Virginia BAROIU BAZ, pictor

Virginia Baroiu Baz s-a născut în data de 25 ianuarie 1932, la Cernăuţi.

A urmat Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” Bucureşti, promoţia 1957.

Debutează cu acuarelă in 1957, participând la expoziţii anuale de stat, saloane oficiale cu caracter republican organizate la Bucureşti, Timişoara, Suceava, Galaţi, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi, la expoziţii regionale şi interregionale, expoziţii colective şi itinerante în ţară şi străinătate.

Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Timişoara, din anul 1958.

Un lirism fantastic se degajă din operele Virginiei Baz Baroiu, care pare să-şi ilustreze în cele expuse, o literatură proprie, nescrisă, de compulsaţie romantică plină de feeria unor ţinuturi de basm, cu cetăţi, turnuri de fortăreţe înghiţite de neguri violete, pajişti terestre şi preerii subacvatice, reale ori visate, cu regiuni hiperboreene sub zăpezi, primind reflexele aurorelor boreale ghicite, şi cu regiuni tropicale, luxuriant populate de păduri virgine cu flori carnivore şi păsări multicolore, în văzduhul greu de miresme, de efluvii şi zumzete.” Ion Frunzetti

Lucrări în Muzeele de artă din Bucureşti, Timişoara, Reşiţa, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Drobeta-Turnu Severin, Craiova, Cluj-Napoca, Tg. Mureş, precum si in muzee de artă din Bulgaria – Popov, Tîrgovişte, Razgrad, Sofia.

Colecţii particulare: România, Italia, Rusia, Ucraina, Elveţia, Cuba, Austria, Yugoslavia, Canada, Bulgaria, Grecia, Turcia, SUA, Germania, Israel, Franţa, Ungaria, Spania.

Rareori am întâlnit un artist atât de îndrăgostit de acuarelă ca Virginia Baz Baroiu! Voluptatea pasiunii erupe la suprafaţă în atmosfera picturală a lucrărilor sale încărcate de tensiuni interioare, denotând o experienţă îndelungată şi matură… Virginia Baz Baroiu ne determină să redescoperim natura şi să o îndrăgim, o natură care ridică probleme interesante, de construcţie grafică sau de inefabilă poezie ce poartă în sine misterul creaţiei şi al devenirii. Natura în operele sale nu are nimic static, ci pulsează, respiră, vibrează, este sentimentală.” Mircea Deac

Premii
1979 – Bucureşti – premiul III la grafică;
1979 – Bulgaria-Tîrgoviște- Medalia „Nicola Marinov” la Concursul Internațional de Acuarelă;
2012 -Timișoara-Premiul „Pro Cultura”;
2012 – Timişoara – Premiul „Pro Cultura”- Palatul Administrativ;
2016 – Timișoara-Premiul special al juriului -Salonul Artelor Vizuale, Muzeul de Artă.