
Cele două clopote mai mici au fost realizate în anul 1922, după pierderile și rechizițiile din timpul Primului Război Mondial.
Cristelnița bisericii este confecționată din piatră recuperată din vechea boltă. Refolosirea materialului a păstrat în interior o componentă provenită dintr-o etapă arhitecturală dispărută.
Intervenția din 1973
În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea au fost demolate treptat caturile de apărare ridicate deasupra navei și corului. Transformările au redus caracterul defensiv al bisericii și au modificat silueta acoperișului.
În anul 1973, Hermann Fabini a coordonat restaurarea turnului-clopotniță. Catul superior de apărare a fost reconstruit, iar structura din lemn a ultimului nivel a fost refăcută.
Intervenția a redat turnului o parte din aspectul istoric și a consolidat una dintre cele mai masive clopotnițe ale bisericilor fortificate transilvănene.
Știi mai multe despre Biserica evanghelică fortificată din Băgaciu – cetatea podgorenilor de pe Valea Târnavelor? Spune și altora!