Vasile PARIZESCU, pictor, colecționar de artă

Vasile Parizescu (Vasile Stelian Dumitru Spiridon Parisescu) s-a născut la data de 25 octombrie 1925, la Brăila, si a încetat din viata la data de 28 august 2019, la București.

De formație militar, Vasile Parizescu a fost pasionat de pictură din copilărie, iar în timpul liceului pe care l-a urmat în orașul natal, Brăila, profesorul de desen îi remarcă talentul şi îl îndeamnă să urmeze Belle-Arte, dar din cauza lipsurilor materiale este nevoit să renunțe la visul său.

Mai tarziu a facut studii libere de pictură cu pictorii Dumitru Ghiață, Rudolf Schweitzer–Cumpăna și Gheorghe N. G. Vânătoru.

Între 1970 și 1973 urmează Școala de arte din București studiind cu profesorii Nicolae Savin și Paul Luțescu.

Între 1975-1990 a fost președintele Asociației Artiștilor Plastici București.

Nu am pictat niciodată urmărind un anume scop lucrativ, ci am făcut-o ca un joc, dintr-o mare bucurie, dintr-o mare pasiune; am fost criticat pentru această părere despre pictură care este un lucru atât de serios, de dificil şi, evident, celor care au făcut-o le-am dat oarecum dreptate; pentru mine era un joc spiritual, un joc al raţiunii, însă aprig şi de nedescris. A fost o viaţă întreagă o mare pasiune, o mare dragoste şi este încă, şi marile iubiri nu se clamează, nu se împărtăşesc întregii lumi; ele se şoptesc în spaţiul spiritual atunci când sunt singur, eu şi natura.” Vasile Parisescu (Parizescu)

Lucrări în muzee și colecții particulare din România, Anglia, Austria, Canada, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Yugoslavia, Spania, S.U.A., Suedia, Turcia.