Wilhelm FABINI, sculptor

Wilhelm FABINI s-a născut la Brașov, in anul 1936.
Al treilea copil al părinților, frate cu arhitectul Hermann Fabini și cu graficianul Helmut Fabini.

In perioada 1957 – 1963 a urmat Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”, cu profesorii Virgil Fulicea și Romulus Ladea, Cluj-Napoca, România.

În timpul „anilor de ucenicie“ artistică, Fabini şi-a dezvoltat simţul formei, corespunzător înclinaţiei sale axate pe măsură şi proporţie, evoluînd cu precădere în direcţia decorativismului. În plus, şi-a însuşit cunoştinţe temeinice cu privire la multitudinea materialelor folosite la realizarea unei lucrări plastice. Din punct de vedere tematic, s-a ţinut departe de repertoriul influenţat de parole ideologice. Din capul locului, decupajul natural, particularităţile lumii vii, încreate, portretul uman, văzut în limitele lui reale, au găsit în el un observator atent şi un creator figurativ foarte riguros.

Din anul 1968 membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
În perioada 1965-1975 a participat la multe expoziții, considerând acest timp drept un moment de renaștere al artei în România.
A obținut premii internaționale la unele expoziții și competiții la care a participat: (Nagoya, Japonia, Vallauris, Franța, Moscova, Rusia, Atena, Grecia, Florența, Italia etc.). În 1976 a câștigat medalia de aur la Concursul internațional de ceramică de la Faenza/ Italia.

Lucrări monumentale:
1969 – Tulcea, România;
1970 – Costinești, România;
1971 – Medgidia, România;
1981 – Sibiu, România;
1994 – Sighișoara, Mediaș, România;
1998, 2002, 2003, 2004 – Sighișoara, România;
2003 – Hermann Oberth (bust), Simpozionul Hermann Oberth și bazele științifice ale zborului cosmic, Universitatea din Cluj-Napoca, România.