Descoperă universul fascinant al sculpturii românești!

Sculptori români, clasici și contemporani, îi cunoști pe toți aici!

Dan ALBAN, ceramist

Dan Alban s-a născut în data de 14 aprilie 1985, la Brașov.

Este artist ceramist și cadru universitar, una dintre vocile reprezentative ale generației tinere din artele focului din România, activ la intersecția dintre ceramică, sticlă și noile tehnologii.

Format la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Dan Alban a devenit în anul 2024, decan al Facultății de Arte Decorative și Design din cadrul UAD Cluj-Napoca.

A fost, pe rând, preparator, asistent și lector universitar, implicându-se constant în dezvoltarea programelor de studiu, a workshop-urilor internaționale și a proiectelor educaționale interdisciplinare. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Activitatea sa expozițională este amplă și coerentă, cu participări la manifestări de prestigiu din țară și din străinătate: Bienala Internațională de Ceramică (Cluj-Napoca), SHAPING (Cluj, București, Budapesta), Travel with Art (Cabo Verde), SCAF – Sibiu Contemporary Art Festival, expoziții în Turcia, Franța, Italia și Polonia, precum și numeroase expoziții naționale în Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, Alba Iulia sau București.

De asemenea, a coordonat și curatoriat proiecte precum seria Young Artists și expoziții internaționale dedicate dialogului dintre artă, educație și cercetare vizuală.

Soundhound – Dan Alban

„Soundhound” (porțelan, mixed media, 160 × 40 × 30 cm) este o lucrare de Dan Alban, cu bust stilizat conectat la un element tubular, de expresie conceptuală.

Superstiție – Dan Alban

„Superstiție”, faianță, porțelan, glazură, 45 × 30 × 30 cm, prezintă un volum ceramic expresiv, realizat de Dan Alban.

Dan ALBAN, ceramist

Din punct de vedere artistic, Dan Alban explorează întâlnirea dintre materialul ceramic și tehnologiile contemporane, de la serigrafie cu cerneluri conductive până la structuri hibride ceramică–sticlă.

Lucrările sale se disting printr-o claritate conceptuală și o rigoare aproape carteziană a formei, în care obiectul devine suport pentru reflecții asupra spațiului personal, mediului urban, entropiei și relației om–tehnologie.

Practica sa se înscrie într-un demers analitic și experimental, în care tradiția artelor focului este reinterpretată critic, în dialog direct cu realitatea socială actuală.