Biserica fortificată din Mănărade – incinta medievală și biserica din 1869
Biserica evanghelică fortificată din Mănărade, localitate componentă a municipiului Blaj, județul Alba, este un ansamblu alcătuit dintr-o biserică ridicată în secolul al XIX-lea și elementele păstrate ale unei fortificații medievale.
Actualul lăcaș de cult a fost construit pe locul unei biserici gotice datate la începutul secolului al XV-lea, demolată după ce devenise neîncăpătoare pentru comunitatea locală.
Din ansamblul medieval se păstrează zidul de incintă și turnul de poartă, transformat în clopotniță în anul 1832. În interiorul incintei se mai observă ruinele a două turnuri de tip „coajă”. Biserica a dobândit forma actuală în 1869, iar orga sa fusese construită cu un an înainte de meșterul vienez Carl Hesse. Din vechiul edificiu gotic a fost recuperată o cristelniță din piatră.
Ansamblul este înscris în Lista Monumentelor Istorice. După emigrarea comunității săsești, biserica a fost dată spre folosință comunității greco-catolice, iar restaurarea sa a fost susținută de comunitatea evanghelică și de Mitropolia Română Unită cu Roma de la Blaj.
Localitatea
Mănărade, în germană Donnersmarkt – „Târgul de Joi” –, iar în maghiară Monora sau Monorád, este o localitate componentă a municipiului Blaj. Satul se află în zona Dealurilor Târnavelor, pe valea Târnavei Mari, într-un teritoriu cunoscut pentru cultura viței-de-vie.
Biserica a fost amplasată în centrul așezării, într-o poziție dominantă față de gospodăriile satului și terenurile înconjurătoare. Turnul-clopotniță constituie principalul reper vertical al ansamblului și este vizibil de la distanță.
În Evul Mediu, satul s-a aflat în stăpânirea Mănăstirii cisterciene de la Igriș. Această apartenență integrează localitatea în sistemul proprietăților deținute de așezământul monahal în diferite regiuni ale Transilvaniei.
Comunitatea săsească
Mănărade a avut o comunitate săsească numeroasă, de confesiune evanghelică. Biserica și fortificația au reprezentat centrul vieții religioase și comunitare a acesteia.
Datele recensămintelor indică amploarea schimbărilor demografice din secolul al XX-lea. În anul 1930 erau înregistrați în localitate 613 locuitori germani. În 1992 mai rămăseseră numai 20, după ce majoritatea sașilor emigraseră în Germania înainte și, mai ales, imediat după 1989.
Dispariția aproape completă a comunității care construise și întreținuse ansamblul a dus la închiderea temporară și la degradarea bisericii. Monumentul a rămas principala mărturie construită a prezenței săsești în Mănărade.
Biserica gotică
Prima biserică din piatră cunoscută la Mănărade a fost un edificiu gotic ridicat la începutul secolului al XV-lea. Construirea sa a coincis cu perioada în care numeroase comunități săsești din Transilvania și-au consolidat bisericile și au amenajat în jurul lor incinte defensive.
Configurația arhitecturală a vechiului lăcaș nu mai poate fi reconstituită în detaliu. Nu sunt cunoscute forma corului, sistemul de boltire, planul navei ori aspectul portalurilor și ferestrelor. Biserica a devenit neîncăpătoare și a fost demolată în secolul al XIX-lea pentru a permite ridicarea unui edificiu mai amplu.
Din construcția gotică se păstrează cristelnița din piatră. Piesa asigură o legătură directă între actuala biserică și lăcașul medieval dispărut.
Fortificarea ansamblului
În jurul bisericii medievale a fost amenajată o incintă defensivă, alcătuită dintr-un zid aproximativ concentric, un turn de poartă și alte turnuri de apărare. Sistemul proteja spațiul central al satului și putea oferi adăpost temporar locuitorilor în timpul atacurilor.
În perioadele de pericol, populația se retrăgea în interiorul fortificației. În vreme de pace, spațiul protejat putea fi folosit pentru păstrarea în comun a proviziilor și a bunurilor importante ale comunității.
Fortificația nu s-a păstrat integral. Astăzi se mai disting zidul de incintă, turnul de poartă și ruinele a două turnuri de tip „coajă”. Un asemenea turn era deschis spre interiorul incintei sau avea latura interioară realizată într-o structură mai ușoară. Soluția reducea cantitatea de material necesară construirii și împiedica folosirea turnului împotriva apărătorilor dacă acesta era cucerit.
Zidul de incintă
Zidul medieval de apărare formează principala componentă păstrată a fortificației. Traseul său înconjoară biserica și delimitează vechiul spațiu de refugiu al comunității.
Starea actuală a zidului nu mai permite identificarea completă a dispozitivelor defensive inițiale. Nu sunt cunoscute cu precizie existența unui drum de strajă continuu, dispunerea meterezelor sau etapele în care curtina a fost reparată și modificată.
Păstrarea unei părți importante a incintei face însă posibilă înțelegerea raportului dintre biserică, turnul de acces și zona protejată.
Turnul de poartă și transformarea sa în clopotniță
Accesul în cetatea bisericească se realiza prin turnul de poartă. Acesta controla intrarea în incintă și constituia principalul element vertical al sistemului defensiv.
În anul 1832, turnul a fost transformat în clopotniță. Schimbarea funcției sale reflectă diminuarea rolului defensiv al ansamblului în epoca modernă. Turnul medieval a fost păstrat și adaptat cerințelor liturgice ale comunității, în loc să fie demolat odată cu vechea biserică.
Prin această intervenție, o componentă a fortificației a fost integrată în organizarea noului ansamblu ecleziastic. Turnul continuă să domine biserica și silueta localității.
Construirea bisericii actuale
După ce vechea biserică gotică devenise neîncăpătoare, comunitatea evanghelică a hotărât demolarea sa și construirea unui lăcaș mai amplu. Actuala biserică a fost finalizată în anul 1869, în interiorul fortificației medievale.
O prezentare publicistică plasează forma actuală a ansamblului în anul 1750. Această datare nu poate desemna însă actuala biserică, întrucât transformarea turnului în clopotniță a avut loc în 1832, orga a fost construită în 1868, iar edificiul este documentat ca fiind finalizat în 1869. anul 1750 ar putea indica o intervenție asupra construcției anterioare sau asupra fortificației, dar natura acesteia nu este cunoscută.
Noua biserică a schimbat raportul dintre componentele ansamblului. Corpul de cult din secolul al XIX-lea ocupă centrul incintei, în timp ce zidul și turnul medieval păstrează memoria funcției defensive inițiale.
Cristelnița medievală
Cristelnița din piatră este principalul obiect păstrat din vechea biserică gotică. Ea a fost transferată în edificiul construit în secolul al XIX-lea și și-a continuat funcția liturgică.
Data exactă, forma decorului și eventualele inscripții ale piesei nu sunt precizate. Proveniența sa medievală este însă importantă pentru stabilirea continuității dintre cele două lăcașuri succesive.
Într-un ansamblu în care biserica propriu-zisă a fost înlocuită, cristelnița constituie una dintre puținele mărturii materiale directe ale interiorului gotic.
Orga lui Carl Hesse
Orga bisericii a fost construită în anul 1868 de meșterul vienez Carl Hesse. Instrumentul a fost realizat în perioada amenajării actualului edificiu și precedă cu un an data indicată pentru finalizarea bisericii.
Carl Hesse a activat în mediul vienez și a construit instrumente pentru mai multe biserici din spațiul central și est-european. Orga de la Mănărade documentează legăturile comunității săsești cu atelierele de construcție a orgilor din Imperiul Habsburgic.
Instrumentul se află în stare de degradare. Nu sunt precizate numărul manualelor și al registrelor, structura pedalierului, modificările ulterioare ori gradul de păstrare a componentelor originale.
Emigrarea sașilor și abandonarea bisericii
Până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, biserica a servit comunitatea evanghelică săsească. Emigrarea masivă a acesteia a întrerupt folosirea constantă a edificiului și a redus posibilitățile locale de întreținere.
După 1989, cei mai mulți dintre sașii rămași au plecat în Germania. O perioadă, biserica a fost închisă și lipsită de o comunitate suficient de numeroasă pentru a-i asigura utilizarea și conservarea.
Foștii locuitori sași au continuat să păstreze o legătură cu monumentul, revenind periodic în localitate. Administrarea și întreținerea curentă nu mai puteau fi însă susținute exclusiv de comunitatea evanghelică locală.
Preluarea folosinței de către comunitatea greco-catolică
În anul 1930, comunitatea română unită cu Roma din Mănărade număra 418 persoane. În 1992 mai erau înregistrate 106 persoane de confesiune greco-catolică.
După relegalizarea Bisericii Române Unite cu Roma, comunitatea locală nu a obținut dreptul de a folosi vechea Biserică „Schimbarea la Față” din Mănărade. În aceste condiții, conducerea Bisericii Greco-Catolice a ajuns la o înțelegere cu Consistoriul Evanghelic din Sibiu.
Prin acordul încheiat, comunitatea greco-catolică a primit dreptul de a folosi biserica evanghelică. Monumentul și-a păstrat apartenența istorică, dar a dobândit din nou o funcție religioasă activă.
Această soluție a asigurat continuitatea utilizării edificiului după dispariția aproape completă a comunității evanghelice locale.
Restaurarea ansamblului
Comunitatea săsească și Mitropolia Română Unită cu Roma de la Blaj s-au implicat în restaurarea exterioară și interioară a monumentului. Lucrările au urmărit stoparea degradării și readucerea bisericii în stare de funcționare.
Implicarea Mitropoliei Blajului a fost determinată atât de folosirea liturgică a bisericii de către greco-catolici, cât și de necesitatea protejării unui monument important pentru istoria localității.
Restaurarea a contribuit la conservarea corpului bisericii, a turnului-clopotniță și a incintei. Orga construită de Carl Hesse nu a beneficiat însă de o restaurare care să îi redea funcționalitatea, instrumentul rămânând într-o stare avansată de degradare.
Știi mai multe despre Biserica fortificată din Mănărade – incinta medievală și biserica din 1869? Spune și altora!