Biserica fortificată din Beia – biserica Sfintei Ursula și altarul celor 11.000 de fecioare
Biserica evanghelică fortificată din Beia se află pe o colină joasă din centrul satului Beia, comuna Cața, județul Brașov. Ansamblul s-a dezvoltat în jurul unei biserici medievale dedicate Sfintei Ursula, reconstruită în stil gotic târziu și fortificată la începutul secolului al XVI-lea.
Monumentul este înscris în Lista Monumentelor Istorice și cuprinde două componente: Biserica evanghelică fortificată si fragmentele incintei fortificate, cu turnul poligonal și turnul sud-estic.
Biserica păstrează corul gotic cu boltă pe nervuri, cristelnița medievală din piatră, portalurile în arc frânt și tribunele pictate în stilul barocului popular din zona Rupea. Fortificația a fost în mare parte demolată în secolele al XIX-lea și al XX-lea, dar turnul hexagonal din nord-vest și cel pătrat din sud-est permit reconstituirea sistemului defensiv.
Beia, satul din Scaunul Sighișoarei
Beia este cunoscută în dialectul săsesc sub formele Mebrich, Męburχ și Mebriχ, în limba germană ca Meeburg, Mehburg sau Mähdorf, iar în limba maghiară sub denumirile Homoródbene, Szászbene și Szászbénye.
Prima mențiune documentară a localității datează din anul 1442. Un act emis de Ioan de Hunedoara la Beia conține cea mai veche consemnare cunoscută a satului.
În anul 1500, Beia era o parohie aparținând Scaunului Sighișoarei. În localitate trăiau 39 de familii, patru ciobani și un învățător. Prezența dascălului arată că, în jurul bisericii, funcționa deja o formă de educație comunitară.
În 1671, un incendiu a afectat localitatea. În acel moment erau consemnate 98 de familii, nouă coloniști și 16 văduve.
La începutul secolului al XVIII-lea, comunitatea traversa o perioadă dificilă. În anul 1703 este menționată îndatorarea sa puternică, la puțin timp după cutremurul care afectase biserica.
Biserica medievală a Sfintei Ursula
Vechea biserică parohială a fost dedicată Sfintei Ursula. Un prim edificiu ar fi putut exista încă din secolul al XIV-lea, însă componentele păstrate indică o amplă reconstrucție în a doua jumătate a secolului al XV-lea.
Biserica actuală a fost concepută ca o biserică-sală gotică, inițial fără turn, cu un cor încheiat printr-o absidă poligonală pe cinci dintre cele opt laturi ale unui poligon.
Până la sfârșitul secolului al XVI-lea, comunitatea adoptase Reforma, iar vechea biserică a devenit luterană. Schimbarea confesiunii a modificat organizarea cultului și amenajarea interiorului, dar o parte importantă a arhitecturii și mobilierului catolic medieval a fost păstrată.
Corul gotic
Corul reprezintă partea medievală cel mai bine conservată. El este acoperit cu o boltă în cruce pe ogive, ale cărei nervuri se întâlnesc în chei de boltă sculptate.
Consolele pe care se descarcă nervurile sunt, la rândul lor, decorate. Împreună cu cheile de boltă, acestea formează unul dintre principalele ansambluri de sculptură arhitecturală ale bisericii.
Ferestrele corului păstrează urme de muluri și traforuri gotice, realizate în forme diferite. Diversitatea lor indică desfășurarea lucrărilor în mai multe etape sau activitatea unor meșteri diferiți.
Zidurile sunt sprijinite la exterior de contraforturi. Acestea preluau împingerea bolților și, după fortificare, greutatea nivelului defensiv construit deasupra bisericii.
Portalurile și sacristia
Accesul în navă se făcea printr-un portal în arc frânt. La intrarea în sacristie se păstrează un alt portal gotic, integrat în peretele nordic al corului.
Pe aceeași latură a fost construită sacristia, probabil la începutul secolului al XVI-lea, odată cu fortificarea edificiului.
Portalul vestic și ferestrele corului păstrează fragmente ale profilaturii gotice. Aceste componente confirmă amploarea refacerii realizate la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui următor.
În biserică se mai păstrează o cristelniță medievală din piatră, provenită din perioada catolică a edificiului.
Fortificarea bisericii
Între aproximativ 1500 și 1525, biserica a fost pregătită pentru apărare. Deasupra navei și corului a fost construit un cat fortificat cu balustradă în sistem Fachwerk.
Nivelul superior era susținut de arce de cărămidă coborâte între contraforturi. În coridorul exterior astfel format au fost amenajate guri verticale de tragere.
Apărătorii puteau supraveghea de aici zona din jurul bisericii și baza zidurilor. Dacă incinta exterioară era depășită, corpul fortificat al edificiului devenea un al doilea punct de rezistență.
În aceeași perioadă a fost ridicat în partea vestică un turn-clopotniță zvelt, în forme gotice. Acesta preceda actualul turn și a fost demolat odată cu nivelurile defensive, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Incinta poligonală
În jurul anului 1500, biserica a fost înconjurată de un zid de incintă cu plan hexagonal neregulat, alungit pe direcția vest–est, corespunzătoare axei edificiului.
Fortificația pare să fi avut inițial patru turnuri. Trei turnuri cu plan patrulater au fost construite în sectoarele nord-estic, sud-estic și sud-vestic, fiind amplasate în exteriorul zidului pentru a permite apărarea laterală a curtinei.
Până în anul 1677, sistemul a fost întărit prin ridicarea unui turn masiv, poligonal, în colțul nord-vestic. După aceste lucrări, biserica era protejată de zidul inelar și de patru puncte defensive.
Din întregul sistem se mai păstrează astăzi două turnuri situate aproximativ diametral opus: turnul hexagonal din nord-vest și cel pătrat din sud-est.
Turnul hexagonal
Turnul din nord-vest a fost construit în jurul anului 1600, pe un plan hexagonal.
Zidurile sale sunt prevăzute cu guri de tragere în forma unor găuri de cheie întoarsă. Deschiderile au fost cioplite în blocuri de piatră și erau adaptate folosirii armelor de foc.
Planul poligonal permitea supravegherea mai multor direcții și reducerea zonelor neacoperite de tir. Dimensiunile sale arată că turnul reprezenta unul dintre principalele puncte defensive ale cetății.
Turnul sud-estic
Turnul păstrat în sectorul sud-estic are un plan pătrat și se află în apropierea vechii case parohiale.
Partea sa superioară este marcată de o cornișă proeminentă, ieșită în rezalit. Forma acesteia este caracteristică mai ales construcțiilor defensive din secolul al XVII-lea și poate indica o refacere sau o supraînălțare.
Poziția turnului permitea apărarea laturilor sudică și estică ale curtinei.
Cutremurul din 1702
În anul 1702, un cutremur a provocat prăbușirea arcului de triumf dintre navă și cor. Evenimentul a afectat structura bisericii și a impus refacerea spațiului interior.
Nava a primit o boltă semicilindrică cu penetrații. O etapă importantă a reconstrucției este plasată în anul 1822, când a fost realizată bolta păstrată astăzi, ornamentată cu elemente clasiciste.
Noua acoperire a navei contrastează cu bolta gotică pe nervuri a corului, cele două spații documentând etape arhitecturale diferite.
Tribunele pictate
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea au fost construite tribune din lemn pe laturile vestică, nordică și sudică ale navei.
Parapetele au fost pictate în maniera barocului popular din regiunea Rupea. Anii 1768 și 1770, înscriși pe panouri, indică etapele realizării lor.
Picturile dezvoltă o lume imaginară cu personaje, alegorii și simboluri religioase tratate într-o manieră naivă. Scenele nu urmăresc perspectiva sau anatomia academică, ci transmit conținutul religios prin imagini directe și ușor de recunoscut.
Tribunele au mărit capacitatea bisericii și au dat interiorului aspectul caracteristic păstrat până astăzi.
Altarul Sfintei Ursula
Biserica din Beia a deținut un valoros altar poliptic gotic, realizat în anul 1513, înainte de Reforma luterană. Data era înscrisă la baza scrinului central.
Altarul este atribuit lui Johannes Stoss și a fost dedicat Sfintei Ursula și celor 11.000 de fecioare martire care, potrivit legendei medievale, au însoțit-o.
Panourile prezentau episoade din viața și martiriul Sfintei Ursula, alături de opt scene ale Patimilor lui Isus.
În forma medievală, altarul avea aripi mobile și un coronament gotic târziu. Deschiderea și închiderea voleturilor permiteau modificarea programului iconografic în funcție de calendarul liturgic.
Transformarea altarului după Reformă
În secolul al XVIII-lea, altarul medieval a fost integrat într-o compoziție specifică bisericilor luterane, alcătuită din altar, retablu și tribună pentru orgă.
În scrinul central a fost montată o statuie din lemn care îl reprezintă pe Isus ca Salvator Mundi sau Judecător al lumii. Sculptura datează din secolul al XVIII-lea și este mai recentă decât picturile polipticului.
Cu ocazia acestei reorganizări este posibil ca vechiul coronament să fi fost înlăturat. Ulterior, altarul a primit un coronament neogotic, menit să reconstituie unitatea verticală a ansamblului.
Adaptarea a permis păstrarea piesei medievale într-un interior evanghelic, chiar dacă funcția și compoziția sa inițială au fost modificate.
Mutarea altarului
Din cauza vulnerabilității bisericii și a valorii sale artistice, altarul a fost scos din Beia după restaurare.
În anul 2005, polipticul a fost transferat la Biserica din Deal din Sighișoara, unde a fost expus într-un spațiu mai sigur. Ulterior a fost mutat la Casa Teutsch din Sibiu, muzeul Bisericii Evanghelice C.A. din România și al comunității săsești.
Mutarea a protejat opera de degradare și furt, dar a lăsat biserica din Beia fără principala componentă a amenajării sale istorice.
Orga lui Karl Einschenk
Orga bisericii a fost construită în anul 1912 de Karl Einschenk din Brașov. Instrumentul are un manual, pedalier și șapte registre.
Orga era amplasată deasupra altarului, continuând organizarea liturgică adoptată în secolul al XVIII-lea, în care altarul, retablul și tribuna instrumentului formau o singură compoziție verticală.
Biserica a fost spartă în repetate rânduri, iar orga a fost devastată. Instrumentul a devenit nefuncțional, păstrându-se doar parțial structura sa.
Turnul-clopotniță
Istoria turnului vestic cuprinde mai multe etape. După avariile produse bisericii, o clopotniță cu patru niveluri este consemnată ca fiind reconstruită în anii 1824–1825 și prevăzută cu elemente neogotice.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, vechiul turn și catul de apărare de deasupra navei și corului au fost demolate.
Actualul turn-clopotniță din cărămidă a fost ridicat în anul 1892 în fața fațadei vestice, pe amplasamentul sau în prelungirea construcțiilor precedente. El păstrează limbajul neogotic, prin care constructorii au urmărit să îl pună în legătură stilistică cu biserica medievală.
Succesiunea intervențiilor explică menționarea în documentații atât a lucrărilor din 1824–1825, cât și a construcției din 1892.
Demantelarea fortificației
Între 1850 și 1900, o parte importantă a fortificațiilor și a componentelor defensive ale bisericii a fost demolată.
Două dintre turnurile patrulatere, vechiul turn vestic și nivelul fortificat deasupra bisericii au dispărut în această perioadă. Materialele recuperate au fost refolosite în construcțiile comunității.
În jurul anului 1900, turnul din sud-vest și o porțiune a curtinei au fost demolate pentru construirea unei școli noi.
În anul 1909 s-a prăbușit și o parte a zidului de incintă din est. Pierderile succesive au redus fortificația la fragmentele de curtină și cele două turnuri păstrate.
Știi mai multe despre Biserica fortificată din Beia – biserica Sfintei Ursula și altarul celor 11.000 de fecioare? Spune și altora!