Biserica reformată din Porumbenii Mari – frescele medievale și blazonul angevin
Biserica reformată se află pe un deal din centrul satului Porumbenii Mari, reședința comunei omonime din județul Harghita. Edificiul s-a format în mai multe etape, începând cu o navă masivă construită probabil în secolul al XIII-lea.
În secolul al XIV-lea i-a fost adăugat sanctuarul gotic, mai îngust și mai înalt decât nava. Biserica a fost refăcută în 1789, iar tribunele vestice au fost ridicate în 1843.
Ansamblul cuprinde biserica reformată, înscrisă în Lista Monumentelor Istorice și zidul de incintă.
Lucrările de conservare din 1970 au scos la iveală componente ale amenajării medievale și fragmente de frescă reprezentând-o pe Sfânta Elisabeta îngrijind bolnavii, Încoronarea Fecioarei Maria și întâlnirea Sfintei Doroteea cu Pruncul Isus. O altă pictură murală medievală, asociată anului 1476 și Sfântului Bartolomeu, a fost descoperită în 1989 pe peretele sudic al navei.
Biserica medievală
Partea cea mai veche a edificiului este nava masivă, datată probabil în secolul al XIII-lea. Grosimea zidurilor și proporțiile sale indică apartenența la prima etapă medievală a construcției.
Biserica a fost modificată în repetate rânduri, astfel încât forma inițială nu s-a păstrat integral. Nava a rămas însă nucleul în jurul căruia s-au dezvoltat sanctuarul gotic, sacristia, porticul sudic și tribunele din secolul al XIX-lea.
Sanctuarul gotic
Sanctuarul a fost construit în secolul al XIV-lea. Acesta este mai îngust și mai înalt decât nava, diferența de proporții făcând vizibilă succesiunea celor două faze constructive.
Inițial, sanctuarul era acoperit cu o boltă pe nervuri. Aceasta a fost înlocuită ulterior cu un plafon casetat monocrom.
În interior se păstrează un blazon sculptat în piatră. Elementul său central este un crin zvelt, asemănător florii de crin folosite pe monedele emise de regii angevini. Prezența motivului contribuie la încadrarea componentei sculptate în perioada medievală.
Sacristia
Sacristia a fost construită pe latura nordică a sanctuarului. După anul 1750, încăperea și-a pierdut funcția liturgică și a fost transformată în hambar.
În timpul lucrărilor din 1970 a fost identificat ancadramentul fostei uși a sacristiei. Descoperirea a permis stabilirea legăturii inițiale dintre încăpere și sanctuar.
Schimbarea funcției sacristiei reflectă adaptarea spațiilor bisericii după trecerea comunității la confesiunea reformată.
Portalul și porticul sudic
Intrarea sudică este încheiată în arc frânt și aparține etapei gotice a monumentului. În fața sa a fost construit ulterior un portic, destinat protejării portalului și formării unui spațiu intermediar între exterior și navă.
În apropierea intrării, pe primul strat de tencuială, a fost descoperit desenul unei bolți în rețea de factură gotică târzie. Reprezentarea poate fi legată de o etapă de proiectare sau de transformare a bisericii, fără să demonstreze că bolta desenată a fost executată în forma respectivă.
Frescele descoperite în 1970
În cursul lucrărilor de conservare din anul 1970 au fost descoperite fragmente dintr-un ansamblu de pictură murală medievală. S-au păstrat trei scene cu tematică religioasă.
Prima o reprezintă pe Sfânta Elisabeta îngrijind bolnavii. Alegerea subiectului pune în evidență actele de caritate atribuite sfintei.
Cea de-a doua scenă prezintă Încoronarea Fecioarei Maria. Maria este reprezentată alături de Hristos și înconjurată de îngeri.
A treia pictură o înfățișează pe Sfânta Doroteea, spre care Pruncul Isus întinde un coș. Reprezentarea se raportează la atributul iconografic al sfintei, coșul cu flori și fructe.
Fragmentele provin din amenajarea catolică medievală a bisericii. Acoperirea lor ulterioară cu tencuială și var a contribuit la conservarea parțială până în secolul al XX-lea.
Pictura murală descoperită în 1989
În anul 1989, în timpul văruirii exterioare, între două ferestre gotice ale peretelui sudic al navei a fost descoperită o altă pictură murală medievală.
Compoziția cuprinde două personaje în picioare, îmbrăcate în veșminte galbene, între care se află o persoană culcată. Lângă scenă au fost citite anul 1476 și numele Sfântului Bartolomeu.
Starea fragmentară a picturii nu permite stabilirea neechivocă a întregului subiect. Data și identificarea Sfântului Bartolomeu constituie însă repere pentru încadrarea ansamblului în a doua jumătate a secolului al XV-lea.
Refacerea din 1789
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, biserica se afla într-o stare avansată de degradare. O inscripție amplasată pe două casete ale tavanului descrie avariile și lucrările realizate prin contribuția comunității:
„Acest locaș al Domnului era fărâmicios, arcul de jos crăpa și se rupea, iar cei trei stâlpi de piatră, lipsiți de podoabe, erau cârpiți. După cum se poate vedea, toate s-au schimbat prin mâinile harnice și pline de har ale credincioșilor sfintei comunități a bisericii. Fiecare a făcut ceea ce a putut și ceea ce i se cuvenea, iar vestea bunei lor cinstiri să rămână spre pomenire. Anno 1789.”
Textul consemnează atât starea construcției, cât și caracterul comunitar al refacerii. Intervenția a vizat elementele structurale și amenajarea interiorului, inclusiv tavanul casetat.
Menționarea celor trei stâlpi de piatră și a arcului deteriorat păstrează informații despre configurația anterioară a navei.
Tavanul casetat
Tavanul actual este alcătuit din casete și include cele două panouri cu inscripția referitoare la refacerea din 1789. În sanctuar se află un plafon casetat monocrom, instalat în locul bolții medievale pe nervuri.
Cele două tavane aparțin transformărilor prin care spațiul gotic a fost adaptat cultului reformat. Inscripția din navă conferă lucrării și rolul unui document referitor la intervenția comunității asupra monumentului.
Tribunele din 1843
Deasupra intrării vestice se află două tribune. Pe acestea este înscris textul: Emeltetett 1843 – „Ridicat în anul 1843”.
Tribunele au fost adăugate pentru mărirea numărului de locuri și reorganizarea interiorului. Datarea lor precisă marchează principala intervenție cunoscută din secolul al XIX-lea.
Zidul de incintă
Biserica este înconjurată de un zid de incintă din piatră, clasat separat ca monument istoric. Curtina delimitează spațiul bisericii și păstrează caracterul fortificat al ansamblului.
Zidul proteja lăcașul și comunitatea în timpul perioadelor de nesiguranță. Configurația exactă a vechilor amenajări defensive nu este cunoscută.
Lucrările de conservare
Campania din 1970 a avut o importanță deosebită pentru cercetarea monumentului. Atunci au fost identificate ancadramentul ușii sacristiei, elemente ale amenajării medievale și cele trei scene pictate.
Descoperirea din 1989 a completat imaginea decorului medieval prin identificarea picturii de pe exteriorul peretelui sudic. Cele două intervenții au demonstrat că biserica păstrează sub straturile târzii componente importante din secolele al XIV-lea și al XV-lea.
Știi mai multe despre Biserica reformată din Porumbenii Mari – frescele medievale și blazonul angevin? Spune și altora!