Descoperă arhitecții României, de demult și arhitecții contemporani. Biografii, contribuții, moșteniri și stiluri arhitecturale, clădiri istorice, publice, rezidentiale și de patrimoniu.

Vasile Pertzache, pictor, arhitect

Vasile Pertzache a fost un pictor si arhitect roman care a trait si activat in prima jumatate a sec. XX, decedand in jurul anul 1940.

Vasile Pertzache a participat la cercetarea biserica San Giovanni a Mare din Gaeta, fiind cel mai apreciat dintre arhitecţii generaţiei sale de alunni, având din păcate un sfârşit prematur (aproximativ anul 1940), în urmia unei congestii pulmonare.  Si-a desfasurat activitatea si s-a perfectionat la Școala Română din Roma.

Diplomat al Academiei de Arhitectură, a obținut primul loc la concursul de burse pentru Școala Română din Roma, unde, timp de doi ani și jumătate, și-a desăvârșit pregătirea și a realizat mai multe lucrări remarcate și premiate. Printre acestea se numără și proiectul, în stil bizantin, al bisericii Sf. Giovanna a Mare din Gaeta.

În expoziția permanentă a Academiei de Arhitectură se păstrează proiecte și desene semnate de el, precum și releveul bisericii Stavropoleos, prezentat ulterior și în expoziții organizate la Varșovia și Paris. Ministerul Propagandei i-a încredințat, de asemenea, realizarea pavilionului românesc de la Expoziția Bienală de la Veneția, apreciat de specialiști.

A participat la Salonul Oficial de Toamnă desen, gravură și afiș din 1940 cu lucrarile Arcul lui Settimio Severo, Roma; Basilica lui Massenzio, Roma; Arcul lui Giano, Roma; Templul lui Castore și Polluce, Agrigento; San Nicola, Agrigento; Templul concordiei, Agrigento.

Arcul lui Giano (1939) – Vasile Pertzache

„Arcul lui Giano” (Roma, 1939) – Vasile Pertzache redă monumentul antic într-un desen arhitectural, cu arcade ample și volum clar definit.

Portret de bătrân – Vasile Pertache

„Portret de bătrân” (ulei/pânză, 51 × 35 cm) redă, prin lumină dramatică și tușe expresive, un chip marcat de timp, pictat de Vasile Pertzache.