Biserica fortificată din Cozmeni – sanctuarul gotic și incinta din secolul al XVII-lea
Biserica romano-catolică „Sfinții Cosma și Damian” din Cozmeni, comuna Cozmeni, județul Harghita, este amplasată pe latura sudică a dealului străbătut de pârâul Szentegyház.
Edificiul actual păstrează componente medievale, între care sanctuarul gotic, portalurile și nivelurile inferioare ale turnului, alături de importante transformări baroce realizate în secolul al XVIII-lea. Biserica este înconjurată de o incintă de piatră prevăzută cu metereze, ridicată în secolul al XVII-lea.
Ansamblul, datat între secolele al XIV-lea și al XIX-lea, figurează în Lista Monumentelor Istorice și este alcătuit din: biserica romano-catolică „Sfinții Cosma și Damian”; zidul de incintă; fosta casă parohială, astăzi sală de cateheză.
Particularitatea monumentului constă în suprapunerea mai multor etape constructive: vestigii atribuite unei biserici romanice, un sanctuar gotic târziu cu boltă pe nervuri și sculpturi figurative, picturi murale medievale și renascentiste, o navă transformată în stil baroc și o incintă defensivă ridicată în jurul vechiului cimitir.
Localitatea și prima atestare a bisericii
Cozmeni, în maghiară Csíkkozmás, este o așezare din Depresiunea Ciucului, situată în partea sud-estică a acesteia. Numele localității este legat de hramul bisericii, închinate Sfinților Cosma și Damian, martiri venerați de tradiția creștină ca medici și vindecători.
Existența parohiei este consemnată în registrul dijmelor papale din 1332–1333. În anul 1332, comunitatea era condusă de un preot numit Emeric, ceea ce arată că în localitate funcționau deja o biserică parohială și o structură ecleziastică organizată. Mențiunea din 1441, întâlnită în alte surse, nu reprezintă, prin urmare, prima atestare a lăcașului, ci o mărturie documentară ulterioară.
Potrivit unei tradiții istoriografice, biserica ar fi fost întemeiată și înzestrată de familia Apor. Atribuirea nu este însă susținută de date care să permită stabilirea exactă a contribuției familiei la edificiul medieval. Tradiția locală potrivit căreia biserica ar fi fost construită de otomani nu are fundament istoric.
Edificiul medieval
Înaintea actualei biserici gotice a existat probabil un edificiu romanic. Din acesta au fost atribuite vechea cristelniță de piatră, un vas pentru apă sfințită și mai multe fragmente sculptate. Datarea acestor piese nu este unanim acceptată: unele interpretări le consideră romanice, în timp ce altele le plasează într-o epocă mai târzie.
Materialul sculptat prezintă analogii formale cu elemente întâlnite în arhitectura romanică occidentală. Aceste asemănări nu sunt însă suficiente pentru stabilirea unei legături directe cu un anumit atelier sau cu biserica franceză de la Sinsonais, menționată în unele descrieri.
În cursul secolului al XV-lea, vechiul edificiu a fost înlocuit sau transformat radical într-o biserică gotică cu o singură navă și sanctuar boltit. Din această etapă se păstrează sanctuarul, contraforții, mai multe ancadramente de piatră, elemente ale turnului și fragmente din pictura murală.
Sanctuarul gotic
Sanctuarul este partea care păstrează cel mai coerent caracterul medieval al bisericii. Are două travee și este încheiat spre est prin trei laturi ale unui poligon. Spațiul este acoperit cu o boltă în cruce pe nervuri, ale cărei elemente se reunesc în trei chei de boltă. Cheile laterale sunt decorate cu rozete, iar cea centrală poartă un scut.
Nervurile se descarcă pe console diferit profilate. Trei dintre acestea sunt decorate cu scuturi ale căror forme au fost asociate epocii regelui Matia Corvin. O altă consolă, situată pe latura nordică, este sculptată sub forma unui cap de bărbat cu mustață. Pe partea opusă se păstrează fragmentar o reprezentare asemănătoare, interpretată drept un posibil chip feminin. Aceste sculpturi antropomorfe aparțin repertoriului decorativ al goticului târziu și nu trebuie confundate cu o reprezentare certă a regelui Matia.
Sanctuarul pare să fi fost inițial mai lung. Două dintre nervurile bolții pătrund neobișnuit în partea superioară a arcului de triumf, indiciu că limita dintre navă și cor a fost modificată. Este posibil ca arcul de triumf să fi fost deplasat spre altar în secolul al XVI-lea pentru mărirea navei.
Ferestrele sanctuarului și-au păstrat în mare măsură forma și dimensiunile, iar ancadramentele lor gotice din piatră sunt încă vizibile sub straturile de zugrăveală. Traceria care completa partea superioară a golurilor a dispărut în timpul transformărilor baroce.
Nava și transformările baroce
Nava medievală era acoperită cu un tavan drept din scânduri pictate, posibil compartimentat în casete. Data realizării acestuia nu este cunoscută. În locul tribunei actuale existau galerii de lemn.
O amplă transformare a bisericii a început în timpul parohului Péter Tompos, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Între 1766 și 1771, interiorul medieval a primit înfățișarea barocă păstrată în mare parte până astăzi. Tavanul de lemn al navei a fost înlocuit în 1768 cu o boltă barocă, iar deasupra intrării vestice a fost construit un cor din piatră.
Tot în această perioadă au fost modificate ferestrele, a fost amenajat porticul intrării sudice, iar arcul de triumf a primit o deschidere ovoidală, apropiată de arcul frânt. Pe acesta este menționat anul 1573, legat probabil de o intervenție anterioară asupra zonei dintre navă și sanctuar.
Biserica păstrează două ancadramente gotice importante: portalul sudic al navei și intrarea în sacristie. Ambele contribuie la identificarea structurii medievale, chiar dacă spațiile din jur au fost modificate în epoca barocă.
Capela Sfântului Ioan Nepomuk
În anul 1761, peretele nordic al navei a fost străpuns pentru construirea unei capele închinate Sfântului Ioan Nepomuk. Capela comunică direct cu nava și păstrează un altar lateral dedicat sfântului.
Extinderea a făcut parte din procesul de adaptare a edificiului la cerințele liturgice ale comunității din secolul al XVIII-lea. În unele descrieri apare și anul 1781 pentru o nouă intervenție asupra corpului lateral, posibil legată de definitivarea sau modificarea construcției.
Picturile murale
Pereții bisericii gotice au fost decorați cu picturi murale, acoperite ulterior de straturi succesive de var. Deasupra arcului de triumf se păstrează un fragment de decor cu motive vegetale, datat în secolul al XVI-lea. Compoziția aparține perioadei de trecere de la goticul târziu la Renaștere și a fost pusă în legătură stilistică cu picturile florale medievale de la Armășenii Ciucului.
În urma cutremurului din 1990 au ieșit la iveală fragmente de frescă pe peretele nordic al navei. Cercetările și intervențiile restauratorilor József Lángi și Ferenc Mihály au permis identificarea a două personaje feminine, probabil sfinte, a căror identitate iconografică nu a fost stabilită.
O altă pictură de mici dimensiuni a fost descoperită în 2019. Cercetările indică faptul că sub tencuieli se mai păstrează suprafețe pictate, însă întinderea și programul iconografic al ansamblului nu sunt încă pe deplin cunoscute.
Turnul-clopotniță
Partea inferioară a turnului este medievală, după cum indică portalurile gotice, contraforții și vechile goluri de sunet în arc frânt, vizibile la interior sub nivelul superior. Turnul a cunoscut mai multe intervenții, ceea ce a determinat apariția unor datări diferite.
În Historia Domus se menționează că lucrările începute în 1653 au fost încheiate în 1670. Această consemnare nu se referă la construirea integrală a bisericii actuale, așa cum afirmă unele prezentări, ci, cel mai probabil, la repararea și supraînălțarea turnului medieval.
O nouă intervenție importantă a avut loc în anii 1771–1772. Turnul a fost înălțat cu aproximativ trei stânjeni, a primit un nivel superior baroc, iar vechile ferestre gotice au fost transformate. Tot atunci a fost montat un ceas.
Sursele referitoare la situația clopotniței la începutul secolului al XVIII-lea sunt neunitare. O consemnare din 1716 amintește o clopotniță de lemn aflată în afara incintei, în timp ce elementele arhitecturale ale turnului actual indică existența unei structuri medievale din piatră. Este posibil ca turnul de lemn să fi avut temporar funcția de clopotniță, fără ca aceasta să însemne absența totală a turnului de piatră.
Incinta fortificată
Biserica este înconjurată de o incintă ovală din piatră, ridicată în jurul vechiului cimitir. Zidul a fost consacrat în anul 1629 și are aproximativ 300 de metri lungime și trei metri înălțime. Păstrează ambrazurile originale pentru tragere, care îi confirmă funcția defensivă.
Curtina este protejată de un acoperiș realizat parțial din țigle alungite, de tip „călugăriță”, și parțial din țigle cu extremități ascuțite, cunoscute local drept „coadă de rândunică”. Incinta are două intrări principale, spre est și vest, folosite de credincioși, precum și o intrare mai mică pe latura nordică, dinspre proprietatea parohială. În poarta vestică se distinge, sub stratul de var, un ancadrament de piatră cu forme gotice.
Vechile intrări înguste au fost lărgite, iar porțile puternice care le închideau nu s-au păstrat. Zidul nu este prevăzut cu turnuri defensive, iar capacitatea sa de apărare se baza pe înălțimea curtinei, ambrazuri și controlul accesului.
Incinta nu a putut împiedica devastarea complexului în timpul incursiunilor trupelor otomane conduse de pașa Ali, când împrejurimile au fost incendiate.
Cimitirul și regulile comunității
Spațiul oval delimitat de zid a funcționat timp îndelungat drept cimitir. Înmormântările erau reglementate prin statutele comunității. Legiuirile sătești din 1608 și 1692 stabileau cine putea fi înhumat în pământul consacrat al cimitirului, în biserică sau în capele.
Aceste reguli arată că incinta nu avea numai o funcție defensivă. Ea delimita un spațiu sacru în care biserica, cimitirul și clădirile parohiale alcătuiau centrul religios al comunității.
Altarul principal și altarele laterale
Mobilierul medieval și cel din secolul al XVII-lea a fost înlocuit în mare parte în timpul transformărilor baroce. Altarul principal actual este o lucrare sculptată și aurită. În centrul său se află statuile Sfinților Cosma și Damian, reprezentați ca martiri și patroni ai bisericii, iar lateral sunt amplasate statuile apostolilor Petru și Pavel.
În navă se găsește un altar lateral dedicat Maicii Domnului de la Lourdes, iar capela nordică păstrează altarul Sfântului Ioan Nepomuk.
Documentele consemnează existența unor altare mai vechi. În 1688 era menționat un altar sculptat și aurit închinat Sfinților Petru și Pavel, comandat de Apor István, jude regal suprem al Scaunului Ciuc. În același an au fost renovate și aurite statuile Sfintei Ana și ale Fecioarei Maria de pe altarul Sfintei Ana, prin contribuția familiei Petki István.
Fragmentul fostului altar poliptic
Din vechiul altar gotic cu voleturi s-a păstrat un panou încheiat în arc în acoladă, amplasat în prezent pe peretele nordic al sanctuarului. Pictura reprezintă Învierea lui Hristos, însoțită de figurile soldaților adormiți.
Panoul a fost datat la începutul secolului al XVI-lea și este considerat partea superioară sau coronamentul fostului altar poliptic. Nu se cunoaște momentul în care piesa a fost desprinsă din ansamblul inițial și așezată pe peretele sanctuarului.
Stranele
În interior se păstrează două strane vechi, sculptate în lemn de tei. Istoricul de artă József Keöpeczi Sebestyén le-a atribuit secolului al XVII-lea, deși execuția lor ar putea fi mai veche.
Stranele erau probabil așezate în apropierea altarului. Documentele comunității arată că ocuparea locurilor din biserică era strict reglementată. Unele locuri erau libere, în timp ce pentru altele se plătea o taxă anuală.
Orga
Existența unei orgi este documentată la începutul secolului al XVIII-lea. Un instrument aflat în tribuna nordică a fost cumpărat în perioada în care paroh era Pál Pogány, între 1707 și 1712.
Orga actuală a fost construită în 1899. Sursele consultate nu sunt unanime asupra numelui constructorului: acesta apare atât ca József Boda, cât și ca István Boda, meșter din Ciuc-Taploca și discipol al constructorului de orgi István Kolonics. În lipsa unei verificări directe a inscripției instrumentului sau a documentelor contractuale, atribuirea trebuie păstrată sub această rezervă.
Clopotele
Clopotele vechi ale bisericii au fost luate în 1690, în timpul incursiunii tătare asociate trupelor lui Imre Thököly. Potrivit tradiției păstrate în sursele locale, unul dintre acestea a ajuns în turnul bisericii reformate din Târgu Secuiesc.
Informația explică achizițiile și reorganizarea clopotniței din perioada următoare, dar traseul exact al clopotului nu este documentat în materialele disponibile.
Epidemia de ciumă din 1719
În zidul exterior sudic al incintei a fost montată, în 1720, o placă memorială referitoare la epidemia de ciumă din anul precedent. Inscripția consemnează amploarea pierderilor din Ciucul de Jos și din parohia Cozmeni.
Potrivit textului reprodus pe o placă explicativă mai nouă, în regiune au murit 11.234 de oameni și au supraviețuit 14.862. În parohia Cozmeni au fost înregistrate 826 de decese și 1.124 de supraviețuitori. În alte transcrieri apar cifrele 11.324 și 14.562 pentru întreaga regiune, diferență provenită probabil din citirea sau copierea inscripției. Valorile înscrise pe placa explicativă locală sunt cele care trebuie reținute până la o verificare epigrafică directă.
În curtea bisericii se află și o cruce barocă de piatră, datată în 1710.
Renovările din secolele al XIX-lea și al XX-lea
Biserica a fost renovată în anii 1831–1833. Lucrările s-au înscris în continuarea intervențiilor prin care edificiul medieval fusese adaptat cerințelor liturgice și gustului artistic al epocii baroce.
Cutremurul din 1990 a afectat finisajele interioare, dar a avut și consecința descoperirii fragmentelor de pictură murală de pe peretele nordic al navei. Cercetările ulterioare au confirmat păstrarea unui strat pictural medieval sub tencuielile mai noi. Procesul de investigare și punere în valoare a picturilor a continuat, o nouă suprafață fiind descoperită în 2019.
Biserica își păstrează funcția de lăcaș de cult romano-catolic și rămâne centrul vieții parohiale din Cozmeni.
Știi mai multe despre Biserica fortificată din Cozmeni – sanctuarul gotic și incinta din secolul al XVII-lea? Spune și altora!