Biserica romano-catolică „Sfântul Duh” din Leliceni – vechea biserică gotică a Ciucului
Biserica romano-catolică „Sfântul Duh” din Leliceni este un monument de arhitectură medievală situat în partea de nord-est a satului Leliceni, comuna Leliceni, județul Harghita.
Ridicată în forma sa medievală în secolul al XV-lea și transformată substanțial la începutul secolului al XIX-lea, biserica păstrează elemente gotice importante, un zid de incintă din secolul al XVII-lea și clopote datând de la începutul secolului al XVI-lea.
Ansamblul figurează în Lista monumentelor istorice și cuprinde: Biserica romano-catolică „Sfântul Duh”; Zidul de incintă.
Localitatea
Leliceni (în maghiară Csíkszentlélek) este un sat din Depresiunea Ciucului, situat la sud-est de municipiul Miercurea Ciuc. Localitatea este atestată documentar în prima jumătate a secolului al XIV-lea, în registrele dijmelor papale, numele său tradițional fiind legat de hramul bisericii, închinate Sfântului Duh.
Denumirea maghiară Csíkszentlélek poate fi tradusă prin „Sfântul Duh din Ciuc” și reflectă rolul lăcașului de cult în definirea identității istorice a așezării. Biserica se află pe o înălțime din partea de nord-est a satului, într-o poziție dominantă față de gospodăriile din jur.
Istoria bisericii
În privința începuturilor construcției există datări diferite. Unele prezentări plasează ridicarea unei prime biserici în secolul al XIV-lea și extinderea acesteia în veacul următor. Lista monumentelor istorice datează însă actualul edificiu între secolele al XV-lea și al XIX-lea, iar elementele arhitecturale păstrate indică edificarea bisericii medievale în stil gotic în cursul secolului al XV-lea.
Nu este exclus ca biserica gotică să fi înlocuit un lăcaș mai vechi, corespunzător comunității parohiale menționate în documentele secolului al XIV-lea. În lipsa unor date arheologice concludente, existența și forma acestei construcții anterioare trebuie însă considerate ipotetice.
La începutul secolului al XVI-lea, biserica a primit un valoros altar poliptic. Acesta a fost realizat în anul 1510, prin contribuția unor membri ai familiei nobiliare Czakó, și a devenit principala piesă artistică a interiorului medieval.
În secolul al XVII-lea, în jurul bisericii a fost construit zidul de incintă păstrat până în prezent. Acesta delimita spațiul sacru și cimitirul, având totodată rolul de a proteja comunitatea și bunurile bisericii într-o perioadă marcată de incursiuni și instabilitate.
Edificiul a ajuns la înfățișarea actuală în urma amplelor lucrări desfășurate în 1806. Cu această ocazie, nava a fost prelungită, interiorul a primit un tavan nou, iar compoziția construcției a fost adaptată gustului baroc al epocii. Tot atunci a fost ridicat turnul-clopotniță.
Transformarea din 1806 nu a înlăturat complet structura medievală. Sanctuarul, arcul de triumf, contraforturile și unele dintre deschiderile ferestrelor păstrează caracteristicile arhitecturii gotice târzii.
Arhitectura
Biserica este alcătuită dintr-o navă longitudinală, un sanctuar mai îngust și un turn-clopotniță ridicat pe latura vestică. Exteriorul are o expresie sobră, specifică bisericilor rurale din Depresiunea Ciucului, iar succesiunea intervențiilor constructive poate fi observată în diferențele dintre sanctuarul medieval și nava modificată în epoca modernă.
Partea cea mai valoroasă din punct de vedere arhitectural este sanctuarul gotic. Acesta este sprijinit la exterior de contraforturi, iar în interior este acoperit cu o boltă pe nervuri. Nervurile descarcă greutatea bolții spre punctele de sprijin ale zidurilor, organizând spațiul într-o compoziție caracteristică goticului târziu.
Legătura dintre navă și sanctuar se face printr-un arc de triumf cu profil ogival. Dintre ferestrele medievale s-au păstrat deschiderile alungite, încheiate în arc frânt, însă mulurile originale din piatră au dispărut sau au fost modificate în cursul intervențiilor ulterioare.
Pe unul dintre zidurile sanctuarului se află o nișă sacramentară, destinată în Evul Mediu păstrării Euharistiei și a obiectelor liturgice. Realizată într-o formă simplificată, dar expresivă, aceasta este considerată o creație reprezentativă pentru goticul rural din estul Transilvaniei.
Lucrările din 1806 au introdus elementele baroce dominante ale navei și au modificat proporțiile generale ale edificiului. Turnul construit atunci, cu baza masivă și coiful specific bisericilor catolice din Ciuc, a devenit principalul reper vertical al ansamblului.
Altarul poliptic din 1510
Cea mai importantă piesă de artă provenită din biserică este fostul altar principal cu aripi mobile, realizat în anul 1510. Altarul se numără printre puținele poliptice medievale transilvănene pentru care sunt cunoscuți donatorii și anul executării.
Comanda este legată de tinerii nobili ai familiei Czakó, informație consemnată prin două inscripții și reprezentări heraldice. Anul 1510 apare între stema familiei Czakó și stema Regatului Ungariei din perioada dinastiei Jagiellone.
Compoziția centrală reprezintă Coborârea Sfântului Duh, episodul biblic al Rusaliilor, aflat în legătură directă cu hramul bisericii. Personajele sunt grupate în jurul Fecioarei Maria, într-o scenă amplă, cu o construcție spațială și o expresivitate care indică trecerea de la tradiția gotică târzie spre formele Renașterii.
Pe fețele interioare ale aripilor sunt reprezentați:
- Sfântul Francisc de Assisi;
- Sfântul Ambrozie;
- Sfântul Augustin;
- Sfântul Blasiu.
Atunci când altarul era închis, pe spatele aripilor mobile deveneau vizibile scene din ciclul Patimilor lui Iisus. Alternarea imaginilor permitea adaptarea aspectului altarului la calendarul liturgic, compoziția solemnă și bogat decorată fiind deschisă în zilele de sărbătoare.
Altarul este executat din lemn de pin, pictat în tehnică mixtă cu tempera pe bază de ou și ulei și decorat prin aurire. Ansamblul are aproximativ 183 × 145 cm.
În anul 1914, altarul a fost transferat la Budapesta. Unele surse menționează Muzeul Național al Ungariei, deoarece acolo a ajuns inițial, în timp ce altele indică Muzeul de Arte Frumoase. În prezent, piesa aparține colecțiilor muzeale budapestane și este prezentată de Galeria Națională a Ungariei, instituție afiliată Muzeului de Arte Frumoase din Budapesta.
Prin vechime, iconografie, calitatea picturii și identificarea donatorilor, altarul de la Leliceni constituie una dintre piesele reprezentative ale artei religioase transilvănene de la începutul secolului al XVI-lea.
Clopotele medievale
Biserica păstrează clopote vechi, turnate la începutul secolului al XVI-lea. Clopotul mare este datat în anul 1502, fiind, prin urmare, anterior altarului poliptic cu opt ani.
Clopotele au fost consacrate în legătură cu hramul Sfântului Duh. Clopotul mai mic este menționat ca fiind închinat Sfântului Anton de Padova. Păstrarea lor reprezintă un caz valoros de continuitate a patrimoniului liturgic medieval, cu atât mai mult cu cât numeroase clopote vechi din Transilvania au fost pierdute prin incendii, rechiziții sau retopiri.
Zidul de incintă
Biserica și cimitirul sunt înconjurate de un zid de piatră construit în secolul al XVII-lea. Zidul este înscris separat în Lista monumentelor istorice, sub codul HR-II-m-A-12857.02.
Incinta nu are amploarea sistemelor defensive dezvoltate ale marilor biserici fortificate săsești. Ea aparține tipului de împrejmuire defensivă întâlnit în jurul bisericilor secuiești, unde zidul proteja lăcașul de cult, cimitirul și, în momente de primejdie, o parte a comunității locale.
Construirea sa trebuie privită în contextul tulburărilor militare din secolul al XVII-lea, când așezările din Ciuc au fost afectate de repetate incursiuni. Tradiția locală păstrează, între altele, amintirea atacului tătar din anul 1661, în timpul căruia satul ar fi fost devastat.
Teiul secular din Leliceni
În apropierea bisericii crește unul dintre cei mai cunoscuți arbori monumentali din România: teiul secular din Leliceni. Arborele, aparținând speciei Tilia cordata, este considerat cel mai bătrân tei din Scaunul Ciucului.
Vârsta sa este estimată la aproximativ 500 de ani, ceea ce ar plasa plantarea sau răsărirea lui în secolul al XVI-lea. Are o înălțime de aproximativ 20 de metri, iar circumferința trunchiului a fost măsurată la circa 390 de centimetri.
Teiul a devenit de-a lungul timpului un simbol al comunității, fiind asociat atât cu biserica, cât și cu istoria localității. Potrivit tradiției, arborele a supraviețuit atacurilor care au afectat satul în secolul al XVII-lea.
În anul 1992, teiul a fost declarat monument al naturii. În 2010 a câștigat selecția națională organizată în România, iar în 2011 a obținut primul loc la prima ediție a concursului European Tree of the Year – Arborele European al Anului.
Prin urmare, formularea potrivit căreia teiul ar fi devenit „Arborele European al Anului” în 2010 este imprecisă: anul 2010 corespunde etapei naționale, iar distincția europeană i-a fost acordată în 2011.
Știi mai multe despre Biserica romano-catolică „Sfântul Duh” din Leliceni – vechea biserică gotică a Ciucului? Spune și altora!