Vintilă MIHĂESCU, pictor, grafician, tapiser

Vintilă Mihăescu s-a născut la data de 4 decembrie 1943, la Caracal, județul Olt. Este soțul artistei Viorela Mihăescu.

In anul 1969 devine absolvent al Academiei Națională de Arte „Nicolae Grigorescu”, Secția Tapiserie, București.


Din anul 1970 este membru Uniunii Artiștilor Plastici, România, din 1980 membru al „Academiei de Artă Internațională Contemporană”, Roma, Italia, iar din anul 1994 membru al International Association of Art, Unesco.

Lucrări ale artistului se gasesc in Muzeul de Artă Sacră, Pompei, Italia; Muzeul Gravurii, Muzeul de Artă Tulcea, România; Muzeul de Artă, Craiova, Muzeul de Arta Vizuală Galaţi România; Muzeul Județean Olt; colecţia de artă a Băncii BAWAG, Viena, Ambasada Romaniei din Viena, Austria, precum si in colecţii particulare din România, Franţa, Italia, Austria, Germania, Suedia, Olanda.

Premii
1970 Premiul pentru tapiserie, Teatrul Național.
1974 Premiul special, Quatrienala de Arte, Erfurt.
1983 Premiul pentru păstrarea tradițiilor la Expozitia Internațională de Artă Decorativă, Erfurt
1986 Premiul Legiunii Lazio, Italia
1987 Premiul Salonului Național pentru Pictură
2004 Ordinul și medalia Meritul Cultural.
2009 Premiul Bienalei internaționale – Cezar Ivănescu