Biserica reformată din Rugănești – pictura medievală a Adorației Magilor
Biserica reformată din Rugănești se află în centrul satului Rugănești, comuna Șimonești, județul Harghita. Edificiul a fost construit din piatră și cărămidă la mijlocul secolului al XIII-lea, în stil romanic, apoi extins și reconstruit în forme gotice către sfârșitul secolului al XV-lea. Din prima biserică se păstrează cea mai mare parte a navei, în timp ce vechiul sanctuar romanic a fost înlocuit cu un cor poligonal.
Ansamblul cuprinde biserica, turnul vestic și zidul medieval de incintă. Este clasat în Lista Monumentelor Istorice prin două componente: Biserica reformată; Zidul de incintă.
Cercetările desfășurate în timpul restaurărilor începute în 2018 au scos la lumină portalul sudic al primei biserici, iar săpăturile arheologice din 2021 au identificat fundațiile sanctuarului romanic, ale sacristiei și ale osuarului dispărut. Monumentul se individualizează prin portalul gotic sculptat, prin pictura murală medievală reprezentând Adorația Magilor și prin orga realizată în 1861 de Sámuel Szőcs din Mátisfalva, care păstrează fațada și tuburile frontale originale.
Localitatea și primele atestări documentare
Rugănești, în maghiară Rugonfalva, este un sat din comuna Șimonești. Localitatea este așezată între cursurile pâraielor Füzes și Tó, în apropierea Nicoului Alb.
Primele mențiuni documentare cunoscute datează din 1495 și 1505. Așezarea era însă mai veche, după cum demonstrează biserica ridicată la mijlocul secolului al XIII-lea și refăcută în forme gotice înaintea primelor atestări scrise ale satului.
Originea numelui localității nu este stabilită cu certitudine. Balázs Orbán consemna tradiția potrivit căreia numele ar proveni de la un strămoș secui numit Rugon, care s-ar fi stabilit în acest loc. Această explicație aparține tradiției istorice locale și nu poate fi considerată o etimologie demonstrată documentar.
Tradiția unei comunități monastice
O tradiție consemnată de Balázs Orbán susține că la Rugănești ar fi existat cândva o mănăstire. Călugării ar fi fost alungați de un stăpân local numit Kádár și s-ar fi retras la Firtuș. Aceeași tradiție le atribuie vechea biserică de refugiu din Rugănești.
Calitatea pietrelor sculptate și dimensiunile construcției au fost invocate în sprijinul ipotezei că edificiul ar fi beneficiat de un patron bogat sau de participarea unor constructori cu experiență. Totuși, existența unei mănăstiri nu este confirmată de documentele cunoscute și trebuie păstrată în domeniul tradiției locale.
Biserica romanică
Prima biserică a fost ridicată la mijlocul secolului al XIII-lea. Era un edificiu de dimensiuni mai reduse, alcătuit dintr-o navă dreptunghiulară și un sanctuar romanic amplasat spre est.
Nava a fost construită din piatră și cărămidă și reprezintă principala componentă păstrată din prima etapă. Intrarea vestică, încheiată în arc semicircular, aparține de asemenea construcției romanice. Deasupra acesteia se află o deschidere care permite accesul din brațul vestic către corpul turnului.
Biserica avea și o intrare pe latura sudică. Aceasta a fost zidită în timpul reconstrucției gotice și a rămas ascunsă sub tencuială până la cercetările din 2020.
Vechiul sanctuar romanic și partea estică a construcției au fost demolate în timpul extinderii medievale târzii. Fundațiile lor au fost descoperite prin săpăturile arheologice efectuate în 2021. Traseul vechii fundații este marcat în pardoseala actuală printr-un șir de cărămizi așezate la marginea navei.
Pictura murală a navei romanice
Înaintea reconstrucției gotice, peretele nordic al navei a fost acoperit cu pictură murală. Ansamblul era organizat pe două registre suprapuse și ocupa probabil o mare parte sau chiar întreaga suprafață a peretelui nordic.
Picturile au fost acoperite cu tencuială după adoptarea Reformei. Majoritatea fragmentelor vizibile au fost descoperite în 1971. În 1981, arheologul Elek Benkő a curățat marginile picturii și a cercetat compoziția.
În timpul investigațiilor preliminare pentru restaurările începute în 2018 au fost realizate sondaje pentru identificarea altor picturi ascunse sub tencuială. Cercetările nu au descoperit fragmente suplimentare.
Adorația Magilor
Registrul superior al picturii păstrează scena Adorației Magilor. Paleta cromatică este alcătuită din negru, alb, ocru, sienă și vermilion. Registrul inferior este aproape complet distrus, fiind vizibil numai un fragment de cap.
În partea dreaptă a compoziției, Fecioara Maria este reprezentată așezată pe un tron cu baldachin. Poartă o haină brună și o mantie în tonuri de negru și cenușiu, iar în brațe îl ține pe Pruncul Iisus, îmbrăcat tot în brun. Draperia din spatele tronului este susținută de patru îngeri, dintre care unul și-a pierdut complet capul, iar altul este păstrat fragmentar.
În fața Mariei îngenunchează primul dintre magi, identificat cu Gaspar. Personajul și-a scos coroana, pe care o ține în mâna dreaptă, iar cu mâna stângă cuprinde picioarele Pruncului și le sărută. Iisus ține într-o mână darul primit, reprezentat sub forma unui potir cu bani, iar cu cealaltă binecuvântează.
Un cadru geometric separă această scenă de grupul celorlalți doi magi. Numele Melchior și Baltazar au fost pictate cu alb, cu litere mici, lângă capetele personajelor. Inscripțiile par să fi fost adăugate ulterior realizării picturii.
Deasupra regilor zboară un înger îmbrăcat într-o mantie ocru, decorată cu cercuri mici. Acesta le indică Steaua de la Betleem. Unul dintre magi arată spre stea, iar celălalt către Fecioara Maria. În apropierea lor se află un ciboriu, vas liturgic cu capac, folosit în compoziție pentru reprezentarea darurilor.
Cei doi poartă veșminte lungi, strânse la brâu. Haina unuia este brună, iar a celuilalt cenușie, cu nervuri brune.
Servitorul magilor
La marginea scenei apare un servitor corpolent, întors cu spatele către desfășurarea principală. Personajul bea dintr-un vas ridicat, iar pictorul a redat în detaliu lichidul care se scurge pe lângă gură.
Servitorul poartă o îmbrăcăminte cu dungi cenușii și albe, cu partea superioară încrețită, ciorapi bruni și ocru. Costumul a fost interpretat ca o reprezentare medievală convențională a unui personaj străin sau păgân.
Contrastul dintre gestul servitorului și solemnitatea Adorației avea probabil un scop moralizator. Personajul introduce în compoziție un exemplu de comportament nepotrivit, opus atitudinii de recunoaștere și venerare manifestate de magi.
Partea superioară a picturii a fost afectată în timpul extinderii gotice a bisericii, când proporțiile și elevația vechii nave au fost modificate.
Reconstrucția gotică
Către sfârșitul secolului al XV-lea, biserica romanică a fost reconstruită și mărită. Extinderea a deplasat limita estică a navei și a modificat axa longitudinală a edificiului.
Vechiul sanctuar romanic a fost demolat, iar biserica a primit un cor mai amplu, încheiat poligonal. Noul sanctuar corespundea cerințelor liturgice ale unei comunități medievale dezvoltate și limbajului arhitecturii gotice târzii.
Tot atunci a fost construit turnul de la vest. Prin asocierea turnului cu nava romanică și cu noul cor poligonal, biserica a căpătat configurația generală păstrată până în prezent.
Reconstrucția a afectat picturile murale de pe peretele nordic, în special partea lor superioară. Vechea intrare sudică a fost zidită, iar în apropiere a fost realizat un portal nou.
Portalul gotic
Intrarea folosită în prezent este marcată de un ancadrament gotic sculptat în piatră. Portalul aparține reconstrucției de la sfârșitul secolului al XV-lea și reprezintă unul dintre principalele elemente arhitecturale ale monumentului.
Pietrele profilate ale ancadramentului indică participarea unor meșteri familiarizați cu tehnicile goticului târziu. Calitatea execuției a contribuit la apariția tradiției potrivit căreia biserica ar fi fost construită cu sprijinul unui patron important sau al unei comunități monastice.
Vechea intrare romanică de pe latura sudică, descoperită în 2020 sub stratul de tencuială, permite compararea celor două etape constructive: deschiderea semicirculară a primei biserici și portalul profilat al extinderii gotice.
Sacristia și osuarul
În timpul reconstrucției gotice, lângă cor au fost construite o sacristie și un osuar. Sacristia comunica direct cu sanctuarul printr-o ușă practicată în zid.
După adoptarea Reformei, accesul dintre cor și sacristie a fost zidit. Sacristia și osuarul au fost ulterior demolate, iar volumele lor au dispărut din configurația ansamblului.
Fundațiile anexelor au fost identificate în partea nordică a bisericii și sunt vizibile în urma cercetărilor arheologice. Ele permit reconstituirea organizării liturgice și funerare a edificiului în perioada catolică.
Reforma și modificarea interiorului
După trecerea comunității la confesiunea reformată, interiorul bisericii a fost adaptat noilor cerințe liturgice. Picturile figurative medievale au fost acoperite cu tencuială, în conformitate cu atitudinea Reformei față de imaginile religioase.
Sacristia nu mai era necesară în forma sa catolică, iar ușa acesteia a fost zidită. Anexa și osuarul au fost demolate.
Spațiul interior a fost reorganizat în jurul predicii și al lecturii Scripturii. Amvonul, băncile și ulterior orga au devenit principalele componente ale amenajării reformate.
Turnul vestic
Turnul a fost adăugat la vest în cursul reconstrucției de la sfârșitul secolului al XV-lea. Accesul către corpul său se realizează printr-o deschidere amplasată deasupra intrării vestice a bisericii.
Prin poziție și masivitate, turnul domină silueta ansamblului și reprezintă principalul reper vertical al satului. Asocierea sa cu zidul de incintă a conferit bisericii și o funcție de refugiu, chiar dacă informațiile disponibile nu permit reconstituirea unui sistem defensiv complex, cu mai multe turnuri sau caturi de luptă.
Zidul de incintă
Biserica este înconjurată de un zid medieval din piatră, clasat separat în Lista Monumentelor Istorice. Curtina delimitează curtea bisericii și indică funcția de protecție pe care ansamblul a îndeplinit-o pentru comunitatea locală.
Zidul are o înălțime considerabilă, însă nu sunt cunoscute cu precizie data construirii și toate etapele sale de transformare. Nici existența unor turnuri de flancare sau a unui drum de strajă continuu nu poate fi afirmată în lipsa unor date arhitecturale și arheologice concludente.
Caracterul fortificat al ansamblului rezultă din asocierea bisericii și a turnului vestic cu această incintă protectoare.
Orga lui Sámuel Szőcs
Orga a fost construită în 1861 de Sámuel Szőcs din Mátisfalva și instalată în sanctuar. Instrumentul poartă două inscripții care îi identifică autorul, anul și principalii susținători ai lucrării.
Prima inscripție consemnează: Realizată de artistul Sámuel Szőcs Mátisfalvi sub influența binevoitoare a intendentului șef, domnul Gergely Bartha, sub conducerea vicarului Vetési Sándor și a maestrului de cor Daniel Fülöp, în 1861.
A doua inscripție are caracter votiv: Făcută de Sámuel Szőcs spre lauda glorioasă a lui Dumnezeu, în Rugonfalva, 1861.
Mobilierul instrumentului și tuburile frontale originale au fost vopsite în aceeași culoare cu băncile bisericii. Fațada are o importanță deosebită deoarece este singura fațadă originală cunoscută a unei orgi construite de Sámuel Szőcs din Mátisfalva.
Tuburile metalice originale au evitat rechiziționarea, deși împrejurările în care au fost păstrate nu sunt cunoscute. Cercetările asupra instrumentului au constatat urme ale unor acordări necorespunzătoare, inclusiv crestături aplicate unor tuburi care fuseseră deja tăiate pentru stabilirea înălțimii sunetului. Pierderile sunt însă reduse, iar componentele au putut fi reparate.
Orga a fost restaurată în 2014. Păstrarea fațadei și a tuburilor frontale originale oferă un reper pentru reconstituirea altor instrumente ale aceluiași constructor ale căror tuburi au fost rechiziționate.
Cercetările și restaurările din 2018–2021
O nouă etapă de cercetare și restaurare a început în 2018. Înaintea lucrărilor au fost efectuate sondaje în tencuială, cu scopul identificării unor eventuale picturi murale necunoscute. Investigațiile nu au descoperit alte suprafețe pictate în afara fragmentelor deja documentate.
În 2020 a fost identificată sub tencuială vechea intrare romanică de pe latura sudică, zidită în timpul extinderii gotice. Descoperirea a completat informațiile privind circulația și organizarea primei biserici.
Săpăturile arheologice din 2021 au scos la lumină fundațiile părții estice a edificiului romanic, ale fostului sanctuar și ale anexelor medievale dispărute. Traseul vechilor ziduri a fost marcat în pardoseală, astfel încât etapele constructive să poată fi urmărite în interiorul monumentului.
Tradiția „Prietenului Verde”
Folclorul local leagă biserica de povestea „Prietenului Verde”, asociată tradiției despre călugării care ar fi trăit odinioară la Rugănești. Relatarea îmbină mituri despre uriașul Firtos, explicații legendare privind originea satului și povestea unui călugăr îmbrăcat în verde.
Potrivit legendei, „Prietenul Verde” locuia într-o încăpere laterală a vechii capele și primea mărturisirile femeilor din sat. În timpul unei petreceri organizate împreună cu un cronicar și câțiva fruntași ai comunității, călugărul ar fi dispărut împreună cu Boriska, fiica lui Márton Buzgó.
După patruzeci de ani, un bătrân ar fi revenit în sat și ar fi oferit o sumă importantă pentru reconstruirea capelei, cerând să fie îngropat sub amvon. Tradiția îl identifică pe acesta cu fostul călugăr. După înmormântare, de sub soclul amvonului ar fi început să apară periodic un izvor verzui, interpretat drept sufletul neliniștit al „Prietenului Verde”.
Legenda nu poate fi folosită pentru reconstituirea istoriei bisericii sau pentru confirmarea existenței unei mănăstiri. Ea are însă valoare pentru memoria comunității și pentru modul în care vestigiile medievale, anexele dispărute și fenomenele observate în interiorul edificiului au fost explicate prin tradiția orală.
Știi mai multe despre Biserica reformată din Rugănești – pictura medievală a Adorației Magilor? Spune și altora!