Ioan BALOMIR, pictor
Ioan Balomir s-a născut în anul 1794 la Săliște, județul Sibiu, și a încetat din viață după anul 1857.
Este unul dintre acei artiști discreți, dar esențiali, care au contribuit la tranziția artei românești dinspre tradiția icoanei și a frescei către modernitatea picturii de șevalet.
Originar din Transilvania, într-o perioadă în care regiunea se afla sub dominație habsburgică, tânărul Balomir ajunge la Iași în anul 1816, la doar 18 ani, fără studii academice, dar cu un talent care avea să se afirme rapid. De religie ortodoxă și format ca „zugrav” – termenul epocii pentru pictorul de biserici –, Balomir face parte din prima generație de pictori care începe desprinderea de canoanele bizantine și exploră limbajul portretului laic.
În Moldova își găsește repede protectori influenți: la scurt timp după sosire este angajat de marele vistiernic Săndulache Sturdza pentru a picta biserica neoclasică de la Ruginoasa. Aici realizează pictura catapetesmei și, cel mai probabil, frescele interioare. Deși ansamblul a fost grav afectat în timp, cei patru evangheliști păstrați la baza turlei dezvăluie un stil încă tribut ariei religioase, dar animat de un început de individualizare plastică. Tot la Ruginoasa execută un portret pe lemn al vistiernicului Sturdza și este posibil să fie autorul portretului votiv al ctitorilor Sturdza, păstrat azi la Miclăușeni.
Stabilit la Iași, căsătorit cu Eufrosina Grigoraș, membră a unei familii boierești, Balomir își construiește treptat un loc în societatea artistică a orașului. Portretele sale, între care se disting chipurile pravilistului Andronache Donici și ale boierului Frederic Balș, trădează trecerea de la grafismul rigid al icoanei spre o reprezentare mai vie, mai individualizată, chiar dacă încă lipsită de volumetrii accentuate. Criticii au remarcat la el o „putere de individualizare remarcabilă”, chiar dacă punerea în pagină rămâne influențată de pictura murală, ca și cum figura ar fi decupată dintr-o frescă.
Activitatea lui Ioan Balomir nu s-a limitat la biserici și portrete. În jurul anului 1830, colaborează cu Ludovic Stawski, pictor polonez stabilit la Iași, pentru decorarea murală a caselor Roznovanu – una dintre cele mai importante reședințe aristocratice ieșene ale vremii.
În „Portretul lui Frederic Balș” (cca. 1830–1835), Ioan Balomir surprinde cu expresivitate reținută chipul unei personalități marcante a Moldovei secolului XIX. Lucrarea marchează tranziția artistului spre portretul de șevalet, cu tușe mai libere și accent pe individualizarea modelului.
Portretul pravnistului Andronache Donici (1824–1829) este o lucrare realizată de Ion Balomir, reprezentând un personaj masculin redat sobru, cu privire atentă și vestimentație specifică epocii, într-o compoziție austeră, cu fundal închis, caracteristică portretisticii de început de secol XIX.
Deși viața și opera lui Balomir sunt greu de reconstituit (nu și-a semnat lucrările, iar stilul său a variat în funcție de comanditari și contexte), cercetările recente scot la lumină contribuțiile sale timpurii, decisive în formarea unei tradiții a portretului moldovenesc. De asemenea, se pare că pictorul nu a murit în 1835, cum s-a crezut, ci și-a continuat cariera în administrație, fiind menționat mai târziu ca paharnic și chiar ca alegător în Divanul Ad-Hoc din anul 1857.
Rămas până astăzi un artist „de frontieră” între icoană și modernitate, Ioan Balomir este o figură indispensabilă pentru înțelegerea nașterii picturii de șevalet în Moldova.
Știi mai multe despre Ioan BALOMIR, pictor? Spune și altora!