Biserica evanghelică fortificată din Roadeș – fortificația gotică și altarul din 1533
Biserica evanghelică fortificată din Roadeș se află pe un promontoriu din partea vestică a satului Roadeș, comuna Bunești, județul Brașov. Ansamblul s-a constituit în jurul unei biserici gotice ridicate în secolul al XIV-lea, transformată și fortificată în secolele al XV-lea și al XVI-lea. Edificiul cuprinde o navă, un cor poligonal, o sacristie pe două niveluri și un turn-clopotniță vestic, parțial prăbușit în februarie 2016.
Biserica este înconjurată de o incintă fortificată cu drum de strajă, turnuri de apărare, acces fortificat și un al doilea zid care formează un zwinger pe laturile sudică, estică și parțial nordică. Din sistemul de apărare s-au păstrat trei turnuri, casa porții, porțiuni ale drumului de strajă din lemn și semiturnul sud-estic ridicat în 1644.
Ansamblul figurează în Lista Monumentelor Istorice. Particularitățile sale sunt organizarea defensivă pe două incinte, bolta gotică târzie a corului, tribunele pictate cu reprezentări istorice ale bisericii și altarul triptic din 1533, păstrat în prezent la Biserica „Sfântul Ioan” din Sibiu.
Localitatea și denumirile istorice
Roadeș, numit în dialectul săsesc Raddeln, Radln sau Rarlen, în germană Radenthal și, colocvial, Radeln, iar în maghiară Rádos, este un sat din comuna Bunești. Denumirea germană a fost interpretată cu sensul de „vale defrișată” sau „desțeleniș”, sugerând constituirea așezării prin defrișarea și introducerea în circuitul agricol a terenurilor din jur.
Satul este menționat documentar pentru prima dată în 1356. În acel an, comitele Iacob s-a plâns voievodului Transilvaniei în legătură cu locuitorii sași din Saschiz, Archita, Roadeș, Criț, Meșendorf și Cloașterf, care pătrunseseră pe moșia sa din Vânători.
În secolul al XV-lea este documentată la Roadeș o familie de greavi, reprezentanți ai elitei săsești locale. În jurul anului 1500, așezarea făcea parte din Scaunul Sighișoarei, unitate administrativă a sașilor transilvăneni.
Comunitatea săsească
Istoria bisericii este legată de dezvoltarea comunității săsești din Roadeș. În 1469, după incendierea localităților Roadeș și Meșendorf, Consiliul Sighișoarei a cerut celui din Sibiu ca cele două sate să fie scutite de impozite. În 1494, Sibiul a acordat sprijin pentru lucrările desfășurate la biserica din Roadeș.
O evidență din anul 1500 consemna în sat 58 de familii, un învățător și trei ciobani. Existența învățătorului indică funcționarea unei forme de învățământ comunitar legat de biserică. În 1596, numărul familiilor ajunsese la 124, ceea ce arată o creștere importantă a așezării în cursul secolului al XVI-lea.
Comunitatea a fost afectată în 1663 de abuzurile servitorilor de curte ai principelui Mihail Apafi și ale mercenarilor turci. La începutul secolului al XVIII-lea, situația sa economică era dificilă. În 1703, Roadeșul acumulase o datorie de 2.616 florini, iar o parte a dobânzii trebuia achitată prin prestarea de muncă.
Biserica gotică din secolul al XIV-lea
În secolul al XIV-lea a fost ridicată o biserică gotică având hramul Sfântului Ioan. Configurația exactă a primei construcții nu este pe deplin lămurită. Unele descrieri o consideră o biserică-sală cu un cor poligonal și turn vestic, în timp ce altele presupun că edificiul inițial a fost o bazilică. Elementele păstrate permit însă încadrarea nucleului său în arhitectura gotică a secolului al XIV-lea.
Parterul turnului-clopotniță aparține acestei etape. Spațiul său este deschis prin arce frânte spre cele patru laturi, deși structura originală a fost ulterior înglobată într-un al doilea înveliș masiv de zidărie. Portalul vestic era bogat ornamentat și constituia intrarea principală în biserică.
La sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui următor, edificiul a fost transformat pentru a răspunde atât cerințelor liturgice, cât și celor defensive. Sprijinul acordat de Sibiu în 1494 poate fi pus în legătură cu această amplă etapă de construcție.
Corul gotic târziu
Corul a fost refăcut în formele goticului târziu și a primit o încheiere poligonală. La exterior, zidurile sale sunt sprijinite de contraforturi, folosite ulterior și ca suporturi ale catului defensiv.
În interior se păstrează bolta gotică târzie în formă de stea, alcătuită din nervuri care organizează suprafața boltită într-un desen complex. Bolta corului reprezintă unul dintre principalele elemente medievale conservate după demolarea sistemelor defensive superioare.
Transformările corului au fost încheiate înainte de realizarea mobilierului liturgic din primele decenii ale secolului al XVI-lea, între care altarul triptic din 1533 și cristelnița gotică târzie.
Nava și tribunele
Nava a fost supraînălțată în cursul lucrărilor de fortificare. Deasupra sa a fost construit un cat de apărare din zidărie, sprijinit pe arce de cărămidă rezemate pe contraforturi. Nivelul fortificat se continua deasupra corului, formând un sistem defensiv unitar.
Bolta semicilindrică cu penetrații care acoperă în prezent nava a fost realizată în secolul al XVII-lea. Pe laturile vestică, sudică și nordică se desfășoară tribune din lemn, parțial supraetajate pe două niveluri.
Parapetele tribunelor au fost pictate în jurul anului 1700. Decorația cuprinde motive specifice picturii rurale din perioada barocă, precum și imagini ale bisericii fortificate din Roadeș. Aceste reprezentări sunt importante deoarece înfățișează edificiul înaintea demolării vechilor caturi de apărare și contribuie la reconstituirea configurației sale istorice.
Sacristia din 1526
Pe latura corului a fost construită o sacristie cu două niveluri. Ușa pictată a acesteia poartă anul 1526, dată care marchează una dintre ultimele intervenții importante asupra bisericii înainte de Reforma luterană.
Portalul sacristiei este bogat ornamentat și constituie un element rar în arhitectura ecleziastică săsească din Transilvania. Datarea sa precisă permite raportarea lucrărilor asupra sacristiei la etapa de definitivare a bisericii și de consolidare a sistemului defensiv de la începutul secolului al XVI-lea.
Fortificarea bisericii
Transformarea bisericii într-un edificiu defensiv a început probabil la sfârșitul secolului al XV-lea și a continuat în primele decenii ale secolului al XVI-lea.
Corul și nava au fost supraînălțate cu caturi de apărare sprijinite pe contraforturi și arce de zidărie. Aceste niveluri erau prevăzute cu guri de aruncare, prin care puteau fi atacate zonele aflate imediat lângă baza zidurilor.
Turnul-clopotniță a fost înconjurat cu un manșon masiv de zidărie care a înglobat structura sa mai veche și pridvorul inițial deschis. Turnul a fost supraînălțat prin adăugarea a cinci niveluri și a unei platforme de apărare. Unele ferestre au fost îngustate sau zidite parțial pentru a deveni metereze.
În partea superioară, turnul avea un parapet din lemn. Acoperirea sa târzie era alcătuită dintr-un trunchi de piramidă, deasupra căruia camera clopotelor era acoperită cu un coif pe plan octogonal.
Majoritatea sistemelor defensive amplasate deasupra corului, navei și turnului au fost înlăturate în cursul secolului al XIX-lea. Catul de apărare de deasupra navei a fost demolat la începutul secolului, iar aspectul anterior al bisericii se mai poate reconstitui parțial cu ajutorul picturilor de pe tribune.
Prima incintă fortificată
Biserica este înconjurată de o curtină cu traseu oval-alungit și neregulat, adaptat promontoriului pe care a fost construit ansamblul. Prima incintă a fost ridicată în cursul secolului al XVI-lea și era întărită cu turnuri ieșite în exteriorul zidului, pentru a permite flancarea curtinelor.
Sursele descriu diferit numărul inițial al turnurilor. Unele menționează patru turnuri ale incintei principale, dintre care trei s-au păstrat. Alte descrieri includ și o construcție defensivă aparținând incintei exterioare și indică astfel cinci turnuri proeminente. Lista Monumentelor Istorice individualizează în structura păstrată trei turnuri, alături de drumul de apărare, accesul fortificat și zwingere.
Turnurile aveau mai multe niveluri și erau dispuse în punctele vulnerabile ale fortificației. Turnul de nord-vest, cunoscut drept „Turnul parohiei”, s-a păstrat într-o formă relativ bună.
Pe fața interioară a curtinei se păstrează porțiuni ale drumului de strajă din lemn, sprijinit pe stâlpi și console. Din acest coridor defensiv puteau fi supravegheate împrejurimile și folosite deschiderile de tragere ale zidului.
Zwingerul și a doua incintă
Pe laturile sudică și estică, precum și pe o parte a laturii nordice, prima curtină a fost dublată printr-un al doilea zid. Spațiul îngust format între cele două incinte constituia un zwinger, destinat încetinirii și expunerii atacatorilor care ar fi reușit să treacă de apărarea exterioară.
Incinta exterioară avea o intrare sprijinită pe arce, comparată prin organizare cu unele dintre accesele fortificației de la Biertan. În nord-est se află casa porții, acoperită cu un acoperiș mansardat. S-au păstrat și canaturile din fier ale accesului.
În sud-estul celei de-a doua incinte a fost construit în 1644 un semiturn, adică un turn închis spre exterior, dar deschis către interiorul fortificației. Această organizare reducea cantitatea de material necesară și permitea supravegherea turnului din interior, împiedicând folosirea sa împotriva apărătorilor dacă ar fi fost ocupat de atacatori.
Altarul triptic din 1533
Altarul gotic târziu al bisericii a fost realizat în anul 1533, într-o perioadă de tranziție de la gotic la Renaștere. Prin concepția sculpturală și tratarea personajelor, lucrarea a fost pusă în legătură cu școala sculptorului Veit Stoss, fără ca autorul său să fie cunoscut cu certitudine.
În scrinul central se află statuile Sfântului Ioan Botezătorul și Sfântului Ioan Evanghelistul. Asocierea celor doi sfinți corespunde hramului medieval al bisericii, cunoscut sub numele Sfântului Ioan.
Cele 12 panouri pictate prezintă scene din viața Sfântului Ioan Botezătorul și din ciclul Patimilor lui Hristos. Prin structura sa, altarul putea oferi programe iconografice diferite în funcție de poziția voleturilor și de calendarul liturgic.
Tripticul se numără printre altarele transilvănene valoroase realizate înaintea Reformei. Sursele nu redau unitar împrejurările mutării sale: este menționat un furt în anul 1990, urmat de recuperare, în timp ce alte consemnări arată că altarul s-ar fi aflat în cor până în 1998. Cert este că piesa nu se mai păstrează la Roadeș, fiind depozitată pentru protecție în Biserica „Sfântul Ioan” din Sibiu.
Cristelnița
Cristelnița din piatră datează din perioada goticului târziu. Are forma unei cupe, iar suprafața sa este decorată cu tracerii, motive geometrice derivate din formele ferestrelor gotice.
Piesa aparține aceleiași etape generale de înzestrare a interiorului în care a fost realizat altarul triptic și constituie unul dintre obiectele liturgice medievale păstrate în biserică.
Amvonul
Amvonul are corpul realizat din cărămidă și este prevăzut cu un baldachin baroc datat în anul 1715. Cele două componente ilustrează adaptarea mobilierului bisericii la cerințele cultului luteran, în care predica a dobândit un rol central.
Baldachinul contribuie atât la marcarea vizuală a amvonului, cât și la propagarea vocii predicatorului în interiorul navei.
Orga
Orga bisericii a fost construită în 1838 de Peter Gottlieb Schneider, cunoscut și sub forma Petrus Schneider, constructor de orgi activ la Brașov. Instrumentul are un manual, pedalier și 11 registre.
Prospectul este realizat din lemn, pictat în culori vii și aurit ulterior. Orga a fost amplasată pe tribuna vestică, în legătură cu ansamblul emporelor care înconjoară nava pe trei laturi.
După prăbușirea parțială a turnului în februarie 2016 și apariția riscurilor structurale pentru biserică, orga a fost demontată și pusă în siguranță. De la începutul lunii martie 2016, instrumentul a fost depozitat temporar pe galeria laterală a Bisericii Negre din Brașov.
Clopotele
Unul dintre clopotele istorice fusese turnat în 1550. În anul 1880, acesta a fost refăcut, păstrându-se în evidența patrimoniului cu dubla datare 1550/1880.
Alte două clopote au fost realizate în 1924. Ansamblul documentează refacerea patrimoniului sonor al bisericii în perioada de după Primul Război Mondial, când numeroase comunități transilvănene au înlocuit clopotele rechiziționate în timpul conflictului.
Prăbușirea zidului de incintă din 2012
În februarie 2012 s-a prăbușit o porțiune de aproximativ opt metri din zidul incintei. Odată cu zidăria a căzut și partea corespunzătoare a drumului de strajă din lemn.
Segmentul a fost restaurat în cursul aceluiași an, cu sprijinul Ministerului Culturii din Germania și prin implicarea fundației cântărețului Peter Maffay. Refacerea a urmărit recuperarea configurației curtinei și a structurii de lemn a drumului de apărare.
Avarierea și prăbușirea parțială a turnului
În 2015 a apărut o fisură care străbătea întreaga înălțime a turnului-clopotniță. Crăpătura s-a lărgit progresiv, semnalând pierderea stabilității structurii.
După o iarnă cu alternanțe de temperatură, vânt și precipitații abundente, o parte a turnului s-a prăbușit în februarie 2016. Căderea zidăriei a distrus o porțiune importantă a clopotniței și a făcut necesară evacuarea patrimoniului mobil expus riscului.
După prăbușire, partea rămasă a fost protejată printr-un acoperiș provizoriu.
Știi mai multe despre Biserica evanghelică fortificată din Roadeș – fortificația gotică și altarul din 1533? Spune și altora!