Tiberiu G. RICCI – arhitectul Sălii Palatului și al Palatului Radiodifuziunii
Tiberiu George Ricci s-a născut la 6 noiembrie 1913, la București, și a încetat din viață la 12 aprilie 2000, la Mettmann, Germania.
Arhitect român de origine româno-italiană, a fost o figură esențială a arhitecturii instituționale românești din a doua jumătate a secolului XX, autor al unor edificii simbolice ale modernismului socialist: Sala Palatului și Palatul Radiodifuziunii Române.
Provenea dintr-o familie cu origini italiene și intelectuale. Tatăl, George Ricci, descindea dintr-o familie din Principatul Lucca, stabilită după 1860 în Imperiul Austro-Ungar, iar mama, Lucreția Rașianu, provenea dintr-o familie de artiști și literați.
A urmat studiile la Facultatea de Arhitectură din București (1932–1938), perioadă în care l-a avut profesor pe Duiliu Marcu, sub îndrumarea căruia s-a format profesional și moral. În 1937, în anul V de facultate, a fost angajat în atelierul lui Duiliu Marcu, unde a lucrat până în 1940, contribuind la proiecte importante precum ansamblul „MICA” și restaurarea Hotelului Athénée Palace.
După absolvire, a activat la Ministerul Aerului și Marinei (1940–1942), apoi a devenit arhitect proiectant principal și șef al Serviciului de Arhitectură al Societății Române de Radiodifuziune, continuând cu funcții de director tehnic al Institutului Proiect București.
Între 1965 și 1974 a fost arhitect-șef al Municipiului București, coordonând lucrări de sistematizare și urbanism major.
Educație, Formare și stil arhitectural:
Format în perioada interbelică sub influența lui Duiliu Marcu, Ricci a evoluat spre un modernism monumental, adaptat noilor directive socialiste, dar păstrând eleganța proporției și preocuparea pentru detaliu. În colaborările sale cu arhitecții Horia Maicu, Ignace Șerban și Romeo Ștefan Belea, a promovat o arhitectură publică rațională, cu spații ample, echilibrate, și o expresie plastică modernă. A fost preocupat de acustica arhitecturală, de studiul materialelor și al tehnicii construcțiilor mari cu structură metalică și prefabricate.
Lucrări de arhitectură:
- Sala Palatului Republicii Populare Române (Sala Palatului, București) – 1945–1947, în colaborare cu Horia Maicu și Ignace Șerban
- Palatul Radiodifuziunii Române, București – 1960
- Palatul Televiziunii Române, București – 1968–1970
- Casa Radio, București (în cadrul Comitetului de Radio, proiect inițial)
- Blocuri de locuințe cu panouri mari, Calea Griviței, București
- Planul de sistematizare al Municipiului București, coordonat în perioada 1965–1974
Scrieri și cercetare:
„Introducere în acustica arhitecturală”, în colaborare cu Mihail Ricci, Editura Tehnică, București, 1974
Lucrarea de doctorat (nesusținută public): „Centrul de Televiziune” – studiu complex de arhitectură și tehnică pentru construcțiile media moderne.
A susținut conferințe și comunicări științifice pe teme de urbanism, arhitectură și acustică la nivel național și internațional.
Premii și distincții:
- 1954 – Medalia Muncii, Uniunea Arhitecților din România
- 1960 – Premiul Uniunii Arhitecților pentru Sala Palatului și Studioul Radiodifuziunii
- 1961 – Ordinul Muncii clasa I „pentru evidențiere deosebită la lucrările de proiectare și construcție a Sălii Palatului Republicii Populare Române”
- 1962 – Premiul de Stat al Republicii Populare Române pentru Sala Palatului
- 1963 – Laureat al Premiului de Stat pentru activitatea profesională
- 1969, 1971, 1972 – Trei medalii de stat pentru merite deosebite în construcția socialistă
- 1971 – Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România” clasa a III-a
Activitate internațională:
În 1977 a emigrat în Republica Federală Germania, împreună cu soția sa, Marie Louise Yvona Zottu, fiica vitregă a pictorului Dimitrie Știubei, unde și-a continuat activitatea profesională până la sfârșitul vieții.
Moștenire arhitecturală:
Tiberiu G. Ricci este una dintre personalitățile remarcabile ale arhitecturii românești postbelice. Prin colaborările sale la edificii precum Sala Palatului și Palatul Radiodifuziunii, a definit un limbaj arhitectural monumental, simbolic pentru epoca socialistă, dar cu o clară filiație modernistă.
Ca arhitect-șef al Bucureștiului, a contribuit la configurarea unei noi viziuni urbane, echilibrând monumentalul de stat cu funcționalitatea urbană.
Știi mai multe despre Tiberiu G. RICCI – arhitectul Sălii Palatului și al Palatului Radiodifuziunii? Spune și altora!